URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Aruncați cu răspundere! Ce facem cu cenușa, produsele de igienă din materiale biodegradabile sau jucăriile vechi?
Oradea noastră
Pe lângă grija pentru mediu, colectarea separată înseamnă și să cunoaștem deșeurile și felul în care se descompun. Cel mai bun exemplu este plasticul: abandonat în natură, se degradează în 500 de ani, de aceea locul lui este în sacul sau pubela galbenă.
04 Februarie 2024, 12:39
O fată de 14 ani din Bihor a plecat de-acasă. Părinții ei au cerut ajutorul Poliției
Știri Bihor
O adolescentă în vârstă de 14 ani din satul bihorean Ineu este căutată de părinții ei și de Poliție, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Cei care au văzut-o sunt rugați să anunțe autoritățile.
04 Februarie 2024, 11:50
CSM CSU Oradea a câştigat, după prelungiri, jocul cu CSO Voluntari, scor 96-89
Știri Sportive
Aşa cum s-a întâmplat şi la partidele precedente cu ilfovenii de la CSO Voluntari, jucătorii de la CSM CSU Oradea au avut parte de o nouă dispută dificilă, sâmbătă seară, la Oradea Arena, în Liga Naţională. În cele din urmă, trupa pregătită de Cristian Achim s-a impus, dar a făcut-o după prelungiri, cu scorul de 96-89. Urmează acum importantul meci din cupele europene cu italienii de la Itelyum Varese.
04 Februarie 2024, 11:24
Dumitru Prunariu, sancționat pentru conflict de interese. Nu mai are acces la fonduri publice sau funcții din domeniul cercetării
Actual
Singurul român care a zburat în spațiu, Dumitru Prunariu, a fost sancționat de Consiliul Național de Etică a Cercetării (CNECSDTI) pentru conflict de interese, dezvăluie G4media.ro. Astronautul a fost simultan director al unui program de finanțare din cadrul Agenției Spațiale Române (ROSA) și președinte al unei asociații care a beneficiat de fonduri de la ROSA.
04 Februarie 2024, 10:41
Evenimente de excepție și gusturi ca pe vremuri, numai la Paleus Resort (FOTO)
Advertorial
Începând cu luna octombrie, Paleus Resort vă invită să descoperiți noul meniu à la carte, care vine cu preparate delicioase și inovații culinare inspirate, din cele mai proaspete ingrediente. Și vestea cea mai bună? Prețurile au fost reduse pentru a face experiența gastronomică a oaspeților mai accesibilă, fără a compromite calitatea. Mai mult decât atât, se beneficiază de o reducere de 10% în zilele de marți, miercuri și joi, până în 28.02.2025 inclusiv.
01 Noiembrie 2024, 15:40
Victorie mare pentru CSM Oradea, în prima etapă din play-off-ul Diviziei A la handbal masculin
Știri Sportive
Handbaliştii de la CSM Oradea au făcut un meci mare sâmbătă seară şi au învins echipa CS Medgidia, cu scorul de 24-23, în prima etapă din play-off-ul Divizei A. Cu un spirit de sacrificiu de apreciat, echipa pregătită de Cosmin Liberţ a trecut pentru prima dată în avantaj în minutul 53, după care nu a mai fost condusă. Finalul de joc a fost dramatic, dar orădenii s-au impus la limită şi au păşit cu dreptul în cea de-a doua fază a campionatului.
04 Februarie 2024, 09:55
Noutate: Victimele mai multor infracțiuni pot primi vouchere de 16.500 de lei pentru nevoi urgente, cum ar fi cazare, medicamente sau transport
Știri Bihor
Românii care vor fi victime ale mai multor tipuri de infracțiuni, de la tentativă de omor la vătămare corporală, viol, agresiune sexuală sau trafic de persoane, vor primi un sprijin de la stat pentru nevoile urgente. Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat cum se vor acorda aceste vouchere în valoare maximă de 16.500 de lei.
04 Februarie 2024, 09:18
FC Bihor a cedat amicalul cu CSM Lugoj, cu scorul de 1-2, și se desparte de un jucător
Știri Sportive
Formaţia FC Bihor a cedat sâmbătă şi cel de-al treilea joc amical pe care l-a susţinut în această iarnă. După trei zile intense de cantonament, oboseala s-a resimţit în duelul cu CSM Lugoj, echipă care s-a impus cu scorul de 2-1, după ce şi la pauză conducea cu 1-0. Golul orădenilor l-a înscris Călin Jurj. Pe de altă parte, clubul orădean a anunţat despărţirea de jucătorul Ionuţ Ban.
04 Februarie 2024, 08:33
Imnul României s-a auzit la campionatul de „gheață” de la Oradea: La doar 19 ani, înotătoarea Simona Chiru a doborât un record mondial (FOTO)
Știri Bihor
În cea de-a doua zi a Campionatului european de înot în ape înghețate, găzduit de Oradea, imnul României a răsunat în Bazinul Ioan Alexandrescu. Sportiva Simona Andreea Chiru, în vârstă de 19 ani, a câștigat aurul în proba de 100 m, stil liber, și a doborât un record mondial. Proba „regină” a competiției, cea de 1.000 de metri, a fost câștigată de doi sportivi germani, iar în total sâmbătă s-au doborât alte patru recorduri mondiale.
03 Februarie 2024, 22:37
Bard, robotul inteligent de la Google, „vorbește” și româna. Ce știe să facă cel mai puternic concurent al ChatGPT
Magazin
Google a lansat și în România modelul de inteligență artificială Gemini Pro, care conține chatbox-ul Bard. Acesta este capabil să genereze text, imagini, să răspundă întrebărilor, să facă traduceri sau rezumate ori pur și simplu să dialogheze.
03 Februarie 2024, 19:30
Bebeluș ucrainean, vândut unei familii din România. Patru femei au fost trimise în judecată
Actual
Patru femei din Republica Moldova au fost trimise în judecată, după ce procurorii de la Chișinău au depistat că au încercat să vândă un copil ucrainean născut la Chișinău unei familii din România. Cele patru, printre care și președinta unei fundații care susține că militează pentru drepturile copiilor, au încercat să o convingă pe mamă să-și dea bebelușul spre adopție, contra unei sume de bani, amenințând-o că altfel va rămâne fără el.
03 Februarie 2024, 18:02
Dependenţa de nicotină: un alt fel de a ne droga
De ştiut
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat, efectele de dependenţă ale nicotinei fiind responsabile pentru această dilemă de sănătate personală şi publică. Este important să se recunoască faptul că nicotina este un drog ce creează dependenţă.
03 Februarie 2024, 16:55
Exploziile de la Crevedia: Cauza deflagrației care a omorât 6 oameni și a rănit alți 50 (VIDEO)
Actual
Primele concluzii oficiale privind exploziile care au avut loc în vara anului 2023 la Crevedia, în județul Dâmbovița, arată că deflagrația s-a petrecut din cauza unui nor de gaze care s-a format pe un perimetru de 40 de metri. În plus, procesul de descărcare a GPL-ului dintr-o cisternă mare într-una mai mică s-a făcut cu dispozitve neadecvate.
03 Februarie 2024, 16:03
E-factura RER Vest: Compania oferă tuturor posibilitatea de a primi factura electronică
Oradea noastră
Indiferent că este vorba de orădeni care locuiesc la casă, de asociațiile de proprietari care îi reprezintă pe cei care stau la blocuri sau de firmele din oraș, RER Vest oferă tuturor posibilitatea de a primi factura electronică.
03 Februarie 2024, 15:21
Nu vă lăsați păcăliți! Patronul unor firme care ofereau analize de biorezonanță și apoi jecmăneau clienții de mii de lei a recunoscut șarlatania
Știri Bihor
Patru firme și patronul acestora, un om de afaceri din Ungaria, au recunoscut în fața procurorilor bucureșteni că au înșelat zeci de pensionari pe care i-au momit promițându-le analize performante, cu aparate de biorezonanță, iar apoi i-au convins să cumpere diferite dispozitive medicale menite să le vindece presupusele boli astfel identificate. Oferte similare apar periodic și în Oradea, iar ancheta declanșată în București ar trebui să le dea de gândit celor care se simt atrași de ofertele dubioase.
03 Februarie 2024, 14:07
Investiție aprobată: Universitatea din Oradea va construi pe bani europeni un nou cămin și încă o cantină studențească (FOTO)
Educatie
Universitatea din Oradea primește bani europeni, prin PNRR, pentru construcția unui cămin nou în campus și a încă unei cantine studențești. Investiția de 40 de milioane de lei trebuie finalizată până la sfârșitul anului 2025.
03 Februarie 2024, 12:39
Taylor Swift, ținta teoriilor conspirației din SUA. Susținătorii lui Trump cred că este agent secret
Magazin
Faimoasa cântăreață Taylor Swift pare a fi subiectul predilect de discuție în rândul americanilor care susțin revenirea fostului președinte Donald Trump la Casa Albă. Susținătorii lui Trump sunt convinși că Swift este un agent secret al Pentagonului, dar și că echipa iubitului ei, Travis Kelce, va câștiga SuperBowl. Conspiraționiștii mai cred că la finala competiției, cei doi vor anunța că îl susțin pe Joe Biden pentru un nou mandat.
03 Februarie 2024, 11:40
S-a deschis Fun Hub la Oradea Shopping City: 5 săli de cinema, biliard, bowling, trambuline, jocuri arcade. Cum arată noua zonă de distracție din oraș (FOTO)
Timp liber
Oradea Shopping City a inaugurat, începând de sâmbătă, 3 februarie, un spațiu generos pentru petrecerea timpului liber. Fun Hub are cinematograf - Cinema Palace, „fratele” celui din Lotus - cu cinci săli, dotate cu proiectoare Sony 4K, o mulțime de jocuri de tip arcade, o sală cu trambuline, biliard, bowling, cafenea și pizzerie. 
Oradea ieri, Oradea azi: Care este povestea casei Salomon Goldstein (FOTO)
Oradea noastră
Clădirea cu parter şi două etaje de pe strada Postăvarului nr. 2, colţ cu strada George Coşbuc, este uşor observabilă din Piaţa Ferdinand, fiind cap de perspectivă de-a lungul străzii Teatrului. Se numeşte casa Salamon Goldstein, după numele comanditarului. Imobilul a fost proiectat în anul 1911 de către arhitectul Sztarill Ferenc, cu parter comercial (magazin de textile), două etaje cu apartamente, de 3, 4 şi 5 camere, şi o spălătorie în mansardă.
03 Februarie 2024, 09:01
Prima zi a Campionatului european de înot în ape înghețate de la Oradea: S-au doborât 4 recorduri mondiale! Ce medalii au luat sportivii români (FOTO)
Știri Bihor
Înotând într-un bazin exterior în care apa a avut doar 4 grade Celsius, sportivii care participă la prima ediție a Campionatului european de înot în ape înghețate, organizată la Oradea, au obținut deja rezultate lăudabile. Patru recorduri mondiale au fost doborâte în prima zi de competiții, performanțe atinse de înotători din Franța, Polonia și Germania. De asemenea, pe podium au urcat și doi dintre cei trei înotători orădeni.
02 Februarie 2024, 22:10
Un adolescent de 16 ani din Bihor, arestat pentru tâlhărie: A intrat în casă peste o bunicuță, a bătut-o cu o bâtă și i-a furat banii și telefonul!
Știri Bihor
Un adolescent în vârstă de 16 ani din satul bihorean Șilindru, comuna Șimian, a fost arestat vineri, pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, după ce, cu o zi în urmă, a comis o faptă cu adevărat reprobabilă. El a intrat în casă peste o consăteană în vârstă de 88 de ani, a bătut-o cu o bâtă, iar apoi i-a furat portofelul și telefonul mobil.
02 Februarie 2024, 21:47
Telenovelă de Botoșani: Primarul a fost turnat la DNA de soțul amantei, care susține și că edilul a umplut un bulevard din oraș cu florile preferate ale femeii
Actual
Detalii picante ies la iveală în ancheta demarată de DNA pe numele primarului PSD din Botoșani, Cosmin Ionuț Andrei, acuzat că și-a angajat amanta ilegal în Primărie. Soțul femeii este cel care l-a reclamat pe edil procurorilor anticorupție, după ce a găsit în casă subiectele la concursul public. Reclamantul este același care a devoalat relația de adulter între primar și funcționară, spunând și că politicianul a umplut bulevardul principal din Botoșani cu lalele și crini imperiali doar pentru că sunt florile preferate ale femeii.
02 Februarie 2024, 19:45
Convoi militar în tranzit prin Bihor. Ce spune Ministerul Apărării (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Un convoi militar, cu autotrenuri având pe platforme tancuri și alte vehicule de luptă, unele acoperite cu prelate, escortat de autoturisme ale Poliției Militare, a intrat vineri în țară prin Borș și a tranzitat centura Oradiei. Pe grupurile de Facebook destinate informațiilor din trafic imaginile au stârnit curiozitate și emoții.
100 de ani de la primul concert al Filarmonicii la Oradea: Bagheta de atunci și documente originale vor fi expuse la pauză (FOTO)
Timp liber
Concertul de acum 100 de ani, primul de la înființarea Societății Filarmonicii la Oradea, va fi reiterat marți, de la ora 19, în sala Enescu Bartok, și va avea același program. La pauză, curioșii vor putea vedea bagheta dirijorului de atunci, Vomácska József, partiturile originale ale acestuia precum și alte documente ale vremii, toate puse la dispoziție în ziua evenimentului de către deținătorul lor de acum, pianistul Thurzó Zoltán.
02 Februarie 2024, 18:26
Cum pot fi mărite sumele acordate pentru imobilul expropriat
De ştiut
Exproprierea reprezintă unica formă prin care un bun proprietate privată poate fi „luat” de „stat” fără acordul proprietarului și fără ca proprietarul să fi făcut ceva nelegal. Prin „stat” înțelegem atât organele centrale care acționează în numele acestuia, cât și organele administrațiilor locale care acționează în numele comunelor, orașelor sau județelor, entități de asemenea titulare ale dreptului de proprietate publică.
02 Februarie 2024, 17:35
Fostul președinte Traian Băsescu a fost externat după 10 zile de spitalizare
Actual
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, acum europarlamentar, a fost externat, vineri, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, unde a fost tratat pentru o afecțiune pulmonară, conform Hotnews.ro. 
02 Februarie 2024, 17:01
OTL: Modificări la traseul liniei 12 de autobuz, începând din 5 februarie 2024
Noutăți de la OTL
Începând de luni, 05 februarie 2024, având în vedere finalizarea lucrărilor la pasajele subterane din zona Piaţa Cetăţii şi reorganizarea traficului auto, se modifică traseul liniei 12 de autobuz.
02 Februarie 2024, 16:31
Casa Verde Fotovoltaice: O nouă listă cu români acceptați în program a fost publicată de Administrația Fondului pentru Mediu
Știri Bihor
Administrația Fondului pentru Mediu a publicat vineri o nouă listă cu dosare acceptate în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023. Documentul cuprinde 10.000 de persoane care vor putea începe să-și monteze sistemele de panouri fotovoltaice.
02 Februarie 2024, 15:36
Școala lui „uneori”: Elevii din Bihor reclamă lipsa produselor sanitare din unitățile de învățământ
Educatie
Consiliul Județean al Elevilor Bihor a lansat o scrisoare deschisă adresată tuturor directorilor de școli din județ, cerându-le să acorde mai multă atenție condițiilor de igienă. Apelul vine după ce un sondaj al CJE arată că în multe școli din Bihor săpunul sau hârtia igienică sunt produse pe care elevii le găsesc doar „uneori”.
02 Februarie 2024, 15:15
Supermarketurile Mega Image din Bihor, amendate cu 420.000 lei pentru preţuri înşelătoare la raft, fructe mucegăite şi tratate cu pesticide (FOTO)
Știri Bihor
Retailerul Mega Image a fost amendat cu 420.000 lei după ce reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au făcut controale la toate magazinele acestui lanț din judeţul Bihor şi au găsit mai multe probleme, inclusiv alimente cu mucegai şi spaţii frigorifice murdare, cu resturi de alimente.
L-au închis dimineaţa şi i-au dat drumul la prânz! De ce a fost eliberat după doar câteva ore un urmărit naţional din Bihor
Știri Bihor
Un om de afaceri din Bihor, profilat pe curăţarea sondelor de petrol, respectiv colectarea şi transportul deşeurilor periculoase, a ajuns urmărit naţional şi a fost chiar încarcerat, joi dimineaţă, după ce Curtea de Apel Oradea l-a condamnat la peste 7 ani de detenţie pentru o fraudă fiscală de 3 milioane lei, fără ca judecătorii să se uite în dosar, unde se afla deja dovada că omul achitase întreaga pagubă, caz în care, conform legii, procesul încetează. În aceeaşi zi, la prânz, afaceristul a fost eliberat...
02 Februarie 2024, 13:25
Orădeanca Andrea Muntean a cucerit bronzul cu echipa de spadă a României la etapa de la Novi Sad a circuitului european de cadeţi (FOTO)
Știri Sportive
Tânăra şi talentata spadasină orădeană Andrea Muntean s-a întors cu medalia de bronz de la întrecerile etapei circuitului european de cadeţi din Serbia, de la Novi Sad. Participând cu echipa României, eleva antrenorului Nicolae Ille a ocupat locul 3, după ce în finala mică reprezentantele ţării noastre au învins Turcia.
02 Februarie 2024, 13:00
Concurs de panglicari: Cum s-au băgat în poză șefii UDMR Bihor la inaugurarea unei săli de sport
Bihorel
S-a inaugurat recent o sală de sport în comuna Viişoara, prilej numai bun pentru UDMR-iştii din Bihor ca să se etaleze printre viitorii votanţi, după cum a constatat Bihorel.
02 Februarie 2024, 12:11
Cât costă hrana unui deținut din Penitenciarul Oradea. Câți bani aduc în bugetul închisorii cei care lucrează
Știri Bihor
Penitenciarul de maximă siguranță Oradea a arătat, în raportul aferent anului 2023 publicat recent, că, la un efectiv mediu de 620 de deținuți, costul pentru asigurarea hranei unui deținut a fost de 2.772 lei pe an, la prepararea hranei fiind folosite inclusiv produse din gospodăria agro-zootehnică a închisorii.
02 Februarie 2024, 11:20
Accident mortal pe DN1 Cluj – Oradea: Impact teribil între un TIR și o autoutilitară (FOTO/VIDEO)
Actual
Traficul este blocat complet vineri dimineața pe DN1 în comuna Poieni din județul Cluj, în urma unui grav accident rutier care s-a soldat cu moartea a două persoane. Un șofer care circula spre Oradea a intrat cu autoutilitara pe contrasens și a izbit un TIR, ambele vehicule fiind proiectate în afara carosabilului. 
Percheziții DNA la Primăria Botoșani. Primarul, anchetat fiindcă și-ar fi angajat ilegal amanta
Actual
Au fost percheziții, vineri dimineață, la Primăria Botoșani. Procurorii DNA au descins într-un dosar în care ar fi anchetat chiar primarul PSD, Cosmin Ionuț Andrei, despre care presa locală scrie că și-ar fi angajat ilegal amanta.
02 Februarie 2024, 10:21
Lucrări sub trafic. Constructorii amenajează sensul giratoriu de la intersecţia străzii Meşteşugarilor cu Oneştilor (FOTO)
Știri Bihor
Circulaţia în zona intersecţiei străzilor Oneştilor şi Meşteşugarilor se desfăşoară cu dificultate, îndeosebi la ore de vârf. Constructorii au început săptămâna aceasta amenajarea unei giraţii la încrucişarea celor două străzi, lucrare cuprinsă în proiectul de modernizare a străzii Meşteşugarilor.
02 Februarie 2024, 09:58
Veche de aproape un secol, casa de cultură din Velența a fost convertită, pe bani europeni, în Centrul Cultural Româno-Maghiar (FOTO)
Știri Bihor
În urmă cu aproape 100 de ani, orădenii care locuiau în Velența au construit pentru comunitatea lor o casă de cultură, care zeci de ani a găzduit evenimente. Clădirea aflată pe Calea Clujului, lângă Piața Tineretului, a fost înnoită acum, cu bani europeni, păstrându-și caracterul, dar cu o altă denumire: Centrul Cultural Româno-Maghiar.
De ce să alegi Centrul de Constatări Daune D&C Oradea atunci când ai o daună?
Advertorial
Atunci când se pune problema unei daune auto, este important să alegi un service auto sau un atelier de tinichigerie în care mașina ta să poată recăpăta forma și aspectul inițial.
02 Februarie 2024, 08:40
Lecția de ambiție: Se deschide centrul de terapii gratuite pentru pacienții oncologici și aparținători (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Asociația „Lumea lui Iannis” din Oradea deschide luna viitoare primul centru de terapii gratuite pentru pacienții oncologici și aparținătorii acestora. Beneficiarii centrului vor fi îndrumați de un asistent social din primele zile de la primirea diagnosticului, vor participa la ședințe individuale și de grup cu un psiholog și își vor putea lăsa copiii la un centru afterschool.
02 Februarie 2024, 08:01
Anunț Compania de Apă Oradea
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii din comunele Hidișelul de Sus, Drăgești, Ceica, Lăzăreni și pe cei din satul Băile Felix (zona cimitir) că, în ziua de luni 05.02.2024, cu ocazia lucrărilor de relocare a unui tronson aferent conductei de aducţiune apă a Comunei Ceica, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 8.00 şi 17.00.
02 Februarie 2024, 07:35
Iulian Dumitrescu, sub control judiciar: Președintele CJ Prahova este acuzat că a primit o mită uriașă. Viața de lux a acestuia
Actual
Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova și totodată prim-vicepreședintele PNL, a fost pus sub control judiciar de Direcția Națională Anticorupție și i s-a pus sechestru pe conturi, el fiind acuzat de luare de mită și fals în declarații. El i-ar fi cerut unui om de afaceri să cumpere la suprapreț părțile sociale pe care cumnatul politicianului le deținea într-o firmă, cu 47 de milioane de lei, bani din care la Dumitrescu ar fi ajuns până în decembrie anul trecut peste 16 milioane de lei. Procurorii mai spun că șeful CJ Prahova obișnuia să cumpere bunuri de lux din străinătate și cheltuia pe lecții de tenis ori chirii scumpe.
01 Februarie 2024, 22:11
Prima ediție a Campionatului European de ice-swimming a început la Oradea cu defilarea celor peste 300 de înotători (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Cei 322 de înotători care vor participa în următoarele trei zile la Campionatul European de înot în ape înghețate, desfășurat pentru prima dată în istorie la Oradea, au defilat, joi seara, în jurul Bazinului Olimpic „Ioan Alexandrescu”, pentru a marca începutul acestei competiții. 
01 Februarie 2024, 21:33
Opoziţia şi ONG-iştii: Doar zece orădeni au participat la dezbaterea bugetului de trei miliarde de lei al Oradiei pe anul 2024 (FOTO)
Știri Bihor
Doar zece orădeni au luat parte joi după-amiază la dezbaterea bugetului de trei miliarde de lei al Oradiei pentru anul 2024. Mai bine de jumătate dintre participanţi au fost reprezentanţi au opoziţiei USR şi PSD şi unii reprezentanţi ai ONG-urilor veniţi să ceară lămuriri pe marginea proiectului în dezbatere până pe 8 februarie în vreme ce un orădean a recunoscut că a ajuns în sala de dezbateri din ... greşeală.
01 Februarie 2024, 20:31
Mădălina Ghenea, prima în top: Filmul „Deep Fear” în care apare actrița este numărul 1 pe Netflix în mai multe țări (VIDEO)
Magazin
Filmul „Deep Fear”, în care Mădălina Ghenea are rolul principal, dar pentru care a fost și producător executiv, este disponibil de câteva zile pe Netflix și se bucură de succes printre utilizatorii platformei de streaming. În România, joi, thriller-ul este pe primul lor în Top 10 filme și ocupă prima poziție și în alte țări, cum ar fi Germania, Danemarca, Belgia și Austria. 
01 Februarie 2024, 19:55
Școala părinților de azi: Lecții gratuite în școlile din Bihor pentru părinții dornici să fie mai buni
Educatie
Din februarie până în august, în aproape 60 de unități de învățământ din Bihor se vor ține periodic lecții gratuite, dar nu pentru elevi, ci pentru părinți. Programul intitulat „Școala părinților de azi” este dedicat dezvoltării abilităților parentale, fiind derulat de Inspectoratul Școlar și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor.
01 Februarie 2024, 19:21
Viața în căminele Universității din Oradea: un student împarte bucătăria cu 70 de colegi și o mașină de spălat cu alți 35
Știri Bihor
Condițiile din căminele studențești influențează abandonul școlar, iar în acest context Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a făcut o analiză a spațiilor de cazare oferite de universitățile din toată țara. Datele statistice arată că Universitatea din Oradea reușește să răspundă doar la jumătate din cererile de cazare și nu stă bine nici la facilitățile oferite: un student din cămin împarte bucătăria cu 70 de colegi, o mașină de spălat cu alți 35 și nu are acces la un uscător de rufe.
01 Februarie 2024, 18:45
Acuzat că a făcut sex cu minori, Bogdan Buta s-a retras din funcțiile executive ale companiei care organizează Untold
Magazin
Avocații lui Bogdan Buta, fondator și CEO al companiei care organizează festivalul Untold și altele similare, au anunțat joi că acesta se retrage din funcțiile executive pe care le deține, continuând să „respingă cu fermitate” acuzațiile care i se aduc, acelea că ar fi făcut sex cu minori, așa cum se susține într-un articol publicat de jurnalistul Liviu Alexa în ZiardeCluj.ro.
01 Februarie 2024, 18:15
Inelul Rutier Metropolitan: Un proprietar din Cheriu cere Poliției Rutiere să nu avizeze proiectul refăcut și aleșilor din CJ Bihor să nu-l voteze
Știri Bihor
„O crimă politică”. Așa descrie un proprietar din satul Cheriu peste al cărui teren a fost proiectat Inelul Rutier Metropolitan Oradea intenția președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, de a „forța” construirea șoselei și după ce Curtea de Apel Cluj a dat o sentință favorabilă localnicilor. Claudiu Someșan face apel la Poliția Rutieră ca în acest caz să nu mai avizeze proiectul cu traseul prin intravilanul satului, iar consilierii județeni să nu-l voteze.
01 Februarie 2024, 17:50
Seri cu farmec la Noo’vo: Avalanșă de evenimente la localul din centrul Oradiei. Vezi programul acestora! (FOTO)
Timp liber
Avalanșă de evenimente la restaurantul Noo’vo din centrul Oradiei, printre care concerte Ducu Bertzi, Taxi și Mihai Mărgineanu. Localul îi îmbie pe orădeni și pe turiști cu seri pline de muzică, distracție și mâncare bună, agenda evenimentelor fiind plină în următoarele două luni.
01 Februarie 2024, 17:31
Bihorel: Zece observații despre vizita premierului Ciolacu în Bihor
Bihorel
1. Premierul Ciolacu l-a pensionat într-un cadru festiv pe Ioan Mang. Cum era închis la CARPO, evenimentul a avut loc în Băile Felix. 2. Numirea medicului neurochirurg Aurel Mohan în fruntea organizației PSD Bihor este normală, pentru că mulți din conducere erau duși cu capul. 3. Domnul senator Florian Bodog și-a numit un proxi la conducerea organizației municipale Oradea.
01 Februarie 2024, 17:05
  103 104 105  107  109 110 111  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON