URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Iulie 2012, 08:19

Verdict: ţeapă! Judecătoria Oradea a obligat o firmă să achite o datorie pe care nu o avea, unei firme cu care n-a făcut afaceri

Verdict: ţeapă! Judecătoria Oradea a obligat o firmă să achite o datorie pe care nu o avea, unei firme cu care n-a făcut afaceri ŢEPUIT DE JUSTIŢIE. "Nu am înşelat şi nu m-a înşelat nimeni până la vârsta asta", spune Sandu Chirilă (foto), obligat acum să se lase "ţepuit" cu voie de la justiţie...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cum ar fi ca, din senin, să ţi se ceară bani în contul unei datorii de care habar nu aveai? A păţit-o însuşi secretarul general al Federaţiei Române de Judo, orădeanul Alexandru Chirilă.

Anul trecut, revenit din străinătate, bărbatul s-a trezit cu portăreii pe cap, gata să-i ia două maşini de 16.000 euro pentru a "recupera" mai puţin de 5.000 euro pe care, chipurile, firma lui îi datora unei alteia, pe care nici n-o cunoştea. Culmea, totul s-a petrecut în baza unei hotărâri judecătoreşti, după un proces despre care - aţi ghicit! - omul nici măcar nu a ştiut. Iar când a aflat a fost prea târziu...

O greşeală

Absurda poveste a început în vara lui 2010. "Un necunoscut mi-a adus la firmă o factură. M-am uitat pe ea, am văzut că avea o valoare de 14.000 de lei şi că a fost emisă de o firmă din Bucureşti, TCE Logistica, care ne-ar fi vândut, cică, motorină. I-am spus omului că este o greşeală şi că nu o acceptăm la plată, pentru că nu cunoşteam firma şi nu am cumpărat niciodată nimic de la ea. De altfel, noi luăm combustibil numai de la benzinărie", spune Mariana Chirilă, asociată împreună cu soţul ei, la Prosport, firmă profilată pe comerţul cu produse, instalaţii şi echipamente pentru practicarea sportului.

"Soţului meu, care se pregătea de o competiţie internaţională, nu i-am spus nimic despre întâmplarea aia, că nu i-am dat importanţă. Poate dacă o făceam nu mai ajungeam aici", povesteşte femeia.

Judecat în lipsă

După încă un an, în iulie 2011, când s-au întors de la un concurs de judo desfăşurat în îndepărtata Japonie, soţii Chirilă s-au trezit cu o somaţie de la Societatea de Executori Judecătoreşti Beiuşan, să achite 18.392 lei, ca "debit către SC TCE Logistica SA Bucureşti, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de urmărire şi executare". "Am aflat că în timp ce eram plecaţi, firma noastră a fost obligată de Judecătoria Oradea să achite aşa-zisa datorie firmei din Bucureşti. Procesul s-a judecat într-o singură înfăţişare, doar pe procedură, nu pe fond. Judecătorul a constatat că nu am contestat datoria şi a hotărât s-o plătim, fără să se gândească nici că o firmă de curierat nu poate comercializa produse petroliere, nici că nu avea contract cu noi, nici că nu putea dovedi că ne-ar fi livrat motorină!", zice Sandu Chirilă.

Cum obligarea la plată nu poate fi atacată cu recurs sau apel la o instanţă superioară, omul a uzat de singura posibilitate rămasă: aşa-numita acţiune în anulare, pentru anularea deciziei iniţiale. Dar, cum procesul s-a judecat la aceeaşi instanţă, iar dosarul a fost soluţionat de acelaşi magistrat care a dat şi prima sentinţă (şi a cărui recuzare a fost respinsă), demersul a fost zadarnic. Urmarea? Executorul Bogdan Beiuşan a pus sechestru pe trei din cele şase maşini ale Prosport, iar două le-a şi scos la licitaţie: un Opel pe care l-a evaluat "din burtă" la 7.000 euro şi un Suzuki preţăluit tot fără expertiză la 10.000 euro. "Valoarea fiecărei maşini depăşeşte cu mult pretinsa datorie, dar executorii sunt obişnuiţi să-ţi vândă bunurile la preţ de nimic", acuză Chirilă.

Plăteşte pentru alţii

Pus cu spatele la zid, orădeanul nu a mai putut decât să facă o plângere penală pentru înşelăciune împotriva firmei din Bucureşti, pentru că aceasta "a emis cu rea-credinţă o factură, fără să ne livreze niciun produs şi fără să ne presteze niciun serviciu". Nici după un an, însă, acţiunea penală n-a înaintat măcar cu un pas. De vină, spune Chirilă, e indolenţa poliţiştilor, care n-au avansat cu cercetările, astfel că firma sa va fi executată prin vânzarea celor două maşini puse sub sechestru înainte de a se dovedi înşelăciunea.

Între timp, bărbatul a făcut investigaţii pe cont propriu, aflând că firma din Bucureşti vrea să scoată bani de la el doar pentru că nu a fost plătită de o altă firmă de curierat, din Oradea, cu care într-adevăr Prosport avusese un contract pentru expediţii de colete. "Noi am avut un contract cu Ro Curier Logistic Grup Oradea, care avea datorii către TCE Logistica Bucureşti. Şi, deşi nu am avut nicio datorie către orădeni, bucureştenii - pentru simplul motiv că n-au putut scoate banii de la firma din Oradea - s-au gândit să ne execute pe noi", spune Sandu Chirilă, confirmat şi de fostul manager al firmei de curierat din Oradea, Pablo Ţicarat.

Până una-alta, pentru că executorul Beiuşan a organizat deja licitaţia pentru vânzarea celor două maşini sechestrate de la firma sa, administratorul Prosport nu are încotro şi va plăti în locul firmei de curierat din Oradea. Iar de la cea din Bucureşti, care a comis un abuz executându-l pe el, nu-şi va recupera banii decât după finalizarea procesului penal deschis pentru înşelăciune. Care, la cum se mişcă "organele", dar şi după felul în care judecă magistraţii, are toate şansele să se încheie la calendele greceşti...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Informatie
Stie cineva daca executorul Beiusan Gheorghe are rude sau prieteni la Tribunalul Bihor?
Postat 01 Decembrie 2012, 18:29 de .
A2
Rezolvarea problemelor se va face poate daca ne-am uni mai multi oameni pacaliti de acesti sarlatani care se imbogatesc pe munca noastra, si sa aiba curajul sa mearga mai departe.. Si sa o facem cu tot tacamul.
Postat 14 Noiembrie 2012, 20:42 de 17
Nu se sesizeaza nimeni?
Se pare ca nu au frica de nimeni ,aplica legea cum vor ei:actualizeaza cheltuielile de judecata,comunica somatii la alte adrese,nu intocmesc proces verbal de situatie......cine continua lista neregulilor ?
Postat 12 Noiembrie 2012, 22:26 de Stop !
A2
il sustin pe d-l chirila. ulciorul nu merge de multe ori la apa. dar pana atunci executorii au puterea de a face ce vor cu bunurile pe care le detii. sunt ei mai multi dar odata cineva va reusi sa demonstreze abuzurile pe care le fac catre foarte multi oameni nevinovati. traiesc bine cei trei ......vor fi trasi oare la raspundere de unde si cum ?????sunt si eu in proces. acesti trei... m-au executat silit acuma in luna noiembrie. a trebuit sa ies din apartament. cu un copil de 5 ani. ar trebui sa ne unim mai multi care au fost executati de acesti executori si sa facem ce trebuie facut pana in panzele albe. D-zeu sa le dea pedeapsa care o merita si suferinta tuturor oamenilor care au avut de suferit netinind cont de nimic. Banii se fac usor pt unii si se impart cu usile inchise. Au viata faina executorii si cei din umbra care iti da verdictul.........cica fara cale de atac!
Postat 11 Noiembrie 2012, 22:02 de 17
absurd
de ce sa faca JUDECATORIA un jaf ilegal il luau si l faceau disparut daca a dat tunuri, fara cadavru si arma crimei nu exista crima, apropo celor care dau tunuri nu se stie ce combinatii vi se pregatesc e foame si cand e foame se gasesc solutii legale , nu inteleg de ce judecatoria se murdareste ? cu acte , e absurd, mercenarii nu vor muri niciodata .
Postat 21 Iulie 2012, 17:48 de penibil si
si totusi....
un singur om din tara asta zice ca justitia merge bine! oricum el se refera la justitia pentru politicieni! Sunt probleme si la nivelele inferioare dar in cazul asta ceva totusi nu e in regula! am senzatia ca "perdantul" ascunde totusi ceva! Ar fi prea de tot sa fie adevarata intreaga poveste!
Postat 21 Iulie 2012, 01:01 de TDS
life is life
lasand la o parte faptul ca Chirila asa zisul "pagubit" e ruda cu directorul Bihoreanului, tot Chrila si el (a naibii coincidenta), lasand la o parte faptul ca nea Sandu Chirila este un obisnuit al banilor nemunciti (in 2012 are CINCI proiecte cu finantare nerambursabila de la primarie !) si ca ciupeste de unde poate, am eu asa o senzatie ca nu si-a luat tzeapa, ci chiar a meritat-o ;)
Postat 21 Iulie 2012, 00:01 de nea Chirila
Sej Beiusan
Sej Beiusan nu prea respecta Codul de Procedura Civila.....................
Postat 20 Iulie 2012, 23:34 de Sej Beiusan
nu are cum balta are 100 de pesti un peste ai :)))
nu are cum executorul sa puna in vanzare decat o masina cititi legea
Postat 20 Iulie 2012, 13:44 de ciudat !!!
un ingeras de cinci ucis !!
nu poate sa ia cele doua masini decat una si sa se indrepte cu un avocat bun cu plangere penala impotriva administratorului firmei ca a emis factura fictiva a delapidat din gestiune.
Postat 20 Iulie 2012, 13:41 de ciudat !!!
Mda
Staţi liniştiţi că nu-i aşa cum credeţi , judecătorii şi judecătoarele de la instanţele orădene au un singur scop pentru care se duc la lucru : să-şi servească rudele ( soţii , soţiile , fii , fiicele ) , pe prietenii rudelor precum şi pe prietenii proprii cu sentinţe favorabile. Ei resping somaţiile de plată numai celor care nu sunt din gaşcă , dar cei din familie şi din cercul de prieteni sunt serviţi la primul termen.
Postat 20 Iulie 2012, 11:41 de Somatii de plata
teparii castiga mereu
teparii cum sunt teszari si avocatul lui gusti man ,dau tepe permanent si au castig de cauza ! justitia este oarba in tara asta!
Postat 20 Iulie 2012, 10:26 de ana
somatie_de_plata
Judecatoria Oradea este halucinanta in pronuntarea hotaririlor privind emiterea somatiilor de plata (O.G.5 si O.G.119). Sunt avocat si am avut si am in continuare multe asemenea procese. IN functie de judecatorii care solutioneaza sunt cazuri in care desi ai contract, facturi acceptate de debitor prin semnatura iar debitorii nici macar nu contesta creanta ti se respinge actiunea. Motivarile sunt, in functie de starea de spirit pe care o ai cand le citesti sau absurde sau hazlii, dar de cele mai multe ori nu au legatura cu realitatea.Sunt alte cazuri, ca cel prezentat cand cu o usurinta fenomenala sunt admise actiunile de acest gen. Interesant, nu e asa? Eu am avut de a face cu ambele situatii. As mai mentiona faptul ca majoritatea judecatorilor care solutioneaza aceste cereri nu au completat (macar) in viata lor o factura, nu au participat niciodata la negocierea sau incheierea unui contract comercial si in general nu au nici cea mai mica idee despre ce inseamna administrarea si relatiile de afaceri ale unei firme private. Totusi ei judeca.....Succes(uri) in continuare justitiabililor :) Participati la un asemenea proces si veti afla daca sunteti sau nu o persoana norocoasa!!!
Postat 20 Iulie 2012, 09:31 de mircea
CEDO
Cred ca doar cu o plangere catre CEDO omul isi poate recupera datoria :))) Daca dobitocii nu i-au emis nici macar citatie,etc , i-ar fi incalcat din prima articolul 6 din conventie :))))))))))))) Atata tot ca dureaza, iar magistratii oricum nu raspund pentru faptele lor, si chiar daca s-ar promulga legea raspunderii magistratilor (civila) e o problema... magistratii de multi ani au asigurare de \"malpractix\" chiar daca inca nu raspund pentru faptele lor.
Postat 20 Iulie 2012, 09:17 de B
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON