URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 28 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Iunie 2024, 14:00

75.000 de lei, confiscați de la un depozit de lemne din Oradea. Vezi de ce!

75.000 de lei, confiscați de la un depozit de lemne din Oradea. Vezi de ce! foto: generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un depozit de lemne din Oradea a rămas fără 75.000 de lei și s-a ales și cu amendă de 10.000 de lei, în urma unui control făcut de polițiștii bihoreni de la delicte silvice împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere.

Potrivit unui comunicat transmis marți de Poliția Bihor, cei 75.000 de lei reprezintă valoarea a aproape 85 de metri cubi de cherestea.

„S-a constatat că societatea respectivă nu deținea în stocurile faptice ale depozitului 84,89 metri cubi de cherestea de rășinoase, care era prevăzută în stocurile scriptice. În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 10.000 de lei”, arată comunicatul.

De asemenea, polițiștii au dispus confiscarea valorică a celor 84,89 de metri cubi de cherestea, specia rășinoase, în valoare de 76.061 de lei. Există bănuiala că firma ar fi vândut „la negru” lemnele lipsă.

Controlul a fost făcut de polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea, în cadrul acțiunilor pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON