Partidele din Bihor au „ales” cu cine candidează la alegerile din 9 iunie: pe liste apare o lume pestriță, dar puțini sunt cei cu șanse reale. Chiar dacă toate cele cinci partide parlamentare primesc subvenții grase de la buget, doar unul singur și-a făcut un sondaj, ținut la secret, dar despre care BIHOREANUL a aflat că dezvăluie o perspectivă de-a dreptul deprimantă pentru competitori: în loc să scadă în ochii bihorenilor, pe care i-a deranjat cu lucrări până nu demult de neimaginat, Ilie Bolojan a urcat în preferințele lor.
`
< Pagina precedentă 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată.
Zic şi eu
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?
De stiut
Colțul juridic
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Bihoreanul tipărit
Luni, 29 aprilie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit. Dintre subiecte: Partidele din Bihor au „ales” cu cine candidează la alegerile din 9 iunie: pe liste apare o lume pestriță, dar puțini sunt cei cu șanse reale; Închisoare cu suspendare pentru un universitar orădean acuzat de fraudă cu fonduri europene; În primul Parc Științific și Tehnologic din Bihor, companiile vor „produce” doar cercetare; Primarul Florin Birta, înainte de alegeri: ce i-a ieșit și ce se putea mai bine în acest mandat?
29 Aprilie 2024, 00:00
De 25 de ani, Laurențiu Lazăr alină bolnavii, hrănește sărmanii, se îngrijește de orfani, pe scurt acordă ajutor oricui are nevoie, atunci când nimeni n-o mai face. La cea mai recentă Gală a Excelenței în Asistența Socială din România, un eveniment anual organizat în București, preotul ortodox a primit premiul pentru asistentul social al anului în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități. O distincție pe care, fără dubiu, a meritat-o.
Mărturia unei întâmplări nemaivăzute în Oradea iese la iveală după aproape un secol. Un celebru acrobat austriac, care în perioada interbelică dădea reprezentații mergând pe sârmă între clădiri, a oferit un asemenea spectacol chiar în buricul Oradiei, pășind fără protecție, la înălțime, între palatul Primăriei și biserica de vizavi.
Aruncate până acum în șanțuri ori pe lângă coșurile de gunoi, flacoanele, dozele și sticlele au ajuns la mare căutare. Implementarea sistemului de garanție-returnare (SGR) a ambalajelor îi determină pe unii bihoreni să scotocească prin tomberoane după PET-urile care le pot aduce bani, unii recunoscând că afacerea este cât se poate de bănoasă.
Începe o nouă ediție a Târgului de Paște, care va putea fi vizitat în perioada 26 aprilie - 6 mai în Cetatea Oradea. Ateliere de încondeiat ouă sau de dulgherit, întâlniri cu Iepurașul și plimbări printr-un labirint de primăvară sunt câteva dintre activitățile din oferta Târgului.
24 Aprilie 2024, 12:10
Lucrările de 235 milioane euro pentru construirea sistemului tram-tren în Zona Metropolitană Oradea urmează să fie licitate vara aceasta. Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea prevăd începerea efectivă a lucrărilor în primăvara anului viitor, ele urmând să se desfășoare fără exproprieri pe tronsonul din cartierul Rogerius dintre străzile Coposu și Lacul Roșu.
Judecătorii și procurorii din Bihor au dat năvală la șefia Birourilor Electorale pentru alegerile din 9 iunie, stârnind invidia juriștilor din alte instituții, cărora le-au luat locul. Din 101 Birouri Electorale care vor funcționa în județ până după scrutin, nu mai puțin de 68 vor avea președinți magistrați, procurorii și judecătorii urmând să încaseze indemnizații chiar și de 50.000 de lei pentru două luni, timp în care le „curg” și salariile imense, deși munca din parchete și instanțe le va fi în mod cert afectată.
Plata facturilor de încălzire, care ating record după record cu fiecare iarnă, este prioritară pentru orădeni. Raportat la luna februarie, de exemplu, gradul de încasare al facturilor Termoficare depășește 95%. „În ultimii 7 ani tot așa a fost. Orădenii se luptă să fie cu întreținerea la zi și evită, cât pot, să li se adune două facturi neachitate, pentru că apoi le este mai greu să le plătească”, explică directorul societății Termoficare, Călin Ungur. Asociațiile de proprietari mai au șansa eșalonării plăților, dar orădenii trebuie să pună banii jos!
Luni, 22 aprilie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră. Dintre subiecte: De ce s-au înghesuit magistrații din Bihor în Birourile Electorale; Fără case expropriate în Rogerius de rețeaua de tren-tramvai; PET-urile le aduc câștiguri semnificative oamenilor străzii; Spectacol periculos în Oradea: a mers pe sârmă între clădirea Primăriei și biserica de vizavi; Un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută...
În perioada interbelică, Oradea și județul Bihor au fost de mai multe ori pe agenda familiei regale. Regele Ferdinand I, Regina Maria, Carol - atât în calitatea de Principe moștenitor, cât și în cea de Rege - și Principele Mihai au trecut prin aceste locuri pentru momente festive, dar și în inspecție ori chiar... din întâmplare.
Pasionaților de ciclism în natură li se pregătesc nu mai puțin de 330 kilometri de piste în Bihor. Inspirate din modele de afară și finanțate prin PNRR, traseele velo, care ar urma să fie gata în doi ani, vor merge din Oradea până în inima Apusenilor, pe foste căi ferate, dar și până în Ungaria, pe digurile unor ape.
În 20 aprilie sunt marcați 105 ani de la intrarea Armatei române în Oradea, moment de profunde semnificații politice și statale. Încheierea Primului Război Mondial, fuga bolșevicilor, care au terorizat orădenii și bihorenii în primăvara lui 1919, și integrarea orașului și a unei părți a județului în Regatul României au schimbat soarta acestor teritorii. BIHOREANUL vă introduce în atmosfera vremii...
Orădenii sunt aşteptaţi, sâmbăta aceasta, la o mare sărbătoare românească, la 105 ani de la eliberarea oraşului. Momentul intrării generalului Traian Moşoiu în Oradea va fi reconstituit, va avea loc o paradă cu vehicule şi elicoptere militare, iar seara sunt programate un concert extraordinar cu Andra şi invitaţii ei, o retragere cu torţe şi un foc de artificii.
Doi ingineri din Sucursala Oradea a Societății de Distribuție Energie Electrică Transilvania Nord-Vest au fost trimişi în judecată de Parchetul Bihor pentru luare de mită. Procurorii susţin că Ionel Cioflan şi Claudiu Buz îşi chemau „clienţii” la întâlniri pe teren, unde le cereau bani „de-un grătar” ca să le elibereze avizele de amplasament necesare obţinerii autorizaţiilor de construire.
18 Aprilie 2024, 08:02
Rectorul Constantin Bungău se pregăteşte pentru un nou mandat în fruntea Universităţii din Oradea, primul de 5 ani. Rectorul în funcţie din 2012 este singurul candidat la alegerile care vor avea loc luna viitoare şi îşi propune să continue să atragă studenţi din străinătate, dar şi să facă din Universitate o instituţie mai prezentă în comunitatea locală.
Indolența autorităților a băgat în spital un copil de 6 ani din Bihor, ajuns în stare gravă după ce o poartă de fotbal a căzut peste el. Darius Miculiță se luptă să supraviețuiască după ce, aflat cu prietenii la joacă pe terenul de fotbal din Ciumeghiu, a fost prins sub poarta grea folosită de fotbaliști la antrenamente, iar edilii comunei, fără vreo urmă de empatie, aruncă vina pe părinți, deși ar fi trebuit să se asigure că puștii fie n-au acces pe teren, fie sunt în siguranță acolo.
Luni, 15 aprilie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii: Indolența autorităților a băgat în spital un copil de 6 ani; Rectorul Constantin Bungău - al patrulea mandat în fruntea Universității din Oradea; Cum cereau mită doi ingineri de la Electrica Oradea; În numai doi ani, pasionații de ciclism în natură vor avea 330 kilometri de piste în Bihor; Publicație aniversară dedicată împlinirii a 105 ani de la intrarea Armatei Române în Oradea...
15 Aprilie 2024, 00:00
Peisajele de coastă din Irlanda de Nord, dunele de nisip din Namibia sau fiordurile îngheţate din Scandinavia sunt câteva dintre frumuseţile naturii pe care fotograful Horia Bogdan nu doar le cunoaşte, ci le prezintă şi altor împătimiţi ai naturii.
O tânără din Oradea a devenit campioană națională la alergare montană la doar doi ani de când s-a apucat să alerge prin oraș. Mădălina Amariei a început să fugă prin Parcul I.C. Brătianu ca să scape de stările depresive provocate de pierderea câinelui, iar după câteva competiții la care a participat a îndrăznit să țintească la performanță.
După ce a performat în inginerie, un orădean excelează în arta vitraliilor, a icoanelor pe sticlă, restaurării și miniaturii. Absolvent la tinerețe al Universității Tehnice din Cluj, iar la maturitate și de Artă Sacră, Dan Bârsan s-a specializat în lucrări cu tematică religioasă și laică, pentru biserici, dar și pentru clădiri rezidențiale și comerciale din țară și străinătate.
Lipsa indicatoarelor rutiere dă bătăi de cap șoferilor care circulă în Oradea, oraș cu peste 50 de șantiere în lucru. Pentru că de la deschiderea unui nou drum până la montarea semnelor de circulație trec chiar și trei luni, iar șantierele din oraș au rareori marcaje provizorii, șoferii se orientează în trafic cu greutate.
Iris, Nicu Alifantis și Sarmalele Reci sunt câțiva dintre oaspeții de seamă care vor concerta într-un local din Oradea, tot mai căutat. Evenimentele se țin lanț la Noo’vo Resto Lounge, care continuă să-și însoțească oferta culinară aleasă cu concerte, lansări de albume și spectacole de teatru.
09 Aprilie 2024, 11:22
Şefii unui composesorat din Bihor au închiriat pe parcele una dintre cele mai pitoreşti şi virgine zone din munţii Pădurea Craiului, pe bani de nimic, în folosul propriilor neamuri și prieteni. Cadorisiți cu terenuri pe o jumătate de veac, chiriașii Asociaţiei de pădurit şi păşunat Runc Boiu Lorău au transformat locul într-un sat de vacanţă clandestin: au ridicat, total pe lângă lege, cabane şi căsuţe de vacanţă, şi-au făcut captări ilegale de apă, au mutat din loc însăși Valea Boiului, i-au îndiguit malurile, iar unul a pus și stăvilare ca să-și facă păstrăvărie.
Luni, 8 aprilie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră. Dintre subiecte: Încă un jaf ca-n codru în munţii Pădurea Craiului; Primăria pune la pământ peste 1.700 de copaci, în proiectul Nufărul I; Orădenii n-au unde să arunce medicamentele expirate; Lipsa indicatoarelor rutiere dă bătăi de cap șoferilor care circulă prin Oradea; A devenit campioană națională după numai 2 ani de când s-a apucat de sport; Un orădean duce fotografi profesioniști sau amatori în locuri naturale spectaculoase din întreaga lume...
Divă la Oradea! Angela Gheorghiu, protagonista unui concert extraordinar la Sounds of Oradea (VIDEO)
Marea soprană Angela Gheorghiu va fi protagonista unui concert extraordinar la Sounds of Oradea. Pe lângă seara de gală cu arii și duete de operă programată în Piața Unirii, festivalul va mai cuprinde un concert dat de The Prague Cello Quartet și un spectacol de balet al Operei Naționale din Sofia.
06 Aprilie 2024, 10:47
Primari din Bihor și contracandidați de-ai lor încearcă să-și rezolve alegători „de import”, care se mută în localitățile acestora pe hârtie, doar să-i voteze. Pentru că în mai multe comune a început migrația persoanelor care își schimbă reședințele din localitățile de domiciliu stabil, Prefectura începe verificarea lor cu Poliția, avertizând rezidenții fictivi cu amenzi penale.
Speculând o scăpare a legii, numărul șoferilor din Oradea care pot parca gratis cu legitimații de handicap a crescut în ultimii șase ani de 4,5 ori, ajungând la aproape 2.000. Pentru că Primăria și Poliția Locală nu fac verificări, parcările de domiciliu s-au umplut cu o pădure de panouri ce marchează locuri rezervate persoanelor cu dizabilități, iar cele 100 de locuri rezervate în oraș sunt mereu ocupate.
La 105 ani după uciderea avocaților-martiri Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș ies la iveală detalii cutremurătoare privind tortura la care au fost supuși. Un reportaj scris la jumătatea secolului trecut de un jurnalist orădean, dar care n-a fost niciodată publicat, dezvăluie confesiunea șocantă a unui locotenent ungur care, la ani buni după cruda asasinare a celor doi intelectuali unioniști, i-a mărturisit gazetarului că el a fost adevăratul lor călău, oferind și amănunte neștiute despre cumplita faptă.
Situație halucinantă la o școală specială din Oradea, care a decis că elevele cu dizabilități mintale severe trebuie să stea acasă în perioada menstruației. Deși hotărârea nu are niciun temei legal și îngrădește dreptul la educație al fetelor, directoarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă Orizont consideră că interdicția este firească, argumentând că a instituit-o după discuții cu angajații școlii, dar totuși a revocat-o după ce BIHOREANUL i-a chestionat șefii.
02 Aprilie 2024, 08:00
- Se amenajează bretelele ocolitoare ale Pasajului Decebal, pentru reluarea circulaţiei pe strada Tudor Vladimirescu (FOTO) 16:50, 11 Dec 2024
- Sentință definitivă: un orădean a obținut peste 30.000 de euro daune de la Wizz Air după o cursă anulată 08:00, 12 Dec 2024
- Peste 1.000 de orădeni se înghesuie zilnic la ghișeele de plată să-și prelungească parcarea de domiciliu pentru anul 2025 20:00, 11 Dec 2024
- Șefii Universității din Oradea cer Consiliului Local și primarului Birta reanalizarea proiectului de lărgire a străzilor care duc spre campusul studențesc 12:50, 11 Dec 2024
- Rețeaua Georgescu: Rapoartele desecretizate ale serviciilor de informații arată cum a fost „umflat” candidatul prorus (DOCUMENTE) 18:40, 04 Dec 2024
- CCR a decis ANULAREA primului tur al ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! 15:05, 06 Dec 2024
- Țară la răscruce: Au fost cele mai nebune alegeri de după 1990. Cine a câștigat și cine a pierdut în Bihor? 13:26, 09 Dec 2024
- AUR conduce în ultimul sondaj înainte de alegerile parlamentare. Elena Lasconi îl întrece cu puțin pe Călin Georgescu, în cel pentru prezidențiale 22:15, 28 Noi 2024
- Incendiu lângă Oradea, cauzat de un aragaz lăsat deschis (VIDEO) 12:15, 12 Dec 2024
- Este oficial: Din 1 ianuarie 2025, România intră în Schengen terestru! 12:00, 12 Dec 2024
- Cartier sub tensiune: Un bihorean a murit electrocutat sub firele de curent care îi traversează curtea 11:35, 12 Dec 2024
- „Îmbucură-te om bun”: Concert de colinde tradiționale, cu intrare liberă, la Filarmonica de Stat din Oradea 11:05, 12 Dec 2024
- Un milionar la CJ Iași: locuințe în Dubai, terenuri și colecții valoroase în declarația de avere | Ziarul de Iași
- Analiză Martens. Ce am învățat din referendumul pro-UE trecut la limită în Republica Moldova
- Turcia ar putea deveni un partener economic cheie pentru UE, dacă își îmbunătățește statul de drept
- Oficiali americani de rang înalt se unesc ca să o susțină pe Kamala Harris în cursa prezidențială
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 05 Dec 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:30, 25 Noi 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:47, 22 Noi 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:21, 20 Noi 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Oooo, cata dreptate… Titlul corect era: un complet de judecatori... Postat 12 Dec 2024, 11:07 de mr_right
- georgemarian Băi omule, nu au fost prinși cu 3 cuțite... Postat 12 Dec 2024, 10:25 de Sandu2100
- Pozele ne arată ce înțeleg birtinezii prin amenajare. Foarte departe de amenajare. Atât de departe... Postat 12 Dec 2024, 10:19 de KP
- Firma serioasa Diferit SRL Ce lucrari au avut in Cluj au lucrat bine.... Postat 12 Dec 2024, 09:59 de unu
- De ce ne miram? E vremea incompetentilor. Lucrurile nu se... Postat 12 Dec 2024, 09:19 de Socrate
Bihoreanul tipărit
- Cartier sub tensiune: Un bihorean a murit electrocutat sub firele de curent care îi traversează curtea 11:35, 12 Dec 2024
- Golden Boys: Cum au fost dovediți hoții care au golit magazinul de bijuterii de la ERA Park Oradea (FOTO) 08:01, 11 Dec 2024
- Profesorul bătăuș: Un fost director de școală i-a spart capul unui elev, dar este apărat de colegi și de părinții celorlalți copii! 07:59, 10 Dec 2024
- Priviți și nu uitați! Expoziție la Oradea despre ororile „fenomenului Pitești”. Au fost și 11 victime din Bihor (FOTO) 19:47, 09 Dec 2024
ACTUAL
- Este oficial: Din 1 ianuarie 2025, România intră în Schengen terestru! 12:00, 12 Dec 2024
- Casa Verde Fotovoltaice: A fost publicată lista instalatorilor, cei care au prins finanțare au 90 de zile la dispoziție să aleagă o firmă 14:08, 11 Dec 2024
- Oamenii de afaceri, apel către partide: „Românii vor reformarea clasei politice și oameni competenți”. Țara trebuie păstrată în UE și în NATO 12:21, 11 Dec 2024
- Reacție extremă a unor români din diaspora care îl votau pe Georgescu președinte: de furie că alegerile s-au anulat, își taie buletinele (VIDEO) 10:40, 11 Dec 2024
Stiri SPORTIVE
- Handbal: Orădenii s-au răzbunat pe reşiţeni şi vor încheia sezonul regulat al Diviziei A pe locul 2 09:17, 12 Dec 2024
- Meci dificil pentru CSM CSU Oradea, în Grecia, cu PAOK Salonic 07:21, 12 Dec 2024
- Meciuri de top pentru poloiştii de la CSM Oradea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor Europeni 18:50, 11 Dec 2024
- Răzvan Nicoară a fost desemnat cel mai bun atlet al anului în judeţul Bihor (FOTO) 18:22, 11 Dec 2024
BIHOREANUL TV
- Reacție extremă a unor români din diaspora care îl votau pe Georgescu președinte: de furie că alegerile s-au anulat, își taie buletinele (VIDEO)
- Anchetă penală după ce Victor Micula ar fi plătit influenceri de pe TikTok să promoveze partidul AUR (VIDEO)
- Tolea Ciumac, primele declarații după scandalul de la Oradea: „Fata s-a băgat între noi, s-a lovit și ea de o palmă” (VIDEO)
Oradea Noastră
- Plătești doar pentru cât arunci! Anul 2025 va veni cu reguli noi în Sânmartin: nu ai pubelă cu cip, nu va fi golită! 15:28, 08 Dec 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Sediul Poliției Municipiului s-a ridicat cu greu, în anii ’90 09:35, 08 Dec 2024
- Recomandări de pregătire a pubelelor pentru sezonul rece 16:01, 07 Dec 2024
- „Creșa” verde: Copacii plantați pe străzile din Oradea cresc într-un sat din Bihor, într-una dintre puținele pepiniere din țară (FOTO) 11:30, 06 Dec 2024
Bihor
- Incendiu lângă Oradea, cauzat de un aragaz lăsat deschis (VIDEO) 12:15, 12 Dec 2024
- „Îmbucură-te om bun”: Concert de colinde tradiționale, cu intrare liberă, la Filarmonica de Stat din Oradea 11:05, 12 Dec 2024
- Incendiu violent la o gospodărie din Beiuș provocat de o afumătoare improvizată 10:17, 12 Dec 2024
- Sentință definitivă: un orădean a obținut peste 30.000 de euro daune de la Wizz Air după o cursă anulată 08:00, 12 Dec 2024
Stiri Oradea
- Urmează un concert Proconsul la Noo’vo Resto Lounge, în Oradea: „O experiență muzicală extraordinară” (VIDEO) 09:41, 12 Dec 2024
- Peste 1.000 de orădeni se înghesuie zilnic la ghișeele de plată să-și prelungească parcarea de domiciliu pentru anul 2025 20:00, 11 Dec 2024
- Prima ediție a Galei Vinurilor Bihorene, la Sinagoga Sion din Oradea 17:55, 11 Dec 2024
- Se amenajează bretelele ocolitoare ale Pasajului Decebal, pentru reluarea circulaţiei pe strada Tudor Vladimirescu (FOTO) 16:50, 11 Dec 2024
Timp Liber
- „Îmbucură-te om bun”: Concert de colinde tradiționale, cu intrare liberă, la Filarmonica de Stat din Oradea 11:05, 12 Dec 2024
- Urmează un concert Proconsul la Noo’vo Resto Lounge, în Oradea: „O experiență muzicală extraordinară” (VIDEO) 09:41, 12 Dec 2024
- Trupa Arcadia din Oradea a pregătit o nouă premieră pentru copii, plus ateliere decorative și de povești 20:28, 11 Dec 2024
- Prima ediție a Galei Vinurilor Bihorene, la Sinagoga Sion din Oradea 17:55, 11 Dec 2024
Oradea Heritage
- Invitație la Caravana cu Jocuri - Festival de joacă, carte și arte. Ediția de iarnă, în Oradea 17:35, 29 Noi 2024
- Oradea Heritage: Noaptea Sinagogilor Deschise la Oradea 18:14, 14 Oct 2024
- Expoziție de bijuterie contemporană sustenabilă la Casa Darvas-La Roche din Oradea 19:38, 09 Oct 2024
- Ziua Europeană a Patrimoniului la Oradea 12:01, 17 Sep 2024
Revista Familia
- Dialogurile Familia: Mircea Pricăjan în dialog cu Raluca Nagy 10:49, 27 Noi 2024
- „Dintotdeauna am imortalizat fotografic călătoriile mele”. Interviu cu Liviu Stănescu 14:39, 07 Noi 2024
- „Întâlnirile Familia”: Liviu Stănescu - „Am fost la capătul lumii” 11:51, 07 Noi 2024
- Pragul Vaida #14: seria de lecturi indoor continuă cu poeții Teodora Coman și Alexandru Potcoavă 13:31, 29 Oct 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare: Se întrerupe apa caldă și încălzirea pe mai multe străzi din Oradea. Vezi dacă te afectează! 15:47, 20 Noi 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde și căldurii pentru două module termice 17:10, 12 Noi 2024
- Termoficare Oradea: Se reia furnizarea energiei termice la cele 6 puncte afectate de o avarie 19:10, 09 Noi 2024
- Termoficare Oradea: O avarie lasă mai mulți orădeni fără căldură și apă caldă 12:30, 09 Noi 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.7216 RON
- 1 EUR = 4.9709 RON
- 1 HUF = 0.0121 RON