URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Mai 2024, 15:11

Centrul de relaţii cu publicul din Primăria Oradea va fi închis înainte și după alegerile din 9 iunie

Centrul de relaţii cu publicul din Primăria Oradea va fi închis înainte și după alegerile din 9 iunie foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Centrul de relaţii cu publicul din Primăria Oradea va fi închis, câte o zi, înainte și după alegerile din 9 iunie.

Închis pentru alegeri!

Sala ghişeelor, cum îi mai spun orădenii, îşi va suspenda programul cu publicul începând din seara de joi, 6 iunie, şi îşi va relua activitatea marţi dimineaţa, 11 iunie.

"Întrucât în Sala Ghişeelor (Piramidă) de la parterul instituţiei urmează să aibă loc activităţile de depozitare, preluare şi de predare a buletinelor de vot pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi europarlamentare, în zilele de vineri, 7 iunie, respectiv luni, 10 iunie, activitatea acestor ghişee se suspendă", a anunțat Primăria Oradea miercuri printr-un comunicat de presă.

Potrivit municipalităţii, Centru de relaţii cu publicul de la parterul palatului administrativ al oraşului va prelua documente până pe 6 iunie, la ora 18, şi îşi va relua activitatea pe 11 iunie, ora 8.

Încercaţi să comunicaţi online...

Pe durata în care Sala ghişeelor va fi închisă, orădenii sunt îndemnaţi să folosească mijloacele online atât pentru depunerea de petiții, cât și pentru plăţi, prin intermediul portalului municipalităţii www.oradea.ro.

Printre altele, prin secțiunea de Ghișeu online, acesta oferă servicii online pentru plata impozitelor, abonamentelor de parcare, depunerea şi urmărirea stadiului petiţiilor şi certificate fiscale.

"Totodată, recomandăm şi folosirea celorlalte canale alternative: comunicarea şi transmiterea petiţiilor prin e-mail (primarie@oradea.ro) sau prin corespondenţă, prin aplicaţia pentru dispozitive mobile Oradea City Report, dar şi plata diverselor taxe prin internet banking şi ghişeul.ro", a transmis Primăria Oradea.

După cum BIHOREANUL a anunțat, aproape 500.000 de bihoreni cu drept de vot vor fi aşteptaţi să se prezinte la urne pe 9 iunie. Aceştia vor primi cinci buletine de vot: pentru alegerea Consiliului Local, a primarului, a preşedintelui Consiliului Judeţean, a consilierilor locali şi a eurodeputaţilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Organizare vs. salarii fără muncă.
Atât de bine știe să se organizeze municipalitatea orădeană și tradițional liberală deja, încât trebuie să închidă prăvălia ca să poată să se ocupe de aprovizionarea magaziei din fundul curții.
Postat 31 Mai 2024, 08:44 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON