URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 01 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Jos pălăria

Nunta de Aur la Primăria Oradea. Între 'premianţi', istoricul Viorel Faur şi soţia sa  (FOTO)
Jos pălăria
40 de familii din Oradea, care au sărbătorit "Nunta de Aur", adică 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, au fost premiate în această săptămână de viceprimarul Mircea Mălan. Între cei recompensaţi s-a numărat istoricul Viorel Faur şi soţia sa, Rafila.
29 Aprilie 2016, 10:33
Ecologişti de mici: Copiii de la Grădiniţa Winnie le-au dat jurnaliştilor sfaturi pro-natură (FOTO)
Jos pălăria
Întreaga lume a sărbătorit, vineri, Ziua Pământului, ocazie cu care picii din grupa mică a Grădiniţei Winnie Academy au vizitat şi redacţia BIHOREANULUI, pentru a îndemna jurnaliştii să economisească energia electrică şi apa.
23 Aprilie 2016, 15:20
Excelenţă în educaţie: Profesoara Aniţa Luncan, de la Gojdu, premiată la Gala Mentor (VIDEO)
Educatie
Fundaţia pentru Comunitate şi MOL România au decernat, pentru al şaselea an consecutiv, Premiile Mentor pentru Excelenţă în Educaţie. Printre cei zece profesori sau antrenori laureaţi se numără şi un dascăl din Oradea: profesoara de chimie Aniţa Luncan, de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu.
22 Aprilie 2016, 10:58
'Să ne bucurăm de viaţă!' Acad. prof. Ovidiu Bojor le-a vorbit orădenilor despre secretele longevităţii (FOTO)
Știri Bihor
Sala Mare a Primăriei Oradea a fost neîncăpătoare joi seară, la întâlnirea orădenilor cu profesorul Ovidiu Bojor, socotit drept părinte al fitoterapiei moderne. Având 91 de ani şi purtând în spate zeci de ani de cercetări, Bojor a venit la Oradea cu dorinţa sinceră a împărtăşirii cunoştinţelor sale legate de nutriţie şi viaţă sănătoasă. Deşi "suntem programaţi să trăim 120 de ani", nu longevitatea contează, spune Bojor, ci "să ne bucurăm de viaţă".
22 Aprilie 2016, 07:39
Trofeul 'Micii tenismeni', ediţia a IV-a, a inaugurat noua bază de tenis din Şuncuiuş
Știri Sportive
Aproape 40 de mici tenismeni din judeţele Bihor şi Alba au participat la întrecerile celei de-a IV-a ediţii a Trofeului "Micii tenismeni", competiţie care s-a desfăşurat la Şuncuiuş şi Vadu Crişului, localităţi unde tenisul s-a dezvoltat foarte mult în rândul tinerilor în ultimul an. Competiţia a inaugurat noua bază sportivă situată în incinta Liceului Tehnologic nr. 1 din Şuncuiuş, care pe lângă sala de de sport s-a îmbogăţit cu două noi terenuri de tenis pe hard.
20 Aprilie 2016, 09:02
Cadou pentru orădeni: Florarii au dat culoare Parcului Libertăţii (FOTO)
Jos pălăria
Angajaţii florăriei Florius Art dovedesc că sunt iubitori de frumos, dar şi de Oradea. Scuarurile din jurul buticului aflat în Parcul Libertăţii sunt pline de culoare, de la lalelele, zambilele, panseluţele şi restul florilor pe care aceştia le-au plantat acolo.
11 Aprilie 2016, 12:12
Ştiaţi că...? Doctorul care a descoperit vitamina B6 a fost un orădean
Știri Bihor
După ce a instituit Premiul Mózes, acordat asistenţilor medicali în memoria dr. Mózes Károly, deputatul UDMR Cseke Attila va acorda şi premiile Dr. György Pál, în memoria specialistului care a descoperit mai multe vitamine, inclusiv celebra B6. Deşi puţini orădeni ştiu, doctorul György s-a născut în oraşul de pe Crişul Repede.
10 Aprilie 2016, 13:10
Elevii Colegiului 'Octavian Goga' din Marghita au o bibliotecă modernă cu fotolii colorate în loc de birouri
Jos pălăria
Conducerea Colegiului Naţional "Octavian Goga" din Marghita a inaugurat, la finalul săptămânii trecute, o nouă bibliotecă pentru elevii şcolii, realizată într-un stil modern, cu fotolii colorate în locul birourilor de lectură. Fondul de carte a fost şi el îmbunătăţit cu peste 500 de volume.
08 Aprilie 2016, 12:56
Împreună pentru autism: Peste 200 de orădeni au participat la o gală caritabilă pentru copiii şi tinerii cu autism (FOTO)
Jos pălăria
Peste 200 de orădeni au participat, la finalul săptămânii trecute, la o gală caritabilă al cărei scop a fost strângerea de fonduri pentru copiii şi tinerii afectaţi de autism. Organizatorii le-au pregătit orădenilor generoşi, care au plătit 150 lei pe loc, recitaluri şi alte momente artistice semnate de invitaţi precum Cornelia şi Lupu Rednic.
05 Aprilie 2016, 20:09
Luna plantării arborilor: Sute de voluntari au împădurit 42 de hectare de terenuri din Bihor (FOTO)
Știri Bihor
Direcţia Silvică Bihor a încheiat "Luna plantării arborilor", adică perioada în care alături de voluntari silvicii împăduresc judeţul. În total, sute de bihoreni au participat voluntar la plantări de păduri, bilanţul campaniei fiind de 42 de hectare de împăduriri.
Sportivii de la CSM Oradea au dominat întrecerile Cupei Transilvania la înot. Ştefan Duca, principalul remarcat
Știri Sportive
Întrecerile de înot pentru copii de 10 şi 11 ani de la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea şi dotate cu Cupa Transilvania au fost dominate de reprezentanţii clubului CSM Oradea, cei care au cucerit 11 medalii, dintre care 7 de aur. De departe însă, principalul performer a fost Ştefan Duca, sportiv născut în anul 2006, care a obţinut patru locuri I, dar şi un loc II.
04 Aprilie 2016, 13:00
Artist pentru artist: Oradea Klezmer onorează memoria unui artist şi strânge fonduri pentru tratamentul altuia
Timp liber
Formaţia Oradea Klezmer susţine, pe 12 aprilie, un concert cu dublă semnificaţie. Artiştii vor onora memoria lui Gavril Ardelean, concert-maestrul Filarmonicii din Oradea şi iniţiatorul formaţiei Hakeshet Klezmer Band, şi vor strânge fonduri pentru tratamentul actorului Volin Costin, care a suferit un accident vascular.
04 Aprilie 2016, 12:35
Universitatea din Oradea a luat 5 medalii de aur şi un premiu de excelenţă la Salonul de Inventică de la Cluj
Educatie
Cercetătorii Universităţii din Oradea au participat cu zece brevete la ediţia 2016 a Salonului Internaţional de Inventică Pro Invent, organizat de Universitatea Tehnică Cluj Napoca. Cinci din aceste invenţii au fost premiate cu medalia de aur, iar Universitatea orădeană a primit şi cea mai înaltă distincţie a salonului, o diplomă de excelenţă şi un premiu special.
03 Aprilie 2016, 14:07
Voluntari pentru păduri curate: Ecologiştii şi silvicii au adunat gunoaiele din pădurea de pe dealurile Oradiei (FOTO)
Jos pălăria
La apelul Fundaţiei Life Tineret, câţiva orădeni au făcut, zilele trecute, voluntar curăţenie în pădurea aflată pe dealurile Oradiei, la capătul străzii Gheorghe Doja.
28 Martie 2016, 11:29
Pompierul bihorean Adrian Bogoşel este campion naţional la judo
Știri Bihor
ISU Crişana mai are un motiv de mândrie: plutonierul major Adrian Bogoşel a reuşit performanţa să ocupe locul I la fiecare ediţie a campionatului de judo al Ministerului Afacerilor Interne la care a participat. Pompierul a câştigat săptămâna trecută cea de-a opta medalie de aur la acest concurs, fiind desemnat şi cel mai tehnic judoka sub 35 de ani.
23 Martie 2016, 16:18
Voluntariat de Ziua Apei: Peste 120 de elevi au curăţat gunoaiele de pe malurile Barcăului (FOTO)
Știri Bihor
Ca să marcheze Ziua Mondială a Apei, peste 120 de voluntari de la Grupul Şcolar Industrial Suplacu de Barcău şi cei de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Marca au curăţat luni malurile râului Barcău, adunând în patru ore 12 metri cub de gunoaie. În ajutorul voluntarilor au mers şi angajaţi ai primăriilor, dar şi ai ABA Crişuri, instituţie care a dat startul proiectului "Gunoiul doare!".
21 Martie 2016, 16:59
Atleţii orădeni au câştigat maratonul de la Debreţin
Știri Sportive
Cinci atleţi orădeni au reuşit să câştige proba de maraton a concursului internaţional atletic care s-a desfăşurat duminică în Ungaria, la Debreţin. Echipa formată din campionul naţional Laviniu Chiş, Eduard Hercuţ, Călin Laza, Vasile Cont şi Andrei Revnic a terminat învingătoare cursa din Ungaria, sportivii orădeni încheind cursa în timpul de 2 ore, 18 minute şi 55 de secunde.
21 Martie 2016, 10:01
Studenţii senatori au donat sânge, sperând să-şi mobilizeze şi colegii din campus
Jos pălăria
Dorind să fie un model pentru comunitatea de studenţi din Universitatea din Oradea, pe care o reprezintă, 12 studenţi care sunt membri ai Senatului universitar au mers şi au donat sânge pentru cei bolnavi. Studenţii senatori îşi îndeamnă toţi colegii din campus să facă acelaşi gest.
16 Martie 2016, 16:15
Spectacolul 'Cancun', jucat la Teatrul Regina Maria pentru artiştii aflaţi în dificultate
Timp liber
Teatrul Regina Maria s-a alăturat şi anul acesta campaniei naţionale "Artiştii pentru artişti", care îşi propune să ajute artiştii vârstnici şi cu probleme de sănătate. Drept urmare, banii strânşi în urma vânzării de bilete la spectacolul "Cancun", programat pe 24 martie, la Sala Mare, vor merge către Fondul de Solidaritate Teatrală al UNITER.
13 Martie 2016, 14:40
Micuţii Tóth István Aramisz şi Nirucz Lorena au devenit campioni naţionali la dans sportiv
Jos pălăria
Perechea Tóth István Aramisz şi Nirucz Lorena a cucerit, în weekend, la Bucureşti titlul de campioană naţională la dans sportiv, la categoria copii (10-11 ani). Micuţii orădeni au reuşit să obţină performanţa concurând cu alte 34 de perechi din toată ţara.
07 Martie 2016, 15:53
Could you be loved: Concert caritabil marca Rotary la început de primăvară (FOTO/VIDEO)
Timp liber
Circa 500 de orădeni au ascultat, duminică seară, la Teatrul Regina Maria, un concert inedit, cu hituri internaţionale, dat de trupa Berki.ro alături de Oradea Big Band, o orchestră formată din profesionişti ai muzicii clasice, condusă de dirijorul Romeo Rîmbu. Toate fondurile adunate în urma spectacolului organizat de Rotary Oradea vor fi folosite pentru proiectarea unei săli de sport la Căminul Felix din Sântandrei.
07 Martie 2016, 11:41
UNITER îi acordă premiul special pentru o viaţă dedicată teatrului şi poeziei actorului orădean Eugen Ţugulea
Știri Bihor
Actorul orădean Eugen Ţugulea va primi premiul special pentru o viaţă dedicată teatrului şi poeziei din partea senatului Uniunii Teatrale din România în cadrul Galei Premiilor UNITER, care, anul acesta, va avea loc în luna mai în Oradea. Eugen Ţugulea onorează scenele din ţară de peste 60 de ani.
01 Martie 2016, 16:01
Actorul orădean Richard Balint a fost nominalizat la Premiile UNITER
Știri Bihor
Actorul orădean Richard Balint este unul dintre pretendenţii distincţiei pentru cel mai bun actor la Gala Premiilor UNITER din acest an, care va avea loc în luna mai chiar la Teatrul Regina Maria. Richard Balint a fost nominalizat pentru rolul său din spectacolul "Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas".
01 Martie 2016, 14:50
Mărţişoare de la mini-omuleţi: Picii de la Grădiniţa Winnie au împărţit mărţişoare vecinelor de cartier (FOTO / VIDEO)
Jos pălăria
Doamnele şi domnişoarele care locuiesc sau lucrează în cartierul Luceafărul au primit urări de primăvară de la cei mai mici copilaşi ai Grădiniţei Căsuţa lui Winnie & Princess Oradea. Alături de patru educatoare, cei 12 copilaşi cu vârste între 2 şi 3 ani din grupa Mini Tweety au împărţit mărţişoare vecinelor de cartier, inclusiv celor din redacţia BIHOREANUL.
01 Martie 2016, 12:24
Pompier erou în timpul liber: plutonierul Ionuţ Buhăţel a salvat un septuagenar căzut în stradă
Știri Bihor
Un pompier militar din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor a salvat o viaţă în afara misiunilor de serviciu. În timpul său liber, plutonierul major Ionuţ Buhăţel a resuscitat un bătrânel care a căzut în stradă, reuşind să-l ţină viu pe septuagenar până la intervenţia medicilor.
25 Februarie 2016, 19:14
Baschet şi iubire: De Dragobete, CSM Oradea îşi complimentează fanele cu mesaje haioase (FOTO)
Știri Sportive
Clubul de baschet CSM Oradea marchează Dragobetele printr-o campanie online inedită, folosind referiri la momente din meciurile de baschet şi jocuri de cuvinte pe baza numelor câtorva dintre jucătorii echipei. Unul dintre mesajele postate de CSM Oradea sună aşa: "Eşti la fel de frumoasă precum un coş marcat în ultima secundă".
24 Februarie 2016, 14:49
S-a lansat Cardul comunitar: faci cumpărături şi donezi bani pentru două defibrilatoare mobile
Știri Bihor
Orădenii vor putea face fapte bune din supermarket sau din cafenea. Fundaţia Comunitară Oradea a lansat Cardul Comunitar, un instrument original de colectare de fonduri. De fiecare dată când fac cumpărături de la un partener al fundaţiei, orădenii posesori ai acestui card vor dona automat o parte din valoare pentru achiziţia a două defibrilatoare mobile, ce urmează să fie amplasate în centrul oraşului.
18 Februarie 2016, 11:14
Un practicant la Jandarmeria Bihor i-a returnat unei orădence telefonul pierdut în autobuz
Știri Bihor
După ce, în urmă cu două săptămâni, un student orădean a dovedit că are simţ civic returnând un portmoneu plin cu bani găsit într-un centru comercial, un alt tânăr a făcut un gest similar. Un student la Academia de Poliţie din Bucureşti aflat în practică la Jandarmeria Bihor i-a redat unei femei telefonul de ultimă generaţie pierdut în autobuz.
10 Februarie 2016, 18:26
Lucrări fără cusur: Firma Repcon a terminat în timp record lucrările de amenajare a pârâurilor Pasteur şi Cosmo
Advertorial
Constructorul a finalizat lucrările de amenajare şi întubare a văii Pasteur în doar 7 luni, chiar dacă acestea erau proiectate să se deruleze într-un an şi jumătate, în paralel executând fără cusur şi lucrările de amenajare a văii Cosmo, care traversează comunele Paleu, Biharia şi Tămăşeu.
07 Februarie 2016, 16:16
CSM Digi Oradea a câştigat Cupa României la Polo!
Știri Sportive
Poloiştii de la CSM Digi Oradea au câştigat Cupa României la polo, după ce s-au impus, duminică, în finală, în faţa principalei rivale, CSA Steaua Bucureşti, cu scorul de 5-3.
07 Februarie 2016, 13:01
  32 33 34  36  38 39 40  
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON