URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 12 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Timp de 15 ani, liberalul Ilie Bolojan s-a împotrivit ca administrația publică să se implice în fotbalul bihorean. Nu-i mai puțin adevărat că, pe vremea aceea, cel mai scurt drum spre pușcărie s-a dovedit a fi implicarea în fotbal. Au fost rare cazurile de oameni de afaceri sau primari care să nu fi fost implicați penal pentru suportul acordat echipelor. Căci fotbalul îți poate aduce notorietate, dar și niște cătușe de toată frumusețea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Știți unde era și ce făcea Ilie Bolojan lunea trecută, când Marcel Ciolacu, premier, președinte PSD și candidat la Președinție, îl „propunea” prim-ministru taman din Ambasada României la Paris, zicând că bihoreanul „a realizat foarte multe” și nu are „nici cea mai mică problemă” de a lucra cu el? La Căminul Cultural din Bulz. Unde ce credeți că le spunea celor câtorva zeci de localnici adunați să-l asculte? Nu promisiuni că va curge lapte și miere, ci dimpotrivă!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Iulie 2010, 09:42

Bolojan, la jumătate de drum

Bolojan, la jumătate de drum PE DRUMURI. Ales primar în 2008, Ilie Bolojan face de doi ani naveta din Aleşd. "Anul viitor, după ce fetiţa mai mare termină clasa a VIII-a, ne mutăm la Oradea, dar până atunci nu vreau s-o despart de colegi". Prezent în Primărie de la ora 8 dimineaţa la 9 seara, edilul spune că locuinţa din Aleşd îi este doar un dormitor. "Important e să nu dorm în papuci la Oradea", îşi exprimă el convingerea
Bolojan, la jumătate de drum PIRAMIDA. Botezată de presă "piramida lui Bolojan", viitoarea sală de lucru cu publicul din curtea interioară a Primăriei este deja în lucru. "Raportat la o reţea de apă care alimentează doar câteva case, sala de lucru cu publicul este o investiţie mai eficientă, fiindcă în fiecare an va deservi cei 80.000 de orădeni care intră în Primărie", spune primarul
Bolojan, la jumătate de drum PIRAMIDA. Botezată de presă "piramida lui Bolojan", viitoarea sală de lucru cu publicul din curtea interioară a Primăriei este deja în lucru. "Raportat la o reţea de apă care alimentează doar câteva case, sala de lucru cu publicul este o investiţie mai eficientă, fiindcă în fiecare an va deservi cei 80.000 de orădeni care intră în Primărie", spune primarul
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Eu nu sunt un papagal politic!", i-a avertizat Ilie Bolojan pe directorii Primăriei la instalarea pe post. Unii au râs, dar le-a trecut repede!

Astăzi, niciunul dintre directorii de atunci nu mai este pe post, Primăria are cu 250 de funcţionari mai puţin, iar condiţiile de atribuire a lucrărilor s-au înăsprit dramatic. Culmea, fără greve şi fără scandaluri...

Curăţenie în oraş

În iunie 2008 Ilie Bolojan câştiga funcţia de primar al Oradiei încă din primul tur cu sloganul "Curăţenie în oraş, ordine în Primărie". Şi-a luat din start rolul în serios şi mulţi din cei care l-au votat au început să regrete curând alegerea. Cei amendaţi de Poliţia Comunitară sau de Serviciul Parcări în mod cert! Bolojan spune însă că se aştepta la asta. "Asta e, mergem înainte! Dacă stai să conduci după ce se spune sau după ce se scrie despre tine, nu mai iei niciodată o decizie", declară el pentru BIHOREANUL.

Spre deosebire de predecesorii săi, Bolojan nu s-a ferit să ia măsuri nepopulare. A scos din oraş Urbana, care nu avea licenţă de operare, a dublat taxele de salubritate pentru cei fără contract cu RER Ecologic, a impus o taxă specială pentru reabilitarea faţadelor şi a pus la lucru Poliţia Comunitară. Numai anul trecut agenţii au aplicat 3.088 de amenzi, care au adus un milion de lei bugetului local. Dintre acestea, peste 600 pentru nerespectarea curăţeniei. "Cine a fost amendat cu 5.000 lei pentru că aruncă mizerii pe jos, precis nu va mai arunca a doua oară!", spune primarul.

Una dintre obsesiile edilului a fost şi schimbarea aspectului principalelor căi de acces în oraş. Cel mai bun exemplu e bulevardul Dacia, unde municipalitatea a investit peste 800.000 lei în reamenajarea scuarului, montarea instalaţiilor de irigat, plantarea de copaci şi amenajarea de sensuri giratorii. Investiţia a fost contestată datorită costurilor, dar Bolojan nu s-a arătat deranjat: "Vreau ca străinii, atunci când intră în Oradea, să nu-şi dea seama dacă se află în Ungaria sau în România".

Ordine în Primărie

În doar doi ani, Primăria a pierdut un sfert din angajaţi, iar acum Bolojan vrea să readucă în Primărie inclusiv Administraţia Imobiliară şi Administraţia Social Comunitară. Reunificările vor fi urmate de noi disponibilizări, dar vor fi compensate prin premierea angajaţilor merituoşi. "De exemplu, funcţionarii care participă la licitaţii sunt evaluaţi după numărul acestora. Dacă licitaţia a fost contestată li se taie din bani, dacă a fost anulată iau bile negre, dar dacă nu sunt probleme merg acasă cu bani mai mulţi", explică Bolojan.

Pentru a evita "înţelegerile" dintre funcţionari şi contractori, achiziţiile de peste 1.000 de euro sunt postate pe site-ul municipalităţii www.oradea.ro, iar comisiile de licitaţii au dublă comandă: jumătate din membri sunt numiţi de viceprimarul în subordinea căruia se află serviciul care organizează licitaţia, iar cealaltă jumătate sunt angajaţi ai compartimentului Achiziţii Publice, puşi chiar de Bolojan. "Am ales anume un număr mai mare de membri în comisie pentru a evita sindicalizarea lor", spune primarul. Iar efectele s-au văzut...

Lucrări ieftine, spre gratis

În ultimii doi ani valoarea de adjudecare a licitaţiilor a scăzut în medie la 62% faţă de sumele din proiect, indiferent că a fost vorba de reabilitarea străzilor sau de amenajarea de sensuri giratorii, cum e cel din Centrul Civic. Mai mult, Bolojan a dat o dispoziţie prin care limitează, după semnarea contractului, majorarea costurilor unei investiţii pentru lucrări "neprevăzute" la maxim 15%. În plus, proiectanţii vor suporta din buzunar orice cheltuială suplimentară ce depăşeşte cu 10% valoarea proiectată, penalităţile de întârziere au fost majorate de la 0,1% la 1% pe zi, iar garanţiile de bună execuţie au fost dublate, de la 5% la 10% din valoarea contractului.

La aşa condiţii, normal că unii constructori au încercat marea cu degetul. "La început de mandat primarului Bolojan i s-au făcut apropouri că «ar putea fi bine şi pentru el», dar el s-a făcut că nu înţelege", povesteşte la persoana a treia edilul.

Bolojan spune că eliminarea şpăgilor e şi motivul pentru care firmele din Oradea amenajează giratorii, curăţă parcuri sau plantează copaci pe cheltuială proprie. "Le-am spus tuturor: «Dacă sunteţi mulţumiţi de modul în care aţi fost trataţi şi aţi câştigat bani de pe urma acestui oraş, faceţi ceva pentru el!»", povesteşte Bolojan. Şi au făcut...

Cu bune şi rele

Privind înapoi, la mijloc de mandat, Bolojan trece între realizări extinderea şoselei de centură a oraşului şi demararea lucrărilor la Cetatea Oradea, proiecte începute de administraţia precedentă, dar şi investiţii noi cum ar fi Parcul Industrial. "Parcul va putea atrage investitori şi va pune pe picior de egalitate Oradea cu alte oraşe ca Timişoara, Cluj sau Arad", spune Bolojan.

Deşi e mulţumit de atragerea de către Direcţia de Dezvoltare Durabilă a peste 120 milioane de euro din fonduri europene pentru proiecte precum reabilitarea reţelelor de apă, modernizarea CET, relansarea Ştrandului Municipal, ori refacerea unor clădiri din centru, primarul se declară total nemulţumit de faptul că, în doi ani, nu a reuşit să construiască măcar o parcare supraetajată din cele trei pentru care a vrut să atragă parteneri privaţi. "Dacă până la sfârşitul lunii iulie nu avem nicio ofertă, vom construi din banii Primăriei o parcare în spatele Tribunalului", zice liberalul.

Bolojan trece la capitolul priorităţi şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, proiect de 32 milioane de euro, şi reforma sistemului sanitar. Primăria a preluat luna aceasta de la Ministerul Sănătăţii spitalele Municipal, de Pneumoftiziologie, Maternitatea şi cel de Psihiatrie şi Neurologie. Pentru reducerea cheltuielilor, acestea urmează să fie unificate în cadrul unui consorţiu, personalul administrativ redus considerabil, iar medicii competenţi încurajaţi să rămână. Bolojan spune că în principiu strategia a fost stabilită şi urmează doar să fie implementată. Pentru că mai are doar doi ani să demonstreze că socoteala de la spital se potriveşte cu cea de la Primărie...


ÎMPOTRIVA TUTUROR
Să facem podul!

Tenace până la încăpăţânare, despre Ilie Bolojan se ştie că atunci când ia o decizie nu se răzgândeşte. Aşa a procedat în 2008, când a pus capăt grevei de la OTL, în 2009, când a închis dispeceratul VIP Taxi, şi în 2010, când a licitat sala de lucru cu publicul a Primăriei în ciuda comentariilor ironice. Proiectată la o valoare de 2,7 milioane lei, "piramida" a fost adjudecată la 1,3 milioane lei şi este deja în lucru.

La fel se va întâmpla şi cu viitorul pod rutier peste Criş, de la pontoane, pe care municipalitatea vrea să-l construiască în ciuda opoziţiei ecologiştilor. "Dacă Podul Densuşianu ar fi fost refăcut nu ne înhămam la o astfel de investiţie, însă aşa nu avem de ales, dacă vrem să decongestionăm traficul ", zice Bolojan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
ODA
nu sunt "colorat" de nici un fel dar trebuie sa-i dau dreptate la @oradean...desi e criza. O giratie doua, o parcare nefolosita(..sau doua), nu tin loc de mai bine. Drumurile sunt tot aceleasi dar s-au peticit. Eu nu asta vreau sa vad....vreau infrastructura adevarata nu "pigmei' prin oras. Intelege fiecare ce vrea. dl. Dan Simai, in afara de muschii din profil, arati si cei nevazuti
Postat 07 Iulie 2010, 00:32 de broscoi
ce miroas
stixule nu ti se-apleaca sa-l pupi atita-n dos pe bolovan? nu stiam de ce-ti pute gura. las-o mai moale cu bolovanul tau ca imediat o sa-i cinti ode ca lui ceausescu. si stii sfirsitul...
Postat 06 Iulie 2010, 09:56 de ucurisan
fixuri
marile proiecte s-au blocat la o biata parcare si licitatii publice la spitale.
Postat 02 Iulie 2010, 18:24 de oradean
Unde traiesti ?
Lucrezi la Selina ?
Postat 02 Iulie 2010, 17:46 de @roadrunner
interesant
b-dul dacia arata super datorita lucrarilor de acolo nu va opriti doar la Dacia si veti fi priamr din primul tur din nou!!!
Postat 02 Iulie 2010, 17:33 de oradean
un om fals
daca nu cistiga bolojan primaria selina sigur falimenta in perioada aceasta,deaici se pot trage concluzii cit de corecte sint licitatiile, de ce peste tot lucreaza aceasi firma a unui personaj abonat la lucrarile publice??? fiind ca e corect bolojan???
Postat 02 Iulie 2010, 16:15 de eugen
@vladimir
inca nu te-ai saturat de rah.at portocaliu? in sfarsit avem un om de onoare primar si va gasiti ceva pidilici sa-l contestati, dar fara argumente, evident. cred ca tu si alte vuvuzele de p-aci v-ati pierdut ceva locuri caldute si din lipsa priceperii la ceva concret(afara de spaguit) va petreceti timpul pe net deversand laturi
Postat 02 Iulie 2010, 14:42 de roadrunner
bravo!
un om corect şi bine intenţionat! cârcotaşii pot să-şi înghită liniştiţi limba, că ceea ce omul ăsta a promis în campanie se face şi se vede deja. şi asta în ciuda contrelor puse de filip, respectiv a lipsei de fonduri de la guvern. sper să câştige şi al doilea mandat, chiar dacă eforturile pedeliştilor de a-l discredita vor fi totale şi finanţate din greu. poate totuşi cetăţenii nu se vor lăsa prostiţi de pedelişti, ci se vor uita la propriul interes, împotriva căruia au votat destul în ultimii 20 de ani.
Postat 02 Iulie 2010, 11:15 de marius
Oda conducatorului iubit
Cred ca acest articol este desprins din cantarea Romaniei , este o oda conducatorului iubit fara cea mai mica urma de obiectivitate . Nici macar un lucrusor nu a gresit Bolojan ? Chiar vi se pare ca atitudinea in Primarie s-a schimbat ? Au dat afara oamenii celorlalti si i-au adus pe ai lor . A facut si lucruri bune , nu contest . Dar deficientele de comunicare si atitudinea il vor costa foarte mult .
Postat 02 Iulie 2010, 10:35 de Vladimir
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6601 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON