În politică penibilul nu are limite. O dovedeşte din plin fostul secretar PDL Bihor, Mircea Matei, care îşi "mitraliază" adversarii sub pseudonim, pe Facebook. Şi nu doar adversarii...
Pe lângă săgeţile aruncate spre primarul Ilie Bolojan sau BIHOREANULUI, Matei face şi jocuri în propriul partid, luându-i la mişto pe Ştefan Seremi şi pe prefectul Gavrilă Ghilea. În schimb, arătând nu doar demagogie crasă, dar şi probleme de echilibru, şeful ANRSC se laudă singur, îşi dă like-uri, vorbeşte cu "clona" sa în timpul serviciului, mergând până la a susţine că, dintre toţi PDL-iştii, el era singurul care se putea bate cu Bolojan pentru Primăria Oradea!
De toate pentru toţi
Fostul secretar PDL Bihor, Mircea Matei, ajuns şeful Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de utilităţi publice, se află într-o ofensivă cibernetică nebănuită. BIHOREANUL l-a urmărit de mai multă vreme, după ce l-a depistat ascuns în spatele unui cont special creat pe reţeaua de socializare Facebook ca să verse venin şi să se laude pe sine. Redacţia a găsit numele respectiv, Tarabostes Dacus, asociat IP-ului unui calculator de la ANRSC prin care Matei trimite regulat mesaje. Acum e momentul să ştie toată lumea...
Tarabostes Dacus s-a născut pe 17 ianuarie, strategic, cu câteva luni înainte de campania electorală şi în perioada în care Matei "cocea" ridicarea licenţei CET-ului orădean. Pentru ca mesajele să fie auzite unde trebuie, la "Friends" şi-a adăugat colegi de partid, ziarişti şi alte persoane publice locale, între care PDL-iştii Mişu Jan Manolescu sau Dorin Corcheş, dar şi duşmani precum preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, sau şeful ITM, Nicolae Hoduţ. "Sine ira et studio (fără ură şi părtinire - n.r), voi începe să postez de tot felul, inclusiv comentarii, în principal despre ceea ce se întâmplă, se vorbeşte, se aude şi se va petrece în Oradea şi Bihor! Qui rogat non errat (cine cercetează nu greşeşte)", promitea Tarabostes în primul său mesaj. A minţit!
Inspirate din presa locală, postările critică tot: de la protestatarii din Piaţa Unirii şi "bezmeticul" Călin Miron sau agitatorul Horea Vuşcan, până la "diktatorul demn de milă" Ilie Bolojan, pe care-l învinuieşte atât de "impotenţă managerială", cât şi de reducerile de personal şi tăierea salariilor din Primărie. Desigur, tema arzătoare o constituie noul CET pe gaz, a cărui construcţie Matei n-o agreează, şi actualul CET, căruia şeful ANRSC i-a retras, recent, licenţa de operare.
Sub lupă
Dacă despre administraţia liberală era cumva firesc să cârcotească, Tarabostes a început tirul acuzelor cu propriii colegi din PDL, pe teme diverse, ca de pildă înregimentarea foştilor liberali Radu Ţîrle şi Nicolae Jolţa în partid sau desemnarea candidatului la Primărie. Înţepăturile nu-i ocolesc pe şeful filialei, Ştefan Seremi, şi pe prefectul Gavrilă Ghilea. Despre cel din urmă Matei scrie că doar a mimat cearta cu liderul PNL Cornel Popa privind instigarea suporterilor FC Bihor la protestele din centrul oraşului. "În Bihor şefii partidelor sunt toţi pe aceeaşi mână: Kiss, Mang, Popa, Seremi şi Ghilea! Nimic nu se poate întâmpla bun atâta timp cât blatul politic e în floare", acuza Tarabostes.
Pe 23 ianuarie, când fostul primar Petru Filip, mentorul lui Matei, împlinea 57 de ani, Tarabostes s-a grăbit să-i facă urări elogioase. În schimb, l-a pus la colţ pe Seremi şi ai lui: "În echipa lui Seremi e vânzoleală mare. Băieţii sunt în derivă totală. Cel mai bulversat e Hoduţ. Omului îi e frică că va reveni echipa lui Filip (care e aia?) şi vor lua partidul înapoi, iar el, micuţul pupincurist a lui Seremi şi Ghilea, va rămâne pe lângă, fără funcţii". În stilul său alunecos, Matei inducea inclusiv ideea că Hoduţ ar învârti afaceri la ITM împreună cu o colegă şi că şi-ar fi făcut vacanţa în Turcia "cu familia şi cu altă familie, a unui domn cu care ITM are un mic contract". De ce a ajuns în vizor şeful ITM? Simplu: e locul de unde a plecat, pe uşa din dos, atât Matei, cât şi fosta lui amantă...
Happy Birthday, by Matei
Pe 24 ianuarie, prefectul Ghilea a primit un nou "cadou", de ziua lui: Tarabostes l-a făcut parvenit şi "miliardar provenit din Mebo şi din păcălirea celorlalţi acţionari". "Gabi are studii superioare făcute de curând la Vadu Crişului, deci are cunoştinţe proaspete, are şi master... Un singur lucru nu are: onoare!", arunca Matei. La fel i-a persiflat şi pe Radu Ţîrle - "un nimeni care peste noapte a devenit (mai corect a fost făcut de Filip) senator fără studii superioare", şi pe UDMR-istul Alexandru Kiss - "miliardar provenit dintr-un depanator tv".
Matei are chef de vorbe mai ales în timpul serviciului, la ANRSC, deci pe bani publici, uneori chiar de bună dimineaţă. Pe 3 februarie, de pildă, scria cu patos despre "bunicuţul Seremi şi pretenul său Gabi", care "au avut grijă ca în Bihor partidul să fie varză". Pe Ghilea chiar l-a transformat în ţintă constantă, spunând că acesta trebuia să demisioneze de mult deoarece "e printre cei mai neprofesionişti prefecţi din ţară". "Nici să copieze nu ştie, remember!", ataca Matei, amintind un episod din 2009, când Ghilea fusese acuzat că a copiat la examenul de confirmare pe post.
Nici măcar Blaga n-a scăpat de Tarabostes: el s-ar putea întoarce în Bihor să candideze la parlamentare, "că la Bucureşti nu mai are loc", dar Matei se îndoieşte până şi de faptul că bihoreanul ar strânge voturi acasă, fiindcă "nu e departe" de valoarea unor Seremi şi Ghilea.
Candidatul... cine?
Cum era de aşteptat, singurul "curat şi uscat", pe care aşa zisul Tarabostes nu l-a atacat niciodată, este Mircea Matei. Ba dimpotrivă, l-a lăudat la greu. "Singurul care se putea bate cu Bolojan era Matei, dar au avut grijă să-l îndepărteze Seremi şi Ghilea, că le putea crea probleme. Mulţi îl regretă pe Matei din partid şi nu numai!", se autolinguşea el.
În cătarea lui Tarabostes a ajuns şi directorul Hidroelectrica Bihor, Mihai Groza, când a aflat că ar putea fi trimis să se "bată" cu Bolojan. "Adică va fi candidatul la Primărie veşnicul (sau cum îi mai zic unii, "săracul") Groza, cel care în 2008, în campanie, era mereu obosit, de trăgea Matei & Comp. de el să vină la acţiuni, dar nu aveau cu cine". "Ce surpriză! Bolo poate pleca în concediu până în iulie!", anunţa Tarabostes.
Laudele pe care şi le administra singur l-au "gâdilat" atât de tare pe Matei încât, ca să dea impresia că cineva chiar îl admiră, omul a început să-şi dea like-uri la postări şi chiar să-şi răspundă sieşi. Când, de pildă, Tarabostes a pus pe tapet scandalul cu angajarea formală a lui Matei la Luxten Oradea, atacând BIHOREANUL care semnalase cazul, Matei a parat, cu "bărbăţie": "Mersi, eşti drăguţ(ă), dar nu am nevoie de bodyguarzi, mă descurc şi singur. Am greşit în 2008, nu trebuia să-mi dau demisia de la Luxten, nu era nicio incompatibilitate şi indiferent ce făceam tot aşa se scria la comandă. Deja e istorie...", s-a victimizat PDL-istul.
Execuţia CET
Cea mai interesantă parte a mesajelor ţine însă de CET căci, cu aproape o lună înainte să-i ridice licenţa, pe 20 februarie, Tarabostes anunţa satisfăcut că la Electrocentrale "se prefigurează o surpriză de proporţii!!!". "Toate la timpul lor!", spunea el misterios, pregătindu-şi minuţios execuţia şi aruncând din când în când detalii de "insider".
Flagrant e că pe 2 martie, chiar la o zi după ce aghiotanţii săi veniseră la Oradea în control, Tarabostes a reprodus citate largi din raportul lor. Detalii pe care, culmea, ca director al ANRSC, Matei a refuzat să le prezinte oficial presei, inclusiv BIHOREANULUI, motivând - în fals - că nu ar fi publice, iar datoria lui e să le protejeze. "Ieri s-a finalizat controlul, iar ce s-a constatat e absolut de neimaginat. Oare ce urmează după asta? Vor fi luate măsuri la nivel local? Vor cădea ceva capete?", se agita, în schimb, Tarabostes pe internet.
Culmea tupeului a fost că pe 14 martie, la scurt timp după ce ANRSC a decis într-o şedinţă inchizitorială retragerea licenţei CET, Matei şi-a anunţat victoria sub pseudonim, înainte să o facă oficial. "Electrocentrale a rămas fără licenţă, asta a decis comisia ANRSC de la Bucureşti! Deci s-a întâmplat ceea ce scrie la lege. Corect!", jubila el.
Fără cuvinte
Deconspirat de BIHOREANUL ca fiind penibilul Tarabostes şi solicitat, prin adresă scrisă, să-şi prezinte public punctul de vedere, ca politician şi reprezentant de frunte al administraţiei statului, Matei a dat încă o dovadă de laşitate, refuzând să spună un cuvânt. Solicitarea ziarului ar "excede competenţelor care au fost conferite ANRSC prin lege", a răspuns Matei, ca şi cum măgăriile sale nu i-ar privi pe toţi contribuabilii care cotizează la leafa-i grasă.
Cert e că, de la adresa BIHOREANULUI încoace, pe Facebook, atât politicianul cât şi clona sa au intrat în silenzio stampa. Chiar aşa, Matei, ţi-au pierit lăudătorii?
POLITICIAN DE MAHALA
BIHOREANUL, duşmanul nr. 1
Cum era de aşteptat, de bălăcărelile lui Mircea Matei n-a scăpat nici BIHOREANUL, devenit enervant fiindcă de-a lungul anilor i-a dezvăluit adevărata faţă. Legat de articolul recent, care arăta cum a vrut să-i ia fostei concubine banii pe jumătate din apartamentul obţinut printr-un "şmen" de partid (chiar dacă asta însemna să-şi lase în stradă până şi propriii copii), Matei scria, sub pseudonimul Tarabostes, cu dispreţul caracteristic: "Ha,Ha,Ha! Iar au vrut şacalii de la BIHOREANUL să-l muşte de cur pe Matei şi nu au reuşit decât să-l mângaie pe ouă!". "Nu mai citiţi porcăria aia de BIHOREANUL. Nu au făcut nimic bun în Oradea!", îşi îndemna el prietenii pe Facebook, catalogându-i pe jurnalişti "mercenari" şi "dubioşi". Ce o fi făcut, însă, Matei bun pentru Oradea? Acest capitol lipseşte deocamdată de pe conturile sale de Facebook...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.