URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 August 2024, 17:04

Aproape 5.000 de șomeri în Bihor. Ce șanse au să-și găsească un loc de muncă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Rata șomajului în Bihor a crescut nesemnificativ în ultima lună, ajungând acum la 2,01%, a anunțat marți Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor.

Numeric, județul are 4.697 de șomeri, puțin mai mulți decât în luna iulie, când erau 4.682. Din totalul bihorenilor fără loc de muncă și înregistrați în evidențele AJOFM Bihor, 2.360 sunt femei.

Indemnizație de șomaj primesc 1.451 de bihoreni, iar ca mediu de rezidență, cei mai mulți dintre șomeri locuiesc în mediul rural (3.611).

Împărțiți pe grupe de vârstă, cei mai mulți șomeri bihoreni (27%) au între 40 și 49 de ani, 22% au peste 55 ani, iar 31% au între 30 și 39 de ani. Șomerii cu vârste între 50 și 55 ani reprezintă 17% din totalul bihorenilor fără loc de muncă. Previzibil, cei mai puțini sunt șomerii tineri, sub 25 de ani (7%) și cei care au între 25 și 29 de ani (6%).

„Șomerii cu studii primare au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Bihor (46%), urmat de cei cu studii gimnaziale (25%), iar 1% au absolvit studiile postliceale. Șomerii cu studii liceale reprezintă 13% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii profesionale 9% iar cei cu studii superioare reprezintă  6%”, a transmis AJOFM.

Vârsta și studiile absolvite fac ca mai mult de jumătate dintre șomerii bihoreni să-și găsească greu sau foarte greu un loc de muncă. Conform evaluărilor făcute de specialiștii AJOFM, 11% dintre șomerii bihoreni sunt persoane foarte greu ocupabile, 48% greu ocupabile, 40% mediu ocupabile, iar 1% ușor ocupabile. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Aproape zero șanse.
Planeta a intrat în criză odată ce descreierații globalismului agresiv și ai GreenDeal și-au pus la cale planul. România scapă cu plata acestor șomeri, tot mai mulți în perspectiva pe termen scurt și mediu.
Postat 07 August 2024, 07:44 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON