URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Aprilie 2010, 15:41

Tokes contraatacă!

Tokes contraatacă! DE AICI A PORNIT TOTUL. Cu două săptămâni în urmă, BIHOREANUL (facsimil) dezvăluia în premieră acuzaţiile grave pe care Tokes Edith, soţia europarlamentarului Tokes Laszlo, i le aducea acestuia în cererea de divorţ înaintată Judecătoriei Oradea. Iritat că informaţiile au fost preluate de presa naţională şi de cea străină, Tokes s-a declarat victima unei "cruciade securistice", şi a cerut socoteală magistraţilor. "Bănuiala mea e că informaţiile au fost obţinute de ziaristă direct de la dosarul instanţei", zice Tokes
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scandalul declanşat de divorţul pe care Edith Tokes i l-a intentat europarlamentarului Laszlo Tokes, dezvăluit în premieră de BIHOREANUL, este departe de a se termina. Nemulţumiţi că imaginea prelatului a fost serios şifonată de acuzaţiile aduse de consoartă, apropiaţii acestuia s-au lansat într-un atac furibund împotriva femeii.

Cel mai vehement e chiar fratele lui Tokes Laszlo, profesorul de teologie Tokes Istvan, care îşi învinovăţeşte cumnata de toate problemele din căsnicie. Iar asta pentru că, zice el, femeia nu e capabilă să-şi înţeleagă soţul, pe care l-a folosit doar ca să-l jupoaie de bani!

Lucrătură securistă

Detaliile şocante dezvăluite de soţia lui Tokes, care arată o faţă a episcopului neştiută încă de public şi total contrară principiilor morale după care pretinde că se ghidează, l-au scos pe acesta din pepeni. Nu-i de mirare, căci femeia pretinde că pe parcursul căsătoriei preotul a traumatizat-o şi terorizat-o psihic, a înşelat-o cu alte femei şi a umilit-o, marginalizând-o constant şi ţinând-o departe de viaţa publică.

După şocul primelor zile în care a fost asediat de presă, europarlamentarul s-a scufundat în tăcere, invocând că vrea să protejeze "intimitatea şi sacralitatea vieţii de familie de evidentele intenţii politice nocive, precum şi de presa de scandal". Concomitent, însă, a făcut reclamaţie la Judecătoria Oradea, că de ce a aflat BIHOREANUL date din cererea de divorţ a nevestei, şi şi-a scos la înaintare aghiotantul, pe Toro Tibor, preşedintele executiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, pentru ca acesta să înfiereze public dezvăluirile, punându-le pe seama vechii sale obsesii, Securitatea.

"Este un scenariu adaptat de la serviciile secrete ale vechiului regim, demers care se înscrie în eforturile de denigrare din ultimii 20 de ani îndreptate împotriva lui Tokes Laszlo, care a fost ţinta unei perpetue campanii menite să-l discrediteze politic şi moral. Scopul vădit al acestei cruciade propagandiste, născută în bucătăria Securităţii regimului postcomunist, este demolarea imaginii eroului de la Timişoara, a apărătorului spiritului anticomunist al Revoluţiei, a celei mai credibile personalităţi care luptă pentru unitatea spirituală a comunităţilor maghiare care trăiesc în ţările din Bazinul Carpatic", turuie Toro într-o scrisoare publică.

03 sotii Tokes 2.jpgI-a rupt predica!

Scrisoarea lui Toro e dublată de o alta, mult mai spumoasă, semnată de fratele lui Tokes Laszlo, profesorul de teologie Tokes Istvan. Declarându-se trecut printr-un calvar asemănător cu cel al europarlamentarului, Tokes Istvan consideră că are responsabilitatea de a arăta şi "cealaltă faţă" a monedei. Adică pe cea a cumnatei, pe care o descrie ca fiind o materialistă şi o arogantă, care nu dădea un ban pe soţul ei.

"După o ceartă care a degenerat, a rupt în faţa soţului ei predica acestuia, ba mai mult, s-a întâmplat şi să-i spargă cu toporul uşa biroului. Anul trecut a fost în stare să poarte o campanie de denigrare împotriva acestuia la alegerile europarlamentare", arată în scrisoarea sa deschisă fratele lui Tokes.

"Mă întreb cum se simte acel bărbat care ani la rândul (ocupat fiind, datorită nenumăratelor obligaţii), după ce se întoarce acasă în acele zile aglomerate, nu primeşte căldură din partea soţiei şi nici măcar o cană de cafea? A cărui soţie nu este capabilă să-i ofere înţelegere, ci doar să-l considere bancherul personal?", arată Tokes Istvan, care găseşte şi o explicaţie pentru faptul că Edith a intentat divorţul abia acum, după 25 de ani de căsnicie: "Atât timp cât era de împărţit o cotă dintr-un salariu modest de preot nu era interesant. Acum se înghesuie să devină victimă pentru cei 30% din salariul de parlamentar european".

Tunsori de Debreţin şi psihiatru personal

Fratele europarlamentarului spune însă că, în ciuda terorii pe care pretinde că a trăit-o, femeia n-a dus-o rău nici în vremurile în care soţul ei era episcop. "L-a însoţit în Argentina, Australia, America, bineînţeles fără să se comporte aşa cum se cuvine unei episcopese. Doamna mergea la coafor şi la cumpărături la Debreţin, asta chiar în timp ce pretinde că i se contabilizau toate cheltuielile, şi avea chiar şi un psihiatru personal, de care nu se putea lipsi. În plus, în anii lor buni, nu numai că a trecut casa şi pe numele ei, dar fratele meu a fost generos cu întreaga ei familie", îşi laudă Istvan fratele.

Culmea e că el găseşte explicaţii inclusiv pentru posibilele escapade ale episcopului. "Cât priveşte acuzele privind iubitele, din punct de vedere fizic, Laszlo nu a avut şi nu are timp pentru aşa ceva, însă, poate şi din cauza comportamentului soţiei sale, ca orice om celebru, nu a putut alunga câteva din frumuseţile care s-au cuibărit în patul său"!

03 sotii Tokes.jpg"Implantată" de Securitate

Fraţii Tokes par să fi făcut o pasiune din a coresponda prin scrisori cu Edith. După ce femeia a dezvăluit că fostul episcop ajunsese să converseze cu ea doar în scris, cumnatul ei povesteşte cum a certat-o epistolar după ce i-a dezvăluit intenţiile privind divorţul.

"I-am scris şi o scrisoare referitoare la divorţ, în care i-am spus că ori e bolnavă, ori foarte josnică. Uneori, în urma experienţelor familiale, cuget dacă nu cumva Securitatea sau urmaşii acesteia au implantat-o pe această femeie plină de ură şi cu foame de bani. Pe de altă parte mă bucur că, în sfârşit, fratele meu va scăpa din această situaţie de coşmar, mai ceva ca cea din anii Ceauşescu", zice Tokes Istvan.

Nici tatăl lui Tokes Laszlo nu are o părere prea bună despre noră. "Mă doare scandalul în care e implicat fiul meu", a declarat bătrânul Tokes ziarelor maghiare, susţinând însă că nu crede în acuzaţiile de infidelitate aduse fiului său. "Am cinci băieţi, dar despre el mi-aş putea închipui cel mai puţin că a făcut acest lucru", a spus Tokes senior.

"Prostii"

Interpelat de BIHOREANUL, Kovacs Zsolt, avocatul lui Tokes Edith, a declarat că soţia europarlamentarului nu intenţionează să răspundă acuzaţiilor pe care i le aduce familia soţului. "Iniţial, ne-am gândit să răspundem, dar ulterior doamna Edith a renunţat. Nu doreşte să intre în polemici. Ne pregătim de proces", explică avocatul.

Nici Tokes Laszlo nu comentează afirmaţiile fratelui său, pe care le consideră "prostii". "Nu înţeleg de ce a scris scrisoarea aceea. El nu are de unde să ştie ce se întâmplă în casa mea", a declarat BIHOREANULUI fostul episcop, care nici nu confirmă, nici nu infirmă poveştile dezvăluite de Tokes Istvan. "Eu, spre deosebire de ea, nu o să o vorbesc de rău...", a mai spus europarlamentarul. De fapt, nici nu trebuie, căci o fac alţii în locul lui...


CONFLICT
Judecată obiectivă

Reprezentanţii Judecătoriei Oradea au refuzat să comenteze pe marginea insinuărilor făcute de Tokes Laszlo cum că informaţiile din cererea de divorţ ar proveni din arhiva instituţiei. La plângerea fostului episcop, conducerea Judecătoriei a făcut o anchetă internă, stabilind că nu există nicio "încălcare a legii în legătură cu accesul la dosar, cu atât mai mult cu cât procesul de divorţ al soţilor Tokes este unul public".

Totodată, printr-un comunicat emis vinerea trecută, vicepreşedintele Judecătoriei, Cristi Danileţ, a cerut părţilor şi mass-media să nu implice justiţia în dezbaterea publică generată de caz. "Tocmai pentru a respecta dreptul la viaţa privată pe care îl au părţile implicate în dosarul 5792/271/2010, privind divorţul celor doi soţi, instanţa nici nu confirmă, nici nu infirmă relatările apărute deja în presă ca fiind susţineri cuprinse în cererea de chemare în judecată. Este libertatea presei de a dezbate acest caz şi a părţilor de a se implica în astfel de dezbateri publice, însă instanţa va rămâne în afara acestora, ea fiind autoritatea chemată să soluţioneze litigiul în cursul procedurii judiciare demarate la sesizarea părţilor", a arătat Danileţ.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON