Doctorul străbunic: la 87 de ani, cel mai longeviv medic din Bihor încă profesează!

Ştie câte bombe au căzut peste oraş în război şi unde anume, a fost camarad în studenţie cu personalităţi marcante, a făcut "medicină de tranşee" în zorii comunismului, i se datorează înfiinţarea spitalului din Marghita, are un doctorat considerat revoluţionar din vremea când doctoratele nu se cumpărau, a meşterit scule medicale după poze primite clandestin din Occident, s-a pus o întreagă viaţă în serviciul pacientelor şi, mai ales, îşi laudă înaintaşii cu un patos fără margini.

Acesta e doctorul George Filip, cel mai vârstnic medic bihorean încă activ, statornic de peste şase decenii devizei că un bun specialist înseamnă, simplu, ştiinţă plus conştiinţă.

Puterea rădăcinilor

Născut în 1924 într-un sat din judeţul Satu Mare, George Filip a devenit orădean la vârsta liceului, şi orădean a rămas până la senectute. Sufleteşte, însă, nu şi-a părăsit niciodată satul natal, astfel că în fiecare aşezare bihoreană pe unde a lucrat regăsea o parte din cea în care văzuse lumina zilei. Tatăl său, preot greco-catolic, iar după Marea Unire din 1918 primul primar român al satului, stins la 90 de ani, i-a lăsat moştenire longevitatea, iar maica ideea de respect pe care orice bărbat, la orice vârstă, îl datorează unei femei, mamă, soră, soţie, colegă.

Sosit pe Criş pentru a urma liceul la Szent Laszlo Gymnasium (actualul Gojdu), s-a înrădăcinat adânc ca orădean şi bihorean pe tot restul vieţii. E atât de ataşat oraşului încât îi ştie istoria "la virgulă", chiar şi unde a căzut fiecare bombă în al doilea război mondial: "Raidul american din august '44 a lăsat o bombă la gară, una pe actualul bulevard Magheru, alta pe locul unde e acum Magazinul Crişul, şi care a rămas viran până la ridicarea edificiului, una peste spitalul ce funcţiona în actuala secţie de infecţioase din spatele Tribunalului, alta într-o aripă a Tribunalului şi ultima lângă Podul Ferdinand".

Medic din revelaţie

Bătrânul mărturiseşte că medic a ajuns din întâmplare. Se înscrisese la Teologie, pentru a-şi urma tatăl, iar în ultimele zile de vacanţă din septembrie '44 a fost trimis să-şi viziteze o soră măritată la Poiana Sibiului. "Coborât din tren la Sibiu, în centru dau de o ceată în halate albe cu cruci roşii în dreptul inimii. Între ei, un fost coleg din clasele secundare, care mi-a spus că s-a înscris la Medicină". Facultatea clujeană se refugiase la Sibiu pe perioada horthystă şi se intra fără examen întrucât rectorul Iuliu Haţieganu hotărâse că absolvenţii şcolilor ungureşti meritau această şansă, urmând ca doctori să ajungă doar cei care dovedeau vocaţie, prin cernerea bobului de neghină la finele fiecărui an de studii.

În facultate, George a cunoscut nu doar marii fondatori ai medicinei româneşti, precum Haţieganu ori Victor Babeş, dar a şi avut colegi care urmau să ajungă ei înşişi oameni de vază. Coleg de cameră i-a fost Bartolomeu Anania, fost legionar, creier al marii greve studenţeşti anticomuniste din 1946, arestat, închis, dar devenit colaboraţionist al comuniştilor, trimis după eliberare cu misiune în America. "După '89 a fost uns arhiepiscop la Cluj, iar prin anii 2000, venit la tratament în Felix, ne-am întâlnit şi am povestit din tinereţe. Nu m-am răbdat să nu-i reproşez că a refuzat retrocedarea bisericilor greco-catolice şi că ortodocşii români au dărâmat mai multe biserici de-ale noastre decât ungurii şi austriecii la un loc. Mare făţarnic, Dumnezeu să-l ierte!", spune doctorul cu înverşunare şi împăcare în porţii egale.

Misionar în "sutană" albă

Repartizat doctor de circumscripţie la Popeşti, tânărul Filip a făcut doi ani de apostolat în totală sărăcie, dar cu devoţiune. "Băteam satele la picior, de-am ajuns să cunosc toţi oamenii. Într-o zi, mă pomenesc cu telefon de la Regiune, să mă prezint neîntârziat la Oradea. Nu întrebai pe vremea aia de ce. Mi-am pus costumul şi bocancii, şi am mers pe jos 20 de kilometri până la Marghita, de unde am luat autobuzul".

La Oradea, a fost înştiinţat că era numit medic-şef pe raionul Marghita. Cam nemulţumit, căci abia ce înfiinţase la Popeşti o casă de naşteri (erau doar 22 în total pe vremea aceea), a acceptat de nevoie, iar următorii doi ani i-a risipit ca organizator sanitar. "Era pe atunci un bun obicei, totuşi, ca medicii de circumscripţie să se adune la un raport lunar despre starea de sănătate a populaţiei pe care o aveau în grijă", spune doctorul.

I se cam acrise, însă, căci n-a făcut meserie de medic, ci de "manager", cum se zice acum. Singura satisfacţie a fost că a obţinut înfiinţarea unui spital orăşenesc la Marghita, în vilele ofiţerilor români mutaţi din localitate. "Am copt planul şi m-am dus la Direcţia Sanitară să-l susţin. Apoi am plecat la Bucureşti, unde viceministru era un bihorean. După două luni aveam aprobarea. A fost cea mai mare realizare, dar să nu mă lăudaţi pe mine. Lăudaţi-l pe doctorul Pop Mircea, că apoi el a organizat unitatea", spune bătrânul Filip.

Mereu primul

Pus apoi şef al Casei de Educaţie Sanitară la Oradea, a mai făcut muncă de organizare până s-a săturat. În 1954 a reuşit să scape de funcţie, prin "transfer în interesul construirii socialismului" la Maternitate, ca simplu medic-consultant, căci voia să ajungă ginecolog. După trei ani era medic specialist, luând de pe primul loc examenul susţinut la Cluj, la fel cum, mai târziu, toate examenele le-a luat tot pe prima poziţie. Fie că a fost vorba despre specializarea în oncologie ginecologică (Cluj), fie de cea în endocrinologie ginecologică (Bucureşti), ori de doctoratul de mai târziu (1973, la Timişoara), în amnioscopia femeii cu disgravidie, domeniu pe atunci cu totul nou. Între timp, i s-au mai oferit funcţii, dar le-a refuzat, inclusiv pe cea de şef al Maternităţii. "Am făcut şi bine, pentru că mi-a rămas timp pentru cercetări, dar şi rău, fiindcă mai târziu a trebuit să-mi pun şefii coautori la lucrări".

Nu regretă, totuşi, nici un strop, relatând cu plăcere cum era o zi de muncă obişnuită. "Începeam cu raportul de gardă, care era sacrosanct, nu ca acum, când unii nici nu participă pe motiv că-s universitari. Se puneau în dezbatere toate cazurile din ultimele 24 de ore şi se analizau, pentru a se transmite experienţa tuturor. Confraţii se ajutau, iar în societate medicii erau Dumnezei. Mai ales cei de la Maternitate care, datorită fostului director Alexandru Nemeş, ajunsese a cincea din ţară".

Recordman

Dincolo de diplome, doctorul George Filip a fost mereu un practician care şi-a folosit ştiinţa în serviciul pacientelor. La cele mai mari reuşite a ajuns în anii '70, când a perfecţionat tehnica amnioscopiei (investigarea fătului în uter cu un aparat optic), meşterind trei amnioscoape după poze primite clandestin din Germania, şi în anii '80, când a depistat forme precanceroase de col uterin la peste 104.000 de femei.

Din păcate, spune el, tot ce s-a clădit cu sacrificii s-a pustiit după '90. "Am asistat în viaţă la două reforme sanitare. Naţionalizarea, sub comunişti, a fost un şoc, dar mult mai mic decât cel de acum, căci atunci s-au construit reţele de diagnosticare a stării de sănătate a populaţiei. Reforma de după '90 a fost una haotică, distrugând spitale şi policlinici fără a pune nimic în locul lor. Efectul e că oamenii află târziu că sunt bolnavi şi toată povara sistemului cade pe spitale. La medicul de familie poţi trata un pacient cu un leu, în policlinică cu 3 lei, dar acum ajunge direct în spital, unde costul e de 6 sau 9 lei", zice cu amărăciune bătrânul doctor. În plus, adaugă el, nici nu realizăm răul de durată pe care ni-l facem obligând medicii să plece peste hotare.

Fără urmaşi

Pensionat de la Maternitate în 1993, la 70 de ani (cu doi după vârsta-standard), doctorul George Filip a continuat să lucreze atât la policlinica cu plată, până anul trecut, cât şi la clinica privată a unui mai tânăr coleg, unde e solicitat şi acum mai ales datorită priceperii sale în colposcopie şi în depistarea afecţiunilor colului uterin. Când i se fac complimente pentru puterea de muncă, surâde spartan, fără înflorituri: "Probabil o am datorită drumurilor bătute în tinereţe pas cu pas".

Tot după pensionare, la o vârstă la care alţii renunţă la tot, bătrânul doctor s-a apucat de pictură şi fiecare tablou este pentru el un document. A realizat zeci de peisaje din satele unde a lucrat, scene din sala de operaţii, dar şi portretele părinţilor şi fiicelor, căci şi-a iubit enorm familia, după cum şi suferă pentru ea. "Părinţii mei au avut 15 copii, din care au supravieţuit 10: 7 fete şi 3 băieţi. Fraţii mei n-au avut deloc copii, iar eu am doar două fete, dar nici una nu are copii. Încet, în trei generaţii, numele familiei, deşi cu atâţi copii, se va pierde", spune, înghiţindu-şi lacrimile. O lovitură prea nemiloasă a soartei pentru cineva care şi-a pus toată viaţa în slujba naşterii şi perpetuării...

CULTUL ÎNAINTAŞULUI
Pledoarie pentru Nemeş

BIHOREANUL a smuls greu confesiunile doctorului Filip despre propria persoană, venerabilul medic socotind că mai important e să pledeze ca Maternitatea să fie denumită după mentorul său, doctorul Alexandru Nemeş, fondatorul obstetricii şi ginecologiei moderne din Bihor.

Născut în 1891 în judeţul Someş (acum Sălaj), Nemeş a fost unul din medicii care au pregătit Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918. Împreună cu Constantin Stanca (al cărui nume îl poartă Maternitatea clujeană) şi Coriolan Tătaru (vestit profesor dermatolog), a fost însărcinat de marele Iuliu Haţieganu (ulterior rectorul Universităţii clujene de Medicină, care-i poartă numele) să preia universitatea şi s-o conducă în numele Statului Român. "Au făcut-o până în 1920 fără să tulbure un medic ori student ungur, dar cu fermitate", spune Filip.

Din 1920, Nemeş a condus Şcoala de Moaşe şi Casa de Naşteri din Oradea, până în 1940, când a fost expulzat de horthyşti. După 1944 a revenit şi a format cea mai bună generaţie de ginecologi din Bihor, până în 1955, când comuniştii autohtoni l-au îndepăratat, fiind recuperat, paradoxal, de sovietici, care i-au oferit şefia Spitalului Nucet, construit după indicaţiile sale.

Alexandru Nemeş a murit în 1973, fiind înmormântat lângă Capela Haşaş a Cimitirului Municipal. "Maternitatea trebuie să-i poarte numele, căci nimeni n-a contat aşa mult ca el în acest spital", consideră doctorul Filip.