Muzeul spionilor

În 1977, sub numele Valer, semna un angajament de colaborare cu Securitatea. Trei ani mai târziu intra el însuşi în vizorul Securităţii.

Urmărit vreme de şase ani într-un dosar, în care au dat informaţii despre el, sub pseudonim, personaje care azi deţin funcţii importante în educaţie şi în cultură, speologul Liviu Vălenaş nu a făcut, totuşi, nici o oră de închisoare pentru "manifestări duşmănoase". În schimb, a trecut razant pe lângă puşcărie în Germania, ţara unde a plecat după căderea comunismului. Învinuit nu pentru disidenţă politică, ci pentru o banală escrocherie!

BIHOREANUL vă prezintă în exclusivitate povestea "fabricii de spioni" de la Muzeul Ţării Crişurilor, despre care Vălenaş a scris o carte, povestind ce şerpărie era această instituţie pe vremea comunismului şi cum a profitat Securitatea de antipatiile dintre intelectuali...

"Fabricantul" de spioni

Liviu Vălenaş este cu adevărat un personaj. Speolog, jurnalist, revoluţionar, fotoreporter şi scriitor, autorul volumului "Fabrica de spioni", acum în vârstă de 60 de ani, e o figură pe cât de complexă, pe atât de controversată.

Fondator al Clubului de Speologie "Z" din Oradea, Vălenaş a fost angajat al Muzeului Ţării Crişurilor în perioada 1975-1986. Urmărit începând cu 1980 de Securitate în urma informărilor date despre el de colegi şi concediat în 1986 pentru abateri disciplinare, bărbatul a trăit o vreme din banii trimişi de mama sa stabilită în Germania şi din vânzarea unor lucrări prin Fondul Plastic.

Figură pitorească a evenimentelor din decembrie '89, fostul muzeograf a întemeiat în ianuarie 1990 primul săptămânal independent din Oradea, Phoenix. Spiritul antreprenorial nu l-a ajutat însă prea mult. O lună mai târziu a fost mazilit de colegi din funcţia de redactor şef, pentru că pretinsese redacţiei 20.000 lei (aproape zece salarii) pentru a face un interviu cu Regele Mihai.

Securitatea e în toate!

Recuperat de revista bucureşteană Baricada, monarhistul Vălenaş s-a dovedit un jurnalist "creativ". Ziaristul a publicat în presa centrală interviuri îndoielnice sau articole despre mitraliori care în '89 ar fi împuşcat trecătorii de la fereastra Muzeului Iosif Vulcan, deşi - cum se ştie - în Oradea nu s-a tras niciun foc, şi a fabulat pe tema Securităţii într-un demers, de altfel firesc, de condamnare a fostei poliţii politice.

Colaborator al posturilor de radio Deutsche Welle şi Europa Liberă şi al primei televiziuni locale, TVO, s-a încăierat în 1992, într-un bar, cu fondatorul acesteia, Nicolae Moranciu, pe fondul unei beţii de pomină. Amândoi se acuzau reciproc de colaborare cu Securitatea!

Stabilit în 1993 la Nurnberg (Germania), orădeanul a publicat în 17 ani nu mai puţin de 20 de volume despre servicii secrete, comunism, legionari şi Securitate, în toate amestecând rigoarea faptului istoric cu fantezia thriller-ului de spionaj. Lansat în noiembrie 2010, volumul "Fabrica de spioni" nu face excepţie...

Muzeul "spionilor"

Cea mai recentă carte a lui Vălenaş combină într-un amalgam excentric documente extrase din dosarul de Securitate (pe care autorul l-a recuperat de la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii) cu dezvăluiri picante despre trecutul "colaboraţionist" al unor celebrităţi precum Emil Hurezeanu sau Ion Ţiriac.

În paginile cărţii, BIHOREANUL a descoperit, surprinzător, o declaraţie dată Securităţii în octombrie '80 de biologul Ana Marossy (foto). Sub nume propriu, ceea ce însemna că nu era turnătoare conspirată, ecologista de acum îl descria pe Vălenaş, printre altele, ca fiind un bun profesionist, dar şi ca pe "un om cu deficienţe de ordin etic, tentat la fabulaţii şi autoevidenţiere"...

Au dat cu subsemnatul

La fel, actualul director al Muzeului, Aurel Chiriac (foto), scria pentru Securitate, o lună mai târziu, tot sub semnătură, că Vălenaş era un "tip dezinvolt, care abordează în discuţii subiecte felurite şi îşi afişează părerile nu rareori originale". Chiriac povestea cum, în plină şedinţă politică, Vălenaş s-a apucat să laude revoltele anticomuniste din Polonia şi să condamne invazia sovietică din Afganistan. Ambele fiind evenimente despre care nu se puteau afla informaţii decât de la Europa Liberă, post radio ostil regimului comunist, şi pe care presa din ţară le ignora cu desăvârşire, pentru a nu da idei românilor!

Aurel Chiriac spune acum că declaraţia dată despre colegul său a fost una de rutină. "Voia să meargă în Elveţia şi Securitatea ne-a cerut relaţii despre el. Am fost chemat nu numai eu, ci vreo 20 de colegi. Pentru că Vălenaş mai fusese înainte în Polonia şi se întorsese cu întârziere de câteva săptămâni, securiştii doreau să dăm noi garanţii că nu rămâne afară". Caracterizările colegilor mai mult l-au încurcat decât l-au ajutat pe Vălenaş: până în '90 n-a mai ieşit din ţară!

Dacă Marrosy şi Chiriac au avut doar note singulare asumate cu numele reale, rebelul speolog avea să fie înconjurat curând de informatori anonimi şi foarte activi. Securitatea îl pusese sub supraveghere pentru "manifestări duşmănoase la adresa politicii statului"...

De la "Valer" ...

Conform documentelor CNSAS, Vălenaş era în atenţia Securităţii încă din 1975, când a fost angajat la Muzeu. Speolog pasionat, tânărul făcea expediţii în peşterile din ţară alături de echipe din Ungaria şi Polonia, detaliu important pentru "organe", care şi-au fixat ca obiectiv racolarea sa, tocmai pentru a controla traseele străinilor.

Recrutarea s-a şi petrecut în '77, când a fost botezat ca sursă cu numele Valer. Deşi cartea cuprinde sute de documente, acest angajament nu apare. Scriitorul dă documentul ca dispărut, deşi în anii '90 - când se mândrea cu disidenţa - faptul fusese publicat de ziarul Crişana şi de săptămânalul România Mare al lui Corneliu Vadim Tudor, apropiate fostei Securităţi prin vechile gărzi din redacţii. Vălenaş susţine că a fost racolat doar pe hârtie. "Mi-au făcut dosar de informator fără să mă întrebe. Pe urmă, când au văzut că nu scot nimic de la mine, mi-au dat pace", spune scriitorul.

Raportul de propunere de înregistrare a informatorului Liviu Vălenaş întocmit de locotenentul major Iosif Gabor la 25 martie 1977 arată, în schimb, că acesta ştia ce semnează. "Având garanţia acceptării colaborării sincere cu organele de securitate, după ce i-am creat convingerea asupra posibilităţilor şi calităţilor sale informative, a necesităţii colaborării cu organele noastre, i-am propus acest lucru, declarându-se întru totul de acord", scria securistul.

Publicistul susţine astăzi că a semnat angajamentul prin natura meseriei. "Lucram la Muzeu şi mi s-a cerut să semnez o hârtie că trebuie să informez Securitatea în mod secret şi organizat în legătură cu orice furt sau tentativă de furt. Am semnat-o, dar nu am dat nicio notă despre nimeni", este explicaţia lui. Tatonările au durat circa un an. "Discutau civilizat, dar erau foarte agasanţi. Maiorul Iosif Coca m-a căutat şi acasă să îmi explice că dacă îi ajut pot ajunge şef de secţie, că pot avea avantaje materiale sau pot primi paşaport să merg în Occident la sesiuni ştiinţifice", povesteşte autorul.

Într-adevăr, după discuţii sterile cu Vălenaş care a evitat să semneze vreo notă informativă securiştii s-au dat bătuţi. În ianuarie 1978 maiorul Coca a scris cu mâna lui raportul de abandonare a informatorului. "Susnumitul a spus că nu este de acord să informeze, de exemplu, despre discuţii purtate în legătură cu emisiunile transmise de postul de radio Europa Liberă şi nici să relateze discuţii, indiferent de natura lor, purtate de colegii lui sau alte persoane", a raportat securistul. Aşa a ajuns Vălenaş din urmăritor, urmărit...

... la "Văleanu" şi "Victor"

Dacă nu a scris despre alţii, au scris alţii despre el. Turnat de colegi, speologul devenea în '80 obiectivul dosarului de urmărire informativă "Văleanu", iar mai târziu "Victor". Securiştii îl bănuiau de "manifestări duşmănoase" din cauza neîncrederii lui faţă de orânduirea socialistă şi se temeau că, prin contactele iniţiate cu speologi în străinătate, va întreţine relaţii cu intelectuali "care desfăşoară activităţi ostile".

Încadrat, adică turnat, de informatori precum Horea Petrescu, Lidia Mihăilescu şi Costică, speologul nu a mai ieşit niciodată din ţară până la Revoluţie. Notele date de aceştia îl descriau ca afacerist, chiulangiu, rebel, leneş şi dezordonat. Şi, mai ales, spuneau că dacă i s-ar da drumul peste hotare, ar rămâne "dincolo"! Cotrobăind prin arhivele CNSAS, Vălenaş a descoperit zeci de note informative date despre el de către foştii colegi. "Din 40 de inşi, cam 20 apar cu note în dosarul meu, dar probabil că există şi alte dosare. A fost groaznic să descopăr că majoritatea muzeografilor au lucrat pentru Securitate", spune scriitorul.

Printre turnătorii săi, l-a indentificat sub pseudonimele Horea, Horea Petrescu şi Petrescu Ion pe istoricul Viorel Faur, fost senator PDSR (predecesorul PSD-ului de astăzi), unul dintre venerabilii profesori ai urbei. "N-a fost foarte greu să-l identific. O fostă colegă, Gabriela Crişan, i-a recunoscut scrisul, iar într-o notă spunea că a fost preşedintele comisiei de examinare la angajarea mea, or preşedintele comisiei a fost Faur. A dat despre mine doar note benigne, nimic periculos, dar bănuiesc că a avut o carieră vastă şi probabil a turnat şi pe alţii, dacă a ajuns aşa departe", povesteşte autorul.

Bârfe pentru Secu

Mai puţin îngăduitor este însă Vălenaş cu Mariana Zintz, actualul prodecan al Facultăţii de Arte Vizuale din Universitatea Oradea.

Sub pseudonimul Lidia Mihăilescu, aceasta a dat cu regularitate informări la Securitate. Femeia a povestit de la faptul că speologul asculta Europa Liberă, ceea ce era strict interzis, până la faptul că "poartă discuţii cu aspect negativ" la adresa politicii şi statului. "În discuţiile cu colegii şi alte persoane (în birouri, cafenele) abordează mai ales subiectul de bârfă şi de natură politică, sentenţioase şi chiar ostile politicii Partidului şi Statului, ade asemeni bancuri cu caracter politic negative. Este preocupat de cultivarea unor relaţii cu străinii (Elveţia, Polonia)", scria informatoarea în una dintre notele date în 1980.

Speologul spune că Zintz l-a turnat din interes ca să poată avansa în carieră şi acum nici măcar nu se jenează. "Am făcut în aşa fel încât să îi parvină prin colegii săi de acum notele pe care le-a semnat. În afară de faptul că n-a mai dat pe la Muzeu, ca să nu dea ochii cu foştii colegi, nu s-a întâmplat însă nimic", zice Vălenaş.

"Prietenul" Costică

Speologul e cel mai supărat însă pe fostul său prieten, numismatul Alexandru Săşianu (foto), pe care l-a identificat sub pseudonimul Costică. "Numai în el aveam încredere. L-am ajutat enorm în timpul comunismului, iar după revoluţie, când a spus că e urmărit de SRI şi că e acuzat pe nedrept că a vândut obiecte de patrimoniu, l-am crezut şi am publicat un articol în apărarea lui", povesteşte acesta.

Vălenaş spune că şi-a identificat uşor amicul turnător. "Erau lucruri pe care numai cu el le-am discutat. Spre exemplu, eu am făcut armata la Centrul Militar şi pentru că îmi dădeau ofiţerii cheia de la birou să lucrez peste noapte, cotrobăind prin dosare am descoperit că Aurel Chiriac a făcut armata la Securitate şi că a fost trecut în rezervă cu grad de căpitan. Eu i-am spus din prietenie lui Săşianu să fie atent ce spune de faţă cu Chiriac, că e ofiţer de Securitate, iar a doua zi el a şi raportat la Secu".

Episodul se regăseşte într-o notă informativă dată de Costică în 1979: "În legătură cu Liviu Vălenaş, actualmente soldat la Comisariatul Militar al judeţului Bihor, informez că în urma unei discuţii cu numitul mi-a relatat că este în posesia actelor şi a dosarelor ofiţerilor rezervişti, care au făcut armata la Securitate. Îmi spunea că printre fişe a găsit-o şi pe a lui Chiriac Aurel, muzeograf şi el. Şi-a exprimat temerea că dacă află organele de securitate că are acces la aceste documente, nu va mai putea pleca în străinătate".

Costică a îngropat cu bună ştiinţă orice şansă a lui Vălenaş de a mai ieşi din ţară. Nu doar că le-a povestit organelor că acesta văzuse lista cu securiştii în rezervă, motiv suficient ca să nu fie lăsat în Occident, dar a recomandat chiar ca speologul să nu primească aprobare să plece nici măcar în Polonia, ţară din blocul comunist: "Având în vedere comportarea sa libertină, sursa este de părere că nu ar merita să i se aprobe plecarea în străinătate".

Dintre toate trădările, aceasta îl doare cel mai tare. "Săşianu a murit cu o lună înainte să îmi primesc dosarul de la CNSAS. Aş fi vrut să pot vorbi cu el faţă în faţă, să-l întreb ce l-a determinat să îmi facă asta. Avea o situaţie bună, taică-său era activist de partid, nu înţeleg cu ce l-au momit", spune Vălenaş.

"Să fie judecaţi!"

Liviu Vălenaş este hotărât acum să ceară identificarea în justiţie a tuturor informatorilor care au dat note despre el, de la Săşianu şi Faur până la alţii mai puţin cunoscuţi, cum ar fi Tiberiu Jurcsak, Arpad Hadnagy şi Nicolae Chidioşan, pe care i-a identificat sub pseudonimele Ion Pădureanu, Kovacs Ştefan, respectiv Alex Stamatiu.

Iar aceştia sunt doar cei identificaţi cu certitudine, pentru că lista sa cuprinde multe alte nume conspirative precum Bodoiu, Gabriel Popescu, Hadrian, Moraru, Munteanu, Paraschiv, Sandu, Schneider sau Vasile Lică, personaje despre care cel turnat nu are decât bănuieli cine ar putea fi. "Oamenii aceştia nu vor recunoaşte niciodată de bunăvoie ce au făcut. De aceea voi cere să le fie dovedită calitatea de informator în justiţie de către CNSAS", spune urmăritul.

"Poveşti bavareze..."

Profesorul Viorel Faur (foto) neagă vehement, acum, orice acuzaţie că l-ar fi turnat pe Vălenaş. "Nu am dat niciodată nicio notă informativă. Sunt poveşti bavareze, invenţii prin care vrea să se dea victimă", protestează istoricul.

Faur susţine că Vălenaş l-a încondeiat din duşmănie, doar pentru că înainte de '89 i-a încurcat mica bişniţă cu cărţi. "L-am ajutat să publice un studiu despre peşterile din Bihor. Cartea urma să se vândă în 100 de exemplare, cu 5 lei bucata, un preţ măricel. Într-o zi, l-am prins că vindea o carte cu 25 de lei! L-am beştelit, dar nici pe departe atât de rău cum l-am certat după o lună, când la Muzeu au venit specialişti să reclame că Vălenaş şi-a însuşit cercetările lor", povesteşte Faur.

Istoricul susţine nu doar că nu a scris Securităţii nimic despre Vălenaş, ci chiar îl credea informator. "Pe noi ne puteau supraveghea oricând la Muzeu, dar pe el, în peşteri, nu. Colegii îl bănuiau că ar fi fost un instrument important într-un mediu închis în care Securitatea nu putea intra altfel. Se întâlnea cu străini, venea şi pleca de la lucru când dorea, comenta şi nu i se întâmpla nimic. Cam dădea de bănuit...", spune profesorul.

Vânătorul de securişti

Pentru a lămuri disidenţa, reală sau îngroşată, a controversatului cronicar, BIHOREANUL a luat legătura inclusiv cu ofiţerii de Securitate care au instrumentat dosarul lui Vălenaş. Astăzi, aceştia spun că speologul nu era nici pe departe anticomunistul care se pretinde acum. "Numele nu-mi spune nimic. Dacă făcea ceva deosebit l-aş fi ţinut minte", susţine fostul locotenent major Ioan Cigan (foto), acum avocat în Baroul Oradea. În schimb, fostul căpitan Mihai Goidaci, în prezent angajat al Prefecturii Bihor, fost director în Primăria Oradea până în 2008, are despre Vălenaş amintiri proaspete. Şi nu fiindcă ar fi fost un disident!

Descoperind în documentele CNSAS numele securistului care i-a gestionat dosarul în 1984, cronicarul l-a atacat într-un articol publicat în 2009 pe fratele mai mare al acestuia, sculptorul Geo Goidaci, stabilit în Germania. Scris într-un registru acid, textul îl desfiinţa ca artist şi ca om, acuzându-l de fals în declaraţia dată la obţinerea azilului politic şi chiar de spionaj pe teritoriul fostei Republici Federale Germane! Argumentul? "În condiţiile în care absolut toate paşapoartele erau aprobate de Securitate, nu putea pleca din România fără ştirea fratelui său", scria Vălenaş.

Fuga fratelui Geo

Culmea, fostul căpitan de Securitate Mihai Goidaci îi dă dreptate fostului urmărit: Geo a plecat în străinătate cu ajutorul său. "Fratele meu era profesor de sculptură în Timişoara. Pentru că nu-l lăsau să iasă în străinătate, în primăvara lui 1984 l-am rugat pe şeful meu, care a vorbit cu şeful Securităţii din Timişoara şi s-a rezolvat", povesteşte Goidaci.

Asta l-a costat, însă. "Cu două zile înainte să plece, Geo a vrut neapărat să ne vedem. Ne-am întâlnit în actualul Parc 1 Decembrie, am fumat o pipă, după care mi-a spus: "Frate, ţin prea mult la tine ca să nu-ţi spun. Dacă plec, nu mai vin!"", zice fostul ofiţer.

Vestea a căzut ca un trăsnet. "Ca securist, era interzis să ai rude în străinătate! Am realizat că urma să fiu dat afară, iar eu nu practicasem altă meserie. Am fost între puţinii care au dat examen la Securitate imediat după liceu şi n-am fost recrutat din "câmpul muncii", aşa cum se întâmpla în mod normal. Mi-am spus că nu am niciun drept să mă pun în faţa carierei lui. În fond, a fost un bun prilej să scăpăm amândoi. Din 1975, când am intrat eu în sistem, şi când puteai cumpăra banane din magazin, până la mijlocul anilor '80, când se tăia curentul, situaţia se schimbase radical", povesteşte fostul securist.

Din Grecia, Geo a fugit în Germania, unde s-a şi stabilit. În octombrie 1984 Mihai a fost trecut în rezervă. "Oricum mă săturasem...", spune Goidaci.

Disidentul "onorabil"

După concedierea lui Goidaci, cazul "Victor" a fost preluat de actualul avocat Cigan, care l-a şi clasat în ianuarie 1986. Dosarul de urmărire informativă a fost închis cu un avertisment. Oficial, Vălenaş a promis că se cuminţeşte în speranţa că va primi viză de plecare în Germania, unde mama sa se stabilise cu ani în urmă. Neoficial, şi-a văzut în continuare de chiuluri, fapt pentru care a şi fost concediat. "Mi s-a reproşat că sunt obraznic şi că nu vin la serviciu. Dar cum să fiu toată ziua la birou când eu făceam teren în peşterile din Bihor!?", se apără scriitorul.

Dacă pe vremea comuniştilor Vălenaş a scăpat în România doar cu un avertisment, în 1998 a fost condamnat "pe bune" în Germania pentru escrocherie. În septembrie 1997, Vălenaş şi-a înscenat un accident de circulaţie în încercarea de escrocare a Automobil Clubului German (ADAC). Jurnalistul a prezentat ADAC documente în fals din care reieşea că împreună cu fiul său ar fi suferit leziuni multiple în urma unui accident petrecut în România, fapt care ar fi impus refacerea lor la "hotel sau pensiune". S-a dovedit însă că maşina fusese defectă, nu accidentată, iar declaraţiile sale pure invenţii.

"A falsificat parafe, a inventat un medic care ar fi semnat actele şi a pretins tratament ambulatoriu în baza unei analize cu computer tomograf care nu exista în Oradea la ora aceea. S-a cam încurcat în minciuni...", spune dr. Ritli Ladislau, unul dintre cei trei medici orădeni care au fost citaţi în Germania ca martori la procesul escrocului.

Mâna lungă a Securităţii

În ciuda evidenţelor, Vălenaş se dă şi acum victimă a fostei poliţii politice reconvertite în SRI. "Totul a fost o chestiune trucată de SRI. Doctorul care trebuia să îmi vină de martor m-a sunat din Bekescsaba, imediat ce a ieşit din ţară, ca să nu poată fi ascultat, şi mi-a spus că nu se poate prezenta pentru că o să aibă probleme la locul de muncă de la Universitate", spune jurnalistul. Vălenaş s-a trezit în schimb la proces cu trei medici orădeni care i-au demascat minciunile: Ritli Ladislau, pe atunci directorul Direcţiei Sanitare, Dumitru Mohan, fostul director al Spitalului Judeţean şi preşedinte al Colegiului Medicilor, şi Tiberiu Bondar, directorul Ambulanţei. "Numai ministrul Sănătăţii a lipsit de la proces", spune Vălenaş ironic.

Jurnalistul orădean a fost pedepsit de justiţia germană chiar mai rău decât de Securitate. "Am pierdut procesul pentru că n-am putut dovedi că am făcut tomografiile la Oradea. Instanţa m-a obligat să plătesc cheltuielile de deplasare ale "tovarăşilor" care au depus mărturie împotriva mea şi am mai avut de plătit o amendă", îşi aminteşte autorul. Pentru toate acestea, şi încă multe altele, în ochii lui Vălenaş singurul vinovat este Securitatea, despre care afirmă că ar complota şi acum împotriva lui prin SRI.

Până la urmă, asta a şi fost marea victorie a Securităţii, de pe urma căreia mulţi profită şi azi: să le bage adânc în cap românilor că sunt sub permanent control...

"Deşi e plină de personaje din Oradea, de la istoricul Viorel Faur până la fraţii Micula, cartea "Fabrica de spioni" a fost comandată de librăriile din Timişoara, Sibiu şi Bucureşti, dar nu şi de librăriile orădene. Probabil la intervenţia Securităţii..."

Liviu Vălenaş

"TORŢIONARUL" DE LA CULTURĂ
"Majoritatea colaborau din patriotism"

Scos în rezervă după fuga fratelui său în Germania, securistul Mihai Goidaci (foto) s-a angajat la sfârşitul anului 1984 ca director adjunct la Teatrul de Stat. "Între 1983 şi 1984 am răspuns de muzeele orădene, teatru şi filarmonică. Mă cunoştea toată lumea. Am fost aşa de "rău" încât la trecerea în rezervă, Mircea Bradu, directorul de atunci al Teatrului, m-a chemat să îi fiu adjunct", povesteşte Goidaci. După revoluţie şi-a încercat fără succes norocul în afaceri, apoi a ocupat diferite funcţii în cadrul Primăriei Oradea, iar mai nou la Prefectura Bihor.

În ciuda legendelor despre temuta Securitate, Mihai pretinde că, în Oradea cel puţin, lucrurile erau destul de blânde. "Văzută din afară ca extrem de fioroasă, instituţia era altfel destul de obişnuită. Făceai o supraveghere informativă a celor care ar fi putut iniţia acţiuni duşmănoase statului. Majoritatea agenţilor colaborau din patriotism. Era interzis să racolezi membri de partid şi, eu cel puţin, n-am avut niciodată bani să plătesc pentru informaţii, aşa cum se zice". Goidaci spune că a preluat reţeaua informativă de la un coleg şi a predat-o ulterior lui Cigan la fel cum o găsise. "Nu mă întrebaţi de nume, pentru că nu o să vă spun. Pe mulţi nici nu mai îi ştiu...", se fofilează fostul ofiţer.