`
< Pagina precedentă 10 11 12 13 14 15 16 17 18 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?
De stiut
Colțul juridic
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Dan Simai
- Florin Birta către locuitorii din Episcopia: „În toamnă vor începe lucrările de introducere a reţelelor de apă şi canalizare în cartier” (FOTO) 11/04/2024
- Oradea neînsemnată: Lipsa indicatoarelor rutiere dă bătăi de cap șoferilor care circulă prin orașul cu peste 50 de șantiere (FOTO) 11/04/2024
- Cozi mari în zona Parcului Industrial I, din cauza lucrărilor la pasajul suprateran. Cum fentează șoferii și ce măsuri pregătește Primăria Oradea (FOTO) 09/04/2024
- Liceul Tehnologic Dual Oradea ar putea funcţiona, din toamnă, în campusul amenajat de Consiliul Judeţean Bihor (FOTO) 09/04/2024
- Şcoala Gimnazială Juhász Gyula din cartierul orădean Episcopia va fi reabilitată printr-un proiect european de 11,4 milioane lei (FOTO) 08/04/2024
- Amenajarea piațetei Independenţei din Oradea a ajuns la jumătate (FOTO/VIDEO) 08/04/2024
- Deţinuţii din Penitenciarul Oradea vor face curăţenie pe malurile cursurilor de apă din oraș 06/04/2024
- Record absolut. 78% dintre orădenii care şi-au plătit impozitele până la 31 martie au apelat la mijloacele online 04/04/2024
- Oraș cu handicap: În vânătoare de parcări, numărul șoferilor din Oradea cu legitimații de handicap a crescut exploziv (FOTO) 04/04/2024
- Federația Patronilor Bihor are șef nou și s-a rupt de UNPR-ul lui Ioan Lucian! (FOTO) 03/04/2024
- Peste 33.700 de fermieri bihoreni sunt aşteptaţi să-și ceară subvenţiile de la APIA. Perioada în care pot depune solicitările e mai scurtă 03/04/2024
- "Nu vrem drum!". Orădenii din Oncea se opun amenajării unei legături rutiere prin cartier care să lege zona Paleu de Şoseaua Borşului 02/04/2024
- Gata cu gratuitatea! Începând din 1 aprilie, șoferii plătesc dacă își lasă mașina în parcarea subterană de lângă Cetatea Oradea 01/04/2024
- Alexandru Chira, directorul APTOR, a preluat și conducerea Fundației pentru Protecția Monumentelor 01/04/2024
- Noi săpături? Încă 29 de kilometri conducte ce țin de 19 puncte termice din Oradea ar putea fi modernizaţi 31/03/2024
- Rămâne parc! Primăria Oradea a căzut la pace cu dezvoltatorul imobiliar Imopark, care dorea să construiască un bloc pe spaţiul verde din spatele Bisericii Emanuel (FOTO) 29/03/2024
- Aprobat și apoi dărâmat! Un showroom abia construit în Oradea va fi demolat pentru amenajarea viitorului drum de legătură dintre Paleu și Calea Borșului (FOTO) 28/03/2024
- Să fie lumină! Peste 800 de corpuri de iluminat din Oradea au fost înlocuite cu LED printr-un proiect de circa 7 milioane lei 28/03/2024
- Asfaltarea străzii Eroului Necunoscut din Oradea provoacă ambuteiaje. Va mai dura aproape două săptămâni (FOTO) 27/03/2024
- Drum nou și pasaj suprateran în Oradea! Comuna Paleu va fi legată direct de Şoseaua Borşului printr-un drum de 3,17 kilometri prin cartierul Oncea 27/03/2024
- În Oradea, facturile de încălzire pe luna februarie sunt cu 25% mai mari, spre disperarea proprietarilor 27/03/2024
- Organizatorii concertului „La Familia” au fost amendați de Poliția Locală Oradea pentru afișaj ilegal 25/03/2024
- Parcări, extremă urgență! Șantierele din zona Spitalului Județean din Oradea au „ucis” parcările. Unii văd în asta o afacere (FOTO) 19/03/2024
- Pregătiri de Ziua maghiarilor. Primăria Oradea a aprobat restricții de circulație pentru desfășurarea în siguranță a festivităților de 15 martie 13/03/2024
- Primăria Oradea reclamă vandalii în instanță. Un adolescent, condamnat să plătească 11.000 de euro (FOTO) 12/03/2024
- Drumarii municipalităţii asfaltează strada Caporal Constantin Muşat din cartierul Tineretului (FOTO) 11/03/2024
- Pusă la pământ! Piaţa Nufărul din Oradea a fost demolată, iar materialele duse la fier vechi (FOTO) 11/03/2024
- USR Bihor acuză că primarul Birta a dat sarcină Poliției Locale să interzică distribuirea de pliante, Primăria Oradea neagă. Cine are dreptate? (VIDEO) 11/03/2024
- Casele bunicilor: Bătrânii Oradiei și-ar dori ca centrele sociale din cartiere să fie deschise și în weekend (FOTO) 11/03/2024
- "Interzis pietonilor". Trotuarul din strada Independenţei a fost închis cu gard, începând din dreptul Podului Sfântul Ladislau (FOTO) 09/03/2024
< Pagina precedentă 10 11 12 13 14 15 16 17 18 Pagina următoare >
- „Un moment nebunesc” la Grammy: Soția lui Kanye West a purtat o rochie transparentă și fără lenjerie 11:36, 03 Feb 2025
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Posturi „croite” după chipul și asemănarea copiilor și amicilor șefilor din Universitate! 00:00, 03 Feb 2025
- Anticorupție în slow-motion: DNA Oradea „freacă” de ani de zile dosarul afacerilor lui Dorel Dume 09:01, 03 Feb 2025
- Oradea ieri, Oradea azi: De la Școala de Moașe, la prima parcare etajată din oraș (FOTO) 18:37, 02 Feb 2025
- Ilie Bolojan, huiduit de angajații Senatului: a anunțat „reducerea sinecurilor”, a flotei auto și a cotei de carburanți, dar și creșterea programului de lucru (FOTO/VIDEO) 11:23, 22 Ian 2025
- Minciunile lui Grindeanu: Susține că Bolojan a concediat la CJ Bihor 200 de oameni, dar 195 au câștigat procesele. Realitatea: 105 posturi reduse, doar 2 persoane reangajate 19:40, 23 Ian 2025
- Avem aleși avuți! BIHOREANUL vă arată cum sunt averile noilor parlamentari: de la socialistul latifundiar la liberalul de la bloc (DOCUMENTE) 07:57, 29 Ian 2025
- Ilie Bolojan a fost huiduit la Focșani, de Mica Unire. A fost singurul demnitar de rang înalt care a participat vineri la festivități (FOTO/VIDEO) 15:52, 24 Ian 2025
- Se înlocuieşte canalizarea veche de 50 de ani dintre blocurile de pe strada Corneliu Coposu (FOTO) 16:00, 03 Feb 2025
- Incendiu la un autobuz OTL în Săldăbagiu de Munte. Flăcările au fost stinse de șofer (FOTO) 15:09, 03 Feb 2025
- Canadian în anchetă la Oradea: A furat un telefon de 7.000 de lei din Lotus Center. A fost prins de poliţişti cu ajutorul unui tânăr 14:45, 03 Feb 2025
- Incendiu la un magazin de papetărie din Marghita, situat lângă o stație de gaz (FOTO) 14:14, 03 Feb 2025
- François Bayrou devine noul prim-ministru al Franței după căderea guvernului Michel Barnier
- Un milionar la CJ Iași: locuințe în Dubai, terenuri și colecții valoroase în declarația de avere | Ziarul de Iași
- Analiză Martens. Ce am învățat din referendumul pro-UE trecut la limită în Republica Moldova
- Turcia ar putea deveni un partener economic cheie pentru UE, dacă își îmbunătățește statul de drept
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 16:55, 30 Ian 2025
- Anunț Compania de Apă Oradea 09:00, 17 Ian 2025
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:35, 23 Dec 2024
- Anunț Compania de apă Oradea 08:30, 17 Dec 2024
Ultimele Comentarii
- Sunt nuanțe, dar CNATDCU are dreptate Dincolo de faptul că secțiunea de „mulțumiri”... Postat 03 Feb 2025, 16:25 de educatie
- Sunt un prost hater conspiraționist Dl Criș câteva întrebări: Dacă nu avea... Postat 03 Feb 2025, 15:42 de CivisUlpianum
- Sa ridem cu Ponta! sa ridem cu/de victoras ponta!! :) :) ori... Postat 03 Feb 2025, 08:40 de TanarSiNelinistit
- da este primaria haiducii , ia de la bogati si da... Postat 03 Feb 2025, 07:39 de jinei
- Ceva nu-mi miroase a bine. Atâtea întrebări... Deci, primăria a luat ceva construcții... Postat 03 Feb 2025, 07:21 de Vio_427
Bihoreanul tipărit
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Posturi „croite” după chipul și asemănarea copiilor și amicilor șefilor din Universitate! 00:00, 03 Feb 2025
- Problemele salubrității din Bihor: Insulele digitalizate nu sunt de calitate, gălețile verzi ar putea dispărea, iar halda rămâne fără administrator 09:10, 02 Feb 2025
- Directorul RER Vest, Pálhegyi Zoltán, despre o reciclare mai eficientă a deșeurilor în Oradea: „Ar trebui o colectare la nivel de scară” 13:00, 31 Ian 2025
- Câinele, BMW-ul și GDPR-ul: Un câine i-a avariat mașina, dar nu îl poate da în judecată pe stăpân... din cauza Poliției 07:57, 31 Ian 2025
ACTUAL
- Vremea în următoarele săptămâni. Vezi ce temperaturi ne așteaptă! 12:48, 03 Feb 2025
- Klaus Iohannis nu își dă demisia. Răspunsul președintelui pentru cei care îi cer să plece din funcție (VIDEO) 11:59, 03 Feb 2025
- Perchiziții în dosarul Nordis: DIICOT a descins în 65 de locații din România și Monaco și cercetează o delapidare de 71 de milioane de euro (VIDEO) 11:14, 03 Feb 2025
- Victor Ponta se vrea președintele țării: „O să propun un proiect radical, de schimbare totală” (VIDEO) 16:37, 02 Feb 2025
Stiri SPORTIVE
- Organizat la Oradea, Campionatul european de înot în ape înghețate ar putea deveni evenimentul anului. Votează și tu! 19:40, 02 Feb 2025
- Şapte asociaţii judeţene de sport din Bihor şi-au premiat cei mai buni sportivi din anul 2024 (FOTO/VIDEO) 10:23, 02 Feb 2025
- Victorie importantă pentru CSM CSU Oradea, la Voluntari, în derby-ul etapei din Liga Naţională de baschet masculin 08:18, 02 Feb 2025
- FC Bihor a suferit prima înfrângere în amicale, 1-2 cu maghiarii de la Karcag SE, după un meci de 120 de minute (FOTO) 19:01, 01 Feb 2025
BIHOREANUL TV
- „Night at the Opera”. Prima ediție Rivo Loco din 2025, cu Narcisa Badea, DJ Adrian Șaguna, Orchestra Filarmonicii din Oradea și alți invitați (VIDEO)
- Acțiune ecologistă inedită: Brazi de Crăciun, aruncați într-un lac din Bihor, ca să devină adăpost pentru pești (FOTO/VIDEO)
- Accidentul mortal de pe centura Sânmartin: Șoferul unei Dacia a intrat pe contrasens și s-a lovit de un TIR (VIDEO)
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: De la Școala de Moașe, la prima parcare etajată din oraș (FOTO) 18:37, 02 Feb 2025
- Problemele salubrității din Bihor: Insulele digitalizate nu sunt de calitate, gălețile verzi ar putea dispărea, iar halda rămâne fără administrator 09:10, 02 Feb 2025
- Sortarea e la modă! În 2024, în Oradea s-au colectat peste 500 de tone de deșeuri textile 11:15, 01 Feb 2025
- Directorul RER Vest, Pálhegyi Zoltán, despre o reciclare mai eficientă a deșeurilor în Oradea: „Ar trebui o colectare la nivel de scară” 13:00, 31 Ian 2025
Bihor
- Se înlocuieşte canalizarea veche de 50 de ani dintre blocurile de pe strada Corneliu Coposu (FOTO) 16:00, 03 Feb 2025
- Incendiu la un autobuz OTL în Săldăbagiu de Munte. Flăcările au fost stinse de șofer (FOTO) 15:09, 03 Feb 2025
- Canadian în anchetă la Oradea: A furat un telefon de 7.000 de lei din Lotus Center. A fost prins de poliţişti cu ajutorul unui tânăr 14:45, 03 Feb 2025
- Incendiu la un magazin de papetărie din Marghita, situat lângă o stație de gaz (FOTO) 14:14, 03 Feb 2025
Stiri Oradea
- Se înlocuieşte canalizarea veche de 50 de ani dintre blocurile de pe strada Corneliu Coposu (FOTO) 16:00, 03 Feb 2025
- ReStrălucire: Măști folosite în tratarea cancerului și transformate în opere de artă vor fi expuse la Oradea 20:25, 02 Feb 2025
- Un bloc cu 9 etaje ar urma să fie construit la intersecția străzilor Decebal cu Tudor Vladimirescu 14:04, 02 Feb 2025
- Oradea a pierdut anul trecut venituri de circa 100 milioane lei. Vezi ce s-a întâmplat! 09:13, 01 Feb 2025
Timp Liber
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: O nouă ediție Mojo Wedding Expo, la ERA Park 10:14, 03 Feb 2025
- ReStrălucire: Măști folosite în tratarea cancerului și transformate în opere de artă vor fi expuse la Oradea 20:25, 02 Feb 2025
- „Night at the Opera”. Prima ediție Rivo Loco din 2025, cu Narcisa Badea, DJ Adrian Șaguna, Orchestra Filarmonicii din Oradea și alți invitați (VIDEO) 18:30, 31 Ian 2025
- Puya și Bad and Boujee Party la Oradea: Ultimele șanse pentru rezervări și bilete la preț redus! 17:00, 31 Ian 2025
Oradea Heritage
- Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului, marcată cu o expoziție la Sinagoga Aachavas Rheim din Oradea 11:15, 27 Ian 2025
- Oradea Heritage: Eminescu, omagiat la Oradea de Ziua Culturii Naționale 15:35, 15 Ian 2025
- Programul Zilei Culturii Naționale de la statuia lui Mihai Eminescu din Oradea 18:50, 10 Ian 2025
- Programul de Sărbători al obiectivelor Oradea Heritage 17:58, 19 Dec 2024
Revista Familia
- Dialogurile Familia: Mircea Pricăjan în dialog cu Raluca Nagy 10:49, 27 Noi 2024
- „Dintotdeauna am imortalizat fotografic călătoriile mele”. Interviu cu Liviu Stănescu 14:39, 07 Noi 2024
- „Întâlnirile Familia”: Liviu Stănescu - „Am fost la capătul lumii” 11:51, 07 Noi 2024
- Pragul Vaida #14: seria de lecturi indoor continuă cu poeții Teodora Coman și Alexandru Potcoavă 13:31, 29 Oct 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Întreruperea furnizării energiei termice pentru minipunctele termice din cartierul Nicolae Iorga 11:22, 30 Ian 2025
- Termoficare Oradea: Anunț angajare economist 11:50, 29 Ian 2025
- Termoficare Oradea: Întreruperea furnizării energiei termice pentru minipunctele termice de pe strada Branului 10:31, 28 Ian 2025
- Termoficare Oradea: Întreruperea furnizării energiei termice pentru 5 minipuncte termice din oraș 12:51, 27 Ian 2025
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.7959 RON
- 1 EUR = 4.9767 RON
- 1 HUF = 0.0122 RON