Aproximativ o mie de persoane au participat, sâmbătă, la o lecţie de prim-ajutor ţinută de 62 de echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor. Atât specialiştii, cât şi cursanţii au mers voluntar la acest curs, pentru a învăţa noţiuni de bază în resuscitare.
`
< Pagina precedentă 29 30 31 32 33 34 35 36 37 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?
De stiut
Colțul juridic
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Jos pălăria
Spitalul Judeţean de Urgenţă Oradea a primit o donaţie importantă de la Clubul Rotary Oradea 1113. Împreună cu firma Euriteh, rotarienii au cumpărat 50 de saltele antiescară, care vor sta sub bolnavii imobilizaţi la pat. Într-un an, saltelele vor ajuta circa 3.500 de pacienţi în prevenirea acestor infecţii.
Judoka orădeană Larisa Florian a cucerit medalia de argint şi a devenit vicecampioană continentală, după ce s-a clasat pe locul II la întrecerile Campionatului European de judo tineret din Israel, de la Tel Aviv. Orădeanca a ajuns până în finala categoriei 52 kg, unde a pierdut însă în faţa unei reprezentante a Kosovo. La această competiţie, Lorena Podelenczki s-a situat a VII-a, la categoria 70 kg.
14 Noiembrie 2016, 09:20
30 de copii sărmani din satul bihorean Coleşti, aparţinător oraşului Vaşcău, au primit încălţăminte de iarnă de la reprezentanţii clubului Rotary Oradea 1113. ONG-ul continuă astfel acţiunile de susţinere a comunităţii din Coleşti, după ce a început deja demersurile pentru a renova şcoala din sat.
Anul acesta, orădenii îi pot cunoaşte, între alţii, pe câţiva foşti şi actuali concitadini, unii feriţi până acum de atenţia publicului, dar toţi capabili să ofere lecţii de curaj, ambiţie şi succes la cel mai înalt nivel.
Micuţii din grupele cu predare în limba germană de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 46 din Oradea au sărbătorit, zilele trecute, cu mare fast Ernte Dankfest, Sărbătoarea Recoltei, printr-un spectacol inedit, care a cuprins momente, cântece şi dansuri în limba germană, dar şi o expoziţie culinară.
Elevi, studenţi şi mulţi curioşi au luat parte, luni seară, la Cetatea Oradea, la o adevărată lecţie de istorie, povestită de un martor al trecutului. Dr. Galina Răduleanu şi-a prezentat la Oradea cartea "Repetiţie la moarte", în care rememorează viaţa în închisorile comuniste. În detenţie, a dezvăluit ea, "am înţeles că a fi viu e cu totul altceva decât a fi în viaţă". "Noi eram vii pentru că ne-am descoperit viaţa interioară", a mărturisit autoarea la Oradea.
17 voluntari, dintre care 15 elevi şi 2 profesori de la una dintre cele mai prestigioase şcoli europene, Institut Le Rosey, din Elveţia, au sosit duminică în Bihor, pentru a lucra la construirea unei case pentru o familie de tineri şi pentru a ajuta un orfelinat şi un adăpost de câini fără stăpân din Beiuş.
23 Octombrie 2016, 19:26
Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea va găzdui, începând de marţi, o nouă expoziţie interesantă, "Regele urmărit. Mihai I al României în dosarele Securităţii", care aduce în spaţiul public imagini cu documentele din dosarul de urmărire al Regelui Mihai I, pe parcursul celor 4 decenii de exil.
23 Octombrie 2016, 15:54
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu este singura şcoală orădeană cu un ziar electronic scris integral de elevi şi actualizat zilnic. Iniţiativa a avut-o profesorul de engleză şi jurnalism Nicolae Ardelean, care predă nu doar lecţiile din curriculă, ci îi îndeamnă pe adolescenţi să îşi cultive propriile preocupări.
23 Octombrie 2016, 13:01
Când a decis să-şi construiască o casă a lui, orădeanul Simon Szabó a ştiut că nu vrea un proiect arhitectural clasic. "Mi-am dorit o casă pasivă, care asigură confort termic cu un consum minim de energie", explică bărbatul. Aşa a aflat despre casele Earthship, invenţie a unui american ce presupune ca pereţii locuinţei să fie ridicaţi din cauciucuri uzate. Un alt specific al acestei arhitecturi ecologiste e că intrarea în casă se face printr-o mini-seră, cu rol de captare a luminii şi căldurii soarelui. Altfel spus, o casă în armonie cu natura...
Personaje precum Prinţesa Dovleceilor, Regele Morcovilor şi Spiriduşul Toamnei au sărbătorit, joi, în sala de sport a Şcolii Nicolae Bălcescu venirea anotimpului recoltei, printr-o serbare deosebită şi prin expunerea mai multor desene, picturi şi sculpturi în fructe şi legume, realizate de elevi din toată ţara.
La un an de la trecerea în nefiinţă, biologul Anna Marossy a fost comemorată în unul din locurile pe care le-a îndrăgit cel mai mult: rezervaţia Pârâul Peţea din Băile 1 Mai. Reprezentanţii asociaţiei Aqua Crisius, custozii ariei protejate, au dezvelit lângă lacul cu nuferi o placă şi un monument care să amintească de reputata ecologistă. Deocamdată, acesta este singurul „nufăr” din rezervaţia care nu mai are niciun gram de apă termală şi nicio specie endemică.
La fel ca în fiecare zi în ultimii cinci ani, zeci de orădeni nevoiaşi au luat, luni, masa de prânz la Centrul Social Maria Rosa, al asociaţiei greco-catolice Caritas Eparhial. De data aceasta, însă, mâncarea a fost servită chiar de episcopul Virgil Bercea, alături de vicarul eparhial Olimpiu Todorean şi de protopopul Gavril Buboi. De ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei, aceştia au dorit să le amintească nevoiaşilor că nu sunt singuri pe lume.
Orădenii sunt invitaţi, pe 21 octombrie, la un concert de muzică clasică susţinut de grupul vocal "Anatholis", format din solişti ai Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, în Sinagoga Zion. Spectacolul este organizat în scop caritabil, fondurile strânse din bilete urmând să fie donate şcolii "Casa Minunată" din Oradea.
16 Octombrie 2016, 16:05
Rămasă fără serviciu după 30 de ani lucraţi în industria încălţămintei, Melinda Perecz a înfiinţat, cu ajutorul AJOFM, o firmă care lucrează acum pentru alţi producători.
Ajutată de cea mai bună prietenă, o adolescentă hipoacuzică urmează cu succes cursurile unui liceu de top şi e hotărâtă, în ciuda surzeniei, să ajungă medic veterinar. Cu tot handicapul, Paulina Temelie e o norocoasă în comparaţie cu majoritatea surzilor din Oradea, care se lovesc de indiferenţa semenilor şi a autorităţilor, fiind astfel constrânşi să trăiască doar în comunitatea lor restrânsă.
Parcul Salca a fost, joi seară, scena unui moment emoţionant. Profesoara de chimie Mirela Ardelean, de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, şi-a cerut iertare în faţa a aproximativ o sută de elevi ai şcolii pentru că, laolaltă cu ceilalţi bihoreni adulţi, n-a făcut destule pentru salvarea rezervaţiei naturale Pârâul Peţea, care găzduia nufărul termal, roşioara lui Racoviţă şi melcul termal, şi care este acum aproape în totalitate distrusă. În memoria acestei arii protejate, elevii şi profesorii de la Ghibu au făcut şi o plimbare pe biciclete, role sau skateboard-uri pe malul Peţei.
Primăria Oradea a premiat miercuri, în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Local organizate de Ziua Oraşului, 43 de elevi orădeni care au reuşit să obţină rezultate deosebite la olimpiadele şcolare. Premiile în valoare de 600 lei şi diplomele de onoare au fost înmânate de viceprimarii Florin Birta şi Mircea Mălan în faţa unei asistenţe formate din consilieri locali, militari, parlamentari şi aleşi locali.
Din dorinţa de a-şi petrece sfârşitul de săptămână activ, câţiva prieteni orădeni au început să străbată Bihorul pe biciclete. Când plimbările lungi au început să-i cam plictisească, au făcut un pas mai departe: şi-au stabilit trasee turistice, astfel încât în periplul lor să cunoască mai bine frumuseţea satelor bihorene ori unicitatea peşterilor şi cascadelor ascunse în munţi.
09 Octombrie 2016, 16:01
Poliţistul local orădean Samuel Hendre a găsit miercuri, un portofel pierdut pe pietonala Republicii, în care se aflau acte, carduri, dar şi 300 de lire sterline şi 580 de lei. Poliţistul a rămas în zonă, aşteptând să vadă dacă nu cumva proprietarul, un ploieştean, se întoarce, ceea ce s-a şi întâmplat.
O nouă expoziţie a fost deschisă, joi seară, în Muzeul Cetăţii şi oraşului Oradea. De data aceasta, orădenii sunt invitaţi să vadă transformarea fortăreţei în ultimii 13 ani, începând cu imagini dezolante ale unor corpuri aflate în paragină şi până la poze superbe din aer, surprinse după reabilitarea Cetăţii, toate semnate de fotograful Ovi D. Pop.
Cei 16 elevi bihoreni care în această vară au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, respectiv singura absolventă de liceu din judeţ care a promovat Bacalaureatul cu 10, au fost premiaţi, miercuri, de inspectorul şcolar general Alin Novac Iuhas. Absolventa de liceu a primit un premiu de 3.000 de lei, iar zeciştii de la Evaluarea Naţională câte 1.000 de lei fiecare.
Câteva sute de oameni, români şi maghiari deopotrivă, au ieşit, duminică, din case, la aer curat şi mişcare, în pădurea din Băile 1 Mai, la festivalul "Cântă pădurea", organizat de o asociaţie cu acelaşi nume, cu scopul de a promova natura. Inedit a fost un concert organizat în inima pădurii, unde trupe din Ungaria au oferit un spectacol desăvârşit.
După ce au învăţat singuri cum să construiască folosind doar materiale naturale, cei doi artişti şi-au ridicat casa din lemn, pământ, paie şi apă, iar acum se pregătesc să facă încă una, şi mai mare, după aceleaşi reguli.
Un orădean de 10 ani a câştigat 150 de medalii de aur la competiţii de înot din România şi Ungaria. Elev în clasa a V-a, Ştefan Duca are o viaţă disciplinată, ca de sportiv profesionist, şi vrea ca peste 4 ani să concureze la Jocurile Olimpice, competiţie pe care idolul său, Michael Phelps, o domină de un deceniu.
Micuţii bolnavi, dar şi fraţii lor, respectiv copiii pacienţilor oncologici au beneficiat de sprijin şi consiliere psihosocială din partea specialiştilor Fundaţiei Hospice Emanuel în cadrul unui program finanţat de Fundaţia pentru Comunitate şi MOL România.
29 Septembrie 2016, 10:05
17 şcoli din 17 ţări europene au câştigat premiul Şcoala Antreprenorială 2016, o recunoaştere naţională şi europeană a celor mai bune şcoli ce promovează educaţia antreprenorială. Printre instituţiile de învăţământ premiate se numără şi Colegiul Economic Partenie Cosma din Oradea.
28 Septembrie 2016, 18:01
Ziua Curăţeniei Naţionale a scăpat Bihorul de cantităţi importante de gunoaie. Potrivit organizatorilor "Let’s do it, Bihor", la acţiune au spus prezent peste 4.000 de voluntari care, în total, au strâns cam 2.500 de saci plini. Echipa cu cea mai mare cantitate de gunoaie adunate a fost cea a companiei Faist Mekatronic, care a strâns din Padiş 2.000 de kilograme de deşeuri!
Zonă cu potenţial turistic uriaş, Padişul este doldora de gunoaie. Cum nicio firmă de salubritate nu urcă în inima Munţilor Apuseni pentru a strânge deşeurile, turiştii şi angajaţii pensiunilor le aruncă pe unde pot. Sâmbătă, câteva zeci de voluntari bihoreni au urcat în munţi special pentru a aduna gunoaiele lăsate de alţii, în cadrul proiectului "Let’s do it, Romania", şi au avut de lucru. Împreună cu ei au muncit şi viceprimarii din trei comune bihorene, recent amendate pentru că au îngropat gunoaiele în Padiş.
- Capătă contur: Se lucrează la realizarea plăcii pasajului Decebal din Oradea (FOTO) 12:09, 31 Oct 2024
- Ce firme vor să reabiliteze pietonala Republicii și cum arată proiectul de transformare a corsoului din Oradea (FOTO) 08:51, 31 Oct 2024
- Se ascute concurența pe Aeroportul Oradea: din primăvară zboară spre București și AnimaWings, la prețuri ce încep de la 125 lei 11:40, 31 Oct 2024
- Cinema Palace din OSC și Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, amendate de Protecția Consumatorilor (FOTO) 14:50, 31 Oct 2024
- „Rețeta” Nokian: Înainte de a începe producția la Oradea, fabrica Nokian trebuie să probeze că nu va polua orașul (FOTO) 08:01, 29 Oct 2024
- Noi restricții importante de trafic în Oradea: în zonele Dragoș Vodă și Matei Corvin se demontează podurile CFR 18:05, 30 Oct 2024
- Accident cu 3 mașini în Sudrigiu: O autospecială a Poliției Bihor a ajuns în șanț, iar un polițist a fost rănit. Vezi în ce condiții! (FOTO/VIDEO) 10:58, 26 Oct 2024
- „Nu încap două maşini!”. Locuitorii străzii Gheorghe Doja acuză că modernizarea străzii se face cu îngustarea carosabilului (FOTO) 20:01, 22 Oct 2024
- Dosarul „Arme și împușcături”: Curtea Supremă va analiza condamnarea lui Victor Micula de la Oradea (VIDEO) 08:21, 01 Noi 2024
- Filmul „Warboy”, al regizorului salontan Marian Crișan, a primit două premii din partea Uniunii Cineaștilor din România (VIDEO) 21:07, 31 Oct 2024
- PNL Bihor a decis vicepreședinții viitorului Consiliu Județean: Mircea Mălan și șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan. „Negocierile cu UDMR n-au dus nicăieri” 20:10, 31 Oct 2024
- Accident între un autoturism și un tramvai în Oradea. Circulație restricționată la intersecția Decebal - Calea Aradului (FOTO) 19:00, 31 Oct 2024
- Analiză Martens. Ce am învățat din referendumul pro-UE trecut la limită în Republica Moldova
- Turcia ar putea deveni un partener economic cheie pentru UE, dacă își îmbunătățește statul de drept
- Oficiali americani de rang înalt se unesc ca să o susțină pe Kamala Harris în cursa prezidențială
- SUA își reduce dependența de importurile din China, în timp ce UE pare a se îndrepta în direcția opusă
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:31, 23 Oct 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:35, 22 Oct 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 17:08, 06 Oct 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 14:11, 06 Oct 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Ce frumos... ...intersecția cea mai grea din oraș...cu... Postat 01 Noi 2024, 08:28 de Taxi-driver
- CAO Intre timp, Compania de Apa Oradea, in loc... Postat 01 Noi 2024, 06:44 de excalibur
- Bolojan Lipoveanu Chindlea sunt nume sau porecle ? Postat 01 Noi 2024, 03:25 de Nelu_Cornel_Pantis
- aici e un exces de zel: https://oradea.ro/wp-content/uploads/2024/01/str.Plevnei.pdf stiu ca vrem in 10 ani sa demolam un rand... Postat 01 Noi 2024, 00:04 de unu
- inteleg defapt ca s-a schimbat proiectul https://www.cjbihor.ro/nod-rutier-important-la-intersectia-dintre-dx-arad-oradea-si-legatura-cu-a3/... Postat 31 Oct 2024, 23:48 de unu
Bihoreanul tipărit
- Ape otrăvite! Sub nasul autorităților, apele din Oradea sunt poluate des cu reziduuri din canalizarea menajeră (FOTO) 08:00, 31 Oct 2024
- Vinde și pleacă! O familie din Oradea e scoasă din casă de Primărie pentru a doua oară în decurs de 6 ani (FOTO) 07:58, 30 Oct 2024
- „Rețeta” Nokian: Înainte de a începe producția la Oradea, fabrica Nokian trebuie să probeze că nu va polua orașul (FOTO) 08:01, 29 Oct 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Va fi fabrica de anvelope Nokian una „eco” sau îi va deranja pe orădeni? 00:00, 28 Oct 2024
ACTUAL
- Inundațiile din Spania: 22 de români dați dispăruți (VIDEO) 14:08, 31 Oct 2024
- Cel mai bogat cioban din România, reținut de procurorii europeni. Ar fi făcut o fraudă de peste 2,2 milioane euro 12:25, 31 Oct 2024
- Profesorii primesc noi prime de carieră didactică. Ce pot cumpăra cu acești bani 16:50, 30 Oct 2024
- Inundații devastatoare în Spania: Zeci de morți într-o regiune în care locuiesc și mulți români (FOTO/VIDEO) 15:25, 30 Oct 2024
Stiri SPORTIVE
- FC Bihor vrea victorie în jocul de vineri de la ora 14:30, cu Concordia Chiajna 18:55, 31 Oct 2024
- Baschet: CSM CSU Oradea s-a impus în Polonia, este locul 1 în grupă şi s-a calificat pentru TOP 16 în FIBA Europe Cup 11:03, 31 Oct 2024
- Mai multe clasări pe podium pentru orădenii de la CSU, la competiții din România și din Ungaria (FOTO) 10:21, 31 Oct 2024
- Orădeanul Andrei David Toth a devenit campion naţional la box pentru cadeţi 22:33, 30 Oct 2024
BIHOREANUL TV
- Filmul „Warboy”, al regizorului salontan Marian Crișan, a primit două premii din partea Uniunii Cineaștilor din România (VIDEO)
- Mircea Bravo și bunica din Chinteni vin la Oradea pentru premiera de gală a filmului „Moartea în vacanță” (FOTO/VIDEO)
- Un artist din Oradea a doborât al patrulea record mondial! Thurzó a devenit cel mai rapid pianist din lume (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Curățenie „pe direct”: Locuitorii din Sânmartin nu vor mai plăti taxa locală de salubritate, ci vor fi clienți direcți ai RER Vest 11:00, 27 Oct 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum își tratau, pe vremuri, orădenii problemele stomatologice 09:11, 26 Oct 2024
- Școală, familie, comunitate 17:41, 25 Oct 2024
- Mentalitate de învingători: Doi antrenori din Oradea pregătesc viitorii fotbaliști antrenându-le nu doar corpul, ci și mintea (FOTO) 08:01, 25 Oct 2024
Bihor
- Dosarul „Arme și împușcături”: Curtea Supremă va analiza condamnarea lui Victor Micula de la Oradea (VIDEO) 08:21, 01 Noi 2024
- PNL Bihor a decis vicepreședinții viitorului Consiliu Județean: Mircea Mălan și șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan. „Negocierile cu UDMR n-au dus nicăieri” 20:10, 31 Oct 2024
- Accident între un autoturism și un tramvai în Oradea. Circulație restricționată la intersecția Decebal - Calea Aradului (FOTO) 19:00, 31 Oct 2024
- Semnal de alarmă: Cea mai recentă raportare a Direcției Județene de Statistică Bihor indică o scădere a câștigului salarial mediu 18:02, 31 Oct 2024
Stiri Oradea
- Premieră în Oradea: A fost ales un singur viceprimar, iar al doilea va fi propus la iarnă, după alegerile parlamentare (FOTO/VIDEO) 16:00, 31 Oct 2024
- Capătă contur: Se lucrează la realizarea plăcii pasajului Decebal din Oradea (FOTO) 12:09, 31 Oct 2024
- Fără căutare: Doar șase orădeni s-au dus la dezbaterea pe seama impozitelor din 2025 (FOTO) 09:34, 31 Oct 2024
- Ce firme vor să reabiliteze pietonala Republicii și cum arată proiectul de transformare a corsoului din Oradea (FOTO) 08:51, 31 Oct 2024
Timp Liber
- Oradea Nights Festival 2024: doar o zi până la debut! 16:50, 31 Oct 2024
- Doi artiști orădeni, premiați la Barcelona pentru fotografiile lor (FOTO) 15:31, 31 Oct 2024
- La Mini Academia de Teatru, actorii orădeni Daniel și Georgia Vulcu îi vor învăța pe copii tainele acestei arte și cum să se dezvolte armonios 13:31, 31 Oct 2024
- Concert „In Memoriam”, în premieră în acompaniamentul orgii Bazilicii Romano-Catolice din Oradea 15:45, 30 Oct 2024
Oradea Heritage
- Oradea Heritage: Noaptea Sinagogilor Deschise la Oradea 18:14, 14 Oct 2024
- Expoziție de bijuterie contemporană sustenabilă la Casa Darvas-La Roche din Oradea 19:38, 09 Oct 2024
- Ziua Europeană a Patrimoniului la Oradea 12:01, 17 Sep 2024
- Video Mapping pe fațada Pasajului Madach-Republicii. Anuala de artă și știință Neo Art Connect - NAC 2024 20:00, 23 Aug 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #14: seria de lecturi indoor continuă cu poeții Teodora Coman și Alexandru Potcoavă 13:31, 29 Oct 2024
- Ion Mureșan, unul dintre cei mai apreciați poeți români contemporani, vine la Pragul Vaida 12:37, 19 Oct 2024
- „Conferințele Familia”: Armand Goșu – Războiul din Ucraina și viitorul european al Moldovei 18:32, 08 Oct 2024
- „De la viață la carte și înapoi”: Apreciata scriitoare Ioana Pârvulescu susține o conferință la Oradea 12:41, 01 Oct 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea energiei termice pe străzile Cuza Vodă, Avram Iancu, Rachetei, Demetriu Teiușanu și Mihail Kogălniceanu 17:35, 29 Oct 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea energiei termice pe străzile Primăriei, Simion Bărnuțiu, Tuberozelor și Bulevardul Decebal 17:01, 29 Oct 2024
- Stadiul furnizării agentului termic pentru încălzire în Oradea 16:39, 21 Oct 2024
- Termoficare Oradea: Stadiul furnizării agentului termic pentru încălzire 17:25, 18 Oct 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5757 RON
- 1 EUR = 4.9745 RON
- 1 HUF = 0.0122 RON