Ziua Pământului este o sărbătoare anuală, celebrată la nivel mondial pe 22 aprilie, pentru a promova protejarea mediului înconjurător și conștientizarea problemelor de mediu cu care se confruntă planeta noastră.
Vineri, în Salonta, copiii de la mai multe grădinițe și școli au celebrat „Ziua Pământului” în aer liber, în parcul mare, unde s-au organizat expoziții și alte activități ce țin de protecția mediului. Deoarece AVE BIHOR ocupă un loc important în fiecare comunitate, fiind operator principal de salubritate și colectând deșeurile municipale din patru zone ale județului Bihor, am luat și noi parte la celebrarea zilei alături de cei mici.
Am fost prezenți cu o mașină de colectare a deșeurilor în care copiii au avut ocazia să se urce, să-și facă poze și să pună întrebări despre cum se efectuează colectarea deșeurilor la ei în comunitate și despre cum să colecteze separat deșeurile. Au văzut și cum arată pământul de flori obținut în urma compostării bio-deșeurilor colectate din gospodăriile lor.
Copiii au înțeles că, pentru a arăta cât de importantă este pentru noi planeta, putem face acțiuni la nivel individual, cum ar fi reducerea consumului de energie sau utilizarea mijloacelor de transport nepoluante, precum și acțiuni la nivel comunitar, cum ar fi colectarea deșeurilor reciclabile sau implicarea în proiecte de restaurare a mediului.
Ziua Pământului este o sărbătoare importantă care ne amintește că avem responsabilitatea de a proteja planeta noastră și de a promova un viitor sustenabil pentru toți, deoarece „Schimbarea începe cu noi”!
AVE Bihor
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.