URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Octombrie 2011, 08:03

Austriecii de la Hill International vor consilia Primăria în construirea noului CET

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Viitorul CET pe gaz şi apă geotermală va fi construit cu consultanţă austriacă. Licitaţia organizată de municipalitate pentru achiziţionarea serviciului de asistenţă tehnică pentru managementul proiectului "Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009 - 2028 în scopul conformării la legislaţia de mediul şi creşterii eficienţei energetice" a fost câştigată de asocierea firmelor Hill International SRL şi Hill International SA pentru suma de 5,3 milioane lei.

Înfiinţată în 1975 la Viena ca firmă de recrutare de personal, Hill International şi-a diversificat de-a lungul timpului paleta de servicii pentru ca după căderea regimurilor comuniste din Europa de Est să consilieze companiile multinaţionale în procesul de extindere în ţări precum Rusia, Ungaria, Cehia, Macedonia şi altele. Hill România a fost înfiinţată în 1992.

Experienţa bate preţul

Potrivit unui comunicat al Primăriei la licitaţia organizată în cursul lunii august şi adjudecată de Hill International au mai participat firmele Halcrow România SRL care a oferit un preţ de 5,6 milioane lei, Tractebel Engineering SA (6,5 milioane lei), Blom România SRL (5,9 milioane lei) şi Ingedia România (4,9 milioane lei).

Oferta asocierii formată din firmele Hill International a fost preferată de comisia de licitaţie, deşi este cu circa 400.000 lei mai ridicată faţă de cea depusă de Ingedia România. "La licitaţia organizată pentru consultanţă preţul cel mai mic a constituit doar 30% din punctajul acordat firmelor, diferenţa reprezentând-o experienţa similară. Aşa a şi venit documentaţia de licitaţie elaborată de consultantul Ministerului Mediului şi firma Jaspers, consultantul Comisiei Europene în România", a declarat pentru BIHOREANUL, Marcel Boloş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI).

Licitaţii cu supervizare

Conform acestuia, firmele de consultanţă Hill International SRL şi Hill International SA vor consilia municipalitatea în implementarea proiectului de la achiziţionarea de bunuri şi servicii până la lucrările efective.

Consultanţii vor superviza licitaţiile pentru achiziţionarea noii turbine pe gaz, a trei cazane de apă fierbinte şi două cazane de abur, în valoare de 51 milioane euro, pentru reabilitarea a 12,7 kilometri de conducă de pe magistralele 1 şi 3 (16 milioane euro), dirigenţia de şantier (1,6 milioane euro) şi viabilizarea terenului aferent fostului depozit de cărbune pe care va fi construită noua centrală (500.000 euro).

"Contractarea consultanţei este obligatorie. Este o măsură suplimentară de precauţie pe care şi-o ia Comisia Europeană ca să se asigure că banii alocaţi vor fi bine folosiţi, astfel încât proiectul să fie dus fără probleme la bun sfârşit", a mai spus Boloş.

Următoarele licitaţii din proiect vor fi anunţate în cursul lunii octombrie, termenul de implementare al acestuia fiind sfârşitul anului 2013.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON