Pe fila albă, liniile se împletesc frumos. O curbă, încă una, şi micul personaj prinde contur. Un pic dolofan şi rumen în obraji, cu ochii mari, vioi, cu păr uşor zburlit, e simpatic foc şi cucereşte orice ţânc. Parcă mai trebuie un pic de culoare, o umbră colo, un licăr dincolo şi gata. "Asta e, Iulian! E Dovlecel al meu, e fix cum am visat", exclamă fericită femeia.
La cei 33 de ani, Irina Nicolae, fostă componentă a trupei ASIA şi iubita influentului om de afaceri Marius Vizer, dezvăluie că ea crede încă în miracolele Crăciunului şi, deşi trăieşte într-un ritm alert, împărţindu-se între pasiuni şi afaceri, îşi face timp să simtă magia sărbătorilor. Drept cadou, Crăciuniţa BIHOREANULUI a primit, din partea legendarului cântăreţ Al Bano, propunerea unei colaborări. Anul viitor, vor scoate un album împreună!
"Sună periculos"
La sfârşitul anului 1999, la 21 de ani, când trupa ASIA se lansa cu "artificii" cu hitul "Inima mea", codiţele Irinei le fascinau pe adolescente, care nu se sfiau să o imite. Anii au trecut şi vedeta de odinioară e acum femeie în toată firea. Frumoasă, elegantă, ca o adevărată business woman, sunt cam 6 ani de când Irina a lăsat "iubirile de-o vară" şi "garsoniera" din cântecele pe care le interpreta. Şi, stabilită la Budapesta împreună cu iubitul ei, bihoreanul Marius Vizer, s-a apucat de lucruri pentru "oameni mari".
Pasionată de fotografie şi de călătorii, Irina îşi conduce acum propria afacere, o editură, şi a scos o linie de cărţi pentru copii. ASIA a rămas, e adevărat, perioada ei de suflet, dar azi varietatea proiectelor în care se implică este mult mai mare. "Nu pot să stau degeaba în faţa televizorului, că nu sunt eu. Chiar dacă nu mai merg în turnee, încă mai cânt şi am în continuare o viaţă foarte plină. Călătoresc, fac cărţi pentru copii sau proiecte pentru grădiniţă. Dacă ar fi după mine, aş lucra non stop", spune Irina.
Crăciun cu bune şi cu rele
Crăciunul a fost întotdeauna cea mai aşteptată perioadă din an, căci atunci oamenii dragi ei se strâng împreună, iar mirosul de brad şi vin cu scorţişoară, clinchetele de pahare şi veselia generală o binedispun. "Sufletul meu trăieşte intens fiecare moment. Chiar dacă anii au trecut, încă mai cred în Moş Crăciun şi îl aştept în fiecare an", zâmbeşte artista.
Atât doar că anul acesta a fost mai diferit. Căci, între alergăturile după brazi şi cadouri, vedeta a petrecut o bună parte de vreme şi în spital, la Budapesta, unde tatăl ei, grav bolnav, e internat. "Suntem cumva împărţiţi. Sora cu mama mea sunt în Bucureşti, iar eu sunt aici cu tata. Dar eu cred în minuni şi cred în Dumnezeu!", spune ea, plină de speranţă.
Irina crede cu tărie în miracolul Crăciunului şi, ca să se înveselească, ascultă mereu cântece specifice acestei perioade, cântând şi ea, "de dimineaţa până seara". Cea mai arzătoare dorinţă de Crăciun este ca ea şi familia să aibă sănătate, iar în acest an, din pricina problemei tatălui, cu atât mai mult. "Dar încerc să mă bucur de orice", se automotivează ea. Şi-i reuşeşte...
Vise de Oradea
Dovlecel este personajul inventat de ea, în jurul căruia Irina a creat o lume minunată şi care îi aduce multă bucurie. El a văzut pentru prima oară lumina tiparului la finele anului 2008, iar de atunci a "crescut constant", fiind deja "vedeta" a 6 cărţi şi 3 jocuri de puzzle ce împletesc file de poveste cu educaţia potrivită vârstei. Simpaticul personaj a fost inventat la rugăminţile nepoatei sale Bianca şi, pentru că a avut succes, de atunci l-a tot dezvoltat.
Dovlecel este desenat după indicaţiile precise ale artistei de orădeanul Iulian Pena, angajat al Grupului de firme Liberty, patronat de Marius, şi i-a cucerit de-a dreptul pe micuţi. El îi învaţă să numere, să scrie sau să coloreze, totul într-o lume de basm. "Iulian reuşeşte întotdeauna să dea viaţă şi culoare personajelor mele şi sunt norocoasă că el înţelege exact ce visez eu noaptea", râde Irina. Amănuntul nu e de ici-de colo, căci, perfecţionistă, Irina nu lasă niciun detaliu la voia întâmplării. Aşa că, atunci când Dovlecel a fost "upgradat" la stadiul de mascotă, a fost de lucru, nu glumă...
Detaliile fac diferenţa
Jucăria trebuia să fie cel puţin la fel de drăgălaşă ca personajul cărţilor. "Dovlecel trebuie să fie foarte moale, foarte pufos, aşa că am ales cu atenţie materialele. Mascota e din pluş, cu umplutură de biluţe mici şi foarte uşoare, şi va apărea sub două dimensiuni, una mai mică, pentru copilaşii care ţin mai greu o păpuşă în braţe, şi una mai mare, pentru cei mai mărişori. Eu îmi aduc aminte, când eram micuţă aveam o păpuşică cu mâini şi picioare din plastic, în rest din material, şi îmi era tare dragă", spune vedeta.
Irina a apelat la mai multe firme specializate, ca să fie sigură că mascota îi iese fix cum a visat-o. Nemulţumită de prototipurile realizate în ţară, a ajuns în dialog cu producători din Pakistan, Hong Kong, ba chiar şi din Coreea de Nord! "Ochii şi gura sunt brodate, trebuie mare atenţie şi la realizarea capului, la cum sunt făcute frunzuliţele. Am încercat şi în România, dar Dovlecel numai a Dovlecel nu semăna. Ba era căţel, ba era iepuraş"...
Când, săptămâna trecută, a primit din China prototipul jucăriei, n-a mai putut de bucurie. "A fost făcut de compania care a produs mascotele pentru Olimpiada de la Beijing, pentru că am vrut calitate maximă. Sunt foarte fericită că a venit familia lui Dovlecel acasă", spune Irina chicotind. Anul viitor, între 10-20.000 de asemenea Dovlecei vor fi distribuiţi prin hipermaketurile şi librăriile din ţară, pentru a da "greutate" cărţilor şi jocurilor deja aflate pe rafturi. La un preţ decent, asigură Irina, pentru ca fiecare părinte să şi-l poată permite.
Moşul Al Bano
Un alt cadou special l-a primit de la Al Bano, legendarul cântăreţ italian. S-au cunoscut astă-vară, la aniversarea de 60 de ani a Federaţiei Internaţionale de Judo, conduse de Marius Vizer, unde Irina a fost organizator principal. Al Bano ştia că e cântăreaţă şi a invitat-o să interpreteze "Felicita" împreună, pe scena operei din Paris, în faţa a 600 de oameni.
"A fost superb! Recent ne-a trimis şi o felicitare, în limba română. E de fapt o scrisoare adresată lui Marius în care spunea că, din păcate, spiritul sărbătorilor s-a cam pierdut. Majoritatea oamenilor cumpără azi doar lucruri care "iau ochii", apoi le pun pe un raft şi le uită... "În acest an am decis să dau glas acelor valori care m-au condus mereu să aleg strada potrivită pentru a ajunge la inimile oamenilor... Am decis să vă fac cadou, în locul unui dar material, ceea ce eu cred a fi un vis... Îţi propun, pentru Irina, să colaboreze în înregistrarea unui disc cu mine...". Pentru mine e o onoare!", povesteşte tânăra.
"Soţia domnului Vizer"
În ce-l priveşte pe Marius, Irina spune că a fost atrasă, de la început, de naturaleţea lui. Mai apoi, de sufletul său şi de "vorba duioasă", dar şi de "forţa şi caracterul de învingător" pe care le transmite tuturor. A ajuns alături de el în cercurile cele mai înalte, în compania unor oameni puternici, precum Vladimir Putin, şi tot prin el i-a cunoscut şi pe bihoreni, de care s-a îndrăgostit. Îi găseşte ospitalieri şi calzi, iar la Oradea îi place să vină adesea, nu doar datorită lui, ci şi pentru că de oraş o leagă amintiri frumoase.
Deşi altminteri foarte vorbăreaţă, Irina e însă zgârcită în detalii când vine vorba de viaţa personală. Refuză să spună ce cadou i-a strecurat iubitului sub brad, căci "s-ar supăra Moş Crăciun pe mine că divulg secrete" şi zice că nici la măritiş nu se gândeşte. "Marius mă prezintă la toată lumea "my wife" şi pentru noi nu are importanţă o hârtie. Pentru prietenii mei sunt Irina Nicolae, dar pentru oamenii din jurul lui sunt "Irina, soţia domnului Vizer". Nu suntem căsătoriţi şi nu cred că dragostea noastră se rezumă la o hârtie", punctează artista.
Dacă-şi doreşte un copil? "Sigur că-mi doresc un copil. Sperăm să-l avem cât mai curând, atunci când Dumnezeu va crede că a sosit momentul", spune ea. Iar dacă va sosi la anul, 2012 va fi cu adevărat unul de poveste...
LUMEA LUI DOVLECEL
De la cărţi, la puzzle
La trei ani de când a părăsit trupa ASIA, Irina Nicolae s-a apucat de scris cărţi. A început în februarie 2008, când a scos un volum cu fotografii făcute de ea în călătorii, "O parte din lume... văzută prin ochii mei. "Când am lansat această carte, care e un fel de "jurnal al inimii", i-am promis nepoatei mele că până la sfârşitul anului am să scriu şi o poveste pentru pitici", declara atunci artista, care nu doar că s-a ţinut de cuvânt, ci a făcut chiar mai mult.
Tonul l-a dat în 2008, cu "În Ţara lui Dovlecel", ce prezintă povestea a doi copilaşi, Maya şi Marc, care pornesc să-l salveze pe Dovlecel, prins captiv în ghearele Leului Fioros. A urmat apoi "Colorează cu Dovlecel", o carte de colorat cu imagini atractive pentru micuţi, "Dovlecel te învaţă alfabetul" şi "Dovlecel te învaţă să numeri", unde cu ajutorul unor personaje de poveste precum animăluţe, aştri sau piticii Albei ca Zăpada îi învaţă pe micuţi cifrele şi literele, "Dovlecel te învaţă calendarul naturii", o mică enciclopedie în care celor mici le sunt prezentate zilele săptămânii corelate cu planetele, lunile anului cu denumirea populară, momentele zilei, ceasul, anotimpurile, şi "Să învăţăm formele şi culorile cu Dovlecel".
Irina nu s-a oprit aici şi, tot pentru copii, a lansat şi trei jocuri puzzle: "Atelierul de creaţie al lui Dovlecel", "Dovlecel şi prietenii" şi "Dovlecel şi Tărâmul Fermecat". "Sunt jocuri care dezvoltă imaginaţia, atenţia şi creativitatea copiilor", explică autoarea.
Cărţile şi puzzle-urile pot fi cumpărate atât din librării sau hypermarketuri, precum Cora, dar şi pe site-ul www.irinanicolae.ro. În plus, anul viitor "În Ţara lui Dovlecel" va fi urcată şi pe AppStore, de unde doritorii îl vor putea downloada, privi şi asculta în voie pe iPad, atât în limba română, cât şi în engleză.
Crăciuniţele BIHOREANULUI
Tradiţia Crăciuniţei datează din decembrie 2000. An de an, BIHOREANUL a încercat să-şi cadorisească cititorii cu un pictorial inedit, având ca subiect o personalitate sau un personaj aparte. Seria a început cu manechinul Alina Sabău şi a continuat cu Valeria Filip, soţia primarului de atunci, Petru Filip. În 2002, a urmat cunoscuta vedetă de televiziune Crina Abrudan, iar în 2003 BIHOREANUL a reuşit să-l pozeze pe post de Crăciunel pe Călin Vesa, şeful Vămilor, revenind, în anii următori, la sexul frumos: gemenele Florincuţa (2004), Raluca Creţu (2005), Mirela Vaşadi (2006), Ilinca Vandici (2007), Anca Sas (2008) şi campioana mondială la Show Dance, Luana Chebeleu (2009). Anul trecut, agenta Dana Lezeu s-a dezbrăcat de uniformă pentru a deveni poliţista lui Moş Crăciun, iar 2011 e din nou anul unei vedete cu greutate: Irina Nicolae.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.