URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 01 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Jos pălăria

'Dor de Eminescu'. Corul 'Traian Moşoiu' a cântat poeziile lui Mihai Eminescu pentru vârstnicii de la Centrul social din Rogerius (FOTO)
Știri Oradea
Poetul Mihai Eminescu a fost celebrat, marţi, la Centrul Social Multifuncţional Rogerius II, printr-un concert susţinut de corul "General Traian Moşoiu", care a interpretat melodii compuse pe versurile lui Eminescu în faţa unei audienţe formate din persoanele vârstnice care frecventează zilnic centrul.
15 Ianuarie 2019, 18:28
Buna Dorina: Povestea orădencei care deţine recordul de longevitate în voluntariatul dedicat copiilor cu nevoi speciale
Bihoreanul tipărit
Din altruism şi optimism că poate fi un model pentru alţii, o orădeancă stabileşte un record de longevitate în voluntariatul dedicat copiilor cu nevoi speciale. Cu toate îndatoririle de mamă, soţie şi profesionistă, în ultimii cinci ani Dorina Vlad şi-a dedicat 1.500 de zile unui "serviciu" răsplătit cu dragostea a zeci de copii pentru care lucrează benevol într-o grădiniţă şi în două orfelinate din Bihor.
10 Ianuarie 2019, 08:02
Eroi şi pentru necuvântătoare: Pompierii orădeni au salvat o pisică rămasă captivă în podul Teatrului Arcadia (VIDEO)
Știri Bihor
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana au dovedit încă o dată compasiune pentru necuvântătoare. La apelul unor trecători, ei au intervenit pentru salvarea unei pisici captive în podul Teatrului Arcadia. Cei care au semnalat situaţia s-au oferit să şi adopte felina.
09 Ianuarie 2019, 14:35
Voluntarii Caritas Eparhial au strâns sute de kilograme de alimente (FOTO)
Jos pălăria
Colecta de alimente de Crăciun pentru copiii din centrele de zi, organizată în luna decembrie de Asociaţia Caritas Eparhial Oradea, a fost cu folos. Voluntarii au adunat sute de kilograme de alimente neperisabile, dar şi fructe, legume şi produse lactate. De asemenea, ONG-ul a fost ajutat de elevii şi profesorii Liceului Onisifor Ghibu, care la rândul lor au donat alimente.
30 Decembrie 2018, 09:12
I-au colindat pe bunicii altora! Zeci de copii de la Şcoala 11, în vizită la două cămine de bătrâni (FOTO)
Educatie
Un grup de 50 de elevi din clasele a II-a şi a VIII-a, de la Şcoala Gimnazială nr. 11 din Oradea, le-au făcut o surpriză vârstnicilor din căminele de bătrâni Velenţa şi Nufărul. Copiii i-au colindat şi le-au dus cadouri bunicilor, făcându-le astfel sărbătorile de iarnă mai frumoase.
22 Decembrie 2018, 13:14
Daruri pentru 100 de copii, din partea pompierilor bihoreni (FOTO)
Jos pălăria
Până în ajunul Crăciunului, pompierii bihoreni îmbină misiunile de salvare cu cele umanitare. Militarii au pregătit cadouri pentru o sută de copii din tot judeţul a căror fericire depinde de ajutorul semenilor. Printre copiii cadorisiţi se numără şi surorile Toma, care în vară au fost victimele unui accident rutier petrecut în faţa sediului Poliţiei Rutiere Bihor.
21 Decembrie 2018, 15:01
Împreună de sărbători: Elevii i-au colindat pe vârstnicii din Centrul de îngrijire şi asistenţă Ciutelec (FOTO)
Educatie
Elevii Şcolii Gimnaziale nr. 2 Bogei şi ai Şcolii Gimnaziale nr. 4 Ciutelec au reuşit să-i bucure şi să-i emoţioneze deopotrivă pe bătrânii care trăiesc în Centrul de îngrijire şi asistenţă Ciutelec. Şcolarii i-au colindat pe vârstnici şi i-au înduioşat când le-au cântat o melodie aparte, care le-a amintit de propriii lor părinţi şi bunici.
21 Decembrie 2018, 11:06
Surpriză înainte de Crăciun: Călin Pop şi fetiţa lui, Ambra, în concert la SOS Autism (FOTO)
Jos pălăria
Călin Pop, liderul formaţiei Celelalte Cuvinte, a dat un recital, luni seară, la Centrul de zi pentru copii şi tineri cu autism din Oradea pentru beneficiarii acestuia. Rockerul a fost însoţit de fiica lui, Ambra, şi de folkistul Raul Silaghi.
18 Decembrie 2018, 20:01
Peste 120 de oameni care trăiesc în sate izolate din Bihor, cadorisiţi de aventurierii clubului West Alpine Off Road (FOTO)
Jos pălăria
Membri şi voluntari ai clubului West Alpine Off Road au oferit un strop de bucurie pentru 22 de familii care trăiesc în cătune izolate din Bihor. Sâmbătă, au încărcat pungi cu cadouri în 28 de autovehicule de teren, cu care apoi s-au dus în mai multe sate din zona Piatra Craiului, la intersecţia judeţelor Bihor, Cluj şi Sălaj.
17 Decembrie 2018, 19:30
Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră este un etnic maghiar care spune că-şi iubeşte ţara şi pledează pentru buna înţelegere între etnii. Provenit dintr-o familie mixtă, Ervin Koszta afirmă că a simţit nevoia să sărbătorească printr-un gest „original şi personal” Marea Unire, eveniment despre care are convingerea că merită respectat de toţi locuitorii României.
O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)
Jos pălăria
În premieră naţională, de Ziua mondială a persoanelor cu dizabilităţi, toate magazinele Kaufland din ţară au avut o oră de linişte, din solidaritate pentru persoanele cu autism. Iniţiativa a avut Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal din Oradea.
04 Decembrie 2018, 18:19
În straie de sărbătoare: Liceul Emanuel celebrează Centenarul (FOTO)
Educatie
Elevii Liceului Emanuel au îmbrăcat şcoala în sărbătoare. Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de România Mare, copiii au pregătit un spectacol pe măsura evenimentului. Aceştia au purtat straie populare şi au prezentat zece regiuni istorice prin tot atâtea standuri în care au etalat produse culinare şi au expus obiecte, dar şi obiceiuri şi tradiţii specifice fiecărei zone.
Lecţia de bunătate: Un ONG din Oradea a deschis primul after-school pentru copii cu părinţi bolnavi de cancer (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Pentru a-i ajuta pe părinţii bolnavi de cancer, dar mai ales pe copiii lor, asociaţia orădeană Consiliaris, înfiinţată de psihologii Lorena Ţirtea şi Delia Cormoş, a deschis un centru after-school, unde aceşti copii vor putea merge zilnic, după şcoală, vor lua masa, vor face teme şi se vor juca. Din nefericire, psihologul Delia Cormoş, şi-a pierdut viaţa marţi, 26 noiembrie, în cadrul unui tragic accident de circulaţie, a doua zi după ce BIHOREANUL i-a popularizat generosul proiect.
28 Noiembrie 2018, 13:20
Caritas Eparhial a inaugurat un centru de zi modern pentru copiii din medii defavorizate, în Ioaniş (FOTO)
Jos pălăria
Asociaţia Caritas Eparhial a inaugurat, în Ioaniş, comuna Finiş, Centrul de zi "Sfântul Martin", unde copiii care provin din medii defavorizate primesc o masă caldă pe zi, o gustare, ajutor la teme, meditaţii şi participă la alte activităţi educaţionale şi recreative. Participarea copiilor la programele centrului este, însă, condiţionată de prezenţa lor la şcoală.
27 Noiembrie 2018, 16:31
Orădeanca Patricia Farcaş a devenit campioană europeană, la întrecerile de karate kyokusin de la Budapesta
Știri Sportive
Sportivii clubului CSU Gym Oradea au reuşit să-şi adjudece două medalii la întrecerile Campionatului European de Karate Kyokushin, care se desfăşoară în acest week-end la Budapesta. Principala performanţă a reuşit-o Patricia Farcaş, care a cucerit titlul de campioană europeană la categoria -65 kg U21. Cealaltă medalie, de bronz, a obţinut-o Dominik Dombi-Dezsi, la -75 U21.
24 Noiembrie 2018, 18:55
Locul mâncării e în frigider, nu în pubelă! Orădenii au învăţat cum să nu risipească alimentele (FOTO)
Jos pălăria
În fiecare zi, în România se aruncă 6.000 tone de mâncare, în timp ce cinci milioane de români trăiesc în pragul sărăciei. Dincolo de a fi o problemă socială, risipa de alimente este însă şi o problemă ecologică, fiind un poluator de top. Tocmai de aceea, un grup de tineri entuziaşti din Cluj Napoca au venit în acest weekend la Oradea, pentru a-i învăţa pe curioşi soluţii şi reţete pentru evitarea risipei alimentare.
24 Noiembrie 2018, 17:44
Poliţistul de pe Facebook: Cine este poliţistul care anunţă pe internet locul din care îi vânează pe vitezomani
Bihoreanul tipărit
BIHOREANUL vi-l prezintă pe poliţistul devenit faimos după ce a anunţat locul de unde-i vânează pe vitezomani. Agent şef adjunct la Borş, Sebastian Drimbe a ajuns spaima şoferilor care încalcă legea în drum spre frontieră, dar a şi câştigat respectul multora dintre ei.
Ora liniştită: La iniţiativa CSEI Cristal, magazinele Kaufland din Oradea vor deveni 'prietenoase' cu persoanele cu autism
Educatie
În premieră, mai multe magazine mari din Oradea vor demonstra că sunt preocupate nu doar de coşul de cumpărături al clienţilor, ci şi de starea de sănătate a clienţilor. La iniţiativa Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Oradea, magazinele Kaufland din oraş vor puncta "Ora liniştită", ceea ce înseamnă că, timp de o oră, vor asigura un mediu cu mai puţini stimuli, potrivit persoanelor sensibile cu tulburări din spectrul autist si tulburări de procesare senzorială.
22 Noiembrie 2018, 15:45
Sunteţi frumoase! Expoziţie dedicată de fotograful Remus Toderici femeilor bolnave de cancer (FOTO)
Timp liber
Cu emoţii, lacrimi, voci tremurânde şi zâmbete încurajatoare, aşa a fost deschisă vineri, la Muzeul Oraşului Oradea, expoziţia de fotografie "Frumuseţea curajului", realizată de fotograful Remus Toderici. Patru femei bolnave de cancer au fost pozate, demonstrând că sunt împăcate cu ele însele. Artistul a vrut deopotrivă să le facă pe femeile bolnave să se simtă mai bine, dar şi să-i determine pe cei din jurul lor să le privească cu admiraţie.
16 Noiembrie 2018, 19:01
'Mondialele'. Profesorul Constantin Butişcă şi-a lansat cartea despre istoria campionatelor mondiale de fotbal (FOTO)
Știri Oradea
Profesorul orădean Constantin Butişcă şi-a lansat joi seara, în faţa unei audienţe restrânse, volumul "Mondialele, de la Montevideo la Moscova", care trece în revistă cele 21 de ediţii ale campionatelor mondiale de fotbal de până acum. Rod al unei munci laborioase, volumul cuprinde informaţii despre toate cele 900 de meciuri susţinute începând cu anul 1930, jucătorii care s-au remarcat şi evoluţia echipei naţionale a României la cele şapte ediţii la care a participat.
16 Noiembrie 2018, 07:51
Premieră medicală: La Spitalul Judeţean din Oradea s-a făcut primul implant de neurostimulator medular, care salvează pacienţii de durerile insuportabile la coloană
Știri Bihor
La Secţia clinică de Neurochirurgie din Spitalul Clinic Judeţean Oradea s-a realizat primul implant de neurostimulator medular, o procedură inovatoarea care salvează pacienţii de durerile insuportabile la coloană. Intervenţia şi dispozitivul costă peste 25.000 euro, însă procedura este decontată în întregime prin Programele Naţionale de Sănătate.
'Frumuseţea curajului': Fotograful Remus Toderici expune portrete ale unor femei bolnave de cancer
Timp liber
Fotograful Remus Toderici îi invită pe bihoreni să descopere frumuseţea curajului. La Muzeul Oraşului Oradea vor fi expuse, vineri, imagini cu femei diagnosticate cu cancer, aflate în timpul tratamentului chimioterapeutic.
13 Noiembrie 2018, 19:25
'Jos textila, întoarce fila!'. Clubul Rotaract organizează o nouă strângere de haine pentru familiile în dificultate
Jos pălăria
Clubul Rotaract Oradea organizează, pe 18 noiembrie, între orele 10 și 20, la Moszkva Cafe, ediția a șasea a proiectului caritabil "Jos textila, întoarce fila!", ce îşi propune strângerea de haine pentru familii cu dificultăți financiare. Ediția de anul acesta este intitulată „Haine cu povești”. 
13 Noiembrie 2018, 11:20
Orădenii sunt invitaţi să cineze la restaurantul Egalitas şi să-i ajute pe tinerii cu sindromul Down
Jos pălăria
Restaurantul Egalitas al Centrului Posticum organizează pe 22 noiembrie o cină care urmează să fie preparată şi servită de tinerii din Asociaţia "Down" din Oradea. În meniu vor fi cornuleţe cu caşcaval, piept de curcan umplut cu cârnaţi, cu sos de ciuperci şi orez, iar la desert pişcot cu ludaie şi sos de vanilie. Banii plătiţi pe cină vor ajunge la asociaţia "Down".
08 Noiembrie 2018, 13:30
Elevi din Bihor şi din Austria, constructori de locuinţe pentru nevoiaşi
Educatie
Aproape 200 de elevi de la mai multe şcoli din Bihor şi din Austria şi-au petrecut ultimele zece zile pe şantier, ajutând la construirea a şase locuinţe din trei localităţi bihorene. Tinerii sunt voluntari ai Asociaţiei Habitat pentru Umanitate.
07 Noiembrie 2018, 20:51
Crişurile Repede şi Negru, populate cu 100 de exemplare de cegă, specie de sturion care face icre negre (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Asociaţia Aqua Crisius a populat, marţi, apele Crişurilor Repede şi Negru cu 100 de exemplare de cegă, specia de sturioni care dă căutatele icre negre. În apele Crişurilor, cega se mai găseşte doar în Ungaria, în timp ce de pe tronsoanele din România a dispărut în urmă cu mai bine de un secol.
06 Noiembrie 2018, 20:07
Centenarul... verde: Garda de Mediu Bihor şi elevii din Bratca au plantat 100 de molizi (FOTO)
Educatie
Elevii de la Liceul Teoretic nr. 1 Bratca au plantat, vineri, 100 de puieţi de molizi în curtea şcolii din cătunul Căbeşti, ajutaţi de comisarii Gărzii de Mediu Bihor. În plus, copacii au fost sădiţi chiar în forma numărului 100, pentru a marca astfel Centenarul Marii Uniri.
04 Noiembrie 2018, 13:31
Fostul depozit de fier vechi din strada Oneştilor a devenit... spaţiu verde (FOTO)
Știri Oradea
Amplasamentul fostului depozit de fier vechi din strada Oneştilor a fost transformat în spaţiu verde. Lucrările au fost executate de către o firmă privată, care urmează să încheie un contract de sponsorizare cu Primăria Oradea. Investiţia a implicat, printre multe altele, plantarea de gazon şi arbuşti decorativi, realizarea de insule de plante ornamentale, plantarea şi montarea unui sistem de irigaţii automatizat.
Victorie uriaşă pentru tenismenul bihorean Marius Copil. Va juca finala de la Basel împotriva lui Federer! (FOTO / VIDEO)
Știri Sportive
Tenismenul cu origini bihorene Marius Copil, în vârstă de 28 de ani, 93 ATP, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului ATP de la Basel, după ce a obţinut o victorie incredibilă, în faţa numărului 5 mondial,  Alexander Zverev, obţinând, astfel, cel mai bun rezultat din carieră. În finală, Copil îl va întâlni, duminică, pe nimeni altul decât Roger Federer!
27 Octombrie 2018, 22:39
Taxi-ul special: Fundaţia Mihai Neşu a lansat un serviciu de transport pentru bihorenii cu handicap locomotor
Știri Bihor
Persoanele cu dizabilităţi neuromotorii din Oradea şi zonele limitrofe beneficiază, din această lună, de un serviciu de tip taxi social, adaptat nevoilor lor de transport. Acest taxi dedicat persoanelor cu handicap locomotor este oferit de Fundaţia Mihai Neşu, cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România.
23 Octombrie 2018, 17:25
  20 21 22  24  26 27 28  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON