URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Bihoreanul tipărit

Monștri la judecată: Proxeneţii care au omorât o prostituată şi i-au ascuns cadavrul într-o valiză au fost trimiși în judecată
Știri Bihor
Proxeneţii care au omorât o prostituată şi i-au ascuns cadavrul într-o valiză, trimiși în instanță pentru omor prin cruzimi. Pe lângă uciderea tinerei de 31 de ani și mutilarea surorii acesteia, cei trei indivizi sunt anchetați în continuare și de procurorii DIICOT, pentru exploatare sexuală de persoane.
08 Iulie 2024, 08:54
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Povestea unor părinți care riscă închisoarea pentru că își educă copiii acasă
Bihoreanul tipărit
Luni, 8 iulie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră. Dintre subiecte: Un nou dosar penal pentru homeschooling în Bihor; Proxeneţii care au omorât o prostituată şi i-au ascuns cadavrul, trimiși în judecată; Care sunt proiectele de bugetare participativă de votat; Cum vor stațiunile Băile Felix și 1 Mai să devină o „Mamaia” de Oradea; Detaliile unei anchete minuțioase a Poliției demonstrează cum se reglează conturile la țară; Povestea unui vechi cartier din Oradea, în care străzile au primit nume de păsări...
08 Iulie 2024, 00:00
Banii înapoi! Un fost edil și 14 angajați ai unei primării din Bihor, inculpați pentru o fraudă de 1,4 milioane lei
Știri Bihor
Procurorii DNA au trimis în judecată primii inculpaţi în dosarul fraudei de peste 1,4 milioane de lei orchestrate de fostul primar liberal al comunei Câmpani, Raul Florin Bocşe. Contabila-şefă a Primăriei, Jenica Coroiu, şi soţul acesteia, Cristinel, muncitor în instituție, au recunoscut că au fost părtaşi la escrocheria fostului edil, care le-a umflat veniturile cu peste 200.000 lei prin deconturi fictive, cei doi soţi returnând banii, acum, în rate.
06 Iulie 2024, 10:04
Poluarea la bani mărunți: Primarii din Bihor investesc sume mici în protecția mediului înconjurător
Bihoreanul tipărit
BIHOREANUL a verificat cât preț pun primarii pe protecția mediului înconjurător. O analiză a bugetelor de cheltuieli din orașele și principalele comune bihorene arată că administrațiile locale nu consideră prioritare problemele de mediu, alocând sume mici pentru investiții menite să combată poluarea și să ocrotească mediul.
05 Iulie 2024, 11:31
Blat pe câmpuri: Șeful Oficiului pedologic din Bihor, acuzat de falsuri în beneficiul afaceriștilor cu balastiere și parcuri fotovoltaice
Bihoreanul tipărit
Directorul Oficiului pentru Studii Pedologice și Agrochimice Bihor, Dorin Corcheș este acuzat de falsuri pentru favorizarea investitorilor în balastiere și în parcuri fotovoltaice. Șeful Direcției Agricole, Nicolae Hodișan, afirmă că directorul OSPA patronează scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri valoroase cu acte măsluite care le atestă o fertilitate redusă, ceea ce prejudiciază statul cu milioane de lei.
04 Iulie 2024, 08:05
Sărbătoare în Cetate: Care sunt principalele atracții ale Festivalului Medieval din Oradea
Bihoreanul tipărit
Cetatea Oradea devine din nou curte regală, cu domițe și cavaleri, meșteșugari, negustori și muzică medievală. O nouă ediție a Festivalului Medieval va avea loc în Oradea în perioada 4-7 iulie, cu o mulțime activități specifice epocii, cum ar fi turniruri, jocuri regale, show de foc, lupte călare sau înrolare în cruciade, dar și concerte cu Radu Almășan, de la Bosquito, și Subcarpați.
03 Iulie 2024, 11:08
Le merge bine! Declarațiile de avere ale politicienilor confirmă că aceștia sunt tot mai bogați, de la un an la altul
Bihoreanul tipărit
Declarațiile de avere ale politicienilor confirmă că aceștia sunt tot mai bogați, de la un an la altul. BIHOREANUL a verificat averile declarate de politicienii cu funcții de conducere, constatând că majoritatea s-au bucurat de salarii mărite chiar și cu 40%, alții au câștigat și din afaceri sau, cum e primarul Florin Birta, din darul de nuntă.
03 Iulie 2024, 08:01
Renovare gratis! Primăria Oradea va reabilita blocuri din oraș fără să mai impună nicio cotizație proprietarilor 
Bihoreanul tipărit
Primăria Oradea va reabilita blocuri din oraș fără să mai impună nicio „cotizație” proprietarilor, în baza unei legi care permite finanțarea lucrărilor exclusiv din fonduri UE, de la bugetul de stat și de la cel local. Programul prin care în ultimii 10 ani locatarii erau nevoiți să acopere 25% din costurile reabilitării energetice și prin care au fost renovate mult sub o zecime din cele 2.500 de blocuri din oraș va fi înlocuit cu unul „gratis”, dar Primăria tot are o sarcină ingrată: fiindcă banii nu ajung pentru toate, va da întâietate celor de pe marile bulevarde modernizate.
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Veste bună pentru orădenii de la blocuri: acestea pot fi reabilitate cu fonduri „de la stat”
Bihoreanul tipărit
Luni, 1 iulie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii: Primăria Oradea va reabilita blocuri din oraș fără să mai impună nicio „cotizație” proprietarilor; Politicienii o duc bine: BIHOREANUL a descoperit că și-au înmulțit casele și conturile bancare; Șef de instituție, acuzat de falsuri în beneficiul afaceriștilor cu balastiere și parcuri fotovoltaice; Un fost edil și 14 angajați ai unei primării din Bihor, inculpați pentru o fraudă de 1,4 milioane lei...
01 Iulie 2024, 00:00
Cu lumea la picioare: Orădeanul Alex Topai este unul dintre cei mai pricepuți tineri geografi din lume (FOTO)
Oradea noastră
Abia a împlinit 18 ani, dar Alex Topai este deja pe harta lumii, nu doar cu nasul în ea! Proaspăt absolvent al Colegiului Național „Onisifor Ghibu”, tânărul are locul asigurat la facultate pentru că, în ultimii ani, n-a fost doar olimpic național la geografie, ci și medaliat cu bronz la olimpiada internațională.
Festival cu... valuri: Cea de-a treia ediție a Waves Festival aduce nume cunoscute pe scenele din Băile 1 Mai (VIDEO)
Timp liber
O nouă ediție a Waves Festival aduce pe scenele din Băile 1 Mai invitați ca Tujamo, La Familia și Grasu XXL. Distracția va acapara stațiunea de lângă Oradea în perioada 12-14 iulie: se vor ține mai multe concerte, vor fi amenajate zone pentru copii și va fi amplasat un ecran de mari dimensiuni pentru finala EURO 2024.
29 Iunie 2024, 09:15
Şpăgar la butoane: Fost poliţist din Oradea, condamnat pentru corupție, pus şef într-o instituţie a statului
Știri Bihor
BIHOREANUL vă arată cum se face reforma în administraţie: un fost poliţist din Oradea, infractor dovedit, a fost promovat, pe şest, şef într-o instituţie a statului român. Reabilitat după condamnarea pentru trafic de influenţă, încasată fiindcă a tapat de bani un evazionist, George Botto, fost agent la structura din Bihor a Direcţiei de Protecţie Internă a MAI, a fost pus şef peste Serviciul Teritorial Cluj al ISCIR, după doar două luni de la angajare.
27 Iunie 2024, 08:51
Balamuc la Județean: O doctoriță din Oradea și-a bombardat colegele cu fantezii sexuale, iar pe pacienți cu diagnostice greșite (FOTO)
Știri Bihor
O doctoriță din Spitalul Județean a devenit o adevărată problemă după ce și-a „bombardat” colegele cu fantezii sexuale, iar pe pacienți cu diagnostice greșite. Deși Comisia de Disciplină a cerut ca doctorița Antonia Cun să fie dată afară pentru hărțuirea sexuală a colegelor, iar Colegiul Medicilor Bihor a confirmat că femeia pune diagnostice incorecte, șefii spitalului n-au sancționat-o niciodată, temându-se mai mult de un proces cu ea decât de consecințele greșelilor ei asupra sănătății și chiar a vieții pacienților.
Blocuri peste case: Proiect controversat, cu trei blocuri, într-una din puținele zone de case din Rogerius (FOTO)
Știri Bihor
Locuitorii străzii Iasomiei, printre ultimele rămase cu case în cartierul Rogerius, se opun construirii de blocuri în vecinătate, îngroziți că forfota lor le va distruge liniștea. Magnatul orădean Ștefan Kopányi, proprietarul grupului de firme Prima, vrea să construiască trei blocuri de până la 6 etaje și cu spații comerciale la parter, pe spațiul viran dintre străzile Eroului Necunoscut și Iasomiei.
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Situație delirantă în Spitalul Județean, cu un doctor pericol public!
Bihoreanul tipărit
Marți, 25 iunie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră. Dintre subiecte: O doctoriță din Spitalul Județean a devenit o adevărată problemă; Fost poliţist, condamnat pentru corupție, pus şef într-o instituţie a statului; În premieră, Universitatea din Oradea va pregăti medici pentru Armata României; Proiect controversat, cu trei blocuri, într-una din puținele zone de case din Rogerius; Oradea va avea, în premieră, un regulament de artă stradală...
25 Iunie 2024, 00:00
Studenție în uniformă: În premieră, Universitatea din Oradea va pregăti medici pentru Armata României
Bihoreanul tipărit
În premieră, Universitatea din Oradea va pregăti medici pentru Armata României. La admiterea din această vară, Facultatea de Medicină va scoate la concurs 10 locuri pentru studenți interesați să devină medici militari, care nu vor plăti taxa de școlarizare și, în plus, vor avea dreptul la o soldă lunară, cazare și masă.
24 Iunie 2024, 19:31
Festival fără granițe: O nouă ediție a Zilelor Sfântului Ladislau în Cetatea Oradea
Bihoreanul tipărit
O nouă ediție a Zilelor Sfântului Ladislau se va desfășura în Oradea în perioada 24-30 iunie. Și în acest an, organizatorii au plănuit o săptămână întreagă de evenimente, ce va culmina cu o serie de concerte în Cetate, în prim-plan fiind cele date de Deák Bill Gyula, membrii ABBA Tribute Show și Zorán.
21 Iunie 2024, 17:35
Vară americană: Elevă din Oradea admisă la școala de vară a uneia dintre cele mai tari universități din SUA 
Bihoreanul tipărit
O elevă din Oradea a fost admisă la un stagiu de vară al prestigioasei universități Harvard. Dornică să se specializeze în America în sustenabilitatea industriei de modă, Iasmina Mohuț se numără printre liceenii selectați din toată lumea pentru un program intensiv de pregătire în cadrul celei mai vechi universități din SUA.
Decebal, blocaj total! Traficul în Oradea redevine de coșmar din cauza lucrărilor la pasajul subteran Decebal (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Traficul în Oradea va fi bulversat peste vară de închiderea Bulevardului Decebal pentru construirea pasajului subteran din strada Tudor Vladimirescu. Circulația mașinilor și a tramvaielor pe principala arteră de legătură între cele două maluri ale Crișului Repede va fi închisă din această săptămână până în septembrie, traficul urmând să fie deviat pe străzile de jur, oricum înguste, și ordonat prin înființarea de sensuri giratorii în zonele Piața Decebal, Prima Shops și Principatelor Unite.
Lăsaţi să ucidă: Amănunte cutremurătoare despre proxeneţii care au omorât o prostituată în Oradea şi i-au ascuns cadavrul într-o valiză (FOTO/VIDEO)
Bihoreanul tipărit
Amănunte cutremurătoare despre proxeneţii care au ucis o prostituată şi i-au băgat cadavrul într-o valiză, iar pe sora sa au torturat-o bestial, crestându-i urechile şi cusându-i gura. Codoaşa celor două, Duca Erika, a scăpat de o anchetă pentru proxenetism în urmă cu trei ani mulţumită chiar uneia dintre victimele de acum, iar crima înfăptuită împreună cu Alin Omuţ şi Roxana Gal putea fi prevenită dacă vecinii din cartierul Nufărul, care le-au auzit pe surori de nenumărate ori cum erau bătute, ar fi anunţat Poliţia, în loc să facă şedinţe ale asociaţiei de locatari ca să ceară evacuarea lor.
„Galben” mai pal: Cine a câștigat și cine a pierdut în Bihor în urma alegerilor locale? Rezultate finale și câteva interpretări
Bihoreanul tipărit
După un scrutin cu nereguli, contestații și chiar cereri de repetare a votării, ierarhiile în Oradea și Bihor au rămas neschimbate: PNL își păstrează supremația, în ciuda unui recul ușor atât la primării, cât și la consilii. AUR nu a cucerit nici o primărie dar a intrat, în premieră, în Consiliul Local Oradea și în Consiliul Județean Bihor, USR ratează admiterea a doua oară, UDMR este singurul în câștig, PNL pierde mandate, iar PSD a câștigat cu 9 primării în plus, însă stagnează în municipiu, deși „amenința” cu un scor istoric.
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Noi detalii din ancheta crimei care a şocat Oradea
Bihoreanul tipărit
Luni, 17 iunie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii: Amănunte cutremurătoare în cazul cadavrului din valiză descoperit în parcarea din Prima Oneștilor; Rezultate finale și câteva interpretări privind alegerile locale din 9 iunie; Traficul în Oradea va redeveni de coșmar din cauza lucrărilor la pasajul subteran Decebal; O elevă din Oradea va face școala de vară la universitatea americană Harvard...
17 Iunie 2024, 00:00
Liturghia mâinilor: În Oradea există o „Biserică a surzilor”, unde preotul ține slujbele în limbajul semnelor (FOTO/VIDEO)
Bihoreanul tipărit
Preotul misionar Cristian Masaric slujește în limbajul semnelor pentru orădeni surzi, într-o capelă improvizată în sala de ședințe a Protopopiatului Ortodox. Consultant în resurse umane la o mare firmă de IT din Oradea, părintele Masaric păstorește comunitatea surzilor de 26 de ani ca voluntar, adunând 100 de enoriași, mulți „auzitori”, dar cuceriți de atmosfera slujbelor desfășurate la vedere, cu predici simple și explicate pe îndelete.
16 Iunie 2024, 09:11
Cafeneaua speranței: În Oradea există o cafenea socială, unde servesc tineri cu dizabilități (FOTO)
Bihoreanul tipărit
În local miroase a cafea, iar Cornelia te întâmpină de cum intri cu un zâmbet cald și te salută politicos. Roland abia așteaptă comanda ta, ca să treacă la treabă. La prima interacțiune cu ei îți dai seama că sunt speciali. „Ne mișcăm puțin mai încet, învățăm în continuare, dar suntem pe drumul cel bun”, descrie Krisztina afacerea pe care o administrează de curând în centrul Oradiei. Kandake este prima cafenea socială din oraș, deschisă cu scopul de a da o șansă persoanelor cu dizabilități care vor să lucreze.
15 Iunie 2024, 11:30
Vâsliți spre distracție! Cu Master Adventure, la rafting, kayaking, via ferrata, paintball și drumeții prin Bihor (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
E plin sezon de aventură în Bihor, cu rafting, kayaking, via ferrata, paintball și drumeții. În Vadu Crișului, ghizii Master Adventure le oferă turiștilor, fie că ajung de aproape sau din alte colțuri ale țării, experiențe pline de adrenalină prin defileul sălbatic al Crișului Repede.
14 Iunie 2024, 07:57
Muzeul moților: În Apuseni s-a înființat primul ecomuzeu, cu un traseu dedicat grupului de luptători anticomuniști Șușman
Oradea noastră
Data viitoare când merg la munte, bihorenii ar putea intra... într-un muzeu. În Parcul Apuseni s-a înființat primul ecomuzeu românesc, menit să conserve Țara Moților, cu peisaje și oameni cu tot. Până la toamnă, ecomuzeul va avea și primul traseu tematic, dedicat grupului Șușman de partizani anti-comuniști, care au luptat până la moarte pentru crezul lor. Turiștii vor fi invitați să descopere locuri carstice spectaculoase, dar și sacrificiul unor moți adevărați.
„Peşti” sub sechestru: Un cuplu de proxeneţi din Oradea care exploatau trei prostituate au fost lăsați de judecători fără avere
Știri Bihor
Un cuplu de proxeneţi care în doar 8 luni au strâns aproape 1 milion de lei de pe urma unor prostituate au fost condamnați și lăsați de judecători fără avere. Orădenii Budai István şi soţia sa, Gyöngyi, au fost condamnaţi la închisoare cu executare pentru că au exploatat trei fete care le aduceau cel puțin 300 de euro zilnic, banii reinvestindu-i în cămătărie și achiziția de bijuterii şi apartamente, puse pe numele copiilor.
12 Iunie 2024, 08:01
Poveste de război: Mai mulți luptători ucraineni mutilați în exploziile unor mine sunt puși pe picioare la Oradea
Bihoreanul tipărit
Patru luptători ucraineni din trupele speciale, mutilați în exploziile unor mine, au fost puși pe picioare la Oradea, cu ajutorul unor proteze de până la 7.000 de euro bucata. BIHOREANUL vă spune povestea luptătorului de origine britanică Chris, unul dintre cei 20 de apărători ucraineni pe care centrul Theranova îi va sprijini cu proteze de tip sport, așa încât să revină pe front, recuperându-și aproape integral capacitatea de luptă.
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Povestea dramatică a unui luptător în trupele speciale din Ucraina, tratat la Oradea
Bihoreanul tipărit
Luni, 10 iunie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră. Dintre subiecte: Cum sunt puși pe picioare luptători ucraineni mutilați în exploziile unor mine; A luat ființă primul ecomuzeu, cu un traseu dedicat grupului anticomunist Șușman; Preotul Cristian Masaric slujește în limbajul semnelor pentru orădeni surzi; Un IT-ist cu handicap locomotor adună voluntari pentru „Masa săracilor”; Un cuplu de proxeneţi au fost lăsați de judecători fără avere...
10 Iunie 2024, 00:00
Bătălia pentru locale: BIHOREANUL vă prezintă cum se desfășurau alegerile locale în Oradea, în perioada interbelică
Bihoreanul tipărit
Lumea politică bihoreană din perioada interbelică a fost una colorată și dinamică, cu multe conflicte și lupte pentru puterea locală și județeană. Locuitorii Oradiei și Bihorului erau chemați la vot adesea pentru a-și alege reprezentanții în consiliile comunale și în cel județean, iar o particularitate era faptul că primarul municipiului nu era desemnat direct prin votul cetățenilor, ci prin cel al consilierilor.
07 Iunie 2024, 08:02
  2 3 4  6  8 9 10  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON