URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 01 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Jos pălăria

Holcim mai dă 50.000 de euro pentru construirea Centrului oncologic
Știri Bihor
După ce la sfârşitul anului trecut a sponsorizat municipalitatea cu 25.000 de euro pentru construirea noului Centru oncologic, anul acesta grupul Holcim a mai donat Primăriei Oradea încă 50.000 de euro pentru acelaşi obiectiv. Primarul Ilie Bolojan a mulţumit pentru donaţie şi a spus că speră ca parteneriatul cu Holcim să continue şi anul viitor.
18 Noiembrie 2011, 11:55
Băiatul primei familii din România care a primit o casă Habitat, campion mondial
Știri Sportive
Un copil de doar 13 ani din Beiuş, băiatul primei familii care a beneficiat de o locuinţă Habitat în România, este mândria Habitat pentru Umanitate Beiuş. Teofil Herghelegiu este, din această săptămână, campion mondial la Asihara Karate.
Fundaţia Comunia îi îndeamnă pe orădeni să ajute 5.000 de nevoiaşi în campania "Dăruieşte un Crăciun"
Știri Bihor
De la începutul lunii noiembrie şi până pe 31 decembrie, Fundaţia Comunia derulează campania "Dăruieşte un Crăciun 2011". 130 de voluntari adună deja bani şi produse în supermarket-uri, instituţii de învăţământ şi biserici, pentru a face cadouri copiilor orfani, abandonaţi, cu dizabilităţi şi boli terminale, familiilor care trăiesc în condiţii inumane, oamenilor străzii şi bătrânilor din azilele din întreg judeţul.
17 Noiembrie 2011, 14:09
Doi universitari orădeni au obţinut aur şi argint pentru două soluţii naturale ce vindecă oamenii
Educatie
Fraţii Adrian Timar şi Simona Bişboacă, el cadru didactic al Facultăţii de Protecţia Mediului, iar ea doctorand al aceleiaşi facultăţi, au obţinut o medalie de aur şi una de argint la un salon internaţional, pentru două invenţii brevetate. Produsele premiate sunt un antioxidant obţinut din struguri şi un propolis natural, ce pot fi folosite atât de copii, cât şi de adulţi, pentru tratarea diferitelor afecţiuni.
16 Noiembrie 2011, 18:02
De Ziua Universală a Copilului, 350 de copii nevoiaşi vor primi cadouri de la CAO
Știri Bihor
Cu ocazia Zilei Universale a Copilului, 20 noiembrie, angajaţii Companiei de Apă vor dona copiilor nevoiaşi din Oradea peste 350 de cutii cu jucării, rechizite şi cărţi. Pacheţelele vor fi înmânate celor mici duminică, la sediul Companiei.
16 Noiembrie 2011, 17:18
La doar 16 ani, judoka Larisa Florian s-a clasat a IX-a la Campionatele Mondiale de juniori U20
Știri Sportive
Tânăra sportivă orădeană Larisa Florian s-a reîntors recent din Africa de Sud, unde a participat la sfârşitul săptămânii trecurte şi începutul acesteia, la întrecerile Campionatului Mondial de juniori U20. Chiar dacă este mai tânără cu 4 ani decât limita de categorie la care a participat, Larisa nu a fost mulţumită de locul obţinut, IX, şi promite revanşa la ediţia de anul viitor.
09 Noiembrie 2011, 11:32
Apel la caritate al Episcopiei Greco-Catolice: dăruieşte pentru săraci în Duminica Samariteanului
Știri Bihor
Fiecare bănuţ pus în tas duminica următoare în bisericile greco-catolice va fi destinat susţinerii acţiunilor de binefacere organizate de Asociaţia Caritas Eparhial. Cât de important e ca fiecare credincios să contribuie, după puterile sale, o spune episcopul Virgil Bercea, povestind felul în care doi orădeni în vârstă 60 de ani, care formau un cuplu, au evitat să ajungă nişte "boschetari" datorită unui samaritean şi ajutorului dat de Caritas Eparhial.
08 Noiembrie 2011, 12:30
Rotary a plantat nuci şi salcâmi la Finiş (FOTO)
Știri Bihor
Zeci de membri ai clubului Rotary, alături de alţii din cluburile de tineret Rotaract şi Interact, au plantat, sâmbăta trecută, o sută de puieţi de nuci negri şi alţi o sută de salcâmi în localitatea Finiş. Totodată, rotarienii au dotat cu echipamente electronice mai multe şcoli din mediul rural.
Sute de copii au sărbătorit cei 20 de ani de când Congregaţia Don Orione ajută orădenii (FOTO)
Foto Bihoreanul
La două decenii de când primii călugări ai Congregaţiei Don Orione au venit la Oradea şi au început să ajute sărmanii oraşului, sute de copii s-au adunat în centrul creat de aceştia în cartierul Ioşia. Alături de părinţii lor, dar şi de preoţii congregaţiei, micuţii au celebrat aniversarea cu un program de jocuri, dansuri, dar şi cu un concurs de cunoştinţe.
După opt luni de voluntariat pentru nevoiaşii Oradiei, două străine şi-au luat rămas-bun de la cei pe care i-au ajutat
Jos pălăria
Asociaţia Caritas Eparhial Oradea a avut, timp de opt luni, două musafire din Italia şi Turcia. N-au venit, însă, în ospeţie, ci ca să ajute. Italianca Marcella Guido şi turcoaica Zeynep Atvur au lucrat la Oradea pentru nevoiaşii oraşului, servindu-le mese calde, vizitând copiii bolnavi internaţi în spitale şi strângând fonduri pentru organizarea de noi acţiuni caritabile.
31 Octombrie 2011, 14:14
Jandarmii vor dona sânge, demonstrând că nu sunt doar în slujba cetăţenilor, ci şi alături de ei
Știri Bihor
Peste 70 de jandarmi, dintre care unii împreună cu familiile lor, vor dona sânge, în cadrul campaniei "Jandarmeria donează viaţă pentru România". Astfel, jandarmii vor să dea un model tuturor bihorenilor, dar şi să demonstreze că sunt alături de ei, dat fiind că judeţul se confruntă cu o criză de sânge.
29 Octombrie 2011, 10:38
Donaţie inedită pentru Căminul Felix: Zeci de văcuţe aduse din Irlanda, cu avionul
Știri Bihor
70 de vaci de rasă, toate gestante, au sosit, vineri, din Irlanda, cu avionul, ca donaţie din partea unor fundaţii pentru sărmani. 20 dintre vaci vor rămâne în grija orfanilor de la Căminul Felix, iar celelalte 50 vor fi duse unor familii sărace din Cluj. Pe principiul "dar din dar", cei ajutaţi vor ajuta, la rândul lor, alţi sărmani, făcându-le cadou văcuţele care se vor naşte, dar şi lapte.
28 Octombrie 2011, 19:09
Angajaţii de la Plexus fac muncă voluntară, pentru oraş
Jos pălăria
Angajaţii companiei Plexus, specializate în ansamblarea de echipamente electronice, dau dovadă de simţ civic. Deşi anul acesta Primăria nu a solicitat sprijin în activităţi de salubrizare ori de plantări, soluţionând aceste probleme cu firmele câştigătoare ale licitaţiilor, angajaţii de la Plexus s-au oferit să facă acţiuni de voluntariat în oraş.
27 Octombrie 2011, 11:49
Schimbare la faţă pentru sinagogă
Jos pălăria
În sfârşit, se aplică şi în Oradea metode occidentale la renovarea faţadei unei clădiri. Sinagoga din strada Mihai Viteazul a intrat în lucrări, iar pentru ca trecătorii să nu vadă schelele şi muncitorii, întreaga suprafaţă a faţadei a fost acoperită cu un afiş uriaş care redă modelul ce va fi realizat.
24 Octombrie 2011, 17:29
La 15 ani de la înfiinţare, Habitat pentru Umanitate sărbătoreşte ajutând alţi sărmani
Știri Bihor
Habitat pentru Umanitate Beiuş, organizaţia cunoscută pentru construcţia de locuinţe pentru nevoiaşi, a sărbătorit, sâmbătă, 15 ani de la înfiinţare. 44 de voluntari de la Provident Financial, alături de 10 voluntari din Marea Britanie, au pus mână de la mână pentru realizarea unor finisaje în două dintre locuinţele sociale la Oradea.
23 Octombrie 2011, 15:34
Un grup de olandezi a cântat în Parcul 1 Decembrie despre Dumnezeu (FOTO / VIDEO)
Bihoreanul TV
Mai mulţi olandezi, alături de reprezentanţii Fundaţiei Est-Europa din Oradea, care se ocupă cu îngrijirea unor copii săraci, au susţinut un inedit concert matinal în Parcul 1 Decembrie. Olandezii au interpretat cântece religioase neoprotestante şi au făcut o scenetă cu un moment biblic, acelaşi program urmând să-l repete joi şi pentru deţinuţii din Penitenciarul Oradea.
Protecţie pentru biciclişti, pe malul Crişului
Jos pălăria
La comanda Primăriei, pe promenada amenajată între Podul Ferdinand şi cel din dreptul fostului Centru de Calcul pe malul drept al Crişului Repede, a fost montat un gard de protecţie ce delimitează aleea de zona verde dinspre râu.
17 Octombrie 2011, 14:01
Tinerii din centrele de plasament au gătit delicatese cu mere, de Ziua Sănătăţii (FOTO)
Foto Bihoreanul
Tarte cu mere, mere coapte sau mere umplute sunt câteva dintre delicatesele gătite de tinerii orădeni din centre de plasament, cu ocazia Zilei Sănătăţii. Ei au mai marcat sărbătoarea plantând meri la unităţile de asistenţă socială din care provin. Totodată, 80 de copii şi tineri din sistem au participat la un turneu de fotbal, unde cei mai buni fotbalişti s-au dovedit cei din Centrul de Plasament nr. 2.
15 Octombrie 2011, 16:44
O orădeancă a câştigat potul cel mare la Cazino Las Vegas, la "păcănele"
Timp liber
Orădeanca Mioriţa Elena Rostaş va avea cu siguranţă iarna mai uşoară. Miercuri, împreună cu fiul ei, a câştigat potul cel mare la cazinoul Las Vegas, de lângă cofetăria Scala: 25.000 de lei, la "fructe". Este cel de-al doilea pot luat recent în ţară la cazinourile Las Vegas, după ce, la Iaşi, un bărbat a câştigat 60.000 de lei.
13 Octombrie 2011, 16:12
Sute de elevi orădeni vor învăţa ce este mediul înconjurător de la voluntari români şi spanioli
Educatie
Elevii de la 12 şcoli din Oradea vor învăţa despre protecţia mediului de la voluntari români şi spanioli în cadrul unui proiect european care se derulează prin organizaţia ecologistă orădeană Ecotop. Proiectul se va desfăşura până în luna august a anului viitor, valoarea acestuia urmând a se ridica la 18.000 de euro.
12 Octombrie 2011, 18:28
Toamnă fără mizerii
Jos pălăria
Toamna Orădeană e întotdeauna motiv de bucurie, doar că după cei care participă la evenimentele în aer liber rămân tone întregi de gunoaie, care trebuie curăţate rapid, astfel ca a doua zi centrul oraşului să nu semene cu o groapă de deşeuri.
12 Octombrie 2011, 14:59
Sute de copii defavorizaţi au văzut gratuit Circul Orlando la ERA Park
Timp liber
Peste 400 de copii defavorizaţi sau cu dizabilităţi, aflaţi în îngrijirea a nouă fundaţii din judeţ au mers, în weekend, să vadă gratuit reprezentaţiile Circului Orlando, în cadrul primei ediţii a proiectului ERA Shopping Park, "Toţi copiii la circ". Totodată, zeci de copii din Oradea şi oraşele învecinate s-au întrecut la tenis de masă.
Varga vrea să discute cu Ritli programele de prevenire şi combatere a afecţiunilor oncologice de care suferă femeile
Știri Bihor
Pentru că, raportat la situaţia din celelalte ţări membre UE, România are cea mai mare rată a mortalităţii cauzate de cancerul mamar şi cancerul de col uterin, deputatul liberal Lucia Varga i-a adresat o interpelare pe acest subiect ministrului Sănătăţii, Ritli Ladislau. Varga vrea, însă, şi să se întâlnească cu Ritli pentru a discuta în detaliu ce poate face acesta pentru ca asemenea afecţiuni să poată fi depistate la timp şi tratate.
08 Octombrie 2011, 16:18
Revoluţie în lumea medicală: Medici români au inventat metoda prin care dializa se face fără aparat
Actual
Medicii de la Spitalul "Sfântul Ioan" din Bucureşti vor începe testele clinice a unei metode ce va revoluţiona lumea medicală. Premiaţi cu aur pentru invenţia lor, medicii tratează pacienţii cu insuficienţă renală cronică prin dializă ce foloseşte propriul organism, mai precis peritoneul.
04 Octombrie 2011, 10:03
Preţ pe poartă
Jos pălăria
În timp ce mulţi orădeni nici măcar faţadele clădirilor din centrul istoric nu şi le reabilitează, iar dacă o fac nu respectă regulile arhitecturale, proprietarii imobilului de pe strada Primăriei 2 au dovedit că pun preţ pe valoarea culturală a clădirii.
30 Septembrie 2011, 17:19
Cei mai reputaţi specialişti în tratarea cancerului la copii se adună la Oradea
Știri Bihor
Elita specialiştilor în oncologie pediatrică din centrul şi sud-estul Europei se reuneşte la Oradea sâmbătă şi duminică. Evenimentul va avea loc sub egida Ministerului Sănătăţii, condus de orădeanul Ritli Ladislau, unul dintre puţinii medici români specializaţi atât în oncologie, cât şi în pediatrie.
29 Septembrie 2011, 14:28
Judoka Larisa Florian, campioană balcanică la senioare
Știri Sportive
Judoka orădeană Larisa Florian şi-a confirmat încă o dată valoarea. Deşi este încă junioară, sportiva orădeană a reuşit să cucerească titlul de campioană balcanică la categoria 52 de kg de senioare, într-o competiţie desfăşurată în Serbia. Larisa Florian a fost desemnată şi cea mai tehnică sportivă a concursului.
28 Septembrie 2011, 12:21
Let's Do It, o reuşită: 5.000 de bihoreni au curăţat judeţul de gunoaie (FOTO)
Știri Bihor
Rezultatele provizorii ale celei mai mari campanii de voluntariat din ţară spun că aproximativ 5.000 de bihoreni au ieşit sâmbătă în judeţ la curăţenie, în cadrul acţiunii "Let's Do It". În medie, un voluntar a strâns doi saci de gunoi, ceea ce înseamnă că Bihorul este acum un judeţ mult mai curat.
O nouă casă construită într-o singură săptămână de Habitat pentru Umanitate
Știri Bihor
În doar o săptămână, Habitat pentru Umanitate Beiuş a construit o locuinţă nouă pe care a predat-o la cheie unei familii din Oradea. La construcţie au participat 100 de voluntari de la Celestica, firma în parteneriat cu care a fost proiectată locuinţa.
Spadasinii de la CSM Oradea sunt, din nou, campioni naţionali! (FOTO)
Știri Sportive
Echipa orădeană de spadă masculin şi-a adjudecat duminică titlul naţional, după ce s-a impus la Arena "Antonio Alexe", în şase din cele şapte partide disputate în Superliga Naţională. În meciul decisiv, CSM Oradea a învins CS Satu Mare, cu scorul de 45-39.
18 Septembrie 2011, 20:57
  51 52 53  55  57 58 59  
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON