URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 02 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
14 August 2012, 09:21

Pe drumul cel bun: Modernizarea drumului de Padiş continuă fără majorarea plăţii

Pe drumul cel bun: Modernizarea drumului de Padiş continuă fără majorarea plăţii CU BICIUL. După zicala potrivit căreia ochiul stăpânului îngraşă vita, noul preşedinte Cornel Popa (stânga) şi şeful Direcţiei Tehnice a CJ Bihor Filip Cheşeli (dreapta) au constatat că drumul de Padiş poate fi terminat întocmai şi la timp numai dacă stau pe capul constructorilor. Mai cu biciul, mai cu zăhărelul...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cele mai frumoase colţuri de munte ale Bihorului au fost, decenii întregi, cele mai greu accesibile. Ca să ajungi la ele trebuia să mergi cu viteza melcului sau să nu ai milă de maşină. Pentru a impulsiona turismul, autorităţile au decis acum cinci ani modernizarea drumului din Pietroasa spre cabana Padiş, obţinând în acest scop o finanţare europeană.

Numai că era prea frumos dacă firma angajată să execute lucrările îşi vedea de treabă. MBS Group SRL Cluj Napoca, aparţinând unui consilier local PDL din Turda, Gabriel Silaghi, devenit celebru după ce a primit în guvernările Boc zeci de contracte grase, a întârziat cu un an lucrările al căror beneficiar este Consiliul Judeţean Bihor, iar în pragul alegerilor locale a cerut suplimentarea contractului cu un milion de euro. Fostul şef al CJ, Radu Ţîrle, era înclinat să aprobe majorarea ca să evite noi întârzieri, iar UE să nu pună instituţia la plata unor penalizări. Actualul preşedinte, Cornel Popa, a impus însă constructorului respectarea contractului aşa cum era iniţial. Fără nici un leu în plus.

Europa îţi dă...

La începutul anului 2008, CJ Bihor obţinea aprobarea Guvernului pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură: modernizarea DJ 763 Sudrigiu-Pietroasa-Padiş (28,55 kilometri), cu fonduri europene. Conform schemei de finanţare, din valoarea totală a lucrărilor, de 62,59 milioane lei, 85% din sumă reprezenta contribuţia UE, 13% aportul Guvernului României, iar beneficiarul - CJ Bihor - trebuia să asigure doar restul de 2%.

În toamna aceluiaşi an, licitaţia pentru execuţia lucrărilor a fost câştigată de asocierea de firme MBS Group SRL Cluj Napoca - Alfarom SRL - Nemzetkozi Betonut Kft (Ungaria), iar lucrurile păreau să meargă fără probleme. Banii existau şi mai trebuia doar să fie cheltuiţi conform contractului, ce prevedea ca termen final data de 23 august 2011.

03 Tirle_1.jpg... dar nu-ţi bagă în traistă

În loc să se apuce de lucru după câştigarea licitaţiei, constructorii au deschis şantierul abia în aprilie 2009, invocând condiţiile meteo grele. Aşa se face că vara trecută, în loc să predea lucrarea, firma a obţinut o prelungire până pe 10 noiembrie 2012.

Ceea ce, însă, nu a înteţit ritmul de lucru. Ba, dimpotrivă, deşi finanţatorii i-au decontat la timp lucrările efectuate, tot întârziate au rămas. "Lucrările s-au făcut în proporţie de 72%", recunoştea la începutul campaniei fostul preşedinte Radu Ţîrle, explicând că din cei 28,55 km au fost asfaltaţi doar 13,1 km, şi aceia în partea de şes, de la ieşirea din Pietroasa, fără ca pe munte să se fi pus deloc asfalt. Ţîrle anunţa şi apariţia unei noi probleme: pe motiv că din 2009 bitumul aproape şi-a dublat preţul, de la 300 la 580 euro per tonă, firma cerea încă un milion de euro faţă de suma contractată iniţial. "Viitorul Consiliu va trebui să decidă dacă suplimentăm suma sau ne vom judeca cu firma", declara şeful CJ, surprinzându-i până şi pe consilierii ce-i ştiau cerbicia din alte situaţii similare, dar în care era vorba de alte firme. De pildă, pentru Selina, la deszăpeziri şi toaletări de drumuri, dar şi la amenajarea noului sediu al Muzeului Ţării Crişurilor, nici n-a vrut să audă de pretenţiile firmei. O explicaţie putea fi însă tocmai faptul că, între timp, devenise coleg în PDL cu proprietarul MBS Group, Gabriel Silaghi, consilier local PDL la Turda.

Pericol de blocaj

După alegerile soldate cu înlocuirea lui Radu Ţîrle, succesorul acestuia, Cornel Popa, s-a trezit în faţa unui impas asemănător cu cel de la Muzeu. Fie ar fi asistat neputinicios la depăşirea noului termen (caz în care CJ era penalizat cu 25% din valoarea lucrării, urmând să-şi recupereze paguba după îndelungate procese), fie ar fi cedat şantajului şi ar fi suplimentat contractul (caz în care cheltuiala în plus nu era decontată de UE, ci rămânea pe seama bugetului judeţean).

"De la preluarea funcţiei, primul obiectiv a fost să evităm un blocaj precum cel cu Muzeul", a declarat pentru BIHOREANUL preşedintele Cornel Popa, adăugând că în iulie, vreme de două săptămâni, a purtat negocieri dure cu MBS. În ce anume au constat acestea, Popa n-a spus, dar rezultatul a fost anunţat joia trecută, când şeful CJ a invitat jurnaliştii pe şantier.

mARCHIS.jpgPlus nu, minus da

Alături de şeful Direcţiei Tehnice, Filip Cheşeli, Popa a anunţat nu numai că MBS nu va primi nici un leu în plus şi va termina la termen, dar - detaliu neştiut până acum - a şi obligat constructorul să refacă numeroasele deficienţe descoperite în lucrările deja efectuate. Este vorba, în special, despre proasta realizare a zidurilor de sprijin ("pe româneşte spus, betoanele erau sfărâmicioase şi se rupeau"), a şanţurilor de scurgere a apei ("nivelul lor este deasupra carosabilului, iar apa ar rămâne pe şosea") şi a multor capete ale celor 143 de podeţe ("se speria bolobocul de strâmbe ce erau").

Şeful de şantier, inginerul Horaţiu Marchiş, a avut o reacţie docilă: a recunoscut deficienţele fără să riposteze şi a spus doar că ele s-au datorat antreprenorilor, dând asigurări că au început să fie remediate "pe cheltuiala firmei", aşa cum de altfel era normal.

Băgaţi "în priză"

Odată puse la punct condiţiile în care vor continua lucrările, adică fără majorarea contractului, şeful CJ afirmă că mai are o singură temere: ca ritmul să nu lâncezească ca înainte. "La una din primele vizite am întrebat şeful de şantier câţi oameni are la lucru şi mi-a spus că 80. I-am demonstrat pe numărate că au fost numai 23", a spus Popa, adăugând că doar presiunile au determinat suplimentarea numărului de muncitori şi de utilaje. Aşa s-a reuşit săptămâna trecută asfaltarea a încă 4 kilometri, mai mult decât în câteva luni anterioare, aşa că până la toamnă mai rămân de făcut 11 km. "Mi s-a promis că va mai fi adus încă un repartizator (n.r. - utilaj de asfaltat), ca să se lucreze şi pe capătul dinspre Cluj, şi pe serpentine", a spus şeful CJ, precizând că vrea să vadă "mişcare" pentru că altfel, dacă plouă, partea aflată în umbra pădurilor va rămâne umedă şi nu mai poate fi asfaltată.

"Am ajuns ca în fiecare zi să punem 700 de tone de asfalt. Dacă atingem 1.000 de tone pe zi, ceea ce înseamnă câte 600 de metri de asfalt, vom reuşi să respectăm termenul de finalizare", a zis şi reprezentantul MBS. Semn că, dacă chiar vrei ca lucrurile să fie pe făgaşul cel bun sau dacă eşti forţat să-ţi respecţi un contract, se şi poate...


saveta osvat.jpgAFACERE DE PARTID
Drumuri proaste şi scumpe

Chiar dacă DJ 763 va fi terminat până la 10 noiembrie, nu tot drumul va fi ca-n palmă. Pe un tronson de 6,5 km ce străbate Pietroasa şi are statut de drum comunal, şoseaua "modernizată" cu fonduri SAPARD în baza unui contract de 2,5 milioane lei între Primăria comunei şi firma orădeană Construct Mod (patronată de PDL-istul Ovidiu Moldovan) arată ca un drum forestier, de pe care asfaltul a dispărut complet. BIHOREANUL a dezvăluit anul trecut că firma a încălcat normele tehnice, astfel că nici la doi ani după încheierea lucrării Inspectoratul în Construcţii nu a semnat recepţia. A făcut-o, însă, primăriţa Saveta Oşvat (foto), şi ea tot PDL-istă, motiv pentru care afacerea este în prezent anchetată.

În afacerile drumarilor din Padiş sunt implicate, ca subantreprenori, şi alte firme portocalii, precum Crişana Cons (patron - Dorel Ungur, asociat cu fiica fostului şef PDL Bihor Ştefan Seremi) ori Consab Impex (aparţinând ginerelui fostului consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, Terente Merce).

În ce priveşte MBS Group, aceasta a devenit celebră prin patinoarul din Braşov (12 milioane euro, preţ triplu faţă de cel iniţial). În mandatul lui Petru Filip, MBS a construit la Oradea, cu probleme, Bazinul Olimpic şi Orăşelul Copiilor, iar acum modernizează Grădina Zoologică. Aceeaşi firmă reabilitează drumul dintre Răchiţele (comuna fostului premier Emil Boc) şi Ic Ponor, contractul de 56,9 milioane lei fiindu-i suplimentat de CJ Cluj cu 12 milioane lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6263 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON