Mircea Kovacs, preşedintele sindicatului din firma de transporturi internaţionale Centrum - H.Essers, a fost arestat săptămâna trecută pentru luare de mită.
Procurorii anticorupţie îl acuză că a pretins de la patronii belgieni peste 40.000 de euro ca să semneze contractul colectiv de muncă într-o variantă vădit defavorabilă angajaţilor.
Kovacs pretinde, în schimb, că totul e o făcătură şi că i s-a întins o cursă din pricină că devenise incomod. La fel cred şi colegii săi, care spun că liderul sindical fusese chiar ameninţat cu moartea, motiv pentru care îşi înregistra scrupulos toate întâlnirile cu staff-ul companiei. Aşa a ajuns, practic, să-şi imortalizeze propria arestare, filmare ce a ajuns în posesia BIHOREANULUI!
Denunţat de patron
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început ancheta împotriva lui Mircea Kovacs, liderul Sindicatului Naţional Speranţa Auto (SNSA) din cadrul grupului de firme H.Essers, pe 20 martie, în urma unor denunţuri făcute de către directorul firmei Centrum, una din societăţile companiei H.Essers, Gheorghe Urda, şi de Lenarth Lambert, unul dintre patroni.
Potrivit reclamaţiei, pe 5 februarie Kovacs ar fi pretins şi primit de la Lambert 20.000 de euro, pentru a semna contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în varianta propusă de conducerea firmei. Înţelegerea s-a şi materializat, iar tranzacţia a fost disimulată printr-un contract de împrumut, încheiat între Kovacs şi firmă, în condiţiile în care, spun procurorii, obiectul de activitate al societăţii este exclusiv transportul, deci n-avea cum încheia un asemenea act.
Sindicalistul, însă, i-a şi mulţumit patronului în scris pentru ajutor, două zile mai târziu. Într-o adresă semnată ca şofer de TIR şi întărind faptul că este vorba despre un "contract de împrumut", Kovacs i-a transmis "sincere mulţumiri" lui Lambert "pentru profesionalismul şi promptitudinea de care a dat dovadă în rezolvarea situaţiilor tensionate care au apărut, deoarece contractul de împrumut intervenit între noi a soluţionat parţial problemele care m-au afectat personal".
Una caldă, una rece
Peste poveste s-ar fi aşternut probabil tăcerea dacă ea nu ar fi ajuns, graţie directorului firmei, Gheorghe Urda, şi el şofer "la bază", la urechea angajaţilor. Supărat probabil că Mircea Kovacs nu devenise suficient de docil, dar şi pentru că acesta îl dăduse pe mâna procurorilor după ce a împuşcat câinii comunitari în curtea firmei, managerul a înştiinţat sindicatul, în scris, pe 13 martie, despre faptul că liderul "a primit 20.000 de euro şpagă" şi apoi a reiterat chestiunea şi într-o întâlnire cu şoferii.
Arătat cu degetul, Kovacs a dat-o la întors. I-a răspuns lui Urda tot printr-o adresă oficială, pe 23 martie, în care îi atrage atenţia că îl va da în judecată. "Cunoaşteţi foarte bine faptul că imputarea faptei de luare de mită expune orice persoană la sancţiune penală şi, totodată, e o armă de discreditare în faţa membrilor de sindicat. Vă solicit dovezile pentru afirmaţiile pe care le consider calomnii şi să prezentaţi scuze pentru minciunile fabricate din senin", acuza liderul sindical.
Totodată, într-o altă adresă trimisă membrilor conducerii companiei, Kovacs i-a înştiinţat că şi-a retras semnătura de pe contractul colectiv de muncă şi, pentru ca tacâmul să fie complet, a reclamat firma la ITM şi la RAR, acuzând-o de practici evazioniste şi muncă la negru. Motiv pentru care, furioşi, Urda şi Lambert l-au denunţat la DNA.
Pasul doi
Telefoanele liderului sindical au fost puse sub ascultare, iar pe 7 iunie Kovacs a fost pus sub urmărire penală. Asta deoarece, cu o zi înainte, spun anchetatorii - anunţaţi, fireşte, de reprezentanţii firmei - sindicalistul şi-ar fi dat în petec, cerând, sub acelaşi pretext al perfectării contractului colectiv de muncă, alţi 24.700 de euro. Întrevederea a avut loc în biroul belgianului, iar Kovacs nu a rostit vreo sumă cu voce tare, ci doar a scris-o pe o bucată de hârtie, pe care mai apoi a întins-o afaceristului.
Banii urmau să fie cuprinşi în vechiul contract de împrumut, încheiat pe 5 februarie, şi se adăugau la cei 20.000 de euro primiţi deja, urmând ca toţi să fie returnaţi în termen de 6 ani. În ce fel? Din salariul care urma să i se dubleze! Căci la întâlnire Kovacs a plusat cerând, pe lângă împrumut, şi o dublare a salariului, maşină de serviciu şi promisiunea că va putea lucra ca şofer pe TIR, pe lângă munca de sindicalist! Iar în schimb a promis lucruri pe care doar el putea să le rezolve, ca lider sindical: că va fi "pace" la ambele firme din companie, iar contractul colectiv de muncă pe unitate va fi semnat şi parafat.
Flagrant în direct
Tot pe 6 iunie, susţin anchetatorii, Kovacs a stabilit ca o primă tranşă de 15.000 de euro din cei 24.700 să-i parvină odată cu semnarea, pentru a doua oară, a contractului colectiv de muncă pe unitate, iar "lichidarea" de 9.700 de euro după intrarea acestuia în vigoare.
Pentru a pune şi mai mare presiune pe patroni, zic procurorii, la o săptămână după întâlnire, sub semnătura lui Kovacs, sindicatul a înaintat la Agenţia Judeţeană de Prestări Sociale o adresă prin care anunţa deschiderea conflictului de interese, pe motiv că unitatea refuză să negocieze contractul colectiv de muncă.
O zi mai târziu, sindicalistul a fost chemat în biroul lui Lambert, pentru a semna contractul cu pricina, dar şi să i se rezolve problema personală. Întâlnirea, înregistrată audio şi video de procurori, a fost fără incidente. Mulţumită camerelor de luat vederi, echipa de anchetatori a urmărit predarea banilor, dar şi negocierile purtate de către cei doi în privinţa clauzelor ce urmau să fie inserate în contract, inclusiv cele care îl priveau direct pe sindicalist.
O mică mare neînţelegere
Kovacs a fost oprit chiar în momentul în care ieşea din birou. Nu a negat primirea banilor, însă şi atunci şi ulterior, la audierile de la sediul DNA Oradea, a pretins că i-a luat doar cu titlu de împrumut şi că nu a condiţionat în vreun fel semnarea contractului colectiv de muncă.
"Este o neînţelegere. Eu banii i-am primit cu titlu de împrumut de la domnul Lambert deoarece am două credite scoase de la bancă şi, fiindcă nu mi s-a mai permis să ies în curse, nu am putut să-mi achit ratele şi riscam să îmi pierd casa. Încă din luna noiembrie a anului trecut am făcut cereri pentru împrumut, există dovezi", a declarat sindicalistul.
Kovacs a recunoscut că i s-a propus, într-adevăr, să ia banii, să închidă ochii la încălcările drepturilor şoferilor şi să semneze un contract colectiv de muncă fictiv, care le-ar fi permis patronilor să plătească oamenii la negru, pentru a se sustrage de la plata impozitelor şi taxelor către stat. "Dar eu am refuzat acest lucru. Le-am spus că banii îi voi returna. Nu am făcut nimic ilegal", a mai arătat sindicalistul.
Probleme la Centru(m)
Interpelaţi de BIHOREANUL, reprezentanţii companiei Centrum H.Essers au refuzat orice discuţie pe marginea cazului. Colegii liderului sindical sunt, însă, convinşi că acesta este victima unei înscenări puse la cale de conducerea societăţii, care nu a privit cu ochi buni faptul că omul nu s-a lăsat intimidat, în ciuda numeroaselor presiuni şi ameninţări cu moartea. Mulţumită lui, spun oamenii, unul din directorii care cerea sute de euro şpagă la angajare a fost destituit.
Tot Kovacs a fost cel care, în urma sesizărilor, a atras atenţia patronilor asupra practicilor nelegale. "Şoferii sunt plătiţi oficial cu salariul minim pe economie, iar restul sumelor le primesc la negru, în funcţie de kilometrii parcurşi. Moldovenilor nici nu le mai dau bani, decât la negru. În plus, oamenii sunt obligaţi să dea şpăgi la cântar, la poliţişti, la vameşi, şi poartă cu ei acte duble pentru mărfurile pe care le transportă. Totul, la comanda şefilor. Avem dovezi pentru toate aceste lucruri, şi chiar pentru altele", a povestit, sub protecţia anonimatului, unul dintre sindicalişti.
Un alt sindicalist, Ruszkai Istvan, membru în Biroul executiv al Sindicatului Speranţa Auto, este convins că liderul lor a fost "executat". "A spus de mult timp că i se pregăteşte ceva, a simţit acest lucru. De aceea înregistra toate discuţiile. Care om s-ar duce să ceară mită cu camera ascunsă pornită, cum a făcut el? Că nu doar procurorii au filmarea, ci şi el. El a cerut împrumut banii şi nu e prima dată când firma dă împrumuturi salariaţilor. În plus, nu putea condiţiona patronii cu semnarea contractului colectiv de muncă, pentru că acesta oricum trebuie aprobat de majoritatea membrilor de sindicat. E o minciună, o înscenare menită să ne discrediteze", susţine Ruszkai.
Vrea acasă
Mită sau înscenare? Rămâne să stabilească justiţia. Oricum, liderul sindical are cel puţin vina de a-şi fi rezolvat problemele personale pe spatele celor peste 300 de salariaţi care l-au delegat să le reprezinte interesele. Căci este evident faptul că niciunul dintre angajaţii firmei nu putea spera să beneficieze de un asemenea "împrumut". În cazul liderului sindical, au atârnat greu funcţia sa şi pericolul pe care îl putea reprezenta, prin coalizarea angajaţilor împotriva patronatului.
Cel puţin deocamdată, Mircea Kovacs rămâne un "pericol" nu doar pentru patronii săi, ci şi pentru ordinea publică. Aşa au decis, vineri, judecătorii Curţii de Apel Oradea, care au respins plângerea făcută de Paul Trif, avocatul sindicalistului, împotriva măsurii arestării. "Din punctul meu de vedere, arestarea s-a dispus fără o analiză atentă. Nici măcar nu s-a luat o pauză de deliberare, pentru a se studia cazul, aşa cum prevede procedura penală. S-a dat cu pumnul în masă şi s-au dictat 29 de zile de arest. Eu nu văd de ce, omul nu prezintă pericol, nu se sustrage urmăririi penale", a declarat BIHOREANULUI avocatul care luni, 21 iunie, va solicita punerea în libertate sub control judiciar pentru clientul său.
Doar nu a omorât pe nimeni. Ci numai s-a împrumutat de nişte bani...
PRO ŞI CONTRA
Nu-i OK
Cazul liderului de sindicat de la Centrum a împărţit organizaţiile sindicale din Bihor în două tabere, unii condamnând din start gestul acestuia, ceilalţi fiind convinşi că e victima unui complot.
În apărarea lui Kovacs sare şi Nicolae Morgovan (foto), preşedintele Blocului Naţional Sindical Bihor, care nu exclude ca sindicalistul să fi căzut într-o capcană după numeroasele reclamaţii pe care le-a făcut împotriva conducerii firmei, atât la ITM, cât şi la RAR.
"Ştiu că a reclamat faptul că la compania respectivă se face evaziune fiscală, că se lucrează la gri, la negru, iar pentru că nu a primit răspuns a sesizat Prefectura, solicitând măsuri împotriva celor două instituţii ale statului care nu au verificat aspectele semnalate. În asemenea condiţii, eu am semne mari de întrebare în privinţa demersului făcut împotriva acestui om", susţine liderul BNS.
De cealaltă parte, însă, Tudor Dicu (foto), prim-vicepreşedintele CNSLR Frăţia, nu vede cu ochi buni faptul că sindicalistul a ales să se împrumute chiar în timpul negocierii contractului colectiv de muncă.
"Cel puţin moral, nu trebuia să o facă în condiţiile date. Sindicatul trebuie să apere drepturile salariaţilor, moment în care, inevitabil, intră în clinciuri cu patronatul. Avându-l la mână cu împrumutul, patronii puteau să-i facă o înscenare. Oricum, nu e în regulă. Şi cred că este ilegal chiar ce s-a întâmplat acolo, dacă nu există stipulat în contractul colectiv de muncă faptul că firma poate acorda ajutoare angajaţilor. Chiar şi aşa, împrumuturile se fac cu acte, în sistem de casă de ajutor reciproc", spune Dicu.
NU-I TOTUNA
Variante de contracte
Cele două variante ale contractului colectiv de muncă, cea propusă iniţial de sindicat şi cea a societăţii, acceptată de Mircea Kovacs, sunt total diferite şi demonstrează faptul că liderul sindical a abandonat interesele oamenilor pe care îi reprezintă pentru a-şi rezolva propriile probleme.
Contractul sindicatulului prevedea o majorare salarială cu 100%, plata celui de-al 13-lea salariu, majorarea diurnei de la 35 la 52 de euro pe zi, dar şi mai multe sporuri. În contractul final, care a şi fost semnat de Kovacs, singurul care beneficia de majorarea salariului era doar el!
Acum, odată cu arestarea liderului sindical, reprezentanţii Sindicatului Naţional Speranţa Auto vor relua negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivelul unităţii.
LIDER PRECAUT
Sindicalistul înregistra tot
BIHOREANUL este în posesia înregistrărilor făcute de liderul SNSA, Mircea Kovacs, la întâlnirea avută cu patronul Centrum, Lambert Lenarth, pe 6 iunie, când a discutat condiţiile pentru obţinerea celui de-al doilea împrumut, de 24.700 euro, dar şi cu ocazia întrunirii din 15 iunie, în urma căreia a fost arestat de procurorii DNA.
Discuţiile dintre cei doi s-au purtat exclusiv în limba engleză, iar belgianul îi atrage atenţia în mai multe rânduri asupra faptului că "a primit bani mulţi pentru a semna contractul" şi că în schimbul banilor vrea "pace în companie, fără proteste" dar şi "un contract colectiv de muncă legal, semnat şi parafat".
"Te întreb, ce primesc înapoi pentru aceşti bani?", spune Lambert, la care Kovacs răspunde: "Un contract bun pentru tine şi mine". "După negocieri", spune belgianul. "Care vor fi aici. Când vom avea o înţelegere aici, vom merge la negociere afară, cu ceilalţi. Ai spus că vrei pace, un contract colectiv de muncă pentru ambele societăţi. Altceva?", mai întreabă liderul SNSA. "În niciun caz că discutăm aici, iar imediat după, mergi la Tribunal", spune afaceristul. "S-a făcut", zice Kovacs.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.