`
< Pagina precedentă 54 55 56 57 58 59 60 61 62 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?
De stiut
Colțul juridic
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Dan Simai
- Stâlp de fier din Piaţa Unirii din Oradea, doborât de un șofer care a fugit. Printre suspecți, un echipaj al Poliției (FOTO) 11/08/2021
- S-a "furat" mireasa! Pandemia continuă să amâne nunţile din Bihor, le mută ziua, le reduce "în familie" şi le scumpeşte 11/08/2021
- Încă două tuneluri. Proiectarea coridorului de mobilitate Magheru – Republicii, scoasă la licitație pentru 1,6 milioane lei 10/08/2021
- Noua linie de tramvai din Oradea, în probe 09/08/2021
- „Nu mai minţiţi!" Dezbatere cu scântei în Consiliul Local Oradea pe marginea înfiinţării unei companii aeriene 09/08/2021
- Concertul José Carreras din Oradea a fost aprobat cu unanimitate de voturi în Consiliul Local, dar și cu comentarii 09/08/2021
- Locuitorii noului cartier dinspre Sântandrei riscă să îşi vadă casele demolate pentru viitorul drum expres Oradea - Arad (FOTO) 08/08/2021
- Parc nou, întins pe 2.500 de metri pătrați, aparthotel și teren de sport multifuncțional, în Oradea. Vezi unde vor fi construite! (FOTO) 06/08/2021
- Două posturi trafo de câte 40 de tone au fost montate în Piața Ferdinand din Oradea (FOTO / VIDEO) 05/08/2021
- Mult şi... scump! Paradoxul sezonului agricol din Bihor: recolta de grâu este mare, dar făina şi pâinea se scumpesc 05/08/2021
- Se circulă pe o bandă pe sens! Partea stângă a Bulevardului Cantemir din Oradea a fost decopertată pentru asfaltare (FOTO) 04/08/2021
- Transport agabaritic. Piața Ferdinand din Oradea se închide traficului pentru montarea a două puncte de transformare 04/08/2021
- La sat, adunarea! Orădenii mutaţi în Zona Metropolitană cer primarilor de comune condiţii ca la oraş 04/08/2021
- La cererea orădenilor, Cartierul Tineretului va avea 1,5 hectare de parc cu loc de joacă pentru copii și două terenuri de sport (FOTO) 02/08/2021
- Fabrica inteligentă: Doi tineri din Oradea au inventat un sistem profitabil de monitorizare a producției fabricilor 01/08/2021
- Îmbrăcat în ie, ministrul Agriculturii a inaugurat noul sediu al Oficiului Fitosanitar Bihor (FOTO / VIDEO) 30/07/2021
- Contribuţia lunară a părinţilor orădeni la întreţinerea copiilor în creşă a fost majorată 30/07/2021
- 10 milioane euro. Viitorul centru intermodal din Episcopia va fi construit pe etape cu fonduri alocate prin POIM 30/07/2021
- Consiliul Local Oradea a aprobat majorarea cu 7 lei a prețului gigacaloriei. Vezi cu cât vor crește facturile la iarnă! 29/07/2021
- Vine deranjul! Încep lucrările la pasajul subteran de lângă Piaţa Mare din Oradea 28/07/2021
- Atenţie, lucrări! Piaţa Magnoliei din Oradea a intrat în reabilitare pentru a deveni centru de cartier (FOTO / VIDEO) 28/07/2021
- Bazinul Olimpic din Oradea ar putea fi redeschis la finalul anului. În ce stadiu sunt lucrările de reabilitare (FOTO) 27/07/2021
- Generatia Tech. 180 de tineri orădeni au urmat gratuit cursuri de administrare digitală sau programare (VIDEO) 26/07/2021
- CET, extremă urgenţă! Termoficare pregăteşte o scumpire fără precedent a gigacaloriei în Oradea 26/07/2021
- Noua promenadă din Băile Felix umple staţiunea de viaţă după lăsarea serii. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO) 25/07/2021
- Studenţii la Arte au pictat un container de locuit, pentru un plus de culoare la centrul comunitar Guttenberg (FOTO) 25/07/2021
- Centrele multifuncționale pentru vârstnici din Oradea și-au reluat activitatea (FOTO) 25/07/2021
- Cumplitul accident din Biharia, soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, a fost provocat de o depăşire neregulamentară 25/07/2021
- Dacă l-aţi văzut, sunaţi la 112! Un băiat de 13 ani din Diosig dispărut vineri de acasă este căutat de familie 25/07/2021
- Controversatul deputat Mihai Lasca a declanşat un scandal la Street Food Festival în Oradea. Vezi ce s-a întâmplat! (FOTO / VIDEO) 24/07/2021
< Pagina precedentă 54 55 56 57 58 59 60 61 62 Pagina următoare >
- Vin „moștenitorii”! Copii, nurori și protejați ai unor șefi din Universitatea Oradea își securizează viitorul prin concursuri dedicate 08:00, 04 Feb 2025
- Pensionare forțată: Funcționari vechi din Primăria Oradea, obligați să părăsească instituția 08:58, 04 Feb 2025
- Fostul şef al Brigăzii Operaţiuni Speciale, Alin Tărău, şi fostul şef al BCCO Oradea, Mugurel Poinar, au fost trimişi în judecată de DNA Oradea 12:38, 04 Feb 2025
- Operație rară la Spitalul Județean din Oradea, singurul din România unde se fac intervenții coronariene percutane (FOTO) 10:40, 04 Feb 2025
- Ilie Bolojan, huiduit de angajații Senatului: a anunțat „reducerea sinecurilor”, a flotei auto și a cotei de carburanți, dar și creșterea programului de lucru (FOTO/VIDEO) 11:23, 22 Ian 2025
- Minciunile lui Grindeanu: Susține că Bolojan a concediat la CJ Bihor 200 de oameni, dar 195 au câștigat procesele. Realitatea: 105 posturi reduse, doar 2 persoane reangajate 19:40, 23 Ian 2025
- Avem aleși avuți! BIHOREANUL vă arată cum sunt averile noilor parlamentari: de la socialistul latifundiar la liberalul de la bloc (DOCUMENTE) 07:57, 29 Ian 2025
- Ilie Bolojan a fost huiduit la Focșani, de Mica Unire. A fost singurul demnitar de rang înalt care a participat vineri la festivități (FOTO/VIDEO) 15:52, 24 Ian 2025
- Simona Halep se retrage din tenis: „Corpul meu nu mai duce. Am venit să îmi iau la revedere” (VIDEO) 21:45, 04 Feb 2025
- Champions League, sferturile de finală: Echipa de polo CSM Oradea primeşte replica italienilor de la RN Savona, la Bazinul Olimpic 21:10, 04 Feb 2025
- Oradea a atras 2 milioane euro pentru amenajarea primului parc industrial de specializare inteligentă 20:40, 04 Feb 2025
- „Noapte cu fluturi” în expoziția „ReStrălucire”. O tânără de 27 de ani din Oradea, bolnavă de cancer, și-a donat masca de radioterapie pentru a fi transformată în artă (FOTO) 20:10, 04 Feb 2025
- François Bayrou devine noul prim-ministru al Franței după căderea guvernului Michel Barnier
- Un milionar la CJ Iași: locuințe în Dubai, terenuri și colecții valoroase în declarația de avere | Ziarul de Iași
- Analiză Martens. Ce am învățat din referendumul pro-UE trecut la limită în Republica Moldova
- Turcia ar putea deveni un partener economic cheie pentru UE, dacă își îmbunătățește statul de drept
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 16:55, 30 Ian 2025
- Anunț Compania de Apă Oradea 09:00, 17 Ian 2025
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:35, 23 Dec 2024
- Anunț Compania de apă Oradea 08:30, 17 Dec 2024
Ultimele Comentarii
- atragerea de investitii pe specializari inteligente Cum ar fi sa atragem ceva centre de date,... Postat 04 Feb 2025, 23:44 de unu
- De la o vârstă îmbătrânești Felicitări Simona pt tot efortul. Postat 04 Feb 2025, 22:11 de Sandu2100
- Hai CSM ORADEA Viva Victoria Postat 04 Feb 2025, 21:55 de Sandu2100
- Sandu2100..ne-a lăsat iarași.. ..o mostră din logica lui de frigider (scos... Postat 04 Feb 2025, 21:49 de georgemarian
- georgemarian Bolojan e cel mai bun, dacă nu ai văzut... Postat 04 Feb 2025, 20:52 de Sandu2100
Bihoreanul tipărit
- Vin „moștenitorii”! Copii, nurori și protejați ai unor șefi din Universitatea Oradea își securizează viitorul prin concursuri dedicate 08:00, 04 Feb 2025
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Posturi „croite” după chipul și asemănarea copiilor și amicilor șefilor din Universitate! 00:00, 03 Feb 2025
- Problemele salubrității din Bihor: Insulele digitalizate nu sunt de calitate, gălețile verzi ar putea dispărea, iar halda rămâne fără administrator 09:10, 02 Feb 2025
- Directorul RER Vest, Pálhegyi Zoltán, despre o reciclare mai eficientă a deșeurilor în Oradea: „Ar trebui o colectare la nivel de scară” 13:00, 31 Ian 2025
ACTUAL
- Simona Halep se retrage din tenis: „Corpul meu nu mai duce. Am venit să îmi iau la revedere” (VIDEO) 21:45, 04 Feb 2025
- „Este de porc!”. Curtea Constituțională a României a vrut să-și includă în buget 700.000 de lei pentru... medicamente (VIDEO) 18:51, 04 Feb 2025
- Decizie controversată a Parlamentului: Un fost informator al Securității comuniste a devenit vicepreședintele Comisiei de control SIE 13:01, 04 Feb 2025
- A fost aprobată reducerea posturilor de la Senat. Bolojan: „Din experienţa pe care am avut-o, vă asigur că şi această instituţie va funcţiona cel puţin la fel de bine” 22:01, 03 Feb 2025
Stiri SPORTIVE
- Champions League, sferturile de finală: Echipa de polo CSM Oradea primeşte replica italienilor de la RN Savona, la Bazinul Olimpic 21:10, 04 Feb 2025
- Terenul sintetic al Stadionului Francisc Matei din Beiuş a fost finalizat 17:15, 04 Feb 2025
- FC Bihor l-a legitimat şi pe experimentatul portar Iulian Anca Trip 11:30, 04 Feb 2025
- FC Bihor şi-a mai adus un jucător din prima ligă, pe Dan Lucian Panait, care ultima dată a evoluat la Oţelul Galaţi 18:25, 03 Feb 2025
BIHOREANUL TV
- Şapte asociaţii judeţene de sport din Bihor şi-au premiat cei mai buni sportivi din anul 2024 (FOTO/VIDEO)
- „Night at the Opera”. Prima ediție Rivo Loco din 2025, cu Narcisa Badea, DJ Adrian Șaguna, Orchestra Filarmonicii din Oradea și alți invitați (VIDEO)
- Acțiune ecologistă inedită: Brazi de Crăciun, aruncați într-un lac din Bihor, ca să devină adăpost pentru pești (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: De la Școala de Moașe, la prima parcare etajată din oraș (FOTO) 18:37, 02 Feb 2025
- Problemele salubrității din Bihor: Insulele digitalizate nu sunt de calitate, gălețile verzi ar putea dispărea, iar halda rămâne fără administrator 09:10, 02 Feb 2025
- Sortarea e la modă! În 2024, în Oradea s-au colectat peste 500 de tone de deșeuri textile 11:15, 01 Feb 2025
- Directorul RER Vest, Pálhegyi Zoltán, despre o reciclare mai eficientă a deșeurilor în Oradea: „Ar trebui o colectare la nivel de scară” 13:00, 31 Ian 2025
Bihor
- Oradea a atras 2 milioane euro pentru amenajarea primului parc industrial de specializare inteligentă 20:40, 04 Feb 2025
- „Noapte cu fluturi” în expoziția „ReStrălucire”. O tânără de 27 de ani din Oradea, bolnavă de cancer, și-a donat masca de radioterapie pentru a fi transformată în artă (FOTO) 20:10, 04 Feb 2025
- Decizie controversată: Curtea de Apel Oradea l-a achitat pe actorul Andrian Locovei pentru viol, după ce Judecătoria îl condamnase la 6 ani de închisoare! 19:42, 04 Feb 2025
- Şantierul Oradea: Anul trecut au fost derulate circa 10 şantiere pe zi 16:30, 04 Feb 2025
Stiri Oradea
- Oradea a atras 2 milioane euro pentru amenajarea primului parc industrial de specializare inteligentă 20:40, 04 Feb 2025
- „Noapte cu fluturi” în expoziția „ReStrălucire”. O tânără de 27 de ani din Oradea, bolnavă de cancer, și-a donat masca de radioterapie pentru a fi transformată în artă (FOTO) 20:10, 04 Feb 2025
- Primăria le dă dreptate orădenilor și pune mai mult tartan în Parcul Petőfi (FOTO) 18:15, 04 Feb 2025
- Doliu în Filarmonica de Stat Oradea, după ce un fost corist a murit la vârsta de 43 de ani 17:53, 04 Feb 2025
Timp Liber
- Vrei să oferi un mărțișor special? Cumpără dintre cele făcute de persoane cu dizabilități din Bihor (FOTO) 14:58, 04 Feb 2025
- Ritmuri latino: Analia Selis aduce „Argentinissimo”, cu tango, zamba sau vals, la Filarmonica Oradea 11:15, 04 Feb 2025
- Se apropie primăvara: Ateliere de confecţionat mărţişoare dedicate celor mici, organizate de Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea 09:32, 04 Feb 2025
- Nopți cu refrene: Urmează o nouă serie de concerte la Noo’vo Resto Lounge și prima ediție a petrecerilor Rivo Loco din 2025 19:30, 03 Feb 2025
Oradea Heritage
- Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului, marcată cu o expoziție la Sinagoga Aachavas Rheim din Oradea 11:15, 27 Ian 2025
- Oradea Heritage: Eminescu, omagiat la Oradea de Ziua Culturii Naționale 15:35, 15 Ian 2025
- Programul Zilei Culturii Naționale de la statuia lui Mihai Eminescu din Oradea 18:50, 10 Ian 2025
- Programul de Sărbători al obiectivelor Oradea Heritage 17:58, 19 Dec 2024
Revista Familia
- Dialogurile Familia: Mircea Pricăjan în dialog cu Raluca Nagy 10:49, 27 Noi 2024
- „Dintotdeauna am imortalizat fotografic călătoriile mele”. Interviu cu Liviu Stănescu 14:39, 07 Noi 2024
- „Întâlnirile Familia”: Liviu Stănescu - „Am fost la capătul lumii” 11:51, 07 Noi 2024
- Pragul Vaida #14: seria de lecturi indoor continuă cu poeții Teodora Coman și Alexandru Potcoavă 13:31, 29 Oct 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Întreruperea furnizării energiei termice pentru minipunctele termice din cartierul Nicolae Iorga 11:22, 30 Ian 2025
- Termoficare Oradea: Anunț angajare economist 11:50, 29 Ian 2025
- Termoficare Oradea: Întreruperea furnizării energiei termice pentru minipunctele termice de pe strada Branului 10:31, 28 Ian 2025
- Termoficare Oradea: Întreruperea furnizării energiei termice pentru 5 minipuncte termice din oraș 12:51, 27 Ian 2025
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.817 RON
- 1 EUR = 4.9769 RON
- 1 HUF = 0.0122 RON