`
< Pagina precedentă 16 17 18 19 20 21 22 23 24 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?
De stiut
Colțul juridic
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Dan Simai
- Planul de regenerare urbană a cartierului Nufărul I a fost aprobat. Primăria a renunţat la noul drum printre blocuri contestat de orădeni! 03/12/2023
- Festivităţi de 1 Decembrie cu 3.000 de orădeni, zeci de politruci şi niciun pic de ciolan cu fasole (FOTO) 01/12/2023
- Cresc taxele și tarifele locale, în ciuda opoziției PSD și UDMR. Primarul Oradiei: Am încercat să fim „rezonabili, dar nu populiști” 30/11/2023
- Sezonul dronelor: Tot mai mulți fermieri bihoreni pariază pe noile tehnologii, pentru a înlocui munca umană 30/11/2023
- Vom plăti mai mult. Încălzirea apartamentelor din Oradea se scumpeşte cu 6,5%, prețul unei gigacalorii urcând la 397 lei 29/11/2023
- Zona Metropolitană Oradea lucrează la o hartă integrată cu toate informaţiile din arealul său (FOTO) 29/11/2023
- Prima etapă a bugetării participative. Proiectul statuii din bronz a poetului Petőfi Sándor a fost cel mai votat online. Vezi care este topul! 28/11/2023
- Marți, la Primărie: Dezbatere publică pe tema planului de amenajare a Zonei Metropolitane Oradea, cu proiecte de 4 miliarde euro 27/11/2023
- Maternitatea orădeană recuperează din PNRR investițiile de 22 milioane lei în modernizarea terapiei intensive pentru nou născuţi 26/11/2023
- Ministrul Energiei a fost la Oradea. "Avem asigurat gazul necesar încălzirii consumatorilor casnici pentru toată iarna", anunță primarul Birta 22/11/2023
- Administrarea centrului intermodal din cartierul Episcopia a fost scoasă la licitație. Vezi de când va funcționa! (FOTO) 22/11/2023
- Ce părere aveți? Construirea unei clădiri cu antenă 5G în Oradea a intrat în dezbatere publică (FOTO) 22/11/2023
- Loviți de tram-tren! Proiectul trenului-tramvai care ar urma să treacă pe strada Lacul Roșu stârnește critici și controverse (FOTO) 22/11/2023
- Mai au 60%... Constructorii încearcă să termine refacerea halei din Piața Cetate până la sfârșitul anului (FOTO) 21/11/2023
- Strada Meşteşugarilor din Oradea ar putea reveni cu dublu sens la sfârşit anului (FOTO) 21/11/2023
- Circulația în jurul parcului Nicolae Bălcescu din Oradea a redevenit cu sens unic (FOTO/VIDEO) 20/11/2023
- Primul în lume: Povestea orădeanului Marius Balogh, golgheterul campionatului mondial de minifotbal (FOTO/VIDEO) 19/11/2023
- Primul proiect al Primăriei Oradea care primește finanțare europeană în ciclul 2021 – 2027 18/11/2023
- Viitorul e aici! Dronele ar putea ajuta la depăşirea crizei angajaţilor în agricultura bihoreană (FOTO) 16/11/2023
- Mult mai scump: Costurile proiectelor de reabilitare energetică a mai multor școli din Oradea au crescut cu circa 50% 16/11/2023
- Unică în România, staţia geotermală de lângă Oradea Arena a fost pusă în funcţiune. Deservește 5.000 de consumatori (FOTO) 15/11/2023
- În ultima clipă! Primăria Oradea încearcă să închidă până în decembrie 15 proiecte europene, dar 9 vor continua și la anul (FOTO) 15/11/2023
- După aproape o jumătate de an, strada George Enescu din Oradea a fost redeschisă traficului auto (FOTO) 14/11/2023
- Veniţi în Felix! Mii de vizitatori s-au arătat interesați de vacanțe în complexul President, la Târgul de Turism din Bucureşti (FOTO) 13/11/2023
- Primăria a pierdut procesele cu orădenii care se opun lărgirii străzilor Avram Iancu și Evreilor Deportaţi și realizării unei străpungeri în zona Libertăţii 13/11/2023
- Parcarea subterană de pe strada Independenţei din Oradea a fost inundată sâmbătă noaptea. De vină ar fi un șofer teribilist 13/11/2023
- Șantiere după șantiere: Primăria a scos la licitație construcția pasajului Decebal (FOTO / VIDEO) 11/11/2023
- O veche catedrală ortodoxă din Oradea ar putea fi reabilitată printr-un proiect european de 23,1 milioane lei 10/11/2023
- Visit Sânmartin! Băile Felix şi 1 Mai se promovează la marile târguri de turism din Londra, Bucureşti şi Barcelona (FOTO) 09/11/2023
- Strada Evreilor Deportați din Oradea se închide traficului auto începând de joi seară. Află cât vor dura restricțiile! 08/11/2023
< Pagina precedentă 16 17 18 19 20 21 22 23 24 Pagina următoare >
- „Un moment nebunesc” la Grammy: Soția lui Kanye West a purtat o rochie transparentă și fără lenjerie 11:36, 03 Feb 2025
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Posturi „croite” după chipul și asemănarea copiilor și amicilor șefilor din Universitate! 00:00, 03 Feb 2025
- Anticorupție în slow-motion: DNA Oradea „freacă” de ani de zile dosarul afacerilor lui Dorel Dume 09:01, 03 Feb 2025
- Cazul Puia, o victorie 13:35, 03 Feb 2025
- Ilie Bolojan, huiduit de angajații Senatului: a anunțat „reducerea sinecurilor”, a flotei auto și a cotei de carburanți, dar și creșterea programului de lucru (FOTO/VIDEO) 11:23, 22 Ian 2025
- Minciunile lui Grindeanu: Susține că Bolojan a concediat la CJ Bihor 200 de oameni, dar 195 au câștigat procesele. Realitatea: 105 posturi reduse, doar 2 persoane reangajate 19:40, 23 Ian 2025
- Avem aleși avuți! BIHOREANUL vă arată cum sunt averile noilor parlamentari: de la socialistul latifundiar la liberalul de la bloc (DOCUMENTE) 07:57, 29 Ian 2025
- Ilie Bolojan a fost huiduit la Focșani, de Mica Unire. A fost singurul demnitar de rang înalt care a participat vineri la festivități (FOTO/VIDEO) 15:52, 24 Ian 2025
- Vrei să descoperi lumea roboților? Un club din Oradea recrutează membri 20:12, 03 Feb 2025
- Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, reținuți de procurorii DIICOT în dosarul delapidărilor Nordis, de 71 de milioane de euro (VIDEO) 19:58, 03 Feb 2025
- Nopți cu refrene: Urmează o nouă serie de concerte la Noo’vo Resto Lounge și prima ediție a petrecerilor Rivo Loco din 2025 19:30, 03 Feb 2025
- Primăria Sânmartin a câştigat o finanţare de 10 milioane euro pentru construirea celui mai mare aquapark din zonă, cu 5.000 de locuri (FOTO) 18:50, 03 Feb 2025
- François Bayrou devine noul prim-ministru al Franței după căderea guvernului Michel Barnier
- Un milionar la CJ Iași: locuințe în Dubai, terenuri și colecții valoroase în declarația de avere | Ziarul de Iași
- Analiză Martens. Ce am învățat din referendumul pro-UE trecut la limită în Republica Moldova
- Turcia ar putea deveni un partener economic cheie pentru UE, dacă își îmbunătățește statul de drept
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 16:55, 30 Ian 2025
- Anunț Compania de Apă Oradea 09:00, 17 Ian 2025
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:35, 23 Dec 2024
- Anunț Compania de apă Oradea 08:30, 17 Dec 2024
Ultimele Comentarii
- Foarte bine. La cat mai multe! Sper sa mai fie si la Salonta unul si la... Postat 03 Feb 2025, 20:00 de Kid
- Sa castigat inca o batalie, dar nu razboiul Pana la concediere mai este cale lunga,... Postat 03 Feb 2025, 17:22 de IonutV
- Ai luat-o in blat Puia? Ai crezut ca esti vesnic... Aroganta te-a... Postat 03 Feb 2025, 17:08 de scorilo
- Gara Oradea Depoul sau atelierul unde se repara vagoane... Postat 03 Feb 2025, 16:50 de Victorvlad12
- https://www.ebihoreanul.ro/user_files/2024_schita_prelungire_Barnutiu_01.jpg aici sa nu se repete istoria, si sa indrepte... Postat 03 Feb 2025, 16:48 de unu
Bihoreanul tipărit
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Posturi „croite” după chipul și asemănarea copiilor și amicilor șefilor din Universitate! 00:00, 03 Feb 2025
- Problemele salubrității din Bihor: Insulele digitalizate nu sunt de calitate, gălețile verzi ar putea dispărea, iar halda rămâne fără administrator 09:10, 02 Feb 2025
- Directorul RER Vest, Pálhegyi Zoltán, despre o reciclare mai eficientă a deșeurilor în Oradea: „Ar trebui o colectare la nivel de scară” 13:00, 31 Ian 2025
- Câinele, BMW-ul și GDPR-ul: Un câine i-a avariat mașina, dar nu îl poate da în judecată pe stăpân... din cauza Poliției 07:57, 31 Ian 2025
ACTUAL
- Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, reținuți de procurorii DIICOT în dosarul delapidărilor Nordis, de 71 de milioane de euro (VIDEO) 19:58, 03 Feb 2025
- Vremea în următoarele săptămâni. Vezi ce temperaturi ne așteaptă! 12:48, 03 Feb 2025
- Klaus Iohannis nu își dă demisia. Răspunsul președintelui pentru cei care îi cer să plece din funcție (VIDEO) 11:59, 03 Feb 2025
- Perchiziții în dosarul Nordis: DIICOT a descins în 65 de locații din România și Monaco și cercetează o delapidare de 71 de milioane de euro (VIDEO) 11:14, 03 Feb 2025
Stiri SPORTIVE
- FC Bihor şi-a mai adus un jucător din prima ligă, pe Dan Lucian Panait, care ultima dată a evoluat la Oţelul Galaţi 18:25, 03 Feb 2025
- Organizat la Oradea, Campionatul european de înot în ape înghețate ar putea deveni evenimentul anului. Votează și tu! 19:40, 02 Feb 2025
- Şapte asociaţii judeţene de sport din Bihor şi-au premiat cei mai buni sportivi din anul 2024 (FOTO/VIDEO) 10:23, 02 Feb 2025
- Victorie importantă pentru CSM CSU Oradea, la Voluntari, în derby-ul etapei din Liga Naţională de baschet masculin 08:18, 02 Feb 2025
BIHOREANUL TV
- „Night at the Opera”. Prima ediție Rivo Loco din 2025, cu Narcisa Badea, DJ Adrian Șaguna, Orchestra Filarmonicii din Oradea și alți invitați (VIDEO)
- Acțiune ecologistă inedită: Brazi de Crăciun, aruncați într-un lac din Bihor, ca să devină adăpost pentru pești (FOTO/VIDEO)
- Accidentul mortal de pe centura Sânmartin: Șoferul unei Dacia a intrat pe contrasens și s-a lovit de un TIR (VIDEO)
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: De la Școala de Moașe, la prima parcare etajată din oraș (FOTO) 18:37, 02 Feb 2025
- Problemele salubrității din Bihor: Insulele digitalizate nu sunt de calitate, gălețile verzi ar putea dispărea, iar halda rămâne fără administrator 09:10, 02 Feb 2025
- Sortarea e la modă! În 2024, în Oradea s-au colectat peste 500 de tone de deșeuri textile 11:15, 01 Feb 2025
- Directorul RER Vest, Pálhegyi Zoltán, despre o reciclare mai eficientă a deșeurilor în Oradea: „Ar trebui o colectare la nivel de scară” 13:00, 31 Ian 2025
Bihor
- Vrei să descoperi lumea roboților? Un club din Oradea recrutează membri 20:12, 03 Feb 2025
- Primăria Sânmartin a câştigat o finanţare de 10 milioane euro pentru construirea celui mai mare aquapark din zonă, cu 5.000 de locuri (FOTO) 18:50, 03 Feb 2025
- Încă două clădiri vor fi amenajate în Gara Oradea. Vezi despre ce este vorba! 16:34, 03 Feb 2025
- Se înlocuieşte canalizarea veche de 50 de ani dintre blocurile de pe strada Corneliu Coposu (FOTO) 16:00, 03 Feb 2025
Stiri Oradea
- Primăria Sânmartin a câştigat o finanţare de 10 milioane euro pentru construirea celui mai mare aquapark din zonă, cu 5.000 de locuri (FOTO) 18:50, 03 Feb 2025
- Un nou cămin studențesc în campusul Universității din Oradea 17:20, 03 Feb 2025
- Încă două clădiri vor fi amenajate în Gara Oradea. Vezi despre ce este vorba! 16:34, 03 Feb 2025
- Se înlocuieşte canalizarea veche de 50 de ani dintre blocurile de pe strada Corneliu Coposu (FOTO) 16:00, 03 Feb 2025
Timp Liber
- Nopți cu refrene: Urmează o nouă serie de concerte la Noo’vo Resto Lounge și prima ediție a petrecerilor Rivo Loco din 2025 19:30, 03 Feb 2025
- „Corzi în dialog”: recital cu trei instrumente, marți, la Filarmonica Oradea 18:00, 03 Feb 2025
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: O nouă ediție Mojo Wedding Expo, la ERA Park 10:14, 03 Feb 2025
- ReStrălucire: Măști folosite în tratarea cancerului și transformate în opere de artă vor fi expuse la Oradea 20:25, 02 Feb 2025
Oradea Heritage
- Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului, marcată cu o expoziție la Sinagoga Aachavas Rheim din Oradea 11:15, 27 Ian 2025
- Oradea Heritage: Eminescu, omagiat la Oradea de Ziua Culturii Naționale 15:35, 15 Ian 2025
- Programul Zilei Culturii Naționale de la statuia lui Mihai Eminescu din Oradea 18:50, 10 Ian 2025
- Programul de Sărbători al obiectivelor Oradea Heritage 17:58, 19 Dec 2024
Revista Familia
- Dialogurile Familia: Mircea Pricăjan în dialog cu Raluca Nagy 10:49, 27 Noi 2024
- „Dintotdeauna am imortalizat fotografic călătoriile mele”. Interviu cu Liviu Stănescu 14:39, 07 Noi 2024
- „Întâlnirile Familia”: Liviu Stănescu - „Am fost la capătul lumii” 11:51, 07 Noi 2024
- Pragul Vaida #14: seria de lecturi indoor continuă cu poeții Teodora Coman și Alexandru Potcoavă 13:31, 29 Oct 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Întreruperea furnizării energiei termice pentru minipunctele termice din cartierul Nicolae Iorga 11:22, 30 Ian 2025
- Termoficare Oradea: Anunț angajare economist 11:50, 29 Ian 2025
- Termoficare Oradea: Întreruperea furnizării energiei termice pentru minipunctele termice de pe strada Branului 10:31, 28 Ian 2025
- Termoficare Oradea: Întreruperea furnizării energiei termice pentru 5 minipuncte termice din oraș 12:51, 27 Ian 2025
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.7959 RON
- 1 EUR = 4.9767 RON
- 1 HUF = 0.0122 RON