URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 04 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Descoperire neaşteptată pe Aeroportul Cluj-Napoca: O femeie a vrut să scoată din ţară zeci de minerale, parte din patrimoniul național (FOTO/VIDEO)
Actual
Zeci de flori de mină, adică minerale semipreţioase, au fost descoperite în bagajul de cală al unei femei în vârstă de 56 de ani care a vrut să călătorească în Marea Britanie de pe Aeroportul Cluj-Napoca.
Fondul Științescu: Șase școli și ONG-uri din Bihor primesc bani pentru proiecte de cercetare
Știri Bihor
Fundaţia Comunitară Oradea sprijină şase proiecte educaţionale inovatoare prin intermediul Fondului Ştiinţescu Oradea ediţia 6.0, având ca beneficiari direcţi copiii şi tinerii din mediul urban şi rural al judeţului Bihor. Între ele se numără unul prin care copiii vor înţelege fenomenul cutremurului, unul prin care elevii vor crea pigmenţi naturali şi unul de educaţie prin artă teatrală.
12 Ianuarie 2024, 16:59
Oradea va găzdui mai multe evenimente dedicate Zilei Culturii Naţionale. Vezi lista lor!
Timp liber
În Oradea vor avea loc luni, 15 ianuarie, mai multe evenimente artistice organizate pentru a marca în mod festiv Ziua Culturii Naţionale. Acestea se vor desfășura în muzee şi instituţii de cultură din oraş, între care se numără Filarmonica de Stat din Oradea, Muzeul Memorial Iosif Vulcan sau Casa Darvas - La Roche. La cea dintâi este programat un spectacol de gală. 
12 Ianuarie 2024, 15:36
Incendiu puternic la două case din Oradea (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri la prânz, pe strada Lipovei din Oradea. Din primele informații furnizate de ISU Crișana, flăcările au cuprins o anexă și acoperișurile a două case, la fața locului fiind prezente cinci echipaje de pompieri.
12 Ianuarie 2024, 14:29
Evenimente de excepție și gusturi ca pe vremuri, numai la Paleus Resort (FOTO)
Advertorial
Începând cu luna octombrie, Paleus Resort vă invită să descoperiți noul meniu à la carte, care vine cu preparate delicioase și inovații culinare inspirate, din cele mai proaspete ingrediente. Și vestea cea mai bună? Prețurile au fost reduse pentru a face experiența gastronomică a oaspeților mai accesibilă, fără a compromite calitatea. Mai mult decât atât, se beneficiază de o reducere de 10% în zilele de marți, miercuri și joi, până în 28.02.2025 inclusiv.
01 Noiembrie 2024, 15:40
Medicii de familie se pregătesc de proteste. CAS vrea să le reducă plățile la nivelul anului 2019
Știri Bihor
Fierbere în sistemul medicinei primare și al celei de ambulatoriu. Întrucât Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate vrea ca de la 1 februarie să le scadă plățile la valori nominale din 2020, dar „roase” de inflația și scumpirile produse de atunci până în prezent, medicii de familie se gândesc să declanșeze proteste și în Bihor. În cazul extrem, aceștia ar putea denunța unilateral contractul de CAS, ceea ce ar însemna ca pacienții să achite contravaloarea serviciilor chiar dacă sunt asigurați.
12 Ianuarie 2024, 14:16
L-au prins pe Jon! Ministrul Justiției a anunțat că un tâlhar din Bihor a fost capturat în Spania. A furat de la alt hoț 25.000 de euro
Știri Bihor
Unul dintre cei doi tâlhari din Bihor urmăriţi internaţional pentru că au jefuit un hoţ de peste 25.000 euro, bani pe care acesta din urmă, la rândul său, îi furase din casa unui avocat, a fost prins în Spania şi a fost adus în ţară. Răzvan Murari, alias "Jon", fusese condamnat la 8 ani şi 2 luni de detenţie. Complicele lui, Călin Oancea, care a primit o pedeapsă de 5 ani de detenţie, este încă fugar.
12 Ianuarie 2024, 13:21
Accident pe centura Oradea: Un Ford Mustang s-a lovit de o autoutilitară (FOTO)
Știri Bihor
Un autoturism Ford Mustang şi o autoutilitară s-au ciocnit vineri pe centura Oradea, pe strada Ovid Densuşianu, iar două persoane au fost rănite.
Reglare de conturi? Cinci bărbați din Bihor s-au luat la bătaie într-o benzinărie și au fost reținuți de polițiști
Știri Bihor
Cinci bărbați din Bihor au fost reținuți de polițiști după ce s-au întâlnit și s-au luat la bătaie la o benzinărie din Chiribiș. Se pare că a fost vorba despre o reglare de conturi, dar motivul scandalului nu este clar.
12 Ianuarie 2024, 12:05
Echipa de polo a României s-a calificat în sferturile Campionatului European. Jucători ai CSM Oradea, printre marcatori
Știri Sportive
Echipa naţională de polo a României a învins Georgia cu scorul de 18-11 şi s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European din Croaţia. Jucătorii echipei orădene CSM, Levente Vancsik și David Belenyesi, s-au numărat printre marcatorii disputei. Prin acest succes tricolorii şi-au asigurat şi calificarea la Campionatul Mondial.
12 Ianuarie 2024, 11:46
Incendiu în Alparea: A pornit de la o afumătoare improvizată
Știri Bihor
Pompierii au intervenit joi seara pentru a stinge un incendiu violent care pornise într-un șopron dintr-o gospodărie din Alparea și risca să se extindă și la locuință. Forțele de intervenție au reușit să stingă focul și au constatat că acesta a pornit de la o afumătoare improvizată.
12 Ianuarie 2024, 11:15
Momente de panică la o școală din Oradea: Un elev s-a prăbușit în timpul unei ore și a fost resuscitat de echipajele SMURD
Știri Bihor
Profesorii și elevii unei clase de-a VII-a de la Școala Gimnazială Avram Iancu din Oradea au trecut prin momente de panică joi dimineață, când unui elev i s-a făcut brusc rău și s-a prăbușit, devenind inconștient, fără să fi făcut vreo activitate fizică solicitantă. Conducerea școlii a aflat ulterior că elevul suferă de o afecțiune a inimii, de care părinții săi știau. Copilul se află în stare gravă, dar stabilă, în spital.
12 Ianuarie 2024, 10:44
'Copilăria în Gulag': povestea copiilor basarabeni deportați în lagărele sovietice ajunge la Muzeul Orașului Oradea
Știri Bihor
Expoziția foto-documentară „Copilăria în Gulag”, ce surprinde viața copiilor basarabeni în perioada represiunilor totalitar-comuniste, va ajunge marți, 16 ianuarie, la Oradea. Vernisajul va avea loc la ora 12, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. 
12 Ianuarie 2024, 10:05
Sapă și fugi! Locuitorii străzii Bumbacului din Oradea au rămas de sărbători cu gropile pe cap
Bihorel
Locuitorii străzii Bumbacului din Oradea şi-au făcut vacanţa de iarnă printre şanţuri. Firma Energomontaj SAEM, angajată de Primărie să monteze reţelele de încălzire prevăzute în proiectul Nufărul Geotermal, a ieşit de pe şantier înainte de Crăciun, lăsând în urmă gropi neacoperite şi locuri de parcare distruse.
12 Ianuarie 2024, 09:05
Cum a apărut trenul de Cluj: Istoria căii ferate Episcopia-Bihor - Cluj, intrată azi într-o amplă modernizare (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Calea ferată Episcopia-Bihor - Cluj-Napoca, intrată de curând în modernizare și electrificare, are o istorie de peste un secol și jumătate. În Bihor au fost construite sute de kilometri de cale ferată încă din vechiul Imperiu Austro-Ungar, inclusiv de o companie de anvergură mondială, care a mai realizat rețele feroviare și în SUA, Brazilia și India, piatra de temelie a Gării din Oradea fiind pusă de însuși împăratul Franz Iosef.
Deţinătorii parcărilor de domiciliu din Oradea îşi mai pot plăti abonamentul direct la Primărie până la 31 ianuarie. Află când se vor şti locurile libere!
Știri Oradea
Orădenii care au parcare de domiciliu îşi mai pot plăti abonamentele până la 31 ianuarie direct la Primărie. Asociaţiile de proprietari trebuie să vireze bugetului local, până săptămâna viitoare, banii încasaţi pentru ele până la 31 decembrie. Deocamdată în evidenţele municipalităţii figurează ca fiind plătite pentru 2024 doar 11.000 din cele 20.000 de locuri de parcare la domiciliu. Află când se vor putea şti locurile de parcare eliberate pentru că deţinătorii nu şi-au plătit taxa!
11 Ianuarie 2024, 20:01
Kelemen Hunor la Oradea: Primarii sunt în panică, orașele mari rămân fără zeci și chiar sute de milioane de lei
Actual
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, aflat joi la Oradea, a afirmat că primăriile marilor orașe vor avea anul acesta mai puțini bani pentru investiții, deoarece Guvernul va reține sume importante la bugetul central. „M-au sunat mulți primari, spunând că va fi un an dezastruos”, a spus liderul UDMR, afirmând că autoritățile locale vor fi „văduvite” de o parte din impozitul pe venit.
11 Ianuarie 2024, 19:15
În 2024, bihorenii ar putea colecta separat și deșeurile textile
Știri Bihor
Obligatorie în toată Uniunea Europeană din 1 ianuarie 2025, colectarea separată a deșeurilor textile ar putea deveni o normă în Bihor încă din acest an. Reales în funcția de președinte al Ecolect Bihor, asociația care coordonează salubritatea, Mircea Mălan a anunțat că se caută soluții pentru introducerea acestei noi fracții.
11 Ianuarie 2024, 18:18
Un asistent de la Spitalul Județean din Oradea a ajuns la închisoare pentru șpăgi de 30.000 de euro. Vezi ce le promitea victimelor!
Știri Bihor
S-a terminat procesul fostului lider Sanitas Bihor Sorin Ioan Crăciun, asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgență Bihor, acuzat de DNA Oradea că a luat șpăgi de aproape 30.000 euro în numele directorilor unității şi al PNL, pentru angajarea definitivă a 7 brancardieri, asistenţi medicali şi îngrijitori care fuseseră încadraţi pe perioadă determinată în perioada pandemiei Covid.
11 Ianuarie 2024, 17:22
7.600 de posturi deblocate în sistemul sanitar. Spitalul Județean din Oradea speră să poată angaja 190 de persoane, Sanitas vrea grevă
Știri Bihor
Guvernul a deblocat joi 7.603 posturi în domeniul sănătății și asistenței sociale, pe fondul unui deficit de personal major semnalat de conducerile mai multor spitale din țară, în special din București. În Bihor, măsura ar putea duce la angajarea a 190 de oameni de care Spitalul Județean din Oradea duce lipsă încă din toamna anului trecut, în timp ce liderul Sanitas Bihor, Adriana Vladu, confirmă intenția declanșării unei greve la nivel național deoarece, în realitate, deficitul de personal la nivel național este dublu față de numărul de posturi aprobate de Guvern.
11 Ianuarie 2024, 16:35
OTL: Modificări la traseele liniilor de autobuz
Noutăți de la OTL
Începând de vineri, 12 ianuarie 2024, având în vedere finalizarea lucrărilor la pasajele subterane din zona Piaţa Cetăţii şi reorganizarea traficului auto se vor modifica traseele liniilor 10, 24, 29 şi 30 de autobuz după cum urmează:
11 Ianuarie 2024, 15:52
O maşină s-a răsturnat pe DN 19, în Bihor, iar o persoană a fost rănită. Şoferul era beat şi a fost reţinut
Știri Bihor
Un bărbat în vârstă de 51 ani a ajuns la spital miercuri, după ce maşina în care era pasager s-a răsturnat pe DN19, lângă Valea lui Mihai. Şoferul autoturismului, un bărbat de 49 ani din Valea lui Mihai, avea o alcoolemie uriaşă, de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi a fost reţinut.
11 Ianuarie 2024, 15:31
Artistul Mircea Cantor, stabilit la Paris, a prezentat detaliile de pe genţile Lady Dior, inspirate de motivele tradiționale din Bihor (VIDEO)
Magazin
Cele două modele de genţi de lux create de artistul bihorean Mircea Cantor pentru Dior au fost prezentate în detaliu într-un clip care a fost publicat miercuri pe paginile oficiale ale cunoscutei case de modă franţuzeşti.
11 Ianuarie 2024, 14:54
Incendiu la o casă din Oradea, din cauza unui cablu defect. Pompierii au reușit să salveze o mașină din calea flăcărilor
Știri Bihor
Un incendiu care putea să aibă daune serioase a avut loc miercuri seară, la o casă de pe strada Camil Petrescu din Oradea. Camera centralei termice a fost cuprinsă de flăcări, din cauza unui cablu electric defect. Pompierii au reușit să salveze din calea flăcărilor garajul locuinței, unde se afla un autoturism și alte bunuri.
11 Ianuarie 2024, 14:00
Un elev al Colegiului Militar din Alba Iulia a murit după ce s-a aruncat de la etajul 4 al internatului. Ar fi lăsat un bilet de adio
Actual
Un elev de clasa a IX-a a murit joi dimineață după ce s-ar fi aruncat de la etajul 4 al internatului Colegiului Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia. Din câte se pare, a lăsat şi un bilet de adio.
11 Ianuarie 2024, 13:26
Tragedie la Salonta: Un bărbat a murit, prins în măcinătoarea de porumb
Știri Bihor
Un bărbat în vârstă de 53 de ani din Salonta și-a găsit sfârșitul într-o manieră șocantă joi dimineață. Bărbatul măcina porumb de unul singur în propria curte, când a fost prins în măcinătoarea de porumb, care l-a omorât pe loc.
11 Ianuarie 2024, 11:29
Școli fără bani: Cum au ajuns unitățile de învățământ din Bihor restante la bugetul asigurărilor sociale
Bihorel
Dacă este adevărată superstiția că așa cum intri în noul an la fel o vei duce în următoarele 12 luni, pentru multe școli din Bihor urmează un an greu. Mai mult de jumătate dintre unitățile de învățământ din județ au intrat în 2024 cu datorii la bugetul asigurărilor sociale, după ce directorii au rămas fără bani imediat ce au făcut plata salariilor dascălilor.
11 Ianuarie 2024, 11:11
CSM CSU Oradea nu a avut nicio şansă în duelul din Italia cu echipa din Varese
Știri Sportive
Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au cedat la o diferenţă de 19 puncte jocul de miercuri seara din Italia, cu Itelyum Varese, din etapa a III-a a Grupei N din FIBA Europe Cup. Bihorenii nu au avut nicio şansă în faţa unei echipe care a dominat cu autoritate disputa. Scorul final a fost 100-81.
11 Ianuarie 2024, 10:10
Modificări legislative făcute în stil pur românesc
De ştiut
Finalul anului trecut a adus o nouă modificare a codului penal printr-o lege publicată în Monitorul Oficial în 29 decembrie seara, numai bine să intre în vigoare fix în 1 ianuarie 2024.
11 Ianuarie 2024, 09:05
Senat sub asalt: Șefii Universității din Oradea și familiile lor se pregătesc să preia puterea și în Senat
Bihoreanul tipărit
În Universitatea din Oradea, șefii și familiile lor se pregătesc să preia și puterea legislativă. Aproape jumătate dintre viitorii senatori ai Universității ar putea fi profesori care dețin funcții de conducere executivă sau care au soți și rude în astfel de poziții și care, dacă vor fi aleși, vor ajunge în situația confortabilă de a-și controla ei înșiși activitatea.
11 Ianuarie 2024, 08:01
Birta: Lucrările la noul spital de Infecțioase din Oradea au fost atribuite unei asocieri conduse de Erbașu. În 3 ani ar putea fi gata
Știri Bihor
Spitalul de boli infecțioase din strada Vlădeasa, despre care autoritățile promit că va fi la cele mai înalte standarde internaționale, ar putea fi construit de o asociere formată din trei firme și condusă de Erbașu Construcții, plus încă 9 subcontractanți. Proiectul cu finanțare UE de 135 milioane euro, lansat în toamna anului 2020 și finanțat cu fonduri UE, ar trebui finalizat în maximum 3 ani și jumătate.
10 Ianuarie 2024, 21:36
FC Bihor s-a reunit la Stadionul Municipal cu trei jucători noi, aduși din Liga a II-a (FOTO)
Știri Sportive
Fotbaliștii de la FC Bihor s-au reunit miercuri la Stadionul Iuliu Bodola, în vederea demarării pregătirilor pentru noua stagiune. La primul antrenament din noul an au fost prezenți și cei trei jucători pe care clubul i-a transferat deja, Andrei Vînău, Luca Tincău și Ionuț Tănase, cu toții veniți din Liga a II-a. Clubul orădean mai este, însă, în tratative avansate cu alți doi fotbaliști care au evoluat în eșalonul secund.
10 Ianuarie 2024, 20:41
Ana Baniciu și orădeanul Edy Kovacs vor deveni părinți. Fiica lui Mircea Baniciu a publicat primele imagini cu ea însărcinată (FOTO)
Magazin
Cântăreața Ana Baniciu și orădeanul Edy Kovacs au anunțat miercuri pe paginile de socializare că vor deveni părinți. Fiica folkistului Mircea Baniciu a postat pe pagina de Facebook o fotografie în care apare alături de soțul ei Edy Kovacs și în care se vede că este însărcinată.
10 Ianuarie 2024, 19:39
Corpurile de iluminat de pe centura Oradea vor fi înlocuite cu LED. Lucrările se vor face sub trafic!
Știri Bihor
Corpurile de iluminat de pe șoseaua de centură Oradea vor fi înlocuite cu altele noi, de tip LED. Lucrările în valoare de aproape 2 milioane lei, cu termen de execuție de șase luni, se vor desfășura sub trafic.
10 Ianuarie 2024, 18:55
Săptămână fotografică în Cetatea Oradea, dedicată Zilei Culturii poporului român și a celui maghiar
Timp liber
Galeriile de artă fotografică din Cetatea Oradea găzduiesc, începând de săptămâna viitoare, mai multe noi expoziții. Cu ocazia Zilelor Culturii Române și Maghiare, luni dimineața se va inaugura Festivalul „Carol Pop de Szathári - Szathmári Pap Károly”, cu vernisajul expoziției „Ce te legeni, codrule”, după-masa va avea loc o prezentare de imagini de epocă din seria „Poveștilor la gura sobei”. 
10 Ianuarie 2024, 18:14
A început încasarea impozitelor. Orădenii care își plătesc online toate birurile până la 31 martie beneficiază de reducere
Știri Bihor
Municipalitatea orădeană a început miercuri încasarea taxelor și impozitelor locale, cu cinci zile înaintea termenului de 15 ianuarie anunțat pentru deschiderea ghișeelor. Contribuabilii care își plătesc online toate obligațiile fiscale până la 31 martie beneficiază de o bonificație de 10%.
10 Ianuarie 2024, 17:16
Un tânăr a fost amendat cu 15.000 lei după ce şi-a abandonat câinele în faţa porţii (VIDEO)
Actual
Un bărbat în vârstă de 29 de ani din Gherla, judeţul Cluj, a fost amendat cu 15.000 lei, după ce şi-a abandonat patrupedul în faţa casei. Câinele a încercat de mai multe ori să intre în curte.
10 Ianuarie 2024, 16:24
O adolescentă care fusese prinsă sub dărâmături în internatul din Odorheiu Secuiesc a murit la spital
Actual
Orsolya Barabás, una dintre adolescentele prinse, pe 18 decembrie, sub dărâmăturile internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc, s-a stins din viață marți după amiaza pe patul de spital. Tânăra era intubată, sedată, instabilă hemodinamic, având traumatism de coloană, iar încă de la internare starea sa a fost critică, după cum relatează agenția Agerpres.
10 Ianuarie 2024, 15:56
Procesul „homeschooling” continuă: Cei doi părinţi din Bihor trimişi la muncă în folosul comunităţii pentru că îşi educau copiii acasă au atacat hotărârea judecătorească
Știri Bihor
Cei doi părinţi din Bihor condamnați pentru că au ales să-şi educe acasă copiii de vârstă şcolară, ca să-i ferească de ispita internetului, au atacat hotărârea Judecătoriei Aleşd, unde au primit pedepse de câte 4 luni de închisoare cu amânare şi au fost trimişi la muncă în folosul comunităţii, considerând-o neîntemeiată şi nelegală.
10 Ianuarie 2024, 15:37
Visit Oradea a lansat un chestionar despre Târgul de Crăciun Oradea 2023
Visit Oradea
Organizatorii evenimentului, Visit Oradea și Primăria Oradea, doresc să afle părerea participanților despre târg, lansând un chestionar public pe pagina de Facebook a Târgului de Crăciun Oradea și Visit Oradea.
10 Ianuarie 2024, 14:58
Declarații controversate făcute de ÎPS Teodosie: fumătorii şi femeile la menstruaţie nu au voie să bea apă sfințită. Reacția BOR
Actual
Noi declarații controversate făcute de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. Acesta pretinde că fumătorii şi femeile aflate "într-o perioadă de necurăţie", adică la menstruație, nu pot bea apă sfinţită. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, îl contrazice.
10 Ianuarie 2024, 14:36
Cum arată piața muncii din Bihor la început de an: Peste 900 de joburi vacante
Știri Bihor
După ce sărbătorile de iarnă, cu tot cu „prelungirile” de Bobotează și Sfântul Ioan, s-au încheiat, piața muncii din Bihor dă semne de dezmorțire. Numărul locurilor de muncă vacante în județ este în ușoară creștere, ajungând la 915.
10 Ianuarie 2024, 14:10
Zboruri Oradea-Varșovia: Consiliul Județean Bihor a lansat licitație internațională pentru operarea curselor
Știri Bihor
La o lună după ce consilierii județeni au adoptat o hotărâre prin care de la Aeroportul din Oradea va fi deschisă o nouă rută spre Varșovia, administrația județeană a lansat o licitație pentru desemnarea companiei care să opereze viitoarea rută. Aceasta va trebui să dedice o aeronavă cu minimum 75 de locuri și să asigure săptămânal cel puțin patru zboruri spre „cel mai mare hub aerian din Europa centrală și de est”, de unde călătoriile vor putea fi continuate spre alte zeci de destinații, inclusiv transoceanice.
10 Ianuarie 2024, 13:17
Coșurile de fum, un pericol dacă nu sunt izolate: Incendiu la o casă din comuna Spinuș
Știri Bihor
Pompierii le atrag atenția bihorenilor că, în aceste zile geroase, când au nevoie să-și încălzească bine locuințele, trebuie să fie atenți la coșurile de fum, o sursă frecventă de izbucnire a incendiilor. O asemenea situație a avut loc miercuri dimineață, în satul bihorean Spinuș.
10 Ianuarie 2024, 12:52
„Nuddialog”: Trupul femeii, elogiat într-o nouă expoziţie de fotografie şi grafică în galeria lui Ovi D. Pop din ERA Park
Timp liber
Zeci de lucrări în care grafica se îmbină cu fotografia şi care au ca subiect trupul femeii vor putea fi admirate începând de joi, în galeria de artă a artistului fotograf Ovi D. Pop, deschisă la Era Shopping Park din Oradea.
10 Ianuarie 2024, 12:01
Noi vești proaste pentru angajați: Concediile medicale vor fi taxate cu 10%
Actual
Anul 2024 aduce noi vești proaste pentru angajați. Cei care se se îmbolnăvesc și sunt nevoiți să beneficieze de concediu medical vor primi mai puțini bani începând cu luna februarie, după ce Guvernul a introdus o taxă de 10% (CASS).
10 Ianuarie 2024, 11:30
Cultele creștine din Oradea se unesc în rugăciune timp de o săptămână
Știri Oradea
Sâmbătă începe „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2024”, când toate cultele creștine din Oradea se roagă împreună în mai multe biserici. Tema din acest an este „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți”, iar banii adunați în Cutia Albă vor fi alocați Centrului Social „Maria Rosa” al Caritas Eparhial Oradea, care oferă o masă caldă persoanelor defavorizate.
10 Ianuarie 2024, 11:01
La mulți bani nouă!
Opinii
Așa-i că nu v-ați imagina un oraș distopic în care cetățenii și firmele să-și achite toate taxele și impozitele, dar să nu beneficieze de niciun serviciu public? Să nu se măture străzi, să nu fie asfaltate, să nu existe iluminat public, să nu circule niciun tramvai? Acesta ar fi, prin absurd, prețul pe care ar trebui să-l plătească un oraș care ar visa la investiții de felul celor realizate în Oradea în ultimii 7 ani, dar din banii proprii. Fără fonduri europene și, implicit, fără deranjul provocat de șantierele plătite cu ele.
10 Ianuarie 2024, 10:11
Revelion cu surprize: Petrecere „claie peste grămadă” și fără pâine suficientă la sala fraților Micula 
Bihorel
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul! Orădenii care și-au petrecut noaptea dintre ani la fostul restaurant Transilvania, rebranduit de frații Ioan și Viorel Micula ca sală de nunți sub denumirea Queen Mary Ballroom și cu interiorul modificat ilegal, ceea ce a și adus o amendă penală, și-au început anul 2024 cu un gust amar.
10 Ianuarie 2024, 09:03
Fii primul care comandă noul Volkswagen Tiguan, prin D&C Oradea!
Advertorial
D&C Oradea anunță lansarea pe piață a celei de-a treia generații a acestui SUV compact care a fost dezvoltat și proiectat de la zero, oferindu-ți o experiență de conducere inovatoare și îmbunătățită.
10 Ianuarie 2024, 08:35
2024, vot după vot: În anul mega-electoral, cu patru rânduri de alegeri, cine ce șanse are în Bihor?
Bihoreanul tipărit
Într-un dezinteres general față de politică, partidele din Bihor încep pregătirile pentru anul super-electoral, cu patru rânduri de alegeri. La alegerile locale PNL pariază pe rezultatele tandemului Bolojan-Birta, PSD încă își caută candidații care să-i bată, UDMR vrea să revină la conducerea Oradiei și a județului, iar USR și AUR trag să intre în consilii.
10 Ianuarie 2024, 08:01
  112 113 114  116  118 119 120  
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5814 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON