Beniamin Rus: "A fost visul meu să mă îmbogăţesc"

Din biroul său luxos, întemeietorul grupului Selina rememorează astfel câteva crâmpeie din copilărie şi tinereţe: "de Paşti, în clasa a-II-a eram în opinci" ,"de la 8 ani, vreme de 6 ani am fost slugă pe timpul vacanţei de vară", "am fost 7 fraţi la părinţi", "mi-am confecţionat singur patine pe opinci", "de la 17 ani n-am mai cerut bani de acasă".

Pentru ca moţul sărac-lipit să ajungă patronul unor firme cu peste 1.000 de angajaţi a fost nevoie de zeci de ani de luptă. Iar azi duce bătălii numai cu "grei" din administraţie, politică şi economie. Cel mai cunoscut duşman, se ştie, este Radu Ţîrle, preşedintele Consiliului Judeţean, pe care l-a catalogat "paranoic" şi "pericol public pentru Bihor".

Cu cât eşti mai sus, vor să te vadă prăbuşit

- Ce sunteţi la bază: şofer de basculantă, şofer de autobuz, şantierist?

- Strungar. Am făcut şcoala profesională la Sibiu. Dirigintele meu a văzut că sunt îndemânatic şi m-a îndreptat spre o meserie tehnică. Dar în 1977 am venit în Oradea, unde am lucrat ca şofer. Visul meu era să devin sculptor. Un celebru sculptor orădean, Niki Kruch, mi-a apreciat câteva lucrări şi m-a încurajat să fac şcoală. Dar când am văzut că şi el lasă dalta ca să se facă taximetrist am renunţat la visele artistice.

- Cum aţi făcut primul milion de euro?

- După revoluţie am fost taximetrist şi apoi şofer pe un autocar care făcea drumuri de Turcia. Eram angajatul lui Vasile Petruţ, actualul consilier local. Lucram ca şofer, dar făceam şi comerţ, ca toţi cei care făceau ruta asta. În 24 decembrie 1991 am înfiinţat firma Selina cu gândul să fac o brutărie. Nu credeam că o să ajung vreodată să conduc mai mult de doi oameni. Habar n-aveam ce înseamnă să fii om de afaceri. În construcţii am debutat cu reparaţii la Arovit Valea lui Mihai. Cum n-au avut bani, m-au încălţat cu 20 de maşini de conserve pe care a trebuit să le vând. Primul milion în valută? Nu mi-am dat seama când l-am făcut. Probabil prin '96-'97, dar pe vremea aia nu mă interesau atât banii, cât calitatea oamenilor. Eu şi acum cred că un om bun cu un utilaj prost poate face mai mult decât un om slab cu un utilaj bun.

- De ce există o ură aşa de mare între constructori?

- Pentru că există o competiţie. Eu din start am acceptat concurenţa, căci nu este loc pentru toţi pe piaţă. Şi apoi oamenii sunt tentaţi să pună propriul insucces pe seama altora. Eu am constatat că, cu cât eşti mai sus, cu atât mai mult lumea vrea să te vadă prăbuşit. Şi treaba asta e valabilă nu doar la concurenţă, ci şi la neamuri sau prieteni.

- Cât se poate fura dintr-o lucrare de asfaltare?

- Lumea zice că eu am monopol pe asfaltări. Mi-ar fi plăcut să fiu şi eu un rege al asfaltului cum sunt cei de la Bucureşti. Nu cred că poate fi vorba de furat la asfaltări, ci de lucrări cu profituri mai bune sau mai slabe. Eu cred că un profit sănătos e undeva între 8 şi 12%.

Un ortodox neconvins

- De unde a izbucnit scandalul dvs. cu preşedintele Consiliului Judeţean?

- I-am cerut domnului Radu Ţîrle o întrevedere în virtutea contractului de asociere pe care îl avem în Drumuri Bihor. Mi s-a spus că e ocupat şi m-au programat peste 10 zile la o audienţă. A vorbit 40 de minute, timp în care a spus numai prostii. Mi-a arătat pixul din mână şi mi-a spus: "Banii sunt în pixul ăsta. De azi nu vor mai fi plombări, ci doar turnări de covor asfaltic". Eu i-am explicat că un medic e pus uneori în situaţia să dea şi injecţii, nu doar să opereze. Nu ştia nici câţi kilometri de drumuri judeţene avem, nici de câţi bani ar fi nevoie pentru reabilitarea acestora. Dar nu l-am contrat, pentru că ştiam că nu e bine să mă pun cu el. Iar consilierul său, domnul Ţiplea, mi-a atras atenţia că va rămâne preşedinte 8 ani. Ca semn de bunăvoinţă, am terminat în timp record incubatorul de afaceri, o lucrare abandonată de alt constructor. Era vorba de bani europeni şi nerealizarea investiţiei ar fi însemnat imposibilitatea accesării pe viitor de noi sume. Nici măcar n-a venit să le mulţumească muncitorilor care au lucrat în condiţii foarte grele. Deşi mi-a dat telefonul său şi mi-a zis să-l sun, nu mi-a răspuns niciodată. Într-o zi, m-a amânat de patru ori. I-am explicat că poate să-mi ceară să devansez lucrările, să lucrez înainte de încheierea contractelor. După câteva zile, a ieşit în presă cu nişte poze făcute la o lucrare care încă nici nu era terminată şi nici predată.

- Sunteţi neoprotestant, coreligionar cu domnul Ţîrle, aşa cum s-a speculat?

- Nu. Sunt un fel de ortodox neconvins. Relaţia mea cu Dumnezeu nu e dintre cele mai bune. Eu cred mai mult în fapte, în oamenii care fac ceva, nu în cei care numai cerşesc şi se roagă.

- A fost Muzeul o licitaţie care s-a lăsat cu şantaj?

- Şantajul a fost legat de lucrarea Ianoşda-Bicaciu. Eu am făcut o ofertă de 120 de miliarde şi Asfamixt-ul, firma unde consilierul său era acţionar, a venit cu 40 de miliarde mai mult. Nu mi s-a semnat contractul cu Muzeul până nu a expirat termenul de contestaţie al licitaţiei de la Ianoşda-Bicaciu.

- Dacă Muzeul trece la Primărie, terminaţi lucrarea pe banii dvs.?

- Dacă Muzeul trece, nu doar la Primărie, ci la orice altă instituţie care nu depinde de Radu Ţîrle, aduc bani de la mine şi termin lucrarea. Dar eu în preşedintele Consiliului Judeţean nu mai am încredere.

E normal să fim ajutaţi faţă de firmele din alte judeţe

- Cum staţi cu DNA? Mai daţi extemporale pentru şpăguirea oficialităţilor din Maramureş?

- De când au apărut în presă ştirile despre percheziţii nu s-a mai întâmplat nimic. Eu aveam o lucrare importantă în Maramureş, un drum de 56 de kilometri în valoare de 68 de milioane de lei noi. În presa de acolo apăruseră articole care puneau la îndoială capabilitatea firmei mele. Asta pentru că unul dintre ziarişti avea şi o firmă de construcţii şi avea ceva interese. Atunci eu i-am chemat pe primari, pe prefect, pe preşedintele Consiliului Judeţean şi pe vicepreşedinţi să vadă ce lucrări am executat noi. M-am inspirat de la firma Strabag, care şi ea îi chemase pe cei din Maramureş la Viena să vadă portofoliul lor de lucrări. Nu cred că am făcut ceva rău.

- Se pot obţine licitaţii corect, fără şmecherii şi şpăgi?

- Se pot. Contrar speculaţiilor, noi pierdem multe licitaţii şi la Primăria Oradea. Nu am ce comenta, acolo licitaţiile se fac corect. Iar când există greşeli, nu sunt cu rea intenţie.

- Unde-s şpăgile mai mari, la Oradea?

- Mă abţin.

- Sau la Bucureşti?

- Mă abţin şi mai tare.

- Nu vă e dor de un nou mandat la CJ cu Alexandru Kiss la timonă?

- Nu. Deşi am avut cu domnul Kiss relaţii corecte, cred că e momentul să vină oameni noi.

- Fiecare şef de la Consiliul Judeţean are câte o firmă de casă. Dvs. al cui sunteţi?

- Când aveam majoritatea lucrărilor în judeţ eram consideraţi o firmă de casă. Dar eram asociaţi cu Consiliul Judeţean. (Apropo, acum au venit să ne vândă acţiunile pe care le mai au în Drumuri Bihor. Le-am zis să-mi facă o ofertă.) Revenind la firmele de casă - şi aici recunosc că sunt subiectiv - cred că e normal, la fel ca la fotbal, unde arbitrii te ajută acasă cu acel 5%, să fim şi noi ajutaţi faţă de firmele din alte judeţe. Pentru că fondurile rămân aici. Eu anual dau statului 600-700 de miliarde de lei, bani care se reîntorc în Bihor.

Mai întorc capul după femei

- Care e miza cu deszăpezirile?

- Eu consider şi acum că în ce priveşte deszăpezirile a fost vorba de o licitaţie viciată, lucru constatat şi de agenţia naţională care verifică acest lucru. Miza e mare, pentru că dacă eşti plătit pentru ce nu faci, obţii mulţi bani. În mandatul domnului Kiss, într-un an am primit 28 de miliarde când a nins şi 11 miliarde când a fost mai puţină zăpadă. A fost pierdere curată, fiindcă mi-am imobilizat utilajele şi forţa de muncă. Dar am renunţat să mă mai lupt cu cei care au înţelegeri cu Consiliul Judeţean. Am să merg la licitaţii pe alte judeţe. Doar atât vreau să spun: că toţi câştigătorii licitaţiilor la deszăpezire nu au împreună capacitatea pe care o au firmele mele!

- Cartierul "Luceafărul" a ieşit cam scump. Se mai vând apartamente în Oradea?

- A început să se revigoreze piaţa. Iar eu mă bucur că am făcut apartamente la cel mai înalt standard. În perioada imediat următoare am să încep şantierul de blocuri de lângă Universitate. Acelea vor fi mai populare...

- Sunteţi un om bogat?

- Eu zic că da. Sigur, depinde la ce te raportezi. A fost visul meu, la un moment dat, să mă îmbogăţesc. Acum mi-a trecut. Nu mă mai interesează banii. Pentru mine important e să dăinuie ceea ce am făcut. Să las ceva în urma mea.

- Ce hobby-uri aveţi?

- Fac sport, joc tenis. Merg cu motocicleta, cu ATV-ul, cu snowmobilul. Am câţiva cai cu care merg prin munţi, pe la moţii mei. Înainte lucram tot timpul, acum weekend-urile mi le rezerv mie. Deşi, dacă apare ceva neprevăzut, sacrific în primul rând sfârşitul de săptămână. Din cauza asta familia mea suferă.

- Concediile le faceţi afară?

- Eu am făcut vacanţe afară doar ca să le trec la CV. Nu-mi place să merg în străinătate. Prefer să umblu pe la stâni şi să stau de vorbă cu oamenii simpli.

- Ce vicii aveţi?

- Multe. De fumat am scăpat. Dar mai întorc capul după câte o femeie frumoasă.

Dintre Ţîrle şi Bolojan, unul e normal

- Când e gata podul de la Centură?

- În toamnă va fi gata.

- Pe când veţi dubla centura?

- Noi am notificat Ministerul Transporturilor că avem disponibilitate să efectuăm lucrarea. Dar nu avem OK-ul lor. Până nu primim bani, nu dăm drumul la lucrare.

- Mergeţi cu afacerile în Irak. Nu vă e frică de bombe?

- Mi-e frică de orice, dar merg. Eu am mai lucrat în Irak între 1985 şi 1988. Eram şofer. M-am dus acolo pentru că aveam trei copii de crescut, dar banii i-am pierdut prin devalorizarea de după revoluţie. Noi vrem să muncim în Kurdistan, unde e stabilitate. Au poliţia lor proprie, guvernul lor, nu sunt probleme. Să ştiţi că au drumuri mai bune ca noi. Vreau să fim prezenţi acolo pentru momentul în care lucrurile se vor linişti la Bagdad. Azi în Irak lucrează firme din SUA, Germania, Suedia...

- Ţîrle şi Bolojan sunt liberali. De ce cu unul puteţi lucra şi cu altul nu?

- Pentru că unul e normal. Şi mă judecă pentru lucrurile pe care le fac. Eu cred că aşa ar trebui să fim judecaţi cu toţii.

"Atunci când Radu Ţîrle a venit la conducerea CJ Bihor, eu aveam o părere foarte bună despre el, iar el o părere foarte proastă despre mine. Acum se vede că amândoi ne-am înşelat!"

Beniamin Rus

Kiss Alexandru - bun strateg, diabolic în negocieri

Ilie Bolojan - capacitate extraordinară de muncă, bine intenţionat

Anca Boagiu - dinamică şi bătăioasă

Radu Berceanu - pragmatic şi hotărât, structură de patron