`
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?
De stiut
Colțul juridic
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Articolul nu mai este disponibil!
- Ecuație complicată: Nou concurs la Universitatea din Oradea, cu acuzații de nepotism, favoritism și mediocritate 10:21, 26 Sep 2024
- Ne enervează: Ruina dintre blocurile de pe bd. Dacia, adăpost pentru șobolani și boschetari (FOTO) 11:10, 26 Sep 2024
- Percheziții la Poliția Rurală Beiuș, într-un dosar de luare de mită. Sunt vizați o agentă și doi cunoscuți afaceriști locali 13:05, 26 Sep 2024
- Dezbatere despre cum vorbesc ungurii românește, la Oradea: De la „nu vor”, la greutățile pe care le întâlnesc sau la conspirațiile pe care le cred (FOTO) 08:10, 26 Sep 2024
- Cum pot trece 17 miliarde de euro prin Oradea 13:57, 14 Sep 2024
- „Nu suntem buricul lumii. Judeţul Sălaj este cu mult peste noi”. O nouă analiză realizată de AFB arată starea economiei din Bihor 09:58, 18 Sep 2024
- Moștenire uitată! Oradea își ridică noul stadion peste vechea grădină Rhédey, călcând în picioare dorința primului proprietar al locului (FOTO) 08:00, 18 Sep 2024
- PNL Bihor și-a dat OK-ul: Ilie Bolojan va candida la Senatul României! Pe cine lasă la conducerea CJ Bihor 22:47, 19 Sep 2024
- Au început și lucrările pentru amenajarea Parcului Industrial din Aleșd. Viitorii chiriași pot primi aproape 4 milioane euro din fonduri UE (FOTO) 20:44, 26 Sep 2024
- CJ Bihor va ajuta cu câte 300.000 euro primăriile din județ să finalizeze rețelele de apă și canalizare începute și cu un deceniu în urmă 19:33, 26 Sep 2024
- S-au răzgândit! Primăria Oradea vrea să dea, din nou, iluminatul public în grija unui operator privat 19:02, 26 Sep 2024
- Motor, cameră, începe TIFF Oradea! 18:35, 26 Sep 2024
- Oficiali americani de rang înalt se unesc ca să o susțină pe Kamala Harris în cursa prezidențială
- SUA își reduce dependența de importurile din China, în timp ce UE pare a se îndrepta în direcția opusă
- Raport BIS. China recrutează colaboratori cehi pe LinkedIn, iar Rusia rămâne cea mai mare amenințare cibernetică pentru Europa
- Raportul Draghi. Ce ar trebui să facă UE pentru a deveni mai competitivă economic în plan global
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 14:39, 23 Sep 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 09:00, 16 Sep 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 12:01, 13 Sep 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:45, 05 Sep 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- KP Ce ai vrea să-ți ridice Bolojan mobila... Postat 27 Sep 2024, 00:42 de Sandu2100
- A luat foc gasca rosie !! Aoleu , ati luat foc propagandistii PZD... Postat 27 Sep 2024, 00:01 de Mare_blue17
- KP Amu Bolojan o făcut infrastructura și... Postat 26 Sep 2024, 22:48 de Sandu2100
- Mă gusturilor de mai jos Acum un an comentați a nu se investește... Postat 26 Sep 2024, 22:42 de Sandu2100
- Sper ca MANG PSD Nu se uită cu ciudă. Postat 26 Sep 2024, 22:41 de Sandu2100
Bihoreanul tipărit
- Ecuație complicată: Nou concurs la Universitatea din Oradea, cu acuzații de nepotism, favoritism și mediocritate 10:21, 26 Sep 2024
- Hai noroc! O nouă ediție a OktoBersFest îi invită pe orădeni la bere, mâncăruri bavareze și muzică live 19:23, 25 Sep 2024
- Interviu cu noul prefect de Bihor, Marcel Dragoș: „Este aberant ca în 2024 să stai la coadă după niște documente” 07:58, 25 Sep 2024
- Nebunie la Parchet: Prim-procurorul Ioan Bene, suspendat și trimis la control psihiatric după ce și-a șocat șefii și colegii cu mesaje și comportamente ciudate 07:59, 24 Sep 2024
ACTUAL
- Avertizare meteo imediată: Cod galben de vânt în Bihor 14:36, 26 Sep 2024
- Sentință îmblânzită: Fosta șefă a Agenţiei Împotriva Traficului de Persoane Oradea, condamnată la 1 an de închisoare cu suspendare pentru că și-a terorizat o subalternă 12:33, 26 Sep 2024
- Iohannis pierde două case din Sibiu și trebuie să restituie Statului 260.000 de euro, bani obținuți din chirii 18:05, 25 Sep 2024
- Un nou fenomen meteo lovește România: Furtuna Ashley aduce ploi și frig inclusiv în Bihor 13:31, 25 Sep 2024
Stiri SPORTIVE
- Victorie clară pentru CSM CSU Oradea în debutul noii ediţii a Ligii Naţionale: 94-67 cu Steaua 23:34, 25 Sep 2024
- Trei medalii pentru tinerii judoka de la LPS-Champions Oradea, la „Red Star Cup” de la Belgrad (FOTO) 14:50, 25 Sep 2024
- Orădeanca Diana Verdeş, triplu medaliată la Naţionalele de Atletism 10 km şosea de la Braşov 11:28, 25 Sep 2024
- CSM CSU Oradea debutează cu Steaua, la Oradea Arena, în noua ediţie a Ligii Naţionale 07:35, 25 Sep 2024
BIHOREANUL TV
- Pregătiri împotriva inundațiilor: ABA decolmatează valea Nimăiești, în Beiuș (FOTO/VIDEO)
- Mâncare expirată într-un restaurant din Oradea. Protecția Consumatorilor a dat amenzi de 30.000 de lei (FOTO/VIDEO)
- Captură record de cocaină în România: Drogurile, ascunse în 16 tone de fructe congelate (FOTO / VIDEO)
Oradea Noastră
- Pentru Bihorul curat! Patru platforme pentru colectarea deșeurilor voluminoase, deschise în Zona Metropolitană Oradea 15:26, 26 Sep 2024
- Ne enervează: Ruina dintre blocurile de pe bd. Dacia, adăpost pentru șobolani și boschetari (FOTO) 11:10, 26 Sep 2024
- Salvați Ambulanța pentru Monumente Bihor! 14:50, 24 Sep 2024
- „Afacere” păguboasă: Amendă usturătoare pentru doi hoți care au furat gunoaiele orădenilor! Vezi cât au de plătit! 17:30, 23 Sep 2024
Bihor
- Au început și lucrările pentru amenajarea Parcului Industrial din Aleșd. Viitorii chiriași pot primi aproape 4 milioane euro din fonduri UE (FOTO) 20:44, 26 Sep 2024
- CJ Bihor va ajuta cu câte 300.000 euro primăriile din județ să finalizeze rețelele de apă și canalizare începute și cu un deceniu în urmă 19:33, 26 Sep 2024
- S-au răzgândit! Primăria Oradea vrea să dea, din nou, iluminatul public în grija unui operator privat 19:02, 26 Sep 2024
- Parcul Nicolae Bălcescu din Oradea intră în șantier: Restaurantul actual va fi demolat, iar în locul lui va fi amenajată o cafenea cu terasă (FOTO) 18:07, 26 Sep 2024
Stiri Oradea
- S-au răzgândit! Primăria Oradea vrea să dea, din nou, iluminatul public în grija unui operator privat 19:02, 26 Sep 2024
- Parcul Nicolae Bălcescu din Oradea intră în șantier: Restaurantul actual va fi demolat, iar în locul lui va fi amenajată o cafenea cu terasă (FOTO) 18:07, 26 Sep 2024
- Ne enervează: Ruina dintre blocurile de pe bd. Dacia, adăpost pentru șobolani și boschetari (FOTO) 11:10, 26 Sep 2024
- Care sunt cele 18 proiecte votate de cetățeni și care vor fi finanţate de Primăria Oradea (FOTO) 17:05, 25 Sep 2024
Timp Liber
- De vineri până duminică, Thermal Days: Legendara trupă Gipsy Kings aduce „Bamboleo” în Băile Felix 09:01, 26 Sep 2024
- Drumul spre record, în imagini. O nouă expoziție foto în Oradea, realizată de un pianist de Guinness 20:00, 25 Sep 2024
- Hai noroc! O nouă ediție a OktoBersFest îi invită pe orădeni la bere, mâncăruri bavareze și muzică live 19:23, 25 Sep 2024
- Unde ieșim săptămâna asta: Weekend bogat în evenimente, cu TIFF Oradea și Thermal Days 08:58, 23 Sep 2024
Oradea Heritage
- Ziua Europeană a Patrimoniului la Oradea 12:01, 17 Sep 2024
- Video Mapping pe fațada Pasajului Madach-Republicii. Anuala de artă și știință Neo Art Connect - NAC 2024 20:00, 23 Aug 2024
- Mirabela Dauer a fermecat publicul orădean la concertul de lângă Casa Darvas - La Roche (FOTO/VIDEO) 23:54, 26 Iul 2024
- Anuala de artă și știință Neo Art Connect 2024 la Oradea (FOTO) 14:32, 26 Iul 2024
Revista Familia
- Colocviile interredacționale Familia: Lansare Matca #5 și discuție liberă 11:03, 24 Sep 2024
- Dublă lansare de carte și sesiune de autografe cu Péter Demény 20:25, 23 Sep 2024
- Alexandru Lamba în dialog cu Mircea Pricăjan, la Oradea. „Pentru mine nu a fost niciodată o prea mare diferență între a scrie SF și mainstream” 19:05, 19 Sep 2024
- Vaida Outdoor Sessions #8 cu Ruxandra Gîdei și Ramona Boldizsar 17:36, 05 Aug 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea anunță încărcarea cu apă a instalaţiilor și probele de presiune la instalațiile interioare 17:22, 16 Sep 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe apa caldă pe mai multe străzi din Oradea, pentru mai multe zile 14:55, 09 Sep 2024
- Avarie de termoficare în Oradea: 10 puncte termice rămân fără apă caldă timp de câteva zile 15:00, 02 Sep 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă pe strada Branului 16:15, 30 Iul 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.4629 RON
- 1 EUR = 4.9759 RON
- 1 HUF = 0.0126 RON