URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 01 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Baschet: CSM CSU Oradea și-a adus un conducător de joc american, care a trecut și pe la U BT Cluj-Napoca (VIDEO)
Știri Sportive
CSM Oradea a anunțat vineri cine va fi noul conducător de joc al echipei orădene de baschet. Rolul va fi preluat de Brandon Brown, un american în vârstă de 35 de ani, care vine de la o echipă din Turcia, dar anterior a fost și jucătorul marii rivale a orădenilor, U BT Cluj-Napoca.
03 August 2024, 08:21
A murit Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix
Actual
Nicu Covaci, fondator și lider al trupei Phoenix, a murit vineri la vârsta de 77 de ani, după ce o lungă perioadă a fost internat pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Timișoara, conform presei centrale.
02 August 2024, 22:52
FC Bihor va întâlni Crişul Sântandrei, în turul II al Cupei României
Știri Sportive
Fotbaliştii de la FC Bihor vor debuta săptămâna viitoare şi în noua ediţie a Cupei României. Orădenii vor intra direct în turul II, unde vor întâlni echipa Crişul Sântandrei. Meciul este programat miercuri, la Sântandrei, de la ora 17.30. Până atunci însă, sâmbătă, de la ora 18, roş-albaştrii debutează şi în noul sezon al Ligii a II-a, la Stadionul Iuliu Bodola, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
02 August 2024, 19:27
Nouă medalii pentru pugiliştii de la Basti Box Salonta, la Cupa Festivalului din Ungaria, de la Szeged
Știri Sportive
Sportivii clubului salontan Basti Box s-au întors cu nouă medalii de la întrecerile concursului de box din Ungaria de la Szeged, dotat cu Cupa Festivalului. Bihorenii au reuşit să obţină patru locuri I, două locuri II şi trei clasări pe treapta a III-a.
02 August 2024, 18:33
Accident în centrul Oradiei, între o motocicletă și un taxi. Motociclistul a fost dus la spital (FOTO)
Știri Oradea
O motocicletă și un autoturism care circula în regim de taxi au intrat în coliziune vineri după amiaza în centrul Oradiei. Accidentul s-a produs pe strada Independenței, în circumstanțe încă neclare, iar motociclistul a fost transportat la spital. 
Marcel Boloș anunță că ANAF a depășit „un prag istoric de venituri”: „Critici vor fi orice am face, dar lucrurile încep să miște”
Actual
Ministrul Finanțelor, orădeanul Marcel Boloș, a transmis vineri că, în luna iulie, Agenția Națională de Administrare Fiscală a depășit „un prag istoric de venituri”, fiind vorba despre 50 de miliarde de lei. El a adăugat, în acest context, că „lucrurile încep să se miște” în ciuda criticilor legate de procedurile fiscale.
02 August 2024, 17:55
Incendiu violent la o casă din Inand. Proprietara a aprins focul, vrând să-și curețe curtea (VIDEO)
Știri Bihor
Un incendiu violent a izbucnit vineri la o locuință din satul Inand, comuna Cefa. Apelul 112 a fost înregistrat în jurul orei 11:55, alertând autoritățile despre producerea incendiului care a pornit după ce proprietara a aprins mai multe deșeuri și vreascuri în curte, lăsând focul nesupravegheat.
02 August 2024, 17:20
Victoria Balint a fost numită în funcția de manager interimar al Teatrului Regina Maria din Oradea. Lui Daniel Vulcu îi expiră mandatul
Știri Bihor
Din 5 august, Victoria Balint va prelua funcția de manager interimar al Teatrului Regina Maria din Oradea, a transmis vineri Consiliul Județean Bihor. Numirea sa urmează încetării contractului de management al lui Daniel Vulcu, care expiră pe 4 august.
02 August 2024, 16:31
Raliul „Drumul Vinului” a început din centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)
Timp liber
Zeci de mașini de epocă au pornit vineri dimineața din fața Teatrului Regina Maria din Oradea în cea de-a cincea ediție a raliului „Drumul Vinului”. La startul plimbării ce presupune un traseu de două zile prin mai multe zone ale județului Bihor s-au aliniat, conform listei publicate pe site-ul organizatorilor, 38 de mașini retro.
02 August 2024, 15:37
România a obținut încă două medalii de argint la Jocurile Olimpice de la Paris 2024
Actual
Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel au câștigat in extremis, vineri, medalia de argint la concursul de canotaj dublu vâsle feminin, cu timpul de 7:02.97. De asemenea, Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen au cucerit medalia de argint în proba de dublu vâsle categoria ușoară. România a adunat până acum șase medalii la Jocurile Olimpice Paris 2024, fiind astfel clasată în clasamentul națiunilor pe locul 11.
02 August 2024, 14:52
Drepturile cetățeanului și obligațiile polițistului în cazul testelor fals pozitive la alcool
De ştiut
Spre deosebire de majoritatea statelor din vestul Europei (Italia, Franța, Germania, Spania, Portugalia, etc.), care permit consumarea unei cantități moderate de alcool de către șoferi, în România toleranța față de consumul de alcool la volan este 0, similar altor state din estul Europei (Ungaria, Cehia).
02 August 2024, 14:15
OTL: Modificări la programul de circulaţie al Autobuzului turistic
Noutăți de la OTL
O.T.L. informează călătorii că sâmbătă, 3 august 2024, Autobuzul turistic nu va efectua cursa cu plecare din Piaţa Unirii de la ora 12:00. Cursele se vor efectua după programul obişnuit, până la ora 20:00 (ultima cursă), ȋncepând cu ora 13:00.
02 August 2024, 13:20
Incendii de vegetație în Bihor. Pompierii reamintesc că arderea miriștilor este interzisă
Știri Bihor
Pompierii militari bihoreni au intervenit joi după-amiază pentru a localiza și lichida trei incendii provocate, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor.
02 August 2024, 12:45
Waves Festival 2024 a făcut istorie, adunând peste 10.000 de participanți. Bilete pentru ediția de anul viitor, puse în vânzare!
Timp liber
Dupa 3 zile de distracție în mijlocul lunii iulie, se poate spune că Waves Festival devine încet dar sigur festivalul emblematic al județului Bihor și printre cele mai importante festivaluri de muzică din România. Peste 10.000 de oameni au trecut pe la eveniment, iar primele abonamente pentru ediţia 2025 a festivalului au fost puse în vânzare...
02 August 2024, 12:00
Furt din mașină, pe bulevardul Ștefan cel Mare din Oradea. Autorul a fost reținut
Știri Oradea
Un bărbat de 32 de ani din Satu Mare a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii orădeni, care-l bănuiesc că a furat o borsetă dintr-o mașină care fusese lăsată cu portierele neblocate pe bulevardul Ștefan cel Mare din Oradea.
02 August 2024, 11:37
Anunț decizie de încadrare
Anunțuri
Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor anunţă publicul interesat despre decizia etapei de încadrare conform HG nr. 1076/2004, privind procedura evaluării de mediu pentru planuri şi programe, pentru „PLANUL DE MANAGEMENT PENTRU SITUL DE IMPORTANȚĂ COMUNITARĂ CODRU MOMA - ROSCI0042”, situat pe teritoriul județelor Bihor și Arad, titular: FUNDAȚIA CARPAȚI.
02 August 2024, 11:04
Primăria Oradea a câştigat procesul privind declasarea clădirilor monument distruse de incendiu în Piața Cetate. Vezi ce îi așteaptă pe comercianți!
Știri Bihor
Proiectul privind amenajarea Pieţei Cetate, aflat în standby din cauza unui proces deschis de municipalitatea orădeană împotriva Ministerului Culturii, a fost deblocat. Primăria Oradea a câştigat procesul privind declasarea clădirilor monument deja demolate în urma incendiului din 2020. Lucrările vor fi reluate din toamna acestui an, când comercianţii de legume şi fructe din Piaţa Cetate se vor muta într-un cort care va fi amenajat în parcarea blocului Cicero.
02 August 2024, 10:30
O mașină a luat foc pe DN79, în Bihor. O femeie și fiica ei de 6 ani au reușit să iasă din autoturism, înainte ca acesta să se facă scrum (FOTO)
Știri Bihor
O mașină s-a făcut scrum joi noaptea, pe DN79 în Bihor. La momentul izbucnirii incendiului, în autoturism se aflau o femeie și fiica ei de 6 ani. Șoferița a reușit să iasă din mașină, scoțând-o și pe fetiță.
Soluții disperate: Războiul OTL-ului cu Primăria Sânmartin se va lăsa cu tarife majorate
Bihorel
Când doi se bat, al treilea plătește oalele sparte. Războiul declanșat la începutul lunii iulie între societatea de transport local OTL și Primăria Sânmartin, pentru cele 4,7 milioane lei pe care transportatorul le are de încasat de la administrația locală pentru serviciile prestate, face victime colaterale în rândul călătorilor.
02 August 2024, 08:59
Să-i dăm cep! Fermierii bihoreni se reprofilează tot mai mult pe pepeni și le explică secretele aromelor (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Fermierii bihoreni se reprofilează pe culturile de pepeni ca să profite de verile calde și lungi, care măresc ciclul de producție și dau savoare fructelor. Lubenițele și pepenii galbeni din Bihor concurează pe piețele locale faimoșii pepeni de Dăbuleni și produsele din hipermarket, fermierii având avantajul prospețimii date de timpul scurt de la recoltare până la vânzare și de chimizarea redusă.
Crişul Sântandrei s-a calificat în turul II al Cupei României la fotbal, în timp ce Lotus Băile Felix şi Bihorul Beiuş au părăsit competiţia din primul tur
Știri Sportive
Dintre cele trei echipe bihorene care au evoluat în această săptămână în primul tur al fazei naţionale din Cupa României la fotbal, doar una s-a calificat. Este vorba despre Crişul Sântandrei, care a câştigat derby-ul judeţean de la Sânmartin, cu Lotus Băile Felix la penalty-uri. Bihorul Beiuş a jucat la Ştei cu Gloria Lunca Teuz Cermei şi a pierdut după prelungiri.
01 August 2024, 21:38
FC Bihor debutează sâmbătă în Liga a 2-a. Portarul Ionuț Rus, ultima achiziție (FOTO)
Știri Sportive
Cu o serie de schimbări în lot, dar şi în cadrul organigramei clubului, FC Bihor Oradea este gata de starul sezonului Ligii a II-a, care va avea loc în acest weekend. Joi, cu două zile înainte de meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, conducerea clubului a organizat o conferinţă de presă. Preşedintele George Tătar, directorul tehnic Gustavo Aragolaza, dar şi jucătorii Ioan Filip şi Ioan Hora au venit în faţa jurnaliştilor pentru a le vorbi despre starea de spirit şi cât de pregătit este clubul înaintea debutului în noul sezon.
01 August 2024, 20:30
„Cum se vede lumea prin ochii unor fotografi excepţionali”. O nouă expoziție în Piața Unirii din Oradea, cu lucrări semnate de artiști din Dubai (FOTO)
Știri Bihor
Cei mai buni fotografi din Dubai îşi vor prezenta lucrările în Piaţa Unirii din Oradea, cu sprijinul clubului orădean Varadinum Foto, condus de artistul fotograf Ovi D. Pop. Vernisajul va avea loc vineri, de la ora 17, în Piaţa Unirii. Cea de-a patra ediţie a expoziţiei Collective Vision CV4 cuprinde 80 de fotografii.
01 August 2024, 20:11
Consiliul Județean Bihor a semnat contractul cu constructorii care vor lărgi DN 19 la ieșirea din Oradea spre Biharia (FOTO)
Știri Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat contractul cu reprezentanții firmelor de construcții care au câștigat licitația pentru lărgirea la patru benzi a DN 19 la ieșirea din Oradea spre Biharia, pe aproape 4 kilometri. Proiectul va trebui finalizat în 9 luni de la ordinul de începere a lucrărilor.
Guvernul alocă 11,6 milioane de lei pentru societatea Băița SA din Bihor
Știri Bihor
Guvernul României a decis, joi, să suplimenteze bugetul Ministerului Economiei, pentru ca banii, peste 11,6 milioane de lei, să ajungă în conturile companiei de stat Băița SA și să fie folosiți pentru achiziționarea unei instalații necesare pentru prelucrarea dolomitei. 
01 August 2024, 18:55
Oradea Summer Film: Ediția a V-a, 14-18 august, Parcul Cetății
Visit Oradea
În luna august vom avea parte de cinci seri cu proiecții de filme de lungmetraj prezentate la Cannes, Berlin și Locarno și scurtmetraje realizate de cineaști tineri, în cadrul unei noi ediții Oradea Summer Film!
01 August 2024, 18:15
Primăria Oradea va construi un pavilion de detenţie cu 80 de locuri în Calea Sântandreiului (FOTO)
Știri Oradea
Primăria Oradea va construi un pavilion de detenţie cu 80 de locuri în Calea Sântandreiului 31. Construcţia, cu o valoare estimată de 16 milioane lei, urmează să fie finalizată în termen de un an. Amplasamentul, situat dincolo de calea ferată de la limita dintre Oradea şi Sântandrei, ar putea fi folosit pe viitor pentru strămutarea Penitenciarului Oradea din centrul oraşului.
Ce se caută pe piața muncii din Bihor. Lista locurilor de muncă disponibile (DOCUMENT)
Știri Bihor
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a făcut publică noua listă cu joburile disponibile în Bihor, în plin sezon estival. În total, la AJOFM sunt înregistrate 902 de locuri de muncă vacante, dintre care cele mai multe, 602, în Oradea.
01 August 2024, 17:01
Reacţia Universităţii din Oradea la acuzele absolventului de Sorbona care a picat la admiterea la masterat
Știri Bihor
Universitatea din Oradea a transmis joi, la solicitarea BIHOREANULUI, un punct de vedere legat de acuzaţiile făcute de un candidat absolvent al unui doctorat în Filosofie la Sorbona care a fost respins la admiterea la masteratul de Psihologie Clinică cu nota 5,66. În esenţă, reprezentanţii instituţiei resping acuzaţiile lui Daniel Farcaş, spun că au respectat legislaţia şi metodologia de organizare şi de examinare şi afirmă că, pur şi simplu, acesta nu s-a pregătit suficient pentru a obţine o notă mai mare, care să-i fi asigurat un loc.
01 August 2024, 16:00
Un pescar s-a înecat în Crișul Repede, în Oradea, zona Sovata
Știri Bihor
Un pescar în vârstă de 71 de ani a murit înecat miercuri dimineaţa în Crişul Repede, între Podul Ovid Densuşianu şi Podul Carol I, în zona Sovata. Informaţia a fost raportată iniţial de un cititor al BIHOREANULUI, fiind confirmată ulterior de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor.
01 August 2024, 15:20
„Suntem zeii apelor”: Andrei Cornea și Marian Enache, campioni olimpici la dublu vâsle. La feminin, România a obținut argintul
Actual
După o cursă spectaculoasă, canotorii români Andrei Cornea şi Marian Enache au cucerit medaliile de aur în proba de dublu vâsle masculin, joi, la Jocurile Olimpice de la Paris. Cei doi sportivi s-au aflat la conducere pe aproape tot parcursul finalei.
Lucrări, din primăvară. Parcarea subterană cu 1.000 de locuri din zona colegiului Onisifor Ghibu din Oradea va costa 28 milioane euro
Știri Oradea
Parcarea subterană cu o mie de locuri din zona Colegiului Naţional Onisifor Ghibu din Oradea, care va fi construită în cadrul proiectului de regenerare urbană a cartierului Nufărul I, va costa 28 milioane euro. Lucrările vor începe în primăvara anului viitor cu termen de predare de doi ani. Pentru implementarea proiectului de reabilitare urbană municipalitatea orădeană a cumpărat ori expropriat terenuri în valoare de 1,6 milioane euro.
Biletele pentru concertul Andrea Bocelli de la Oradea s-au epuizat într-o zi
Timp liber
Biletele pentru concertul Andrea Bocelli de la Oradea, organizat de APTOR, s-au epuizat într-o zi. Cele 5.030 de tichete, la diferite categorii, au fost puse în vânzare online miercuri, la ora 11, iar joi, la prânz, erau sold-out. 
01 August 2024, 14:22
Tarifele pentru colectarea gunoiului de la orădeni se majorează cu 1,8% începând încă din iulie
Știri Bihor
Tarifele pentru colectarea gunoiului de la orădeni de către operatorul de salubritate RER Vest se majorează cu 1,8%, ca urmare a creșterii salariului minim pe economie. Consiliul Local Oradea a hotărât miercuri că majorarea de preț, de 0,37 lei pe persoană pentru locuitorii de la bloc, se va aplica începând din luna iulie. Hotărârea a fost luată în ciuda opoziției PSD, care a susținut că majorarea de preț este retroactivă și ar trebui operată abia din luna august.
01 August 2024, 13:38
PSD Bihor, caut șef: Doctorul Aurel Mohan îşi pregăteşte „fixarea” în funcţie
Bihorel
În filiala PSD Bihor urmează primele alegeri după lunga epocă Ioan Mang. În pregătirea congresului naţional programat pe 24 august, pesediştii bihoreni se vor reuni pe 8 august să-şi aleagă viitorul preşedinte. De fapt, de pe acum pare sută-n sută sigur că îl vor confirma în funcţie pe preşedintele interimar, doctorul Aurel Mohan...
01 August 2024, 12:45
„Ne mândrim cu voi!”. Poliția Română îi prezintă pe cei doi polițiști din Oradea, care au sărit să salveze o femeie din apele Crișului Repede
Știri Bihor
Poliția Română îi laudă public pe cei doi polițiști care au intervenit miercuri noaptea pentru salvarea unei femei căzute în apele Crișului Repede, în zona centrală a Oradiei. Femeia, în vârstă de 31 de ani, se află acum în stare gravă la spital, dar este în viață datorită intervenției rapide a celor doi polițiști. Pe pagina oficială de Facebook, Poliția Română a scris că cei doi polițiști orădeni se numesc Marin și George și au intervenit rapid pentru a o scote pe femeie la mal.
01 August 2024, 12:01
David Popovici, după ce a câștigat bronzul în proba de 100 m: „Avem o grămadă de stadioane, dar bazine, săli pentru alte sporturi?” (FOTO)
Actual
Campion olimpic în proba de 200 de metri liber, David Popovici (19 ani) a câștigat, miercuri noaptea, a doua medalie la aceste Jocuri Olimpice, și anume bronzul în proba de 100 de metri liber. După reușită, el le-a transmis pe Facebook un mesaj susținătorilor săi din România: „V-am simțit! Vă mulțumesc!”. Într-un interviu la TVR Sport el a subliniat apoi că nu se investește destul în sport, în România, și că nu există destule bazine și săli pentru alte sporturi decât fotbalul.
Revine canicula. Avertizare de cod galben, în Bihor
Știri Bihor
După câteva zile cu temperaturi ceva mai domoale, în județul Bihor va fi din nou caniculă. Meteorologii ANM au emis o avertizare de cod galben de „disconfort termic ridicat și caniculă” pentru mai multe județe din țară, inclusiv Bihorul, valabilă vineri, 2 august.
01 August 2024, 11:12
Nou la Mesopotamia Oradea: acum și carne de pui! (VIDEO)
Advertorial
Mesopotamia, un brand cu o tradiție de aproape 15 ani, având peste 70 de locații la nivel național și cu un plan de expansiune la nivel global, a devenit sinonim cu excelența în prepararea kebabului de curcan rotisat. Recunoscut pentru calitatea și gustul excelent al produselor sale, Mesopotamia continuă să se dezvolte și să își surprindă clienții cu noi produse.
01 August 2024, 10:40
O femeie a fost salvată din apele Crișului Repede de doi polițiști, în Oradea. A fost resuscitată apoi de echipajul SMURD și dusă la spital (VIDEO)
Știri Bihor
O femeie în vârstă de 31 de ani a fost salvată din apele Crișului Repede, miercuri noaptea, în zona străzii Principatelor Unite, în centrul Oradiei. La solicitarea BIHOREANULUI, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a transmis că pacienta este în stare gravă, fiind intubată și ventilată mecanic. 
01 August 2024, 10:17
Mobilizare impresionantă a firmei Erbașu Construcții pe autostradă între Suplacu de Barcău – Chiribiș: se duc sute de utilaje și se construiesc două „fabrici” (VIDEO)
Știri Bihor
Firma Erbașu Construcții, care în toamna anului trecut a câștigat cea mai recentă licitație pentru realizarea tronsonului de 26,53 kilometri al Autostrăzii Transilvania între Suplacu de Barcău și Chiribiș, face o demonstrație de forță. Pe viitorul șantier a început deplasarea a peste o sută de containere-birouri, a circa 300 de utilaje șenilate și construirea unei stații de betoane și a uneia de asfalt. Antreprenorul lucrează la proiectare și estimează să înceapă construcția propriu-zisă în această toamnă.
01 August 2024, 09:44
Profi de 10: Cine sunt cei doi profesori din Bihor care au promovat examenul de titularizare cu nota maximă
Știri Bihor
În Bihor au promovat examenul de titularizare 4 din 10 candidaţi, doi obţinând nota maximă. Educatoarea Iulia Heciu şi Tudor Luca, profesor de religie, sunt singurii candidaţi bihoreni cu nota 10, ambii fiind dascăli cu experienţă şi dedicaţi carierei.
01 August 2024, 08:50
Comunicat de presă: Creșterea nivelului de inovare și eficientizare a activității din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bihor
Anunțuri
DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ BIHOR, în calitate de beneficiar al proiectului PNRR „Creșterea nivelului de inovare și eficientizare a activității din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bihor”, conform contractului de finanțare asumat cu Ministerul Sănătății nr. 1365/15/I3.2/11.04.2024, înregistrat la D.S.P. Bihor cu nr. 5452/16.04.2024, anunță lansarea acestui proiect finanțat prin Planului Național de Redresare si Reziliență – PNRR.
01 August 2024, 08:21
150 milioane de euro! Nokian Tyres ia credit de la BEI pentru a dezvolta fabrica din Oradea
Știri Oradea
Nokian Tyres anunță că a semnat un acord de împrumut de 150 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru a susține fabrica pe care o construiește la Oradea. Creditul se va întinde pe 8 ani.
Centura Nojorid se deschide pe bucăți, începând de duminică (FOTO)
Știri Bihor
Centura Nojorid se va deschide pe etape, începând din această duminică. Pe 4 august se va putea circula dinspre Oradea pe breteaua din intersecția DN 79 cu drumul spre Livada până la drumul comunal care duce spre Apateu, precum și pe cea care duce spre centrul localității Nojorid. Deschiderea totală, până în cartierul Grigorescu din Oradea, unde Primăria desfășoară lucrări, este programată pe 18 august, spune președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.
Primăria Oradea şi CJ Bihor şi-au dublat contribuţia la bugetul FC Bihor, care urcă astfel la 1,8 milioane euro
Știri Oradea
Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor şi-au dublat contribuţia la bugetul FC Bihor, care a fost majorat, astfel, la 1,8 milioane euro. Consiliul Local Oradea a aprobat joi rectificarea bugetului clubului de fotbal pentru anul 2024, iar administraţia locală şi judeţeană vor vărsa împreună către FC Bihor suma de 800.000 euro. 
Restricții de circulație pe mai multe străzi din Oradea. Vezi când și din ce motive!
Știri Bihor
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier de pe lângă Primăria Oradea a decis, joi, restricții de circulație pe mai multe străzi din municipiu.
31 Iulie 2024, 20:10
36 de blocuri din zona Cantemir-Nufărul ar urma să fie reabilitate termic fără ca proprietarii să suporte vreo cheltuială
Știri Oradea
Municipalitatea orădeană va depune cereri de finanțare europeană pentru reabilitarea termică a unui număr de 36 de blocuri din zona Cantemir - Nufărul, iar dacă acestea vor fi aprobate, proprietarii nu vor trebui să asigure vreo cofinanțare. 
31 Iulie 2024, 19:20
Încălzire cu scandal. Prețul gigacaloriei a aprins spiritele în Consiliul Local Oradea (FOTO)
Știri Bihor
Prețul gigacaloriei furnizate populației de către societatea Termoficare a aprins spiritele în ședința de miercuri a Consiliului Local Oradea. Consilierul local Liviu Sabău Popa (PSD) a cerut reducerea tarifului de încălzire pentru asociațiile neguvernamentale cu activitate în domeniul social și diminuarea tarifului plătit de orădeni ca urmare a reducerii prețului de producție. Însă ambele propuneri au fost respinse, spre nemulțumirea consilierului. Chiar și așa, zice primarul Florin Birta, Oradea a încetat să mai fie orașul cu cea mai scumpă gigacalorie din țară.
Șase străzi din Oradea intră în proces de modernizare. Birta: „Până la finalul 2028 să nu mai existe vreo stradă locuită și neasfaltată în oraș”
Știri Oradea
Încă șase străzi din Oradea vor fi modernizate, după ce, miercuri, consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți acestor lucrări. Este vorba despre străzile Piatra Craiului, Strugurilor, Merilor, Cantonului, Libelulei și Floricelelor. Într-o conferință de presă ce a precedat ședința, primarul Florin Birta a spus că se fac demersuri pentru ca, până la finalul anului 2028, deci când al doilea mandat al său va fi gata, toate străzile locuite din oraș să fie și asfaltate. 
31 Iulie 2024, 17:35
  31 32 33  35  37 38 39  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON