`
< Pagina precedentă 9 10 11 12 13 14 15 16 17 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?
De stiut
Colțul juridic
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 1967 rezultate
- Mecena, scoate banii! Fundaţia liderilor UDMR Bihor datorează 166.000 lei bugetului local 27/11/2014
- Fosta şefă de la Restituirea Proprietăţilor, reţinută în dosarul Alinei Bica 24/11/2014
- Şefa DIICOT, Alina Bica, reţinută de DNA pentru abuz în serviciu 21/11/2014
- Doi orădeni, arestaţi după ce au furat 60.000 de euro şi 200.000 de lei dintr-o... pivniţă 18/11/2014
- Ei contra lor: Universitatea şi-a dat în judecată 14 angajaţi şi un prorector 18/11/2014
- Notăriţă sub sechestru: Livia Baciu a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală 14/11/2014
- Salve Club şi Călin Donca aduc clarificări la ştirile negative din ultimii ani 05/11/2014
- Şefa DNA: Dacă viitorul preşedinte nu va susţine lupta anticorupţie, totul este pierdut 01/11/2014
- Ioan Cupşa: M-am săturat de România şmecheră, respect România Normală! 31/10/2014
- Primarul comunei Avram Iancu şi fostul primar din Holod, reţinuţi pentru abuz în serviciu 23/10/2014
- Procuror DIICOT Tulcea, reţinut după ce a luat şpagă o oaie 22/10/2014
- Cine, câte lemne furate a confiscat? Şeful ITRSV, ruşinat de şeful Poliţiei că se împăunează cu munca altora 15/10/2014
- Ilie Sârbu este urmărit penal, într-un dosar de retrocedări ilegale 15/10/2014
- Lukoil ar putea închide definitiv rafinăria din România 09/10/2014
- Angajata unei societăţi de creditare, urmărită penal după ce a luat banii unor clienţi pe care i-a lăsat doar cu ratele 08/10/2014
- Rafinăria Lukoil Ploieşti şi-a întrerupt activitatea 04/10/2014
- Benzinăriile Lukoil, călcate de procurori: 230 de miloane de euro prejudiciu, din evaziune şi spălare de bani! 02/10/2014
- Maşinile discordiei: Curtea de Conturi acuză OTL că a cumpărat ilegal pentru Primărie 12 maşini, inclusiv pe cea folosită de Ilie Bolojan 25/09/2014
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit! 22/09/2014
- Primarul din Aleşd, trimis în judecată pentru conflict de interese. Zeno Ţipţer, acuzat că a atribuit contracte unei firme patronate de fiul său 19/09/2014
- Percheziţii la Primăria Beiuş: procurorii DNA Oradea au sigilat mai multe birouri şi scotocesc în vila primarului 17/09/2014
- "Tun" de 1,5 milioane euro: Administratorii a două firme au fost reținuți 04/09/2014
- Hopa Jenică! Cum au "albit-o" procurorii DNA pe jurista-şefă a Primăriei orădene 26/08/2014
- DNA a pus sechestru pe proprietăţile lui Dan Voiculescu, inclusiv pe sediul Antena 3 14/08/2014
- Spărgător cu ghinion: un hoţ care a intrat într-o casă a fost prins de proprietar chiar în timp ce-i golea portmoneul 12/08/2014
- Acuzat că a fentat Fiscul, un afacerist orădean s-a trezit cu 7 maşini sechestrate 11/08/2014
- Dan Voiculescu a petrecut prima noapte în penitenciar la Rahova 09/08/2014
- Dan Voiculescu, 10 ani de închisoare cu executare 08/08/2014
- Administratoarea asociaţiei Bălcescu, cea care a încercat să se sinucidă după ce locanicii au denunţat-o, e acuzată de poliţişti că a furat peste 160.000 lei 31/07/2014
- Rozalia Biro a povestit cum a scos-o Parchetul General de sub urmărirea penală 25/07/2014
- La bal pe la tribunal: O armată de avocaţi încearcă să-l scape pe Ioan Micula de scandalul distrugerii restaurantului Transilvania 25/07/2014
- Tu faci plajă, el te fură! Un hoţ care "opera" în Ştrandul din Aleşd a fost prins de poliţişti 22/07/2014
- Acordul de recunoaştere a vinovăţiei II 14/07/2014
- Preotul cârnăţar, trimis în judecată, cu tot cu asociat şi complici, pentru evaziune de 1,8 milioane de euro 09/07/2014
- Evazionistul "tapat" de fosta psihologă a Poliţiei Bihor, reţinut din nou pentru fraudă 09/07/2014
- Nou director financiar la Spitalul Municipal 08/07/2014
- Percheziţii la studiourile MediaPro. Prejudiciul din spălare de bani şi evaziune fiscală: 1,5 milioane euro 08/07/2014
- Afaceristul Cosmin Bonica a fugit de la propria arestare! (VIDEO) 03/07/2014
- Primăria îşi trimite oamenii în concediu: Orădenii pot parca liber, fără a putea fi amendaţi 01/07/2014
- "Băieţii deştepţi" în vizor: Cosmin Bonica de la Capa Instal şi Dan Fechete de la Dan&Dan Construct, reţinuţi 01/07/2014
- Percheziţii în Oradea, Haieu şi Sântandrei, la firmele şi locuinţele unor bihoreni bănuiţi că au fentat Fiscul cu peste 6 milioane lei 01/07/2014
- Lovitură de teatru! Ioan Micula ar putea fi nevoit să închirieze o sală pentru nunta fiicei 30/06/2014
- Încă o anchetă în familia Băsescu: Ginerele preşedintelui, urmărit penal 24/06/2014
- Cu pistolul în parcare: Patronul Famous Place susţine că scandalul de la Han a fost declanşat de cei care se dau victime 23/06/2014
- Patronul Trei G, Ion Govoreanu, condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru evaziune cu zahăr 23/06/2014
- Accidentele de circulaţie cu victime conform Noului Cod Penal, partea a doua 21/06/2014
- Jaf de milioane la Municipal: Şefa finanţelor Spitalului Municipal, silită să demisioneze sub ameninţarea cu Parchetul 11/06/2014
- PSD-ista Sonia Drăghici, trimisă în judecată pentru că şi-a angajat fiul ca şef al propriului cabinet parlamentar 10/06/2014
- Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit! 09/06/2014
- Fostul primar din Sârbi şi patronul unei firme orădene au fost reţinuţi pentru fraudă 03/06/2014
- Cum se poate evita o condamnare conform Noului cod penal. Împăcarea 02/06/2014
- Administratorul firmei de mezeluri Florava, Lucian Abrudan, arestat pentru fraudă şi spălare de bani! 22/05/2014
- Mafia pădurilor, în vizor: Ginerele chestorului Terente Merce, reţinut de Parchet, eliberat de Judecătorie 21/05/2014
- Hoţul din altar: Preotul arestat pentru un tun de 1,8 milioane de euro învârtea afaceri chiar în clădirile episcopiei! 21/05/2014
- Mafia care fură banii bolnavilor de cancer: Sume uriaşe de bani în casele unor medici care ar fi emis reţete false 20/05/2014
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit! 19/05/2014
- Inundaţii catastrofale în Bosnia şi Serbia, cu zeci de morţi şi peste 15.000 de persoane evacuate 18/05/2014
- Percheziţii la sediile Omniasig din ţară: Directorii sunt suspectaţi că au falsificat poliţe 14/05/2014
- Acuzat de evaziune fiscală de 1,8 milioane de euro preotul Ovidiu Pop şi doi dintre complicii săi, au fost arestaţi (FOTO) 13/05/2014
- "Creierul" grupării acuzată de DNA de o fraudă de peste 14 milioane de euro a primit al doilea mandat de arestare 09/05/2014
- Sistemul Big Brother funcţionează: Un tânăr care a furat o maşină, prins cu ajutorul camerelor de supraveghere din oraş (VIDEO) 08/05/2014
- Aleşii bihorenilor nu vor să ştie ce-a făcut Kiss cu terenurile judeţului. Un consilier: "Am gura fermoar!" 29/04/2014
- Şpăgile lui Kiss: De ce l-a luat DNA în vizor pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean 29/04/2014
- Fraudă de 14 milioane de euro, anchetată de DNA Oradea: 7 persoane au fost arestate (FOTO) 25/04/2014
- Sute de mii de euro, ridicaţi de procurori din casa unor medici acuzaţi de fraudă, prin operaţii estetice 25/04/2014
- "Scheletele" DIICOT-ului: Procurorii au "executat" un bihorean nevinovat, dar au ţinut la sertar dosarul unui celebru evazionist 24/04/2014
- Hoţ în sutană: Preotul reformat din Uileacu de Munte a vândut până şi pământul de sub biserică! 14/04/2014
- Cu taxă inversă: Curtea de Conturi impută Teatrului Regina Maria că a cheltuit nelegal peste 80.000 lei 11/04/2014
- Adrian Tărău, în vizor: Anchetă penală privind "trânteala" drepturilor TV ale Ligii de Fotbal 07/04/2014
- Bihoreni audiaţi la DIICOT Mureş: Tun de peste 1,6 milioane lei prin achiziţii intracomunitare de legume şi fructe 02/04/2014
- Trustul Media Pro, verificat într-un dosar de evaziune fiscală, cu prejudiciu de 20 de milioane de euro. Percheziţii la locuinţa lui Adrian Sârbu 01/04/2014
- Fosta soţie a directorului adjunct al Finanţelor Bihor Ioan Bercea, reţinută pentru evaziune fiscală de 3,2 milioane lei 27/03/2014
- Furt cu NUP: Un bihorean acuză Poliţia că apără hoţii care i-au furat animalele şi i-au incendiat ferma 24/03/2014
- Aproape 4.000 de cărţi de patrimoniu, inclusiv din secolul XVII, dispărute din Biblioteca Pedagogică 20/03/2014
- Nicuşor Constantinescu, şeful CJ Constanţa, reţinut pentru abuz în serviciu 20/03/2014
- Interceptări în dosarul cărnii: Preţul pot să-l şterg, eu pot să fac cu din-ăla, cu corectoru' 18/03/2014
- Scandalul cărnii expirate: Protecţia Consumatorilor începe controale în toate supermarketurile 12/03/2014
- Anchetă DIICOT: Carne stricată din UE, vândută în România 12/03/2014
- Trei orădeni au falsificat bancnote de 100 lei şi au încercat să le vândă ca să aibă bani de păcănele 06/03/2014
- Dr. Ovidiu Laurean Pop: Edilii au acceptat să îmi continui activitatea şi la Spitalul Pelican 04/03/2014
- Şpagă cu suspendare: După un deceniu de procese, instanţa supremă a dat verdictul final în dosarul "Mită în MapN" 27/02/2014
- Free Lili: Noul Cod Penal a scăpat-o de puşcărie pe gropara serelor orădene 24/02/2014
- Madam Parcelă: Cum s-a împroprietărit, în fals, o escroacă pe 4,4 hectare de teren în zonele rezidenţiale ale Oradiei 21/02/2014
- Noutăţi în legislaţia rutieră. Impactul noilor coduri penale 15/02/2014
- Protectorul de la Garda Financiară al patronului Trei G va face închisoare cu executare! 14/02/2014
- Bine scrise, prost "citite": Cine sunt "privilegiaţii" noilor coduri în Bihor 13/02/2014
- Anchetat pentru o fraudă de 14 milioane de lei, afaceristul Dorinel Edu este primul arestat la domiciliu din Bihor 11/02/2014
- S-a ras! Un orădean este cercetat pentru furt, după ce a vrut să fure 31 de seturi de lame de bărbierit 06/02/2014
- Jaf în Padiş: "Tun" de peste 1,5 milioane de lei prin defrişări ilegale în Parcul Natural Apuseni 06/02/2014
- Fostul şef al CNADNR, bihoreanul Dorin Debucean, condamnat cu executare la 3 ani şi 6 luni de închisoare 30/01/2014
- Ca să fie angajaţi cu carte de muncă, muncitorii unei brutării au fost puşi de patroni să... scoată credit! 30/01/2014
- Relu Fenechiu, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare 30/01/2014
- Poliţiştii SIF, locul întâi pe ţară la combaterea spălării banilor şi locul doi la combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei (FOTO) 30/01/2014
- Doi "piraţi" care distribuiau muzică pe internet, propuşi la judecată şi la plata unor despăgubiri de 11.000 euro 28/01/2014
- Funcţionara din Cefa a Băncii Cooperatiste Dacia, trimisă în judecată pentru un "tun" de 1,6 milioane lei 22/01/2014
- Directoarea Mână Lungă: Fosta directoare de la Colegiul Şaguna a ajuns pe mâna procurorilor, pentru delapidare şi corupţie 22/01/2014
- Fugarul din dosarul mega-fraudei în care e implicat şi iubitul lui Cheeky Girl s-a predat 08/01/2014
- Paguba provocată de hoţii care au defrişat în Padiş depăşeşte 20.000 lei 08/01/2014
- Din Caraibe în arest: Comisarul şef Ioan Brîndaş era şpăguit de evazionişti cu vacanţe de lux 02/01/2014
- Afaceristul italian Eros Gidiucci, administratorul fabricii de pantofi Melania, trimis în judecată pentru fraudă 31/12/2013
< Pagina precedentă 9 10 11 12 13 14 15 16 17 Pagina următoare >
- Capătă contur: Se lucrează la realizarea plăcii pasajului Decebal din Oradea (FOTO) 12:09, 31 Oct 2024
- Ce firme vor să reabiliteze pietonala Republicii și cum arată proiectul de transformare a corsoului din Oradea (FOTO) 08:51, 31 Oct 2024
- Se ascute concurența pe Aeroportul Oradea: din primăvară zboară spre București și AnimaWings, la prețuri ce încep de la 125 lei 11:40, 31 Oct 2024
- Ape otrăvite! Sub nasul autorităților, apele din Oradea sunt poluate des cu reziduuri din canalizarea menajeră (FOTO) 08:00, 31 Oct 2024
- „Rețeta” Nokian: Înainte de a începe producția la Oradea, fabrica Nokian trebuie să probeze că nu va polua orașul (FOTO) 08:01, 29 Oct 2024
- Noi restricții importante de trafic în Oradea: în zonele Dragoș Vodă și Matei Corvin se demontează podurile CFR 18:05, 30 Oct 2024
- Accident cu 3 mașini în Sudrigiu: O autospecială a Poliției Bihor a ajuns în șanț, iar un polițist a fost rănit. Vezi în ce condiții! (FOTO/VIDEO) 10:58, 26 Oct 2024
- „Nu încap două maşini!”. Locuitorii străzii Gheorghe Doja acuză că modernizarea străzii se face cu îngustarea carosabilului (FOTO) 20:01, 22 Oct 2024
- Filmul „Warboy”, al regizorului salontan Marian Crișan, a primit două premii din partea Uniunii Cineaștilor din România (VIDEO) 21:07, 31 Oct 2024
- PNL Bihor a decis vicepreședinții viitorului Consiliu Județean: Mircea Mălan și șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan. „Negocierile cu UDMR n-au dus nicăieri” 20:10, 31 Oct 2024
- Accident între un autoturism și un tramvai în Oradea. Circulație restricționată la intersecția Decebal - Calea Aradului (FOTO) 19:00, 31 Oct 2024
- FC Bihor vrea victorie în jocul de vineri de la ora 14:30, cu Concordia Chiajna 18:55, 31 Oct 2024
- Analiză Martens. Ce am învățat din referendumul pro-UE trecut la limită în Republica Moldova
- Turcia ar putea deveni un partener economic cheie pentru UE, dacă își îmbunătățește statul de drept
- Oficiali americani de rang înalt se unesc ca să o susțină pe Kamala Harris în cursa prezidențială
- SUA își reduce dependența de importurile din China, în timp ce UE pare a se îndrepta în direcția opusă
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:31, 23 Oct 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:35, 22 Oct 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 17:08, 06 Oct 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 14:11, 06 Oct 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- aici e un exces de zel: https://oradea.ro/wp-content/uploads/2024/01/str.Plevnei.pdf stiu ca vrem in 10 ani sa demolam un rand... Postat 01 Noi 2024, 00:04 de unu
- inteleg defapt ca s-a schimbat proiectul https://www.cjbihor.ro/nod-rutier-important-la-intersectia-dintre-dx-arad-oradea-si-legatura-cu-a3/... Postat 31 Oct 2024, 23:48 de unu
- a 4-a nevasta marca Vulvu... pardon, Vulgu... ptiu, ce-am Doamne ? Ia uite la "bietul" pensionar Daniel Vulvu,... Postat 31 Oct 2024, 22:12 de topograf
- Radeti voi, radeti ... Vedeti, asta e reteta succesului: sa nu... Postat 31 Oct 2024, 21:57 de oradea_mea_si_a_ta
- Cerculețele și suciturile.. ... comportă manoperă la greu, multe tăieturi... Postat 31 Oct 2024, 21:13 de georgemarian
Bihoreanul tipărit
- Ape otrăvite! Sub nasul autorităților, apele din Oradea sunt poluate des cu reziduuri din canalizarea menajeră (FOTO) 08:00, 31 Oct 2024
- Vinde și pleacă! O familie din Oradea e scoasă din casă de Primărie pentru a doua oară în decurs de 6 ani (FOTO) 07:58, 30 Oct 2024
- „Rețeta” Nokian: Înainte de a începe producția la Oradea, fabrica Nokian trebuie să probeze că nu va polua orașul (FOTO) 08:01, 29 Oct 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Va fi fabrica de anvelope Nokian una „eco” sau îi va deranja pe orădeni? 00:00, 28 Oct 2024
ACTUAL
- Inundațiile din Spania: 22 de români dați dispăruți (VIDEO) 14:08, 31 Oct 2024
- Cel mai bogat cioban din România, reținut de procurorii europeni. Ar fi făcut o fraudă de peste 2,2 milioane euro 12:25, 31 Oct 2024
- Profesorii primesc noi prime de carieră didactică. Ce pot cumpăra cu acești bani 16:50, 30 Oct 2024
- Inundații devastatoare în Spania: Zeci de morți într-o regiune în care locuiesc și mulți români (FOTO/VIDEO) 15:25, 30 Oct 2024
Stiri SPORTIVE
- FC Bihor vrea victorie în jocul de vineri de la ora 14:30, cu Concordia Chiajna 18:55, 31 Oct 2024
- Baschet: CSM CSU Oradea s-a impus în Polonia, este locul 1 în grupă şi s-a calificat pentru TOP 16 în FIBA Europe Cup 11:03, 31 Oct 2024
- Mai multe clasări pe podium pentru orădenii de la CSU, la competiții din România și din Ungaria (FOTO) 10:21, 31 Oct 2024
- Orădeanul Andrei David Toth a devenit campion naţional la box pentru cadeţi 22:33, 30 Oct 2024
BIHOREANUL TV
- Filmul „Warboy”, al regizorului salontan Marian Crișan, a primit două premii din partea Uniunii Cineaștilor din România (VIDEO)
- Mircea Bravo și bunica din Chinteni vin la Oradea pentru premiera de gală a filmului „Moartea în vacanță” (FOTO/VIDEO)
- Un artist din Oradea a doborât al patrulea record mondial! Thurzó a devenit cel mai rapid pianist din lume (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Curățenie „pe direct”: Locuitorii din Sânmartin nu vor mai plăti taxa locală de salubritate, ci vor fi clienți direcți ai RER Vest 11:00, 27 Oct 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum își tratau, pe vremuri, orădenii problemele stomatologice 09:11, 26 Oct 2024
- Școală, familie, comunitate 17:41, 25 Oct 2024
- Mentalitate de învingători: Doi antrenori din Oradea pregătesc viitorii fotbaliști antrenându-le nu doar corpul, ci și mintea (FOTO) 08:01, 25 Oct 2024
Bihor
- PNL Bihor a decis vicepreședinții viitorului Consiliu Județean: Mircea Mălan și șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan. „Negocierile cu UDMR n-au dus nicăieri” 20:10, 31 Oct 2024
- Accident între un autoturism și un tramvai în Oradea. Circulație restricționată la intersecția Decebal - Calea Aradului (FOTO) 19:00, 31 Oct 2024
- Semnal de alarmă: Cea mai recentă raportare a Direcției Județene de Statistică Bihor indică o scădere a câștigului salarial mediu 18:02, 31 Oct 2024
- Cinema Palace din OSC și Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, amendate de Protecția Consumatorilor (FOTO) 14:50, 31 Oct 2024
Stiri Oradea
- Premieră în Oradea: A fost ales un singur viceprimar, iar al doilea va fi propus la iarnă, după alegerile parlamentare (FOTO/VIDEO) 16:00, 31 Oct 2024
- Capătă contur: Se lucrează la realizarea plăcii pasajului Decebal din Oradea (FOTO) 12:09, 31 Oct 2024
- Fără căutare: Doar șase orădeni s-au dus la dezbaterea pe seama impozitelor din 2025 (FOTO) 09:34, 31 Oct 2024
- Ce firme vor să reabiliteze pietonala Republicii și cum arată proiectul de transformare a corsoului din Oradea (FOTO) 08:51, 31 Oct 2024
Timp Liber
- Oradea Nights Festival 2024: doar o zi până la debut! 16:50, 31 Oct 2024
- Doi artiști orădeni, premiați la Barcelona pentru fotografiile lor (FOTO) 15:31, 31 Oct 2024
- La Mini Academia de Teatru, actorii orădeni Daniel și Georgia Vulcu îi vor învăța pe copii tainele acestei arte și cum să se dezvolte armonios 13:31, 31 Oct 2024
- Concert „In Memoriam”, în premieră în acompaniamentul orgii Bazilicii Romano-Catolice din Oradea 15:45, 30 Oct 2024
Oradea Heritage
- Oradea Heritage: Noaptea Sinagogilor Deschise la Oradea 18:14, 14 Oct 2024
- Expoziție de bijuterie contemporană sustenabilă la Casa Darvas-La Roche din Oradea 19:38, 09 Oct 2024
- Ziua Europeană a Patrimoniului la Oradea 12:01, 17 Sep 2024
- Video Mapping pe fațada Pasajului Madach-Republicii. Anuala de artă și știință Neo Art Connect - NAC 2024 20:00, 23 Aug 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #14: seria de lecturi indoor continuă cu poeții Teodora Coman și Alexandru Potcoavă 13:31, 29 Oct 2024
- Ion Mureșan, unul dintre cei mai apreciați poeți români contemporani, vine la Pragul Vaida 12:37, 19 Oct 2024
- „Conferințele Familia”: Armand Goșu – Războiul din Ucraina și viitorul european al Moldovei 18:32, 08 Oct 2024
- „De la viață la carte și înapoi”: Apreciata scriitoare Ioana Pârvulescu susține o conferință la Oradea 12:41, 01 Oct 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea energiei termice pe străzile Cuza Vodă, Avram Iancu, Rachetei, Demetriu Teiușanu și Mihail Kogălniceanu 17:35, 29 Oct 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea energiei termice pe străzile Primăriei, Simion Bărnuțiu, Tuberozelor și Bulevardul Decebal 17:01, 29 Oct 2024
- Stadiul furnizării agentului termic pentru încălzire în Oradea 16:39, 21 Oct 2024
- Termoficare Oradea: Stadiul furnizării agentului termic pentru încălzire 17:25, 18 Oct 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5757 RON
- 1 EUR = 4.9745 RON
- 1 HUF = 0.0122 RON