URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Iulie 2015, 15:09

Cinema Cetate: La finele săptămânii, cinefilii orădeni sunt invitaţi să vadă filmele aduse de Caravana TIFF 2015 în parcul Cetăţii

Cinema Cetate: La finele săptămânii, cinefilii orădeni sunt invitaţi să vadă filmele aduse de Caravana TIFF 2015 în parcul Cetăţii LA UMBRĂ. Cea mai premiată producţie românească a anului 2015 - "Aferim!" - va deschide vineri seară Caravana TIFF la Oradea. Spre deosebire de anii precedenţi, evenimentul va fi găzduit în parcul Cetăţii, proaspăt reabilitate
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Seceta evenimentelor estivale se estompează, pentru finalul acestei săptămâni specialiştii anunţând o adevărată "ploaie" de filme. 

Caravana cinematografică TIFF (Transilvania International Film Festival) poposeşte din nou la Oradea în perioada 17-19 iulie, aducând pelicule pe cât de diferite, pe tot atât de interesante. Ca de obicei, proiecţiile vor avea loc în aer liber, dar de data aceasta nu în Parcul 1 Decembrie, ci peste drum, în parcul milenarei şi totodată proaspăt întineritei Cetăţi.

Din parc în parc 

Pentru a suplini lipsa cinematografelor din ţară, dar şi pentru a promova noile pelicule româneşti şi europene, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc - organizatorul principal al deja consacratului Transilvania International Film Festival - porneşte pentru a VI-a oară caravana cu proiecţii la care accesul privitorilor este liber.

Oradea a fost inclusă şi de această dată pe lista oraşelor itinerate, alături de Cluj, Sibiu, Satu Mare, Deva, Timişoara, dar şi de cele de dincolo de Carpaţi, Târnăveni, Galaţi, Bacău, Iaşi, Piatra Neamţ, Craiova şi Constanţa. Anul acesta, cinefilii orădeni nu vor mai fi chemaţi însă în Parcul 1 Decembrie, ci în cel al Cetăţii (intrarea dinspre strada Griviţei), pentru a vedea proiecţiile programate între 17 şi 19 iulie.

"E bine să reobişnuim orădenii cu zona Cetăţii, a cărei reabilitare este aproape finalizată, fortăreaţa fiind deja deschisă parţial publicului. De altfel, în toamnă vom avea aici Serbările Cetăţii", spune Mircea Oaie (foto), şeful Direcţiei de Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare şi Organizare Evenimente din cadrul Primăriei.

Pe urmele robului

Organizatorii TIFF vor proiecta câte o peliculă în fiecare seară, începând cu ora 21.45, pe un ecran mobil. De asemenea, municipalitatea se va îngriji de prezenţa unor comercianţi care să asigure "tradiţionalul" popcorn şi răcoritoarele, şi va amenaja o "sală" de cinema cu 500 de locuri, chiar dacă, aşa cum a constatat Mircea Oaie, "de cele mai multe ori spectatorii preferă să stea pe iarbă, să profite că proiecţia este în aer liber".

Oferta ediţiei nu este cu nimic mai prejos faţă de anii trecuţi. TIFF 2015 va debuta la Oradea cu cel mai apreciat şi premiat film românesc al anului - "Aferim!" (bravo, în limba turcă - n.r.), regizat de Radu Jude. Filmată în alb-negru, pelicula spune o poveste din 1835, cea a lui Costandin, un zapciu din Muntenia (interpretat de Teodor Corban) care primeşte misia de a urmări şi prinde un rob fugar (Cuzin Toma), bănuit că a avut o aventură cu nevasta boierului, şi pe fiul său, Ioniţă (Mihai Comănoiu). Din distribuţie mai fac parte, între alţii, Alexandru Dabija, Victor Rebengiuc şi Alexandru Bindea.

Filmul, o co-producţie România-Bulgaria-Cehia, a fost premiat cu "Un certain talent" la cea mai recentă ediţie a Festivalului de la Cannes, cu marele premiu la IdieLisboa care a avut loc în capitala Portugaliei, iar regizorul cu Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de la Berlin.

Poveşti de Oscar

Pentru seara de sâmbătă organizatorii au programat "Nori peste Sils Maria" (Clouds of Sils Maria), care spune povestea unei actriţe renumite, chemată să joace într-o piesă care o făcuse celebră cu 20 de ani înainte. De data aceasta, însă, ea va interpreta o femeie vârstnică, în timp ce rolul său iniţial revine unei tinere cu o carismă ciudată, în care, culmea, vedeta se regăseşte. Capete de afiş sunt Juliette Binoche şi Kristen Stewart, cea din urmă fiind distinsă cu un César pentru rolul din această producţie.

Duminică, orădenii sunt invitaţi la "Poveşti trăsnite" (Wild Tales), o serie de parabole despre dragoste, dezamăgire şi răzbunare - comedie co-producţie Argentina-Spania nominalizată anul acesta pentru Cel mai bun film străin la Gala Premiilor Oscar. Toate cele trei filme merită, deci, cu prisosinţă să fie văzute. Mai ales sub clar de lună şi - de ce nu? - gratis... 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON