Liceul Don Orione aşteaptă copiii şi în timpul vacanţei de vară. Cu aparate de joacă moderne, cu o mică grădină zoologică, incinta şcolii este un loc perfect pentru cei mici.
`
< Pagina precedentă 53 54 55 56 57 58 59 60 61 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?
De stiut
Colțul juridic
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Jos pălăria
Sportivele Academiei de dans Ars Nova din Oradea s-au întors cu patru locuri întâi de la concursul internaţional "2011 World Championsip of Modern Dance Sports", desfăşurat în Ungaria, la Veszprem. Toate cele opt sportive ale antrenoarei Teodora Lăzuran au reuşit să obţină medalii la această prestigioasă competiţie, Bernadett Szoke şi Miriam Abrudan cucerind chiar câte două medalii de aur.
Congregaţia Don Orione a dus în tabără de şapte zile la Rogojel 50 de copii orădeni, din care 15 nu au plătit nimic, fiind vorba de micuţi fără posibilităţi financiare. Totodată, restul copiilor au plătit numai cazarea, restul cheltuielilor fiind asigurate de Congregaţie.
Off-road caritabil: Asociaţia Descoperă România 4x4 a strâns bani de excursie pentru copiii necăjiţi
Asociaţia Descoperă România 4x4 a organizat în weekend un concurs de off-road în pe pârtia din Hidişelul de Jos, câştigurile din taxa de înscriere urmând să fie investite într-o excursie de două zile pentru copiii defavorizaţi din evidenţele DGASPC. 28 de jeep-uri au făcut show.
La nici 15 ani, Ioana Roşca, o tenismană originară din Sânmartin, legitimată la clubul craiovean CSM, face furori în competiţiile naţionale la categoria ei de vârstă şi se anunţă "una dintre tenismanele importante ale lumii, peste 10 ani", după cum susţine antrenorul ei, Ionuţ Hodişan. Aflată acasă în weekend, Ioana Roşca se pregăteşte acum de un periplu internaţional demn de invidiat.
27 Iunie 2011, 11:25
Orădeanul Dan Fâşie şi-a dovedit abilităţile încă o dată. La Cupa Mondială de Judo de la Sao Paolo, Fâşie a câştigat medalia de argint, la categoria 66 de kilograme. La rândul său, Costel Dănculea a câştigat la mondiale o medalie de bronz.
Corina Cernea, actriţă a Teatrului de Stat din Oradea a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru reprezentaţia ei în spectacolul "Copilul acesta" la Festivalul Internaţional de Teatru Atelier din Baia Mare, cel mai vechi festival de acest gen din ţară.
Aţi vrea să vedeţi cum arăta Oradea acum o sută de ani? Câte case avea micuţul orăşel de atunci şi câte suflete locuiau în ele? Un orădean deţine toate aceste informaţii şi e dornic să le împărtăşească pasionaţilor. De ani de zile, Gheorghe Nedelcu sapă prin arhivele din diferite ţări după hărţi ale Oradiei şi Bihorului, iar până a adunat peste 2.000. Printre acestea, unele sunt chiar din anul 1785, de la primele măsurători topografice în Bihor...
Fundaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş a câştigat locul al doilea la categoria Proiecte şi Campanii de Voluntariat din cadrul Galei Socetăţii Civile desfăşurată joi, la Bucureşti. Proiectul câştigător a fost "Big Build", care a beneficiat de o finanţare de 600.000 de lei şi de o implicare masivă de voluntari din ţară şi străinatate.
11 Iunie 2011, 15:51
Mai mulţi orădeni pasionaţi de off-road şi-au înfiinţat o asociaţie prin care se auto-promovează făcând acte caritabile. Prima acţiune a membrilor Asociaţiei Descoperă România 4x4 a fost să colecteze alimente, haine şi jucării pe care apoi le-au distribuit câtorva zeci de familii nevoiaşe care locuiesc în zone izolate şi greu accesibile din comuna Şuncuiuş.
Trei dintre pompierii care luna trecută au intervenit în acţiunea de salvare a celor doi bărbaţi care au rămas captivi în turnul de apă da la Sânnicolaul Român au fost răsplătiţi, fiind înaintaţi în grad. Subofiţerii Cser Jozsef, Szilagyi Ferencz şi Marius Torjoc au devenit, astfel, din plutonieri, plutonieri-majori, pentru curajul şi devotamentul de care au dat dovadă.
Mai mulţi studenţi ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, antrenaţi în munca de cercetare din cadrul Centrului de Cercetări Medicale de Înaltă Performanţă, au obţinut mai multe premii de la Societatea Română de Medicină de Laborator.
07 Iunie 2011, 10:01
Un grup de 16 elevi irlandezi de la Wesley College, liceu care a trimis tineri să construiască locuinţe în Beiuş încă din 2003, au început luni lucrul la o casă pentru o familie cu doi copii. Când îşi vor termina munca, aceştia vor vizita împrejurimile şi vor participa la activităţi culturale.
Liceul Don Orione organizează pe durata vacanţei de vară o şcoală în care micuţii cu vârste între 3 şi 10 ani să îşi facă temele într-un stil recreativ, dar să şi iasă la excursii în împrejurimi. În cazul în care părinţii nu au posibilităţi financiare pentru a-şi lăsa copiii la această şcoală, dar îşi doresc, ei pot beneficia de ajutor.
Orăşelul Copiilor a găzduit joi seara primul vernisaj al unei foste eleve a cursului de pictură. În vârstă de doar 10 ani, Oana Moldovan şi-a expus 13 lucrări realizate pe pânză, care reflectă mai multe stiluri picturale.
Juniorii Clubului Lions, care s-au organizat sub denumirea Leo "Black Eagle", au "adoptat" şase copii africani după ce au aflat de această oportunitate prin intermediul misiunii "Nu Skin Entreprises". Aşadar, tinerii Leo au cumpărat şase pachete care vor asigura hrana tot atâtor copii africani timp de o lună.
01 Iunie 2011, 12:51
Creatoarea de modă orădeancă Ioana Silaghi a fost invitată să-şi prezinte colecţia la târgul "Fashion Boutique" din Capitală, alături de designeri cunoscuţi precum Rita Mureşan, Cătălin Botezatu şi Clara Rotescu.
Peste 60 de voluntari americani de la organizaţia americană Peace Corps s-au strâns în această săptămână alături de 10 români de la firma Keep Calling pentru a ajuta la ridicarea unei case pentru o familie nevoiaşă din Beiuş. Acţiunea are loc cu ocazia împlinirii a 20 de ani de existenţă în România respectiv 50 de ani în America a organizaţiei americane.
Vii, semnezi, primeşti o bicicletă cu lanţ şi cu lacăt cu tot, te plimbi şi o aduci înapoi. Atât de simplu funcţionează sistemul de "free bike sharing", adică împărţire gratuită de biciclete, implementat în premieră în Oradea de Columbus Cafe. Dorind să-i facă pe orădeni să fie mai prietenoşi cu aceste mijloace de transport nepoluante, administratorii cafenelei pun la dispoziţia oricărui orădean o bicicletă. Fără să ceară nimic la schimb.
Locatarii unuia din blocurile turn de pe bulevardul Dacia ştiu să-şi coloreze viaţa. Orădenii şi-au amenajat în faţa blocului o grădină plină cu zeci de zambile, în toate culorile, care bucură nu numai privirea, ci şi nasul.
Un grup de 16 olandezi a sosit sâmbătă la Beiuş, pentru a ajuta voluntar la construcţia unei case pentru o familie de nevoiaşi din localitate. Lucrările demarate luni, la iniţiativa organizaţiei Habitat de Umanitate, decurg destul de bine, urmând ca vineri casa să fie deja dată în folosinţă.
Proges împreună cu Asociatia Little People îşi unesc forţele şi lansează în parteneriat o campanie pentru ajutarea copiiilor bolnavi de cancer. Începând cu data de 23 mai 2011, timp de doi ani, clienţii Proges vor putea dona bani în magazinele din Bucureşti, Oradea, Cluj, Timişoara şi Iaşi, în urne special amenajate, bani care vor sprijini activităţile desfăşurate de Asociaţia Little People în Institutele Oncologice din ţară.
24 Mai 2011, 10:03
Tineretul din PDL are înclinaţii "eco". Membri din organizaţiile Beiuş şi Câmpani, în frunte cu preşedintele tinerilor pedelişti bihoreni, Bogdan Manafu, au făcut curăţenie pe Valea Sighiştelului, o zonă preferată de bihorenii care locuiesc în preajma Beiuşului pentru iarbă verde. Totodată, tinerii au reuşit să convingă autorităţile locale să pună un container în zonă.
O echipă de medici din Bucureşti şi Oradea a prelevat sâmbătă dimineaţă, la spitalul judeţean, rinichii şi ficatul unui bărbat în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală. Organele sunt transplantate în cursul zilei unor pacienţi la Cluj şi Bucureşti. Este cea de-a noua prelevare de organe de anul acesta din Oradea.
21 Mai 2011, 14:06
Doi studenţi orădeni, Cosmin Tirla şi Ştefănel Cârlescu, au ocupat locul I la categoriile Comunicare şi Jurnalism, respectiv Economie a Galei Studentului Anului, organizată de Asociaţia VIP şi de Adevărul Holding. Fiecare dintre ei a primit un premiu de 2.000 de euro, iar Ştefănel Cârlescu a obţinut şi un premiu special din partea British Council, în valoare de o mie de euro.
Trupa Hotel FM, prima din Oradea care reprezintă România la Eurovision, a făcut o impresie bună pe scena Dusseldorf Arena, în faţa a zeci de mii de spectatori şi milioane de telespectatori, chiar dacă a obţinut cu melodia "Change" doar locul al 17-lea.
Formaţia Hotel FM a reuşit să obţină doar locul al 17-lea, cu 77 de puncte, în finala Eurovision 2011, care a avut loc sâmbătă seara la Dusseldorf Arena. Azerbaijan, prin duo-ul de Ell şi Nikki, a câştigat finala concursului.
Trupa orădeană Hotel FM, alcătuită din Gabriel Băruţa, David Bryan şi Alex Szuz, a trecut cu bine, joi seară, în faţa primei mari provocări, semifinala Eurovision, desfăşurată la Arenele Fortuna din Dusseldorf. Deşi au intrat cu numărul 14 în concurs, artiştii au cucerit atât publicul, care i-a votat, cât şi juriul. La fel, şi reprezentanţii Moldovei, Zdob şi Zdub, s-au calificat în finală.
Pentek Timea şi Lorincz Alexandru, reprezentând cluburile Exclusive şi Feeling Dance, au reuşit să-şi învingă toţi concurenţii la categoria de vârstă 12-13 ani şi au devenit campioni naţionali la dans sportiv, clasa E.
70.000 de lei s-au strâns marţi la licitaţia organizată de Lotus Center împreună cu Fundaţia Pro Valoare în cadrul campaniei caritabile "Ouăle Gigant", în urma căreia secţia de nou-născuţi a Spitalului Municipal va fi mobilată. Cel mai râvnit ou, dar şi cel mai scump, a fost cel al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, iar bătălia au dus-o două mari companii de construcţii, Selina şi Repcon.
- Dosarul „Arme și împușcături”: Curtea Supremă va analiza condamnarea lui Victor Micula de la Oradea (VIDEO) 08:21, 01 Noi 2024
- Bine faci, rău primești: Primăria Oradea s-a ales cu groapa de gunoi aglomerată de maramureșeni, dar fără bani 09:34, 01 Noi 2024
- Mergem la risc: În ciuda obligației legale, doar 1 din 5 bihoreni și-au asigurat locuințele împotriva dezastrelor naturale (FOTO) 10:44, 01 Noi 2024
- S-a trezit din beţie în Arestul Poliţiei: Un şofer din Bihor conducea pe DN1 cu o alcoolemie de „comă” 12:58, 01 Noi 2024
- Noi restricții importante de trafic în Oradea: în zonele Dragoș Vodă și Matei Corvin se demontează podurile CFR 18:05, 30 Oct 2024
- „Rețeta” Nokian: Înainte de a începe producția la Oradea, fabrica Nokian trebuie să probeze că nu va polua orașul (FOTO) 08:01, 29 Oct 2024
- Accident cu 3 mașini în Sudrigiu: O autospecială a Poliției Bihor a ajuns în șanț, iar un polițist a fost rănit. Vezi în ce condiții! (FOTO/VIDEO) 10:58, 26 Oct 2024
- „Nu încap două maşini!”. Locuitorii străzii Gheorghe Doja acuză că modernizarea străzii se face cu îngustarea carosabilului (FOTO) 20:01, 22 Oct 2024
- Accidentul între tramvai și mașină de pe Bulevardul Decebal din Oradea: Vatmanul nu a acordat prioritate 19:07, 01 Noi 2024
- Se pregătește construirea pasajului din Oșorhei pe DN 1 Oradea – Cluj: circulația va fi deviată pe noua centură de luna viitoare (FOTO/VIDEO) 18:16, 01 Noi 2024
- Conducere nouă la Protecția Consumatorilor Bihor, după ce fostul șef a devenit primar 17:05, 01 Noi 2024
- A început asfaltarea străzilor Émile Zola, Emil Cioran și George Bacovia din Oradea 16:11, 01 Noi 2024
- Analiză Martens. Ce am învățat din referendumul pro-UE trecut la limită în Republica Moldova
- Turcia ar putea deveni un partener economic cheie pentru UE, dacă își îmbunătățește statul de drept
- Oficiali americani de rang înalt se unesc ca să o susțină pe Kamala Harris în cursa prezidențială
- SUA își reduce dependența de importurile din China, în timp ce UE pare a se îndrepta în direcția opusă
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:31, 23 Oct 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:35, 22 Oct 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 17:08, 06 Oct 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 14:11, 06 Oct 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- ! Trecerea pe sub podul de capatul bd. Stefan... Postat 01 Noi 2024, 17:01 de 1x1
- Iar Iar împiedică statul român capitalizarea... Postat 01 Noi 2024, 16:11 de marginan
- asigurare? Cand nu stii statistica/probabilitati....orice... Postat 01 Noi 2024, 16:07 de Christa
- Circumstante neclare? Nu se cunosc circumstantele in care s-a... Postat 01 Noi 2024, 15:38 de Levente80
- Pardon, Primăria asmute trepădușii de la locală.... Postat 01 Noi 2024, 14:42 de scorilo
Bihoreanul tipărit
- Mergem la risc: În ciuda obligației legale, doar 1 din 5 bihoreni și-au asigurat locuințele împotriva dezastrelor naturale (FOTO) 10:44, 01 Noi 2024
- Ape otrăvite! Sub nasul autorităților, apele din Oradea sunt poluate des cu reziduuri din canalizarea menajeră (FOTO) 08:00, 31 Oct 2024
- Vinde și pleacă! O familie din Oradea e scoasă din casă de Primărie pentru a doua oară în decurs de 6 ani (FOTO) 07:58, 30 Oct 2024
- „Rețeta” Nokian: Înainte de a începe producția la Oradea, fabrica Nokian trebuie să probeze că nu va polua orașul (FOTO) 08:01, 29 Oct 2024
ACTUAL
- Șeful Ambulanței Dolj și socrul său, reținuți pentru mită. La percheziții s-au găsit sume imense în euro, dolari și lei 14:50, 01 Noi 2024
- Inundațiile din Spania: 22 de români dați dispăruți (VIDEO) 14:08, 31 Oct 2024
- Cel mai bogat cioban din România, reținut de procurorii europeni. Ar fi făcut o fraudă de peste 2,2 milioane euro 12:25, 31 Oct 2024
- Profesorii primesc noi prime de carieră didactică. Ce pot cumpăra cu acești bani 16:50, 30 Oct 2024
Stiri SPORTIVE
- Beiuș Running Day: O nouă ediţie a concursului de alergare va avea loc sâmbătă 13:31, 01 Noi 2024
- Maia Vodoileu, de la LPS Bihorul Oradea, a cucerit argintul la lupte la Gimnaziada de la Bahrain 12:35, 01 Noi 2024
- FC Bihor vrea victorie în jocul de vineri de la ora 14:30, cu Concordia Chiajna 18:55, 31 Oct 2024
- Baschet: CSM CSU Oradea s-a impus în Polonia, este locul 1 în grupă şi s-a calificat pentru TOP 16 în FIBA Europe Cup 11:03, 31 Oct 2024
BIHOREANUL TV
- Filmul „Warboy”, al regizorului salontan Marian Crișan, a primit două premii din partea Uniunii Cineaștilor din România (VIDEO)
- Mircea Bravo și bunica din Chinteni vin la Oradea pentru premiera de gală a filmului „Moartea în vacanță” (FOTO/VIDEO)
- Un artist din Oradea a doborât al patrulea record mondial! Thurzó a devenit cel mai rapid pianist din lume (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Curățenie „pe direct”: Locuitorii din Sânmartin nu vor mai plăti taxa locală de salubritate, ci vor fi clienți direcți ai RER Vest 11:00, 27 Oct 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum își tratau, pe vremuri, orădenii problemele stomatologice 09:11, 26 Oct 2024
- Școală, familie, comunitate 17:41, 25 Oct 2024
- Mentalitate de învingători: Doi antrenori din Oradea pregătesc viitorii fotbaliști antrenându-le nu doar corpul, ci și mintea (FOTO) 08:01, 25 Oct 2024
Bihor
- Se pregătește construirea pasajului din Oșorhei pe DN 1 Oradea – Cluj: circulația va fi deviată pe noua centură de luna viitoare (FOTO/VIDEO) 18:16, 01 Noi 2024
- Conducere nouă la Protecția Consumatorilor Bihor, după ce fostul șef a devenit primar 17:05, 01 Noi 2024
- S-a trezit din beţie în Arestul Poliţiei: Un şofer din Bihor conducea pe DN1 cu o alcoolemie de „comă” 12:58, 01 Noi 2024
- Mergem la risc: În ciuda obligației legale, doar 1 din 5 bihoreni și-au asigurat locuințele împotriva dezastrelor naturale (FOTO) 10:44, 01 Noi 2024
Stiri Oradea
- Accidentul între tramvai și mașină de pe Bulevardul Decebal din Oradea: Vatmanul nu a acordat prioritate 19:07, 01 Noi 2024
- A început asfaltarea străzilor Émile Zola, Emil Cioran și George Bacovia din Oradea 16:11, 01 Noi 2024
- Tot mai multe eco-insule în jurul blocurilor, dar fără influențe în facturi. Până anul viitor, plata salubrității la blocuri nu se schimbă (FOTO) 15:05, 01 Noi 2024
- Premieră în Oradea: A fost ales un singur viceprimar, iar al doilea va fi propus la iarnă, după alegerile parlamentare (FOTO/VIDEO) 16:00, 31 Oct 2024
Timp Liber
- Jurnalistul Florin Ardelean își lansează cartea „Istoria presei culturale din Oradea. Studii (II)” 14:01, 01 Noi 2024
- Oradea Nights Festival 2024: doar o zi până la debut! 16:50, 31 Oct 2024
- Doi artiști orădeni, premiați la Barcelona pentru fotografiile lor (FOTO) 15:31, 31 Oct 2024
- La Mini Academia de Teatru, actorii orădeni Daniel și Georgia Vulcu îi vor învăța pe copii tainele acestei arte și cum să se dezvolte armonios 13:31, 31 Oct 2024
Oradea Heritage
- Oradea Heritage: Noaptea Sinagogilor Deschise la Oradea 18:14, 14 Oct 2024
- Expoziție de bijuterie contemporană sustenabilă la Casa Darvas-La Roche din Oradea 19:38, 09 Oct 2024
- Ziua Europeană a Patrimoniului la Oradea 12:01, 17 Sep 2024
- Video Mapping pe fațada Pasajului Madach-Republicii. Anuala de artă și știință Neo Art Connect - NAC 2024 20:00, 23 Aug 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #14: seria de lecturi indoor continuă cu poeții Teodora Coman și Alexandru Potcoavă 13:31, 29 Oct 2024
- Ion Mureșan, unul dintre cei mai apreciați poeți români contemporani, vine la Pragul Vaida 12:37, 19 Oct 2024
- „Conferințele Familia”: Armand Goșu – Războiul din Ucraina și viitorul european al Moldovei 18:32, 08 Oct 2024
- „De la viață la carte și înapoi”: Apreciata scriitoare Ioana Pârvulescu susține o conferință la Oradea 12:41, 01 Oct 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea energiei termice pe străzile Cuza Vodă, Avram Iancu, Rachetei, Demetriu Teiușanu și Mihail Kogălniceanu 17:35, 29 Oct 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea energiei termice pe străzile Primăriei, Simion Bărnuțiu, Tuberozelor și Bulevardul Decebal 17:01, 29 Oct 2024
- Stadiul furnizării agentului termic pentru încălzire în Oradea 16:39, 21 Oct 2024
- Termoficare Oradea: Stadiul furnizării agentului termic pentru încălzire 17:25, 18 Oct 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5757 RON
- 1 EUR = 4.9745 RON
- 1 HUF = 0.0122 RON