URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Iulie 2024, 18:36

„Cât de mulțumit sunteți?” Primăria întreabă orădenii despre probleme de urbanism din zona zonei Calea Bihorului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria întreabă orădenii despre probleme de urbanism din zona zonei Calea Bihorului. Municipalitatea și-a anunțat luni intenția de realizare a unui nou Plan Urbanistic al Zonei. Documentația a fost publicată pe pagina Direcției Arhitect Șef la secțiunea Planuri Urbanistice.

17 întrebări pentru riverani

„Primăria municipiului Oradea anunță demararea procesului de elaborare a unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru crearea accesibilității din Calea Bihorului către parcelele limitrofe și reorganizarea funcțională în vederea asigurării coerenței urbane”, a transmis luni, instituţia.

Din acest motiv, Direcția Arhitect Șef din cadrul Primăriei a inițiat un chestionar prin care cere părerea riveranilor cu privire la problemele zonei studiate. „Chestionarul conține un set de 17 întrebări, iar răspunsurile vor fi centralizate și cuantificate pentru a putea fi integrate în etapele viitoare ale documentației de urbanism”, se menționează în comunicat.

Printre altele, orădenii sunt întrebați cât de mulțumiți sunt de zona în care locuiesc, de calitățile și problemele acesteia, facilitățile necesare pentru îmbunătățirea calității vieții, care este calitatea spațiului public din zonă, starea infrastructurii de transport, cât de sigură este zona din punct de vedere a infracționalității și altele.

„Răspunsurile și sugestiile cetățenilor sunt foarte importante pentru evaluarea dinamicii zonei studiate. Din acest motiv, consultarea se va desfășura pe o perioadă de 30 de zile”, a transmis Primăria. Termenul limită este data de 29 august.

Un regulament pe zone

Chestionarul este însoțit de o broșură de prezentare a zonei studiate și o selecție preliminară a viitorului PUZ.

„Planul prevede dezvoltarea a 9 zone funcționale, fiecare având regulamente de urbanism specifice care vor fi detaliate și aplicate în etape viitoare, în funcție de context și necesități”, se menționează în comunicatul de presă.

Primăria Oradea ia în calcul realizarea unui PUZ nou pentru zona străzii Calea Bihorului delimitată în est de zona de dealuri până la limita Paleu, spre nord de comuna Biharia, spre vest de calea ferată Oradea - Satu Mare iar spre sud de străzile Matei Corvin și Ion Bogdan.

Suprafața totală studiată este de 577,29 hectare (5.772.984,59 mp), din care zona de intravilan acoperă 286,78 hectare, iar zona de extravilan 290,16 hectare.

Planul urbanistic zonal prevede intervenții reglementate pe o suprafață de 4.350.527,24 mp (435 hectare), care vor fi detaliate prin PUZ-uri ulterioare.


Vezi aici o broșură de prezentare făcută de municipalitatea orădeană pentru zona Calea Bihorului:

 

 

 

 

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
La așa PUZ, așa întrebări.
O varză pusă pe hârtie și denumită PUZ nu înseamnă decât lipsă de transparență.
Postat 30 Iulie 2024, 08:25 de KP
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON