Cele mai tari firme din energie sunt aşteptate vara aceasta la Oradea. Municipalitatea pune la bătaie nu mai puţin de 53 milioane de euro pentru achiziţionarea unei centrale pe gaz ultramoderne, care să înlocuiască actualul CET pe cărbune.
"Va trebui să fim extrem de atenţi, pentru că este cea mai mare licitaţie din istoria oraşului. N-au mai fost organizate proceduri de achiziţie pentru astfel de sume", spune primarul Ilie Bolojan.
Mega-licitaţia
Ultimele detalii au fost bătute în cuie, iar documentele necesare organizării licitaţiei pentru achiziţia noului CET pe gaz vor fi transmise săptămâna aceasta la Bucureşti, pentru a fi făcute publice în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. "Dacă totul merge bine, în toamnă vom avea un câştigător cu care să semnăm contractul", spune Ioan Maghiar (foto), consilier al Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primărie.
Municipalitatea oferă, în cadrul unui proiect cu cofinanţare europeană, nu mai puţin de 53 milioane de euro, pentru achiziţia unei centrale pe gaz cu o putere instalată de minim 40 MW electric, livrată la cheie (inclusiv construirea şi instalarea), care să înlocuiască actualul CET pe cărbune. Complet automatizată, noua centrală va fi dotată cu recuperator de căldură de minim 43 MW termic, acumulator de căldură de minim 8.500 metri cubi, două cazane de apă fierbinte (CAF), plus instalaţii auxiliare, de la sistemul de alimentare cu gaze naturale până la instalaţiile de tratare chimică a apei din cazane.
Câştigătorul licitaţiei va trebui să se ocupe atât de proiectarea, cât şi de execuţia lucrării, şi să îşi asume un termen de finalizare de 18 luni, sub ameninţarea unor sancţiuni de minimum 0,3% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere!
Să vină "meseriaşii"!
Având în vedere banii puşi în joc, municipalitatea se aşteaptă la o concurenţă pe măsură. "Este un domeniu extrem de specializat, fapt pentru care mă aştept să vină companii străine. Poate că nu multe, dar precis puternice. E greu de crezut că firme româneşti vor fi eligibile pentru această licitaţie", spune primarul Ilie Bolojan (foto). Pe lista potenţialilor candidaţi se numără multinaţionale de top din domeniul producţiei de echipamente precum Rolls-Royce (Marea Britanie), General Electric (SUA), Siemens (Germania) sau Alstom (Franţa).
Primăria vrea să profite la maximum de expertiza potenţialilor concurenţi. "Cerinţele din caietul de sarcini sunt minimale. Concurenţii vor putea oferta centrale cu capacităţi mai mari de producţie a energiei electrice şi termice, perioade mai lungi de garanţie a echipamentelor sau pot veni chiar cu variante îmbunătăţite, care să crească eficienţa sistemului", explică Maghiar. Constructorul va trebui să asigure inclusiv cursuri de formare a inginerilor şi tehnicienilor care vor deservi noile echipamente. Nu de alta, dar centrala pe gaz pe care municipalitatea şi-o doreşte va fi prima din România care se poate porni şi opri la comandă, dacă este nevoie şi de mai multe ori pe zi!
Centrala "brichetă"
Întrucât funcţionează pe gaz, care e de două ori mai scump decât cărbunele, noua centrală va trebui să fie cât mai eficientă, pentru a nu creşte preţul gigalaloriei. Sistemul care va produce şi energie electrică a fost gândit astfel încât vara, când încălzirea la calorifere e sistată, centrala să funcţioneze ziua, când preţul curentului descărcat în sistemul energetic naţional este mai mare, şi încasările sunt pe măsură, şi să fie oprită seara, când preţul curentului scade până şi la o treime. Dacă ziua orădenii vor avea apă caldă de "la sursă", noaptea se vor spăla din "rezerve". Căldura generată peste zi de gazele arse va încălzi agentul termic într-un cazan recuperator, iar apa fierbinte va fi stocată într-un acumulator de căldură, de unde va fi descărcată în magistrale noaptea.
Iarna, centrala va funcţiona non-stop. Pentru că poate asigura doar 20% din necesarul de energie termică a oraşului, aceasta se va ajuta de cazanul 1 al actualului CET, modificat deja pe gaz, iar la nevoie vor intra în funcţiune încă două cazane suplimentare.
Complex şi pretenţios, sistemul va trebui gestionat de specialişti bine pregătiţi. "O astfel de centrală tip brichetă, pe care o porneşti şi opreşti când vrei, necesită o îngrijire suplimentară, pentru că tot încălzind şi răcind sistemul uzura e mult mai mare", spune Dragoş Gligor (foto), directorul CET. În schimb, unitatea va fi deservită de nici 10% din personalul actual. "Mai mult de 70 de ingineri nu cred că trebuie. Totul va fi automatizat. Nu mai ai nevoie de manipulanţi care descarcă cărbune la lopată şi nici de muncitori care să deschidă ventilele cu ranga...", zice directorul.
Vin reducerile!
Deşi Primăria lansează licitaţia săptămâna aceasta, nimeni nu ştie deocamdată cine va gestiona la final centrala. "Vom lua o decizie în următoarele două luni. Dacă putem eficientiza Electrocentrale, activitatea va fi preluată de această societate, dacă nu, o vom externaliza", explică Ilie Bolojan. Edilul spune că în perioada următoare societatea va trebui să se concentreze pe plata datoriilor. CET are creanţe de 12 milioane lei către bugetul de stat şi de 158 milioane lei către furnizorii de combustibili, în condiţiile în care de la clienţi are de primit 24 milioane lei.
Ca o măsură complementară de reducere a costurilor, societatea, care are acum 953 de angajaţi, va trebui să înceapă reduceri de personal. "CET-ul trebuie să devină eficient, chiar dacă pentru asta va trebui să luăm măsuri nepopulare. Se vor desfiinţa sute de posturi", anunţă primarul, care consideră că eventualele proteste sindicale vor face doar rău societăţii. "Dacă oamenii vor crede că restructurarea poate fi oprită prin mişcări de stradă, vom da noua centrală în gestiunea unei firme private", zice Bolojan.
"Ameninţarea" Dalkia
Primăria este curtată deja de un an de francezii de la Dalkia pentru preluarea gestiunii termoficării. Privaţii au dovedit că pot gestioana un sistem de termoficare încă de acum doi ani, când au preluat CET-ul din Iaşi, aflat în pragul falimentului.
Fără investiţii majore, francezii au pus afacerea pe picioare prin măsuri administrative. Dalkia a scumpit gigacaloria de la 180 lei la 313 lei, a înjumătăţit la 500 numărul de angajaţi, a scăzut salariile energeticienilor la nivelul "fără sporuri" de la privat, şi a trimis peste vară o mare parte din angajaţi în şomaj tehnic.
Iar dacă dintr-o ruină au ştiut să facă profit, dintr-o centrală la cheie s-ar putea umple de bani. Dovedind încă o dată, dacă mai era nevoie, că statul nu e cel mai bun administrator...
"Noua centrală pe gaz nu va ieftini încălzirea. Diferenţa de preţ dintre cărbune şi gaz e prea mare. Astăzi cumpăr cărbune pentru o gigacalorie cu 66 lei şi vând energia la ieşirea din centrală cu 120 lei. Pe gaz, gigacaloria o cumpăr din start cu 130 lei! Chiar dacă procesul de producţie ar avea un randament de 99%, tot e peste cei 120 de lei"
Dragoş Gligor
O INVESTIŢIE DE MILIOANE
Să fie nou!
Modernizarea CET a constituit în ultimii ani una dintre priorităţile majore ale municipalităţii, deoarece actuala centrală este concepută după o tehnologie poluantă din anii '60 şi va trebui închisă la sfârşitul acestui an.
Investiţia se ridică la 77,7 milioane euro şi va fi finanţată prin POS Mediu din fonduri europene (50%), alocări de la bugetul de stat (45%), cu o contribuţie mică de la bugetul local (5%). Din valoarea totală, 53 milioane euro vor fi cheltuiţi pentru achiziţia noii centrale pe gaz, care să se încadreze în normativele europene privind poluarea, 16 milioane euro vor fi alocaţi pentru înlocuirea a 17,5 kilometri de conducte din magistralele 1 şi 3, pentru reducerea pierderilor, iar diferenţa va acoperi cheltuielile de consultanţă şi dirigenţie de şantier.
Licitaţia pentru înlocuirea conductelor a fost organizată în octombrie 2012 şi a atras nu mai puţin de şase asocieri de firme din toată ţara, inclusiv bihorenele Selina şi Construcţii Bihor. Câştigătorul licitaţiei va fi anunţat în cursul acestei săptămâni.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.