URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 28 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Decembrie 2011, 14:11

Lady Di of Oradea

Lady Di of Oradea O VIAŢĂ NOUĂ. Doctoriţa Ildiko Spelt-Brănescu s-a stabilit în Anglia în urmă cu 10 ani, împreună cu gemenii Andrei şi Şerban. Cel de-al treilea fiu, Horia, născut odată cu aceştia, a murit de leucemie pe când avea doar 7 ani...
Lady Di of Oradea Şerban şi Andrei Brănescu şi-au aniversat ziua cu un tort pe care apar împreună cu fratele lor
Lady Di of Oradea Ildiko Spelt-Brănescu alături de John Irvin, cunoscut regizor englez
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca mulţi alţi medici români plecaţi în bejenie, orădeanca Ildiko Spelt-Brănescu a dobândit succesul abia în Anglia. Ajunsă acolo în urma unei tragedii în care şi-a pierdut unul dintre cei trei copii gemeni, femeia conduce propriul cabinet de medicină generală în comitatul Essex.

Doctoriţa şi-a câştigat rapid respectul noilor pacienţi cărora, datorită asemănării fizice cu "prinţesa inimilor", le place să o compare cu Lady Diana. Şi nu-s puţini, căci are 8.300 de "clienţi"...

10 familia Branescu.jpgSoţie de chirurg

Ildiko s-a născut la Oradea în urmă cu 51 de ani, dintr-o mamă româncă şi tată maghiar. Liceul l-a făcut tot aici, la Gojdu, după care a ales să studieze medicina. "Niciodată nu mi-a trecut prin cap să fac altă meserie, deşi tatăl meu m-ar fi preferat ingineră. Am făcut Medicina la Cluj, şi sunt mândră de asta. Este foarte important să înveţi lucrurile cum trebuie de la bun început", s-a confesat BIHOREANULUI doctoriţa.

Încă din anul cinci de facultate, s-a măritat cu un chirurg mai în vârstă, renumitul Dan Brănescu, care era şeful secţiei de chirurgie a Spitalului CFR din Oradea, iar în timpul stagiaturii a născut trei gemeni: Andrei, Şerban şi Horia. Însă, pe când micuţii aveau patru ani, s-a descoperit că Horia suferea de o boală cruntă. "Eu tocmai trecusem examenul pentru specializarea de medicină generală când Horia s-a îmbolnăvit de leucemie limfoblastică acută. L-am dus la un spital din Ungaria, unde a început imediat chimioterapia. După 6 luni ni s-a spus că trebuie să facă un transplant de măduvă osoasă", îşi aminteşte femeia.

Tragedie în familie

La începutul anilor '90, în România dificilele proceduri de transplant de măduvă erau încă o raritate. În străinătate, intervenţia costa 200.000 de dolari. "Din disperare i-am scris şi tenorului Jose Carerras, care suferise şi el de leucemie şi avea o fundaţie în Barcelona. Nici nu mi-a venit să cred când, în foarte scurt timp, am primit confirmarea că mă ajută. Lui Horia i s-a făcut transplantul în Spania, cu măduvă de la Andrei, singurul cu care era compatibil. Ne-am bucurat că totul a mers bine...", îşi aminteşte Ildiko.

După un an însă, boala a recidivat. Micuţul a mai trecut printr-un transplant, însă în 1995, din cauza unor complicaţii, avea să moară, la doar 7 ani. Tragedia a afectat-o, dar s-a îndârjit să-şi continue activitatea la cabinetul medical din Rogerius pe care îl deţinea, în plus făcând şi stagii în cardiologie.

Un nou "acasă"

În 2001, însă, a decis să părăsească ţara. Motivul n-a fost dorinţa de a câştiga mai mult, cum se întâmplă cu medicii care pleacă acum, ci unul de familie. "După ce a murit Horia, relaţiile în familie au devenit mai tensionate, iar la un moment dat, când mi s-a propus să vin în Anglia, am acceptat. A fost o decizie riscantă, fiindcă nu aveam nicio garanţie că voi putea practica", îşi aminteşte doctoriţa. Şi-a luat atât băieţii, cât şi părinţii, iar când a ajuns a fost angajată într-un spital din Londra, la o secţie de geriatrie.

Cum, însă, visul ei a fost să continue cu medicina generală, s-a decis să susţină un examen în faţa unei comisii speciale, pentru a obţine o autorizaţie de liberă practică. "S-au făcut inclusiv filmări ale consultaţiilor mele, care trebuiau să dureze fix 10 minute, dar am dat şi un test teoretic", îşi aminteşte orădeanca.

Dedicată muncii

Cu "actele în regulă", Ildiko s-a angajat la un cabinet, dar rapid i s-a propus să devină "partner", adică asociat, la un altul situat într-o suburbie a oraşului Clacton-on-Sea, din comitatul Essex, în estul Angliei. În 2005, după ce asociatul ei s-a pensionat, Ildiko a rămas la conducerea "Great Clacton Medical Surgery", unde are acum 8.300 de pacienţi, patru angajaţi medici şi tot atâtea asistente.

Recunoaşte că în Anglia munceşte mult mai mult decât acasă. "Aici văd zilnic de două ori mai mulţi pacienţi, programaţi tot la 10 minute. Se lucrează şi dimineaţa, şi după-amiaza, iar în pauza de prânz reuşesc să mânânc, dar şi să vizitez pacienţi la domiciliu", spune doctoriţa. În România îi era mai uşor să trimită pacienţii cu probleme la medicii specialişti, dar "aici sunt liste mari de aşteptare şi lipsesc medicii specialişti".

Ildiko nu se rezumă strict la atribuţiile meseriei, ci se implică şi pasional, aproape, în cazurile pe care le tratează. "Pentru mine medicina nu este un simplu job, care înseamnă numere şi conturi în bancă. E o profesie şi e parte din viaţa mea!", spune femeia, căreia mulţi pacienţi îi spun Lady Di, datorită asemănării fizice cu faimoasa "prinţesă a inimilor". "La primul interviu pe care l-am avut în Anglia, directorul spitalului care mă angajase mi-a spus "Diana of Romania". De-a lungul timpului mi s-a mai spus aşa, dar nu am dat prea mare importanţă. Nu ştiu nici acum dacă e vorba de asemănarea fizică sau de atitudine...", explică Ildiko, modestă.

O viaţă plină

În 2003, tatăl lui Ildiko avea să moară în Anglia, iar după doar doi ani femeia a mai suferit o pierdere, rămânând văduvă după ce soţul ei, rămas la Oradea, a decedat din cauza unui cancer al sângelui. "De două ori a încercat tratamente de vârf în Anglia, dar din nefericire fără succes".

Întărită de toate prin câte a trecut, Ildiko trăieşte în propria casă, alături de cei doi băieţi, Andrei şi Şerban, şi de mama sa. Chiar dacă lucrează mult, din când în când se mai răsfaţă cu ieşiri în societate, călătorii şi croaziere cu familia şi cu prietenii câştigaţi în noua patrie. "La sfârşit de săptămână joc tenis la un club vechi şi renumit. Joia o am liberă în fiecare săptămână, şi merg la Londra să mă întâlnesc cu prietenul cel mai apropiat, John Irvin", spune femeia, vorbind despre un celebru regizor care a lucrat filme precum "The Dogs War", cu Christopher Walken, "Shiner", cu Michael Caine, şi "The Garden of Eden", cu Mena Suvari".

Sfatul medicului: fiţi buni!

Dacă cei doi fii ai săi vin destul de des acasă, unde îşi aduc şi prietenii englezi tocmai ca să le viziteze oraşul natal, Ildiko nu mai ajunge la Oradea decât cel mult o dată pe an. Chiar şi cu prietenii de aici mai păstrează legătura doar prin internet, după ce a prins rădăcini atât de adânci între britanici.

Oricum, ultima impresie nu i-a fost foarte dătătoare de optimism. "Anul trecut am fost prin Spitalul Judeţean şi mi s-a părut deplorabil. Poate era în reabilitare şi n-am fost eu la momentul potrivit, dar...", zice ea, fără să continue. Cum, însă, e conştientă că lucrurile nu pot fi schimbate peste noapte, are un sfat pentru tinerii medici de acasă: oriunde ar alege să-şi practice profesia, să persevereze ca să devină tot mai buni. În fond, acesta a fost şi motto-ul ei...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
dr
@Ovidiu: 1-cu ce ar ajuta minciuna aici? in ce scop sa fie nevoie de minciuni? Numai mincinosilor li se pare ca sunt mintiti mereu.....2-nu sunt englezii din realitate ca si cei de la telvizor....
Postat 13 Decembrie 2011, 21:01 de Ildiko Spelt
Nu sunt directorii ca in Romania
@oradeanca, probabil nu ai vazut englezi, niciun director, coleg nu ar face aprecieri asupra fizicului se considera hartuire sexuala, cu atit mai mult complimente, oamenii vin acolo la serviciu sa munceasca.Asta e o minciuna.
Postat 13 Decembrie 2011, 19:51 de Ovidiu
tot respectul
Buna ziua! Mi-a fost dor de d-voastra, de medicina pe care ati facut-o in Oradea, d-na doctor! Ma bucur enorm ca v-am revazut, chiar daca doar prin intermediul acestui articol. Ma bucur ca sunteti apreciata acolo unde v-ati dus si va doresc mult succes in continuare! Meritati pe deplin toate laudele. Cand ati plecat din Oradea, am realizat ca a plecat cel mai bun medic de famile si am regretat. Totdeauna ati practicat o medicina moderna, indiferent de locatie. Pt mine sunteti medicul de familie model! Fiecare tinde la o viata mai buna, de aceea inteleg de ce ati plecat. Inca o data va doresc multa sanatate si mult succes d-voastra si familiei d-voastra! Aveti 2 copii minunati! Sa va traiasca! Cu mult drag si respect Patricia Sabau (fosta vecina si fosta asistenta medic. la CFR).
Postat 13 Decembrie 2011, 14:02 de patriciasabau
pacat ca nu vedem esentialul...
@Ovidiu. doamna nu considera ca seama cu Lady Diana:"La primul interviu pe care l-am avut în Anglia, directorul spitalului care mă angajase mi-a spus "Diana of Romania". De-a lungul timpului mi s-a mai spus aşa, dar nu am dat prea mare importanţă. Nu ştiu nici acum dacă e vorba de asemănarea fizică sau de atitudine..." Dintre toate lucrurile pe care le-a facut doamna doctor nu stim sa apreciem nimic ci ne legam de aspectul fizic (arma pers. frustrate de altfel). Jenant...Bravo doamnei Ildiko pentru ca ne face mandri ca suntem romani!
Postat 13 Decembrie 2011, 13:40 de oradeanca
frumos
mie imi plac baietii :D felicitari doamna Ildi pt toate realizarile dumneavoastra ,de apreciat ca nu v-ati lasat pagibasa tragediilor tratite si ati facut ceva !
Postat 13 Decembrie 2011, 11:01 de sss
nu seamana, de fel
Lady Diana aparea in public impecabil imbracata, coafata, niciodata cu sanii si sutienul la vedere. Asa mergeti la serviciu?
Postat 13 Decembrie 2011, 08:24 de Ovidiu
bravo ildi
Bravo Ildi ! In occident este criza de doctori , de famile sau specialisti , iar romanii isi bat joc de doctorii lor , pacat .
Postat 13 Decembrie 2011, 06:51 de dan
dr
Multumesc mult pentru interes si urari, va doresc si eu din suflet SARBATORI FERICITE SI LA MULTI ANI ! Cu drag, Ildi
Postat 13 Decembrie 2011, 04:59 de ildi
dr
as dori sa aflu mai multe comentarii..merci
Postat 13 Decembrie 2011, 04:45 de Ildiko Spelt
Lady Di of Oradea
Iata ca avem oradeni care ne fac cinste si peste hotare.Imi pare bine ca ati scris despre doamna doctor si familia ei pentru ca atunci cand a nascut cei 3 gemeni ( eram si eu tanara) si tin minte ca era foarte mare agitatie prin Oradea,un fel de admiratie pentru acest eveniment si precis multa lume se intreba ce mai fac membrii acestei familii. Ma bucur ca sunt bine,chiar foarte bine(condoleante pentru cei plecati la ceruri) si le doresc in continuare multa sanatate,fericire ,noroc si SARBATORI FERICITE SI LA MULTI ANI.
Postat 12 Decembrie 2011, 23:01 de o cititoare
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON