Fundaţia Hospice Emanuel, care îngrijeşte bolnavii de cancer în stadiu avansat, organizează, în urma unui proiect câştigat, un club de terapie prin artă pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi şi pe cei care au un părinte bolnav ori chiar sunt îndoliaţi în urma pierderii unui membru al familiei.
`
< Pagina precedentă 46 47 48 49 50 51 52 53 54 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?
De stiut
Colțul juridic
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Jos pălăria
Sala festivă a Liceului Greco-Catolic s-a umplut, joi seara, la cea de-a şaptea ediţie a Zilei Voluntarului Caritas Eparhial, în cadrul căreia, în prezenţa episcopului greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, asociaţia a premiat cei mai activi şi implicaţi dintre voluntarii din 2012. Voluntarul anului trecut a fost desemnată o tânără de 20 de ani.
Patru echipe de cercetători din Europa, printre care şi un grup coordonat de un om de ştiinţă de origine română, au ajuns în finala unui concurs organizat de Uniunea Europeană, două dintre echipe având şansa să primească o finanţare în valoare de până la un miliard de euro pe o perioadă de zece ani pentru a-şi continua munca de cercetare şi dezvoltare de noi tehnologii.
18 Ianuarie 2013, 17:29
Patru companii orădene au donat, în total, 48.000 de lei pentru Centrul Oncologic al oraşului, în cadrul campaniei municipalităţii "Oradea pune suflet". Cea mai mare donaţie aparţine companiei de salubritate RER Ecologic Service, care a oferit 25.000 de lei.
11 Ianuarie 2013, 08:59
Bătrânii singuri şi cu pensii mici, mamele singure care câştigă puţini bani, familiile cu copii şi fără niciun venit ori persoanele fără adăpost şi fără venit pot primi alimente neperisabile ori haine de iarnă de la fundaţia orădeană Încrederea. Distribuţia se face joi şi vineri la sediul ONG-ului, pe strada Cuza Vodă nr. 22.
10 Ianuarie 2013, 15:01
Fotbalistul orădean Mihai Neşu a vizitat recent Spitalul Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix şi a perfectat actele referitoare la sponsorizarea făcută către instituţie anul trecut şi care până acum nu a fost folosită. Fotbalistul a declarat că doreşte să continue colaborarea cu instituţia medicală.
10 Ianuarie 2013, 12:49
Paralizat de la gât în jos, Mihai Neşu vrea să facă un efort deosebit pentru Steaua, echipă la care a jucat. Orădeanul vrea să susţină fotbaliştii în meciul cu Ajax Amsterdam chiar de pe stadion.
07 Ianuarie 2013, 22:13
Katalin Schmidt, preşedintele Nato Charity Bazaar, i-a înmânat luni preşedintei asociaţiei "Sfântul Nicolae ocrotitorul săracilor", Dorina Marian, cecul simbolic al unei donaţii de 7.500 euro. Banii vor fi folosiţi pentru achiziţionarea unui ecograf care va fi deservit de un medic voluntar în cadrul centrului de zi pentru copiii provenind din familii în dificultate.
07 Ianuarie 2013, 14:40
Patru tineri bihoreni se numără printre cei 40 de finalişti ai Premiilor Ligii Studenţilor Români din Străinătate pentru Excelenţa Academică în Străinătate. Cei patru, Anca Belme, Dan Oros, Vlad Crosman şi Gabriel Pop, au studiat în străinătate şi lucrează tot acolo, remarcându-se prin rezultatele obţinute. Pe lângă aceştia, un alt orădean, Flaviu Bodea, este finalist în categoria "Studentul anului în România".
Asociaţia Caritas Eparhial Oradea a anunţat rezultatele campaniei "Ia şi tu Cutia de Crăciun", desfăşurată în mai multe biserici şi şcoli din Oradea şi împrejurimi. Cu ajutorul oamenilor cu grijă pentru semeni, organizaţia a strâns 28.770 lei, direcţionaţi către oamenii sărmani.
02 Ianuarie 2013, 17:10
Peste 200 de litri de ulei, 300 de kilograme de făină, 200 de kilograme de zahăr, 110 kilograme de paste făinoase şi 407 conserve, dar şi 1.750 de lei, au donat orădenii în cadrul colectei realizate de Caritas Eparhial Oradea vreme de două săptămâni. O parte din alimente au fost donate familiilor sărmane, iar restul vor fi folosite pentru prepararea mesei de prânz la cantina socială, unde, din ianuarie, graţie colectei, vor putea mânca 50 de persoane, în loc de 30 câţi mănâncă acum.
Sute de orădeni au răspuns unei provocări lansate de Coca-Cola şi au colindat... un automat amplasat în Lotus Center. În funcţie de decibelii înregistraţi de automat, compania multinaţională donează diferite sume de bani pentru fundaţia Inocenţi, care are drept misiune ajutarea copiilor instituţionalizaţi şi cu dizabilităţi.
Şase jucători ai echipei CSM Digi Oradea fac parte din ierarhia celor mai buni poloişti români ai anului 2012. Cel mai bine clasat este Kadar Kalman, situat pe locul al III-lea. La fel ca în urmă cu un an, şi-n 2012, cel mai bun poloist român al anului este Cosmin Radu, de la echipa croată Mladost Zagreb.
28 Decembrie 2012, 10:26
Moş Crăciun a fost mai bun şi anul acesta a dăruit Serviciului Judeţean de Ambulanţă o autospecială nou-nouţă, de tip C2, dotată la cele mai înalte standarde. Maşina va fi trimisă pe teren doar cu medici specialişti în urgenţă sau cu atestat în medicina de urgenţă, beneficiind inclusiv de sisteme de telemedicină.
26 Decembrie 2012, 18:30
Pentru o jumătate de zi, viaţa bătrânilor care îşi duc veacul în azilul Sfântul Martin din Oradea a fost mai frumoasă. Vârstnicii au fost vizitaţi de tinerii din Asociaţia Almas-Group, dar şi din Leo Club Veritas şi din organizaţia de tineret a PDL Bihor, care le-au dus cadouri de Crăciun şi şi-au petrecut câteva ore cu ei.
În preajma sărbătorilor de iarnă, deţinuţii din Penitenciarul Oradea au avut întâlniri cu familiile, au urmărit obiceiuri şi tradiţii, iar câţiva dintre ei au decis să renunţe la raţia lor de pâine pe o zi pentru a ajuta câteva familii cu probleme financiare din Parhida, dar şi să doneze o parte din banii câştigaţi la muncile din închisoare.
Patronii restaurantului chinezesc "Loc vechi" din strada Tuberozelor au găsit o modalitate inedită de a "înveseli" copacul din faţa localului. Arborele a fost împodobit cu zeci de lampioane chinezeşti, dând astfel o culoare aparte zonei.
23 Decembrie 2012, 11:41
Maraton caritabil: Doi orădeni aleargă şi pedalează 24 de ore pentru copiii bolnavi de cancer (FOTO)
Gest inedit al membrilor Asociaţiei Sportive Xterra, care au dat tonul, vineri, la Lotus Center, unui maraton de 24 de ore pentru a strânge bani ca să cumpere aparate esenţiale în tratamentul copiilor internaţi la Secţia de Oncologie a Spitalului Municipal. Doi dintre iniţiatorii acţiunii pedalează şi aleargă neîntrerupt, iar consilierii locali Iulius Delorean şi Pasztor Sandor, precum şi preşedintele CSM, Florin Birta, şi-au pus şi ei hainele de sport pentru a se alătura mişcării.
Dacă până acum doar Fiscul trebuia să achite penalităţi pentru datoriile către firme, pe viitor, în baza precedentului creat, oricine va putea pretinde majorări pentru întârzierea plăţilor, oricărei instituţii publice.
Tradiţionala masă de Crăciun oferită în fiecare an înaintea sărbătorilor de cluburile Lions şi Oradea 22 a umplut joi la refuz cantina Colegiului Tehnic Mihai Viteazul. În cadrul evenimentului caritabil, peste 150 de familii sărmane au servit masa de prânz şi au primit pachete cu alimente, haine şi încălţăminte. „Vrem ca măcar Sărbătoarea Crăciunului și Anul Nou să fie un pic mai fericite pentru aceşti oameni", a spus Marius Rotar, fost preşedinte Lions Oradea.
Primăria Oradea a anunţat că trei societăţi comerciale au făcut sponorizări noi în cadrul campaniei sociale "Oradea pune suflet", pentru susţinerea Centrului Oncologic. Cea mai mare este cea a firmei Vandana, care a donat 90.000 de lei.
19 Decembrie 2012, 11:55
Studenţii Universităţii din Oradea organizează, miercuri, un târg de Crăciun şi un bal de iarnă, ambele acţiuni având un scop caritabil. Tinerii doresc să strângă bani pentru colegii lor bolnavi sau săraci, vânzând decoraţiuni handmade şi organizând o seară de muzică şi dans la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Asociaţia Caritas Eparhial Oradea organizează în perioada 10 - 23 decembrie 2012, în Era Shopping Park (din Calea Aradului) o colectă de alimente neperisabile pentru familiile şi persoanele sărace din comunitate. Alimentele sunt menite să facă un Crăciun mai îmbelşugat familiilor care abia se pot întreţine şi orice aliment este binevenit.
16 Decembrie 2012, 11:55
Asociaţia Kiwanis Art, axată pe promovarea tinerelor talente, organizează pe 18 decembrie în sala Filarmonicii de Stat spectacolul "Împreună sărbătorim excelenţa", care aduce în faţa publicului tineri muzicieni orădeni care vor concerta, dar care vor fi şi beneficiarii fondurilor strânse în urma evenimentului. Invitaţii speciali sunt soţii Catarina Coresi Lal şi Theodore Coresi, cunoscuţi interpreţi din Viena.
Apelul lansat de Galeria "Leii Roşii" a echipei de baschet CSM Oradea de a strânge donaţii pentru copiii cu nevoi speciale s-a bucurat de un succes enorm. Peste o sută de copii au primit pachete cu jucării, dulciuri, fructe şi haine, chiar din mâinile baschetbaliştilor orădeni, pe care i-au răsplătit cu felicitări făcute chiar de ei.
Toţi studenţii Universităţii din Oradea sunt invitaţi marţi seară la concertul caritabil "Un Crăciun pentru fiecare", unde vor putea asculta colinde cântate mai multe coruri, îndeosebi studenţeşti. Scopul concertului este de a strânge bani pentru copiii cu dizabilităţi din cadrul Centrului incluziv nr. 1 din Oradea.
10 Decembrie 2012, 15:58
Pentru a da un plus de culoare sărbătorilor de iarnă, municipalitatea a pus brazi în şase locuri din oraş, Luxten a extins reţeaua de iluminat festiv la 16 kilometri, iar ADP a pregătit şase amplasamente de vânzare a pomilor de Crăciun.
Un bărbat care a trecut, joi, pe la Tribunal era cât pe ce să rămână fără o borsetă ce conţinea 5.300 de lei pe care o pierduse pe holul instanţei. Noroc că geanta a fost găsită de un jandarm care a avut grijă de bani şi i-a înapoiat când proprietarul s-a întors după ea.
Mai buni de sărbători: Studenţii orădeni gătesc pentru colegii lor şi oferă cadouri copiilor bolnavi
De Sărbătoarea Sfântului Nicolae, studenţii orădeni organizează două acţiuni diferite şi cu iz filantropic. Zeci de tineri vor găti la Student's Place preparate tradiţionale de Crăciun şi Anul Nou pentru colegii lor, în timp ce alţi studenţi vor duce copiii silitori de la Centrul pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 din Oradea la o piesă de teatru. Aici, micuţii se vot întâlni şi cu Moş Crăciun, care le va împărţi cadouri.
Pentru al patrulea an, Clubul Rotaract organizează campania caritabilă "O cană de fericire", prin care invită orădenii să cumpere o cană de vin fiert sau de ceai, toţi banii strânşi urmând să fie folosiţi pentru echiparea cu îmbrăcăminte de iarnă a 30 de copii. În plus, orădenii pot face donaţii direct la căsuţele de campanie, unde pot găsi şi diferite obiecte decorative de iarnă, banii strânşi din vânzarea acestora fiind folosiţi tot în scop caritabil.
04 Decembrie 2012, 15:22
- PNL Bihor a decis vicepreședinții viitorului Consiliu Județean: Mircea Mălan și șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan. „Negocierile cu UDMR n-au dus nicăieri” 20:10, 31 Oct 2024
- Accident între un autoturism și un tramvai în Oradea. Circulație restricționată la intersecția Decebal - Calea Aradului (FOTO) 19:00, 31 Oct 2024
- Dosarul „Arme și împușcături”: Curtea Supremă va analiza condamnarea lui Victor Micula de la Oradea (VIDEO) 08:21, 01 Noi 2024
- Bine faci, rău primești: Primăria Oradea s-a ales cu groapa de gunoi aglomerată de maramureșeni, dar fără bani 09:34, 01 Noi 2024
- „Rețeta” Nokian: Înainte de a începe producția la Oradea, fabrica Nokian trebuie să probeze că nu va polua orașul (FOTO) 08:01, 29 Oct 2024
- Noi restricții importante de trafic în Oradea: în zonele Dragoș Vodă și Matei Corvin se demontează podurile CFR 18:05, 30 Oct 2024
- Accident cu 3 mașini în Sudrigiu: O autospecială a Poliției Bihor a ajuns în șanț, iar un polițist a fost rănit. Vezi în ce condiții! (FOTO/VIDEO) 10:58, 26 Oct 2024
- „Nu încap două maşini!”. Locuitorii străzii Gheorghe Doja acuză că modernizarea străzii se face cu îngustarea carosabilului (FOTO) 20:01, 22 Oct 2024
- A început asfaltarea străzilor Émile Zola, Emil Cioran și George Bacovia din Oradea 16:11, 01 Noi 2024
- Evenimente de excepție și gusturi ca pe vremuri, numai la Paleus Resort (FOTO) 15:40, 01 Noi 2024
- Tot mai multe eco-insule în jurul blocurilor, dar fără influențe în facturi. Până anul viitor, plata salubrității la blocuri nu se schimbă (FOTO) 15:05, 01 Noi 2024
- Șeful Ambulanței Dolj și socrul său, reținuți pentru mită. La percheziții s-au găsit sume imense în euro, dolari și lei 14:50, 01 Noi 2024
- Analiză Martens. Ce am învățat din referendumul pro-UE trecut la limită în Republica Moldova
- Turcia ar putea deveni un partener economic cheie pentru UE, dacă își îmbunătățește statul de drept
- Oficiali americani de rang înalt se unesc ca să o susțină pe Kamala Harris în cursa prezidențială
- SUA își reduce dependența de importurile din China, în timp ce UE pare a se îndrepta în direcția opusă
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:31, 23 Oct 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:35, 22 Oct 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 17:08, 06 Oct 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 14:11, 06 Oct 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Iar Iar împiedică statul român capitalizarea... Postat 01 Noi 2024, 16:11 de marginan
- asigurare? Cand nu stii statistica/probabilitati....orice... Postat 01 Noi 2024, 16:07 de Christa
- Circumstante neclare? Nu se cunosc circumstantele in care s-a... Postat 01 Noi 2024, 15:38 de Levente80
- Pardon, Primăria asmute trepădușii de la locală.... Postat 01 Noi 2024, 14:42 de scorilo
- De ce? Pen'ca si personajul care a scos liberalii... Postat 01 Noi 2024, 13:09 de excalibur
Bihoreanul tipărit
- Mergem la risc: În ciuda obligației legale, doar 1 din 5 bihoreni și-au asigurat locuințele împotriva dezastrelor naturale (FOTO) 10:44, 01 Noi 2024
- Ape otrăvite! Sub nasul autorităților, apele din Oradea sunt poluate des cu reziduuri din canalizarea menajeră (FOTO) 08:00, 31 Oct 2024
- Vinde și pleacă! O familie din Oradea e scoasă din casă de Primărie pentru a doua oară în decurs de 6 ani (FOTO) 07:58, 30 Oct 2024
- „Rețeta” Nokian: Înainte de a începe producția la Oradea, fabrica Nokian trebuie să probeze că nu va polua orașul (FOTO) 08:01, 29 Oct 2024
ACTUAL
- Șeful Ambulanței Dolj și socrul său, reținuți pentru mită. La percheziții s-au găsit sume imense în euro, dolari și lei 14:50, 01 Noi 2024
- Inundațiile din Spania: 22 de români dați dispăruți (VIDEO) 14:08, 31 Oct 2024
- Cel mai bogat cioban din România, reținut de procurorii europeni. Ar fi făcut o fraudă de peste 2,2 milioane euro 12:25, 31 Oct 2024
- Profesorii primesc noi prime de carieră didactică. Ce pot cumpăra cu acești bani 16:50, 30 Oct 2024
Stiri SPORTIVE
- Beiuș Running Day: O nouă ediţie a concursului de alergare va avea loc sâmbătă 13:31, 01 Noi 2024
- Maia Vodoileu, de la LPS Bihorul Oradea, a cucerit argintul la lupte la Gimnaziada de la Bahrain 12:35, 01 Noi 2024
- FC Bihor vrea victorie în jocul de vineri de la ora 14:30, cu Concordia Chiajna 18:55, 31 Oct 2024
- Baschet: CSM CSU Oradea s-a impus în Polonia, este locul 1 în grupă şi s-a calificat pentru TOP 16 în FIBA Europe Cup 11:03, 31 Oct 2024
BIHOREANUL TV
- Filmul „Warboy”, al regizorului salontan Marian Crișan, a primit două premii din partea Uniunii Cineaștilor din România (VIDEO)
- Mircea Bravo și bunica din Chinteni vin la Oradea pentru premiera de gală a filmului „Moartea în vacanță” (FOTO/VIDEO)
- Un artist din Oradea a doborât al patrulea record mondial! Thurzó a devenit cel mai rapid pianist din lume (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Curățenie „pe direct”: Locuitorii din Sânmartin nu vor mai plăti taxa locală de salubritate, ci vor fi clienți direcți ai RER Vest 11:00, 27 Oct 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum își tratau, pe vremuri, orădenii problemele stomatologice 09:11, 26 Oct 2024
- Școală, familie, comunitate 17:41, 25 Oct 2024
- Mentalitate de învingători: Doi antrenori din Oradea pregătesc viitorii fotbaliști antrenându-le nu doar corpul, ci și mintea (FOTO) 08:01, 25 Oct 2024
Bihor
- S-a trezit din beţie în Arestul Poliţiei: Un şofer din Bihor conducea pe DN1 cu o alcoolemie de „comă” 12:58, 01 Noi 2024
- Mergem la risc: În ciuda obligației legale, doar 1 din 5 bihoreni și-au asigurat locuințele împotriva dezastrelor naturale (FOTO) 10:44, 01 Noi 2024
- Dosarul „Arme și împușcături”: Curtea Supremă va analiza condamnarea lui Victor Micula de la Oradea (VIDEO) 08:21, 01 Noi 2024
- PNL Bihor a decis vicepreședinții viitorului Consiliu Județean: Mircea Mălan și șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan. „Negocierile cu UDMR n-au dus nicăieri” 20:10, 31 Oct 2024
Stiri Oradea
- A început asfaltarea străzilor Émile Zola, Emil Cioran și George Bacovia din Oradea 16:11, 01 Noi 2024
- Tot mai multe eco-insule în jurul blocurilor, dar fără influențe în facturi. Până anul viitor, plata salubrității la blocuri nu se schimbă (FOTO) 15:05, 01 Noi 2024
- Premieră în Oradea: A fost ales un singur viceprimar, iar al doilea va fi propus la iarnă, după alegerile parlamentare (FOTO/VIDEO) 16:00, 31 Oct 2024
- Capătă contur: Se lucrează la realizarea plăcii pasajului Decebal din Oradea (FOTO) 12:09, 31 Oct 2024
Timp Liber
- Jurnalistul Florin Ardelean își lansează cartea „Istoria presei culturale din Oradea. Studii (II)” 14:01, 01 Noi 2024
- Oradea Nights Festival 2024: doar o zi până la debut! 16:50, 31 Oct 2024
- Doi artiști orădeni, premiați la Barcelona pentru fotografiile lor (FOTO) 15:31, 31 Oct 2024
- La Mini Academia de Teatru, actorii orădeni Daniel și Georgia Vulcu îi vor învăța pe copii tainele acestei arte și cum să se dezvolte armonios 13:31, 31 Oct 2024
Oradea Heritage
- Oradea Heritage: Noaptea Sinagogilor Deschise la Oradea 18:14, 14 Oct 2024
- Expoziție de bijuterie contemporană sustenabilă la Casa Darvas-La Roche din Oradea 19:38, 09 Oct 2024
- Ziua Europeană a Patrimoniului la Oradea 12:01, 17 Sep 2024
- Video Mapping pe fațada Pasajului Madach-Republicii. Anuala de artă și știință Neo Art Connect - NAC 2024 20:00, 23 Aug 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #14: seria de lecturi indoor continuă cu poeții Teodora Coman și Alexandru Potcoavă 13:31, 29 Oct 2024
- Ion Mureșan, unul dintre cei mai apreciați poeți români contemporani, vine la Pragul Vaida 12:37, 19 Oct 2024
- „Conferințele Familia”: Armand Goșu – Războiul din Ucraina și viitorul european al Moldovei 18:32, 08 Oct 2024
- „De la viață la carte și înapoi”: Apreciata scriitoare Ioana Pârvulescu susține o conferință la Oradea 12:41, 01 Oct 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea energiei termice pe străzile Cuza Vodă, Avram Iancu, Rachetei, Demetriu Teiușanu și Mihail Kogălniceanu 17:35, 29 Oct 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea energiei termice pe străzile Primăriei, Simion Bărnuțiu, Tuberozelor și Bulevardul Decebal 17:01, 29 Oct 2024
- Stadiul furnizării agentului termic pentru încălzire în Oradea 16:39, 21 Oct 2024
- Termoficare Oradea: Stadiul furnizării agentului termic pentru încălzire 17:25, 18 Oct 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5757 RON
- 1 EUR = 4.9745 RON
- 1 HUF = 0.0122 RON