URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 04 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Iunie 2012, 08:43

Leac pentru linişte: O orădeancă promovează o nouă metodă de vindecare a traumelor şi stresului

Leac pentru linişte: O orădeancă promovează o nouă metodă de vindecare a traumelor şi stresului CURĂŢARE CU ENERGIE. Terapia promovată de Lorena Negruţ (foto) se bazează pe eliberarea de emoţii negative - traume, fobii, anxietate, depresie, stres - prin atingerea repetată cu bătăi uşoare a unor puncte de pe corp considerate canale de energie de către medicina chineză
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O mamă care şi-a pierdut copilul nu poate nici măcar să descrie prin ce trece, iar cei din jur n-o pot înţelege, oricât de mult ar pretinde asta. Suferinţa, dezamăgirea, stresul ori traumele emoţionale nu se uită, ci sunt "stocate" în subconştient, influenţând omul în fiecare zi, ba chiar îmbolnăvindu-l.

O nouă terapie, EFT, bazată pe eliminarea energiilor negative din corp, a dat rezultate considerate de unii miraculoase. Iar acum e disponibilă şi orădenilor.

Mamă de îngeraş

Lorena Negruţ a fost mereu o persoană veselă şi optimistă. Dar asta nu i-a fost de folos când, în urmă cu doi ani, l-a pierdut pe Paul, pruncul ei nenăscut. "La 6 luni, a apărut o problemă şi sarcina s-a oprit din evoluţie", spune ea. A plâns luni întregi şi refuza să vorbească despre durerea ei.

Era plecată în Spania la muncă, alături de soţ. "Acolo ai dreptul la consultaţii gratuite la psiholog. Acesta mi-a spus că trebuie să ţin doliu şi să las timpul să treacă", povesteşte orădeanca, acum în vârstă de 33 de ani. Dar durerea era prea mare. "Am suferit o traumă şi nu reuşeam să accept situaţia. Nu acceptam să nu mai existe copilaşul în mine", povesteşte ea.

Printr-o prietenă care trecuse printr-o experienţă similară a aflat de terapia "Emotional Freedom Techniques" (EFT), descoperită în anii '80 de un psihiatru american. "Dr. Roger Callahan avea o pacientă cu o teribilă fobie de apă şi a încercat toate tratamentele. La un moment dat, a încercat să bată uşor cu degetele mai multe puncte de acupunctură, pe care medicina chineză le recunoaşte ca fiind terminaţiile unor meridiane energetice ale corpului. După câteva şedinţe, pacienta şi-a revenit", povesteşte Lorena.

Efectul a fost acelaşi şi în cazul ei. "M-am împăcat cu situaţia şi, mai ales, cu mine însămi", spune Lorena, care, impresionată de rezultat, a început să studieze terapia, urmând cursuri de profil la Barcelona.

Terapia păcii

Pornind de la premisa că omul este un rezervor de energie, un alt american, Gary Craig, a dezvoltat tehnica lui Callahan şi a fondat terapia EFT. El a identificat cele mai puternice 13 puncte de acupunctură din corpul uman (la nivelul capului, feţei, pieptului şi palmei), despre care se crede că pot debloca şi elimina energiile negative. "Se spune că la baza tuturor emoţiilor negative stă un blocaj în canalul energetic al corpului, cel prin care trece energia noastră. Aceste suferinţe trec în subconştient şi apare uitarea. Dar problema nu dispare", zice orădeanca.

Tehnica EFT combină lovirea uşoară a punctelor energetice, pentru deblocarea canalelor, cu psihologia clasică. "Dacă vrei să faci pace cu lumea, trebuie să începi cu tine. De altfel, prima frază pe care o rostim în timpul terapiei este: "Chiar dacă trec prin această situaţie, eu mă accept complet şi profund aşa cum sunt". Următorul pas este să găsim şi să recunoaştem esenţa problemei, iar apoi să găsim o motivaţie pentru a o înlocui cu ceva bun", explică Lorena.

Suferinţă neînţeleasă

EFT nu a fost încă certificat, dar rezultatele aşa-zisei "psihologii energetice" s-au văzut în cazuri dintre cele mai dificile: de la mii de copii din Rwanda rămaşi orfani în urma unui genocid până la soldaţii americani întorşi din Irak şi Afganistan. Tocmai de aceea, în SUA se fac demersuri pentru ca tehnica să fie recunoscută oficial ca terapie alternativă.

Întoarsă în ţară în urmă cu două luni, Lorena vrea să-şi continue studiile în psihologie, dar şi să promoveze EFT, ea colaborând deja cu practicieni din Spania şi Mexic, dar şi din Bucureşti. Orădeanca va ţine sesiuni gratuite de terapie pentru alte "mămici de îngeri", la Orăşelul Copiilor. "Sunt persoane pe care nu le înţelege şi nu le sprijină nimeni, iar familia la un moment dat chiar se satură să le audă şi să le vadă suferind".

Pe de altă parte, Lorena lucrează şi cu câţiva fotbalişti, pentru a le îmbunătăţi performanţa sportivă. Fiindcă nu şi-a deschis încă un cabinet, cei care doresc o pot contacta pe adresa lorenanegrut_eft@yahoo.com. Convinsă că, fiind o tehnică nouă, unii orădeni vor fi sceptici, Lorena nu-şi doreşte să-i convingă, ci doar să-i vindece pe cei care cred în ea. Căci ea aşa s-a vindecat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
pt Lorena
Mult succes Lorena!
Postat 17 August 2012, 16:34 de ina
pt vraci
dle ioan si nu ion trebuie sa fii mult prea incult sa crezi ca in 2012 suntem cu mult mai avansati, mental vorbind, ca inainte de Hristos.... pace fie!
Postat 17 August 2012, 16:33 de ina
vraci
domnilor, cum publicati in 2012 mizerii de genul asta? pai asta e specula ieftina, gen ghicit in cafea. iar la cati votnati PP sunt, nu e exclus ca astfel de afaceri sa infloreasca. putina responsabilitate nu strica.
Postat 12 Iunie 2012, 09:19 de ioan si nu ion
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7308 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON