`
< Pagina precedentă 23 24 25 26 27 28 29 30 31 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?
De stiut
Colțul juridic
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Dan Simai
- Strada Aurel Covaci din cartierul Oncea se modernizează (FOTO) 15/06/2023
- "Kobe-gate" de Bihor. Pesedistul Liviu Sabău Popa acuză conducerea CAO că toacă banii orădenilor pe parfumuri şi maşini de lux (FOTO) 15/06/2023
- Modernizarea străzii Veteranilor din Oradea a început cu realizarea canalizării pluviale (FOTO/VIDEO) 14/06/2023
- Cine are prima șansă să devină noul președinte al clubului FC Bihor Oradea 13/06/2023
- Licitaţia mega-parcării de la Spitalul Judeţean din Oradea a fost contestată de o firmă din grupul Selina (FOTO) 13/06/2023
- S-a găsit o avarie la reţeaua de canalizare din Oradea. Trafic auto restricționat pe strada Bumbacului 12/06/2023
- Subvenții APIA 2023: Județul Bihor ocupă locul doi în țară, cu aproape 34.000 de cereri de plată la hectar 12/06/2023
- Adio, vacanță! Primăria Oradea pregătește noi șantiere peste vară, pentru a profita de perioada de vacanță (FOTO) 12/06/2023
- Consiliul Local Oradea, reunit "de îndată". Incinta şcolii Szacsvay va fi reabilitată cu amenajarea unei piaţete în jurul capelei Sfântul Ladislau 09/06/2023
- Ministrul Marcel Boloș, pe șantiere în Oradea: A inspectat lucrările de la înălțimea sondei de lângă Parcul Salca și îl propune pe Gheorghe Carp cetățean de onoare al orașului (FOTO) 09/06/2023
- Atenţie, părinţi! Cererile pentru înscrierea micuţilor orădeni la creşă se vor putea depune din 15 iunie 09/06/2023
- Strada Făgăraşului, care leagă zona Universităţii de Parcul 22 Decembrie din Oradea, a fost dată în circulaţie (FOTO / VIDEO) 08/06/2023
- Se asfaltează! Cartierul Luceafărul va avea cea de-a doua legătură cu oraşul (FOTO) 08/06/2023
- Parcări în loc de garaje. 47 de locuri de parcare au fost amenajate în zona Bisericii Albastre (FOTO) 08/06/2023
- Au început demolările chioșcurilor din Băile Felix! În centrul stațiunii va fi amenajată o piaţetă (FOTO/VIDEO) 07/06/2023
- Destinația: Felix! Vara asta, Băile Felix și 1 Mai țintesc, în premieră, un record de 300.000 de turiști (FOTO) 07/06/2023
- IMAGINI spectaculoase: Amenajarea pasajelor subterane din Piaţa Gojdu din Oradea a ajuns la jumătate (FOTO/VIDEO) 06/06/2023
- Doar 3% expaţi. Nokian Tyres caută angajaţi din Oradea pe care să îi pregătească în plan local 06/06/2023
- Noi șantiere! Lucrările la reţele restricţionează traficul auto pe alte cinci străzi din Oradea 31/05/2023
- Parcarea cu 800 de locuri de la intrarea în Băile Felix a fost dată în folosinţă. Vezi cât va costa staţionarea! (FOTO / VIDEO) 31/05/2023
- Orașul ia tot! Cum pune mâna Primăria pe averile unor orădeni decedați și care este cea mai mare moștenire 31/05/2023
- Trei luni de restricţii! Strada Evreilor Deportați din Oradea se închide pe tronsonul din dreptul Parcului Bălcescu (FOTO) 30/05/2023
- Jungla din parc: În loc să pună pază, Primăria Oradea vrea să monteze camere de luat vederi în parcuri 30/05/2023
- Investiţie de un milion de lei în iluminarea cu LED a încă 35 de treceri pentru pietoni din Oradea 29/05/2023
- Vine executarea! Primăria Oradea ia măsuri drastice, după ce numărul datornicilor a crescut cu 26% în ultimul an 29/05/2023
- Premieră pentru Oradea. Investiţie de 3,6 milioane euro în panouri informative şi modernizarea traficului auto 28/05/2023
- Șantier de vacanță: Reparaţii de 2,3 milioane euro la peste 6 kilometri de linie dublă de tramvai în Oradea 27/05/2023
- În sfârşit! Străzile din centrul Oradiei, pline de noroi peste iarnă, încep să fie asfaltate (FOTO) 27/05/2023
- Guvernul a acordat pe ultima sută de metri Oradiei terenul pentru viitorul terminal intermodal 26/05/2023
- PSD-istul Adrian Madar a pierdut procesul intentat Consiliului Local Oradea pentru tarifele de salubritate (FOTO) 25/05/2023
< Pagina precedentă 23 24 25 26 27 28 29 30 31 Pagina următoare >
- „Un moment nebunesc” la Grammy: Soția lui Kanye West a purtat o rochie transparentă și fără lenjerie 11:36, 03 Feb 2025
- Anticorupție în slow-motion: DNA Oradea „freacă” de ani de zile dosarul afacerilor lui Dorel Dume 09:01, 03 Feb 2025
- Cazul Puia, o victorie 13:35, 03 Feb 2025
- Canadian în anchetă la Oradea: A furat un telefon de 7.000 de lei din Lotus Center. A fost prins de poliţişti cu ajutorul unui tânăr 14:45, 03 Feb 2025
- Ilie Bolojan, huiduit de angajații Senatului: a anunțat „reducerea sinecurilor”, a flotei auto și a cotei de carburanți, dar și creșterea programului de lucru (FOTO/VIDEO) 11:23, 22 Ian 2025
- Minciunile lui Grindeanu: Susține că Bolojan a concediat la CJ Bihor 200 de oameni, dar 195 au câștigat procesele. Realitatea: 105 posturi reduse, doar 2 persoane reangajate 19:40, 23 Ian 2025
- Avem aleși avuți! BIHOREANUL vă arată cum sunt averile noilor parlamentari: de la socialistul latifundiar la liberalul de la bloc (DOCUMENTE) 07:57, 29 Ian 2025
- Ilie Bolojan a fost huiduit la Focșani, de Mica Unire. A fost singurul demnitar de rang înalt care a participat vineri la festivități (FOTO/VIDEO) 15:52, 24 Ian 2025
- A fost aprobată reducerea posturilor de la Senat. Bolojan: „Din experienţa pe care am avut-o, vă asigur că şi această instituţie va funcţiona cel puţin la fel de bine” 22:01, 03 Feb 2025
- Vrei să descoperi lumea roboților? Un club din Oradea recrutează membri 20:12, 03 Feb 2025
- Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, reținuți de procurorii DIICOT în dosarul delapidărilor Nordis, de 71 de milioane de euro (VIDEO) 19:58, 03 Feb 2025
- Nopți cu refrene: Urmează o nouă serie de concerte la Noo’vo Resto Lounge și prima ediție a petrecerilor Rivo Loco din 2025 19:30, 03 Feb 2025
- François Bayrou devine noul prim-ministru al Franței după căderea guvernului Michel Barnier
- Un milionar la CJ Iași: locuințe în Dubai, terenuri și colecții valoroase în declarația de avere | Ziarul de Iași
- Analiză Martens. Ce am învățat din referendumul pro-UE trecut la limită în Republica Moldova
- Turcia ar putea deveni un partener economic cheie pentru UE, dacă își îmbunătățește statul de drept
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 16:55, 30 Ian 2025
- Anunț Compania de Apă Oradea 09:00, 17 Ian 2025
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:35, 23 Dec 2024
- Anunț Compania de apă Oradea 08:30, 17 Dec 2024
Ultimele Comentarii
- Laura = Elena Doamna Laura Vicol este modelul 2025 al... Postat 03 Feb 2025, 23:16 de Mare_blue17
- ar fi si mai tare sa il puna la numai mult de... Postat 03 Feb 2025, 21:53 de jinei
- Felicitari Un proiect fain. Postat 03 Feb 2025, 21:44 de Sandu2100
- e bine ca CAO lucreaza in oras... sa ii vedem mai activi in lauda cu proiectele efectuate probleme sunt, si trebuie rezolvate. E bine... Postat 03 Feb 2025, 20:56 de unu
- mai multe detalii? proiect total 35m eur. Cat acopera contractul... Postat 03 Feb 2025, 20:45 de unu
Bihoreanul tipărit
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Posturi „croite” după chipul și asemănarea copiilor și amicilor șefilor din Universitate! 00:00, 03 Feb 2025
- Problemele salubrității din Bihor: Insulele digitalizate nu sunt de calitate, gălețile verzi ar putea dispărea, iar halda rămâne fără administrator 09:10, 02 Feb 2025
- Directorul RER Vest, Pálhegyi Zoltán, despre o reciclare mai eficientă a deșeurilor în Oradea: „Ar trebui o colectare la nivel de scară” 13:00, 31 Ian 2025
- Câinele, BMW-ul și GDPR-ul: Un câine i-a avariat mașina, dar nu îl poate da în judecată pe stăpân... din cauza Poliției 07:57, 31 Ian 2025
ACTUAL
- A fost aprobată reducerea posturilor de la Senat. Bolojan: „Din experienţa pe care am avut-o, vă asigur că şi această instituţie va funcţiona cel puţin la fel de bine” 22:01, 03 Feb 2025
- Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, reținuți de procurorii DIICOT în dosarul delapidărilor Nordis, de 71 de milioane de euro (VIDEO) 19:58, 03 Feb 2025
- Vremea în următoarele săptămâni. Vezi ce temperaturi ne așteaptă! 12:48, 03 Feb 2025
- Klaus Iohannis nu își dă demisia. Răspunsul președintelui pentru cei care îi cer să plece din funcție (VIDEO) 11:59, 03 Feb 2025
Stiri SPORTIVE
- FC Bihor şi-a mai adus un jucător din prima ligă, pe Dan Lucian Panait, care ultima dată a evoluat la Oţelul Galaţi 18:25, 03 Feb 2025
- Organizat la Oradea, Campionatul european de înot în ape înghețate ar putea deveni evenimentul anului. Votează și tu! 19:40, 02 Feb 2025
- Şapte asociaţii judeţene de sport din Bihor şi-au premiat cei mai buni sportivi din anul 2024 (FOTO/VIDEO) 10:23, 02 Feb 2025
- Victorie importantă pentru CSM CSU Oradea, la Voluntari, în derby-ul etapei din Liga Naţională de baschet masculin 08:18, 02 Feb 2025
BIHOREANUL TV
- „Night at the Opera”. Prima ediție Rivo Loco din 2025, cu Narcisa Badea, DJ Adrian Șaguna, Orchestra Filarmonicii din Oradea și alți invitați (VIDEO)
- Acțiune ecologistă inedită: Brazi de Crăciun, aruncați într-un lac din Bihor, ca să devină adăpost pentru pești (FOTO/VIDEO)
- Accidentul mortal de pe centura Sânmartin: Șoferul unei Dacia a intrat pe contrasens și s-a lovit de un TIR (VIDEO)
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: De la Școala de Moașe, la prima parcare etajată din oraș (FOTO) 18:37, 02 Feb 2025
- Problemele salubrității din Bihor: Insulele digitalizate nu sunt de calitate, gălețile verzi ar putea dispărea, iar halda rămâne fără administrator 09:10, 02 Feb 2025
- Sortarea e la modă! În 2024, în Oradea s-au colectat peste 500 de tone de deșeuri textile 11:15, 01 Feb 2025
- Directorul RER Vest, Pálhegyi Zoltán, despre o reciclare mai eficientă a deșeurilor în Oradea: „Ar trebui o colectare la nivel de scară” 13:00, 31 Ian 2025
Bihor
- Vrei să descoperi lumea roboților? Un club din Oradea recrutează membri 20:12, 03 Feb 2025
- Primăria Sânmartin a câştigat o finanţare de 10 milioane euro pentru construirea celui mai mare aquapark din zonă, cu 5.000 de locuri (FOTO) 18:50, 03 Feb 2025
- Încă două clădiri vor fi amenajate în Gara Oradea. Vezi despre ce este vorba! 16:34, 03 Feb 2025
- Se înlocuieşte canalizarea veche de 50 de ani dintre blocurile de pe strada Corneliu Coposu (FOTO) 16:00, 03 Feb 2025
Stiri Oradea
- Primăria Sânmartin a câştigat o finanţare de 10 milioane euro pentru construirea celui mai mare aquapark din zonă, cu 5.000 de locuri (FOTO) 18:50, 03 Feb 2025
- Un nou cămin studențesc în campusul Universității din Oradea 17:20, 03 Feb 2025
- Încă două clădiri vor fi amenajate în Gara Oradea. Vezi despre ce este vorba! 16:34, 03 Feb 2025
- Se înlocuieşte canalizarea veche de 50 de ani dintre blocurile de pe strada Corneliu Coposu (FOTO) 16:00, 03 Feb 2025
Timp Liber
- Nopți cu refrene: Urmează o nouă serie de concerte la Noo’vo Resto Lounge și prima ediție a petrecerilor Rivo Loco din 2025 19:30, 03 Feb 2025
- „Corzi în dialog”: recital cu trei instrumente, marți, la Filarmonica Oradea 18:00, 03 Feb 2025
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: O nouă ediție Mojo Wedding Expo, la ERA Park 10:14, 03 Feb 2025
- ReStrălucire: Măști folosite în tratarea cancerului și transformate în opere de artă vor fi expuse la Oradea 20:25, 02 Feb 2025
Oradea Heritage
- Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului, marcată cu o expoziție la Sinagoga Aachavas Rheim din Oradea 11:15, 27 Ian 2025
- Oradea Heritage: Eminescu, omagiat la Oradea de Ziua Culturii Naționale 15:35, 15 Ian 2025
- Programul Zilei Culturii Naționale de la statuia lui Mihai Eminescu din Oradea 18:50, 10 Ian 2025
- Programul de Sărbători al obiectivelor Oradea Heritage 17:58, 19 Dec 2024
Revista Familia
- Dialogurile Familia: Mircea Pricăjan în dialog cu Raluca Nagy 10:49, 27 Noi 2024
- „Dintotdeauna am imortalizat fotografic călătoriile mele”. Interviu cu Liviu Stănescu 14:39, 07 Noi 2024
- „Întâlnirile Familia”: Liviu Stănescu - „Am fost la capătul lumii” 11:51, 07 Noi 2024
- Pragul Vaida #14: seria de lecturi indoor continuă cu poeții Teodora Coman și Alexandru Potcoavă 13:31, 29 Oct 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Întreruperea furnizării energiei termice pentru minipunctele termice din cartierul Nicolae Iorga 11:22, 30 Ian 2025
- Termoficare Oradea: Anunț angajare economist 11:50, 29 Ian 2025
- Termoficare Oradea: Întreruperea furnizării energiei termice pentru minipunctele termice de pe strada Branului 10:31, 28 Ian 2025
- Termoficare Oradea: Întreruperea furnizării energiei termice pentru 5 minipuncte termice din oraș 12:51, 27 Ian 2025
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.8595 RON
- 1 EUR = 4.9766 RON
- 1 HUF = 0.0122 RON