Cristian Laza (44 ani), primarul comunei Sânmartin, și-a câștigat primul mandat, în iunie 2016, la o diferență de numai 26 de voturi. Fost liberal trecut la PSD, acesta a intrat în cursă ca exponent al curentului împotriva unificării Sânmartinului cu Oradea și l-a învins la limită pe obositul primar Lucian Popuș, susținut de PNL. După prestația din primii 4 ani, în 2020 și-a câștigat al doilea mandat adunând peste 66% din voturi, iar acum candidează pentru a treia oară la conducerea comunei din vecinătatea Oradiei, la capătul unui mandat marcat de multe proiecte și lucrări, inclusiv în stațiunile Băile Felix și 1 Mai.
`
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată.
Zic şi eu
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?
De stiut
Colțul juridic
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Bihoreanul tipărit
Toată lumea a auzit de nume sonore precum cel al doctoriței Negrini. Ce se află, însă, dincolo de celebritate? BIHOREANUL deschide o serie de investigații ce abordează un subiect prea puțin cunoscut și discutat în spațiul public: modul în care unii medici din Maternitatea din Oradea mutilează femei prin intervenții chirurgicale nejustificate, inventând diagnostice și punându-le în pericol viața și fertilitatea, dar și lipsa de empatie în care înțeleg să își facă meseria.
Pretendenții la Primăria Oradea și CJ Bihor, pe ultima turnantă în competiția pentru voturi. Cele două poziții cheie ocupate de reprezentanții PNL sunt râvnite de candidații altor 6 partide, care le impută „dictatura” și îi provoacă în zadar la confruntări, unii aruncând promisiuni populiste, alții neavând niciun program de administrare pentru următorii 4 ani.
Luni, 3 iunie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii: Acuzații de malpraxis, abuzuri și incompatibilități la Maternitatea din Oradea; Cum se prezintă candidații la Primăria Oradea și Consiliul Județean? Cum erau alegerile locale în Oradea, în perioada interbelică: „Noi votăm, Guvernul decide!”; Primarul de Sânmartin, Cristian Laza: „Ne descurcăm mai bine decât dacă am fi cartier al Oradiei”.
Orașul se pregătește pentru o nouă ediție a festivalului Sounds of Oradea (14-16 iunie), una cu totul specială, căci pe scenă va urca celebra soprană Angela Gheorghiu. Într-un interviu acordat în exclusivitate BIHOREANULUI, artista apreciată la nivel internațional dezvăluie că gala cu arii și duete din opere celebre, ce va avea loc în seara de 14 iunie în Piața Unirii, va fi „primul meu concert adevărat din Oradea și din Transilvania”.
O mână de medici din Oradea ajută oameni suferinzi dintr-o regiune a Ucrainei unde trăiesc zeci de mii de români, rămasă fără doctori din cauza războiului. Voluntarii orădeni s-au întors din Maramureșul istoric impresionați de dramele, dar și de ospitalitatea cu care au fost primiți, iar cu unii pacienți au legat prietenii despre care simt că vor dura tot restul vieții.
BIHOREANUL vă prezintă, în premieră, amănunte din actul de acuzare întocmit de procurorii DNA Oradea pe numele fostei adjuncte a ITM Bihor Nadia Racz, pentru fapte de corupţie. Echipele de inspectoare ale ITM împărţeau frăţeşte şpăgile cu şefa lor, care nu participa la negocieri, dar avea „protejaţi” proprii, pe care îi anunța despre iminența controalelor şi îi instruia „să fie vigilenţi”.
Doi bihoreni riscă să devină primii părinți din România care ajung la închisoare pentru că nu-și trimit copiii la școală. Sub pretextul că vor să-i protejeze de pericolul anturajului și al internetului, soții Liviu și Doinița Oltean îi învață acasă pe cei patru copii, după principiile unei „academii” creștine din America, motiv pentru care Curtea de Apel Oradea i-a condamnat la închisoare cu amânare, iar, dacă nu vor respecta ordinul judecătorilor de a-i integra într-o unitate de învățământ acreditată, dându-le astfel șansa la un viitor, cei doi ar putea ajunge după gratii.
Luni, 27 mai, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii: Povestea șocantă a părinților care refuză să-și trimită copiii la școală; De ce a fost trimisă în judecată adjuncta ITM Bihor; O echipă de medici orădeni au făcut voluntariat pentru a trata bolnavi în Ucraina; Interviu exclusiv cu soprana Angela Gheorghiu în preajma „primului meu concert adevărat din Transilvania”...
De zece ani, elevii Liceului German din Oradea marchează finalul de an școlar printr-o acțiune inedită: o plimbare pe râul Crișul Repede, în bărci din PET-uri, confecționate chiar de ei. Ideea a avut-o profesorul de sport Ciprian Sirca, dornic să le deschidă adolescenților apetitul pentru mișcare în aer liber, dar și grija față de mediul înconjurător. „Dacă treci prin viață fără să lași ceva în urma ta, treci degeaba”, zice Ciprian.
În procesul unui tânăr care a condus băut o mașină furată și a intrat cu ea într-un polițist, Tribunalul Bihor a tergiversat pronunțarea până ce făptașul a scăpat prin prescriere. Hotărârea judecătorească dezvăluie un amănunt şocant, ascuns de anchetatori: adolescentul a ales să lovească poliţistul ca să evite impactul cu maşinile civile folosite de oamenii legii pe post de baraj, ambele cu pasageri.
Traficul din Oradea este dat peste cap, din nou, de reparațiile străzilor Meșteșugarilor și Aradului. Primăria va închide de luna viitoare Bulevardul Decebal, pentru a construi un pasaj subteran de-a lungul străzii Tudor Vladimirescu, cu sistarea circulației tramvaielor pe tronsonul dintre Parcul Olosig și Biserica Emanuel, mașinile urmând să fie deviate pe străzile adiacente până în septembrie.
După ce a prins ultima șansă să se modernizeze cu fonduri europene, Aeroportul Oradea s-a redeschis, pregătit să primească noi curse spre cât mai multe destinații. În urma unor investiții de 70 de milioane de euro, derulate în timp record, noua aerogară înglobează tehnologii digitalizate care ușurează accesul, controlul, predarea bagajelor și îmbarcarea pasagerilor, dar și o mulțime de facilități pentru siguranța și confortul acestora, de la săli de așteptare utilate, până la mici „birouri” antifonate, unde pot lucra ori vorbi la telefon nederanjați, și camere de joacă pentru copii.
După un parcurs fără greşeală până acum, fotbaliştii de la FC Bihor se apropie de finalul de sezon, un final ce se anunţă electrizant, întrucât acum se dau bătăliile decisive pentru promovarea în eşalonul superior. Miercuri, 22 mai, în deplasare, şi sâmbătă, 25 mai, pe teren propriu, jucătorii orădeni vor susţine dubla din semifinalele barajului cu ACSO Filiaşi. BIHOREANUL a stat de vorbă cu preşedintele FC Bihor, George Tătar, care se arată optimist în privinţa atingerii obiectivului propus.
Luni, 20 mai, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră. Dintre subiecte: Proaspăt modernizat, Aeroportul Oradea este de nerecunoscut; Se anunță încă o vară cu trafic infernal în Oradea; Cea mai nouă promenadă de pe Criș prinde contur, dar nu e la fel ca în randări; Povestea adolescentului care a nenorocit un polițist, conducând beat o mașină furată; Cum reușește un profesor de sport să-i facă pe elevi preocupați de mișcarea în aer liber...
Oraș în creștere, Oradea interbelică a avut de gestionat venituri și cheltuieli fluctuante. Schimbările administrative din perioada interbelică au frânat oportunitățile de dezvoltare, autoritățile colectând cu dificultate fonduri și trebuind să se concentreze pe rezolvarea treburilor urgente.
Un lichidator judiciar din Bihor a fost trimis în judecată pentru tentativă la înşelăciune, fals informatic şi fals în declaraţii. Fost șef adjunct al defunctei Gărzi Financiare Bihor, acum practician în insolvenţa societăţilor comerciale, Gheorghe Gaja e acuzat că a măsluit o hotărâre judecătorească pentru a-și recupera onorariul pentru lichidarea unei firme falimentare.
16 Mai 2024, 08:03
Americanii au pus ochii pe bogăția subterană a Bihorului și promit o investiție colosală pentru ca o mină din Budureasa să concureze China și Rusia. Finanțată de un fond privat din SUA, firma Verde Magnesium vrea să deschidă în Budureasa unica exploatare de magneziu din UE. Investiția de 1,5 miliarde de dolari este menită să asigure industriei europene 90.000 tone de magneziu anual, adică aproape jumătate din necesar. După ce au văzut cum s-a ales praful de o altă afacere cu magneziul lor, demarată cu vervă de Sorin Ovidiu Vîntu, dar neconcretizată, localnicii din Budureasa privesc cu scepticism planurile americanilor.
Primăria Oradea avea numeroase probleme în perioada interbelică, funcționa inconsecvent și era afectată de bătăliile politice. Reorganizată sub auspiciile legilor românești după 1918, administrația orădeană a avut de înfruntat crize economice, necesități edilitare și scandaluri politice și penale, la începutul anilor 30 explodând chiar și un scandal de fraudare a bugetului local.
Preotul-regizor orădean Ciprian Mega a generat controverse aprinse în România după ce a participat la sfârșitul lunii aprilie, alături de echipa filmului „21 de rubini”, la festivalul de film al țărilor BRISC de la Moscova. Poziția orădeanului care a acceptat invitația la festival făcută de celebrul regizor rus Nikita Mihalkov și a devenit printre puținii români primiți la Kremlin de președintele Vladimir Putin după declanșarea invaziei în Ucraina a născut numeroase întrebări, atât în România cât și în Rusia. BIHOREANUL a încercat să găsească răspunsuri...
Luni, 13 mai, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii: BIHOREANUL prezintă detaliile planului de producere a magneziului folosind ca sursă mina de la Budureasa; Interviu cu preotul-regizor Ciprian Mega despre scandalul participării la festivalul de la Moscova; Lichidator judiciar trimis în judecată fiindcă a falsificat o sentință; Cum funcționau Finanțele Oradiei în perioada interbelică...
O tânără orădeancă, devenită muzicoterapeută în Marea Britanie, s-a întors acasă pentru a ajuta, prin muzică, copiii și adulții cu dizabilități. Eleonora Roșca militează pentru recunoașterea muzicoterapiei în România, care prin anumite tehnici poate ajuta persoane cu forme grave de depresie, cu tendințe suicidale, dar și victime ale unor accidente vasculare cerebrale.
O școală specială din Oradea a lansat un program inedit, prin care îi învață pe toți elevii să dobândească deprinderi casnice, indiferent de deficiențele pe care le au. De mai bine de o lună, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 elevii învață să sorteze haine, să le spele, să se îmbrace singuri, să facă curățenie, iar în curând și cum să se gospodărească într-o garsonieră amenajată chiar în unitatea de învățământ.
Proiect ambițios în Oradea: o pădure urbană cu turn de observație, locuri de joacă ce imită natura și ponton pentru amatorii de rafting pe un teren de 6 hectare de la marginea orașului care ar putea să devină, în următorii ani, un loc foarte căutat de orădeni și turiști deopotrivă. Primăria vrea să amenajeze aici prima pădure urbană a Oradiei, un loc unde adulții și copiii să se poată relaxa într-un cadru natural, delimitat de Crișul Repede.
Dacă ar trăi doar din banii lor, un sfert dintre comunele și orașele bihorene ar intra în faliment. 10 UAT-uri din Bihor nu și-au acoperit anul trecut nici măcar cheltuielile de funcționare, trei au încasat sub jumătate din veniturile prognozate, iar alte patru au investit în dezvoltare mai puțin de 10% din totalul cheltuielilor pe care le-au făcut.
Judecătoria Oradea a lămurit de ce l-a condamnat la 6 ani de închisoare, pentru violarea unei colege, la capătul unui chef găzduit chiar de aceasta, pe actorul Andrian Locovei, fost director artistic al Teatrului Regina Maria. BIHOREANUL vă dezvăluie amănunte din culisele scandalului care a zguduit trupa de teatru a oraşului şi i-a împărţit în două tabere pe colegii celor doi actori: în timp ce unii o compătimesc şi o susţin pe victimă, de care Locovei ar fi profitat pentru că era amorţită de băutură, ceilalţi s-au transformat în "avocaţii" acestuia, pe motiv că femeia nu i s-ar fi opus.
Marți, 7 mai, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră. Dintre subiecte: Ce dezvăluie sentința care l=a condamnat pentru viol pe actorul Andrian Locovei; Un tânăr bihorean prognozează cu acuratețe vremea; Un sfert dintre localitățile bihorene nu produc banii necesari propriilor cheltuieli; Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting; Cum funcționa Primăria din Oradea în perioada interbelică...
Parchetul Oradea a trimis în judecată dosarul incendiului în care s-au făcut scrum depozitele Cargus şi Black Sea Suppliers din Calea Borşului. Dezastrul a provocat pagube de peste 9 milioane lei şi a fost declanşat, după cum au stabilit procurorii, de un muncitor care a sudat cu flacără deschisă ţevile unor instalaţii de climatizare, atât el, cât şi angajatorul său fiind judecaţi pentru distrugere din culpă.
Bihorul va avea primul Parc Științific și Tehnologic, unde companiile vor „produce” doar cercetare. Parcul Științific și Tehnologic, o investiție de peste 6 milioane euro realizată de Consiliul Județean Bihor și Universitatea din Oradea printr-un proiect european, va face cercetări în eco-nano-tehnologii, inteligență artificială sau schimbări climatice și va oferi spații firmelor dispuse să investească în dezvoltare.
Un profesor al Universității din Oradea a încasat 2 ani de închisoare cu suspendare pentru corupție, după ce și-a băgat fictiv colegii într-un proiect de cercetare. Decanul Facultății de Inginerie Electrică, Ioan Hathazi, prins în trecut că se masturba pe videochat cu o tânără căreia îi promitea diplomă contra unor favoruri sexuale, a fost condamnat pentru fraudarea de fonduri europene, motiv pentru care și-a pierdut funcția, dar nu și postul de profesor.
- Se amenajează bretelele ocolitoare ale Pasajului Decebal, pentru reluarea circulaţiei pe strada Tudor Vladimirescu (FOTO) 16:50, 11 Dec 2024
- Sentință definitivă: un orădean a obținut peste 30.000 de euro daune de la Wizz Air după o cursă anulată 08:00, 12 Dec 2024
- Peste 1.000 de orădeni se înghesuie zilnic la ghișeele de plată să-și prelungească parcarea de domiciliu pentru anul 2025 20:00, 11 Dec 2024
- Șefii Universității din Oradea cer Consiliului Local și primarului Birta reanalizarea proiectului de lărgire a străzilor care duc spre campusul studențesc 12:50, 11 Dec 2024
- Rețeaua Georgescu: Rapoartele desecretizate ale serviciilor de informații arată cum a fost „umflat” candidatul prorus (DOCUMENTE) 18:40, 04 Dec 2024
- CCR a decis ANULAREA primului tur al ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! 15:05, 06 Dec 2024
- Țară la răscruce: Au fost cele mai nebune alegeri de după 1990. Cine a câștigat și cine a pierdut în Bihor? 13:26, 09 Dec 2024
- AUR conduce în ultimul sondaj înainte de alegerile parlamentare. Elena Lasconi îl întrece cu puțin pe Călin Georgescu, în cel pentru prezidențiale 22:15, 28 Noi 2024
- Incendiu lângă Oradea, cauzat de un aragaz lăsat deschis (VIDEO) 12:15, 12 Dec 2024
- Este oficial: Din 1 ianuarie 2025, România intră în Schengen terestru! 12:00, 12 Dec 2024
- Cartier sub tensiune: Un bihorean a murit electrocutat sub firele de curent care îi traversează curtea 11:35, 12 Dec 2024
- „Îmbucură-te om bun”: Concert de colinde tradiționale, cu intrare liberă, la Filarmonica de Stat din Oradea 11:05, 12 Dec 2024
- Un milionar la CJ Iași: locuințe în Dubai, terenuri și colecții valoroase în declarația de avere | Ziarul de Iași
- Analiză Martens. Ce am învățat din referendumul pro-UE trecut la limită în Republica Moldova
- Turcia ar putea deveni un partener economic cheie pentru UE, dacă își îmbunătățește statul de drept
- Oficiali americani de rang înalt se unesc ca să o susțină pe Kamala Harris în cursa prezidențială
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 05 Dec 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:30, 25 Noi 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:47, 22 Noi 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:21, 20 Noi 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Oooo, cata dreptate… Titlul corect era: un complet de judecatori... Postat 12 Dec 2024, 11:07 de mr_right
- georgemarian Băi omule, nu au fost prinși cu 3 cuțite... Postat 12 Dec 2024, 10:25 de Sandu2100
- Pozele ne arată ce înțeleg birtinezii prin amenajare. Foarte departe de amenajare. Atât de departe... Postat 12 Dec 2024, 10:19 de KP
- Firma serioasa Diferit SRL Ce lucrari au avut in Cluj au lucrat bine.... Postat 12 Dec 2024, 09:59 de unu
- De ce ne miram? E vremea incompetentilor. Lucrurile nu se... Postat 12 Dec 2024, 09:19 de Socrate
Bihoreanul tipărit
- Cartier sub tensiune: Un bihorean a murit electrocutat sub firele de curent care îi traversează curtea 11:35, 12 Dec 2024
- Golden Boys: Cum au fost dovediți hoții care au golit magazinul de bijuterii de la ERA Park Oradea (FOTO) 08:01, 11 Dec 2024
- Profesorul bătăuș: Un fost director de școală i-a spart capul unui elev, dar este apărat de colegi și de părinții celorlalți copii! 07:59, 10 Dec 2024
- Priviți și nu uitați! Expoziție la Oradea despre ororile „fenomenului Pitești”. Au fost și 11 victime din Bihor (FOTO) 19:47, 09 Dec 2024
ACTUAL
- Este oficial: Din 1 ianuarie 2025, România intră în Schengen terestru! 12:00, 12 Dec 2024
- Casa Verde Fotovoltaice: A fost publicată lista instalatorilor, cei care au prins finanțare au 90 de zile la dispoziție să aleagă o firmă 14:08, 11 Dec 2024
- Oamenii de afaceri, apel către partide: „Românii vor reformarea clasei politice și oameni competenți”. Țara trebuie păstrată în UE și în NATO 12:21, 11 Dec 2024
- Reacție extremă a unor români din diaspora care îl votau pe Georgescu președinte: de furie că alegerile s-au anulat, își taie buletinele (VIDEO) 10:40, 11 Dec 2024
Stiri SPORTIVE
- Handbal: Orădenii s-au răzbunat pe reşiţeni şi vor încheia sezonul regulat al Diviziei A pe locul 2 09:17, 12 Dec 2024
- Meci dificil pentru CSM CSU Oradea, în Grecia, cu PAOK Salonic 07:21, 12 Dec 2024
- Meciuri de top pentru poloiştii de la CSM Oradea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor Europeni 18:50, 11 Dec 2024
- Răzvan Nicoară a fost desemnat cel mai bun atlet al anului în judeţul Bihor (FOTO) 18:22, 11 Dec 2024
BIHOREANUL TV
- Reacție extremă a unor români din diaspora care îl votau pe Georgescu președinte: de furie că alegerile s-au anulat, își taie buletinele (VIDEO)
- Anchetă penală după ce Victor Micula ar fi plătit influenceri de pe TikTok să promoveze partidul AUR (VIDEO)
- Tolea Ciumac, primele declarații după scandalul de la Oradea: „Fata s-a băgat între noi, s-a lovit și ea de o palmă” (VIDEO)
Oradea Noastră
- Plătești doar pentru cât arunci! Anul 2025 va veni cu reguli noi în Sânmartin: nu ai pubelă cu cip, nu va fi golită! 15:28, 08 Dec 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Sediul Poliției Municipiului s-a ridicat cu greu, în anii ’90 09:35, 08 Dec 2024
- Recomandări de pregătire a pubelelor pentru sezonul rece 16:01, 07 Dec 2024
- „Creșa” verde: Copacii plantați pe străzile din Oradea cresc într-un sat din Bihor, într-una dintre puținele pepiniere din țară (FOTO) 11:30, 06 Dec 2024
Bihor
- Incendiu lângă Oradea, cauzat de un aragaz lăsat deschis (VIDEO) 12:15, 12 Dec 2024
- „Îmbucură-te om bun”: Concert de colinde tradiționale, cu intrare liberă, la Filarmonica de Stat din Oradea 11:05, 12 Dec 2024
- Incendiu violent la o gospodărie din Beiuș provocat de o afumătoare improvizată 10:17, 12 Dec 2024
- Sentință definitivă: un orădean a obținut peste 30.000 de euro daune de la Wizz Air după o cursă anulată 08:00, 12 Dec 2024
Stiri Oradea
- Urmează un concert Proconsul la Noo’vo Resto Lounge, în Oradea: „O experiență muzicală extraordinară” (VIDEO) 09:41, 12 Dec 2024
- Peste 1.000 de orădeni se înghesuie zilnic la ghișeele de plată să-și prelungească parcarea de domiciliu pentru anul 2025 20:00, 11 Dec 2024
- Prima ediție a Galei Vinurilor Bihorene, la Sinagoga Sion din Oradea 17:55, 11 Dec 2024
- Se amenajează bretelele ocolitoare ale Pasajului Decebal, pentru reluarea circulaţiei pe strada Tudor Vladimirescu (FOTO) 16:50, 11 Dec 2024
Timp Liber
- „Îmbucură-te om bun”: Concert de colinde tradiționale, cu intrare liberă, la Filarmonica de Stat din Oradea 11:05, 12 Dec 2024
- Urmează un concert Proconsul la Noo’vo Resto Lounge, în Oradea: „O experiență muzicală extraordinară” (VIDEO) 09:41, 12 Dec 2024
- Trupa Arcadia din Oradea a pregătit o nouă premieră pentru copii, plus ateliere decorative și de povești 20:28, 11 Dec 2024
- Prima ediție a Galei Vinurilor Bihorene, la Sinagoga Sion din Oradea 17:55, 11 Dec 2024
Oradea Heritage
- Invitație la Caravana cu Jocuri - Festival de joacă, carte și arte. Ediția de iarnă, în Oradea 17:35, 29 Noi 2024
- Oradea Heritage: Noaptea Sinagogilor Deschise la Oradea 18:14, 14 Oct 2024
- Expoziție de bijuterie contemporană sustenabilă la Casa Darvas-La Roche din Oradea 19:38, 09 Oct 2024
- Ziua Europeană a Patrimoniului la Oradea 12:01, 17 Sep 2024
Revista Familia
- Dialogurile Familia: Mircea Pricăjan în dialog cu Raluca Nagy 10:49, 27 Noi 2024
- „Dintotdeauna am imortalizat fotografic călătoriile mele”. Interviu cu Liviu Stănescu 14:39, 07 Noi 2024
- „Întâlnirile Familia”: Liviu Stănescu - „Am fost la capătul lumii” 11:51, 07 Noi 2024
- Pragul Vaida #14: seria de lecturi indoor continuă cu poeții Teodora Coman și Alexandru Potcoavă 13:31, 29 Oct 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare: Se întrerupe apa caldă și încălzirea pe mai multe străzi din Oradea. Vezi dacă te afectează! 15:47, 20 Noi 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde și căldurii pentru două module termice 17:10, 12 Noi 2024
- Termoficare Oradea: Se reia furnizarea energiei termice la cele 6 puncte afectate de o avarie 19:10, 09 Noi 2024
- Termoficare Oradea: O avarie lasă mai mulți orădeni fără căldură și apă caldă 12:30, 09 Noi 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.7216 RON
- 1 EUR = 4.9709 RON
- 1 HUF = 0.0121 RON