URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Ianuarie 2011, 08:34

Cafteală în "lumea bună": Horea Vuşcan a luat bătaie pentru că s-a legat de prietena altuia

Cafteală în "lumea bună": Horea Vuşcan a luat bătaie pentru că s-a legat de prietena altuia BĂTUT "PE MOTIVE POLITICE". În 2008, în campania electorală pentru alegerile locale, pe când candida ca independent la Consiliul Municipal, Horea Vuşcan şi-a mai luat-o pe coajă, tot într-un local, de la unul dintre prietenii fiului deputatului PNL Cornel Popa, după ce declarase că politicianul e un "dinozaur". Şi atunci s-a victimizat, etalându-şi vânătăile în faţa presei. Vuşcan susţine că procesul cu agresorul Ioan Ciprian Tăşedan e pe rol
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Părea că a lăsat prostiile şi că s-a făcut băiat de casă. Autoproclamat ecologist, proaspăt soţ şi viitor tătic, Horea Vuşcan ajunge din nou în atenţia publică fiindcă a provocat un scandal public. Pentru o femeie!

Chiar în dimineaţa Ajunului de Crăciun, Vuşcan a fost luat la bătaie într-un local după ce a jignit-o pe iubita unui client. Printre bătăuşi se numără fiul unuia dintre celebrii evazionişti Borşi şi băiatul patronului de la Dorbob.

Pentru o femeie...

Povestea ajunsă la urechile BIHOREANULUI a fost confirmată chiar de protagonistul ei. "S-a întâmplat pe 23/24 decembrie, la 1 şi jumătate noaptea, totul pe fond de alcool. Ei erau băuţi şi nici eu nu eram treaz. Prietenul unei cunoştinţe, Adrian Vlăsceanu, zis Chinezu', m-a luat că nu ştiu ce i-aş fi zis eu prietenei lui şi că dacă îi mai spun ceva, nu ştiu ce îmi face. Poate că i-am zis ceva fetei, că doar ne ştiam şi am ieşit o vreme împreună, dar nu i-am făcut nimic. Chinezu' a fost cel care a pornit scandalul", susţine Vuşcan, care i-a arătat reporterului şi imagini filmate de camerele video din local, ce par să-i susţină versiunea.

Vuşcan nu s-a aşteptat să fie luat la pumni. De altfel, se şi vede pe filmare cum se ţinea pe după gât cu Chinezu'. "Cum să mă aştept? Că doar, chiar dacă nu-i ştiam eu bine după nume, am stat cu ei la masă, eram oarecum amici", zice el.

Bătaie în grup

02 Borsi.jpgSpiritele s-au mai potolit când mai mulţi clienţi din local au încercat să aplaneze conflictul, dar s-au reaprins la scurt timp, când Vuşcan a dat să plece, fiind întâmpinat la ieşire de bătăuşi şi lovit cu pumnii. În apărarea Chinezului a sărit şi fiul patronului de la Dorbob, Bogdan Chişbora, pe numele de "scenă" Dufli, dar şi Romulus Borşi (foto), băiatul unuia dintre celebrii fraţi evazionişti Borşi. "A durat totul cam un sfert de oră. Eu am vrut să ies. Sunasem la 112, a venit Poliţia şi ne-a dus la secţie să dăm declaraţii. Eu am semnat, din câte ştiu, în calitate de martor, dar pe alţii i-au amendat".

Vuşcan zice că în urma incidentului, a fost spartă chiar şi o uşă din local, iar el s-a ales cu câteva vânătăi pe faţă, mâini şi coaste. Şi-a scos certificat medico-legal, cu 3 zile de îngrijiri medicale, şi promite să nu lase lucrurile aşa, urmând să facă plângere împotriva "scandalagiilor puşi pe fapte de vitejie". "Nu se poate să vină unii ca ei să se dea mari şi tari! O să fac plângere penală împotriva lor, mai puţin împotriva lui Dufli, care a fost de bun simţ şi m-a sunat a doua zi să îşi ceară scuze", spune ecologistul, pozând în victima îngăduitoare.

Nimeni pe lume

Surse din Poliţie confirmă datele scandalului, precizând că unul dintre cei implicaţi, Claudiu Tuduc, a şi primit o amendă de 500 lei, pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Dar voci din partea adversă susţin că mai degrabă Vuşcan ar fi trebuit dat pe mâna Poliţiei, fiindcă o hărţuieşte pe fata pe care a jignit-o, pe motiv că nu i-ar fi cedat.

02 Chinezul.jpg"Chinezu'" Adrian Vlăsceanu (foto) susţine că totul s-a petrecut din cauza lui Vuşcan, care i-a jignit iubita la modul grobian: "Nu are rost să reproduc cuvintele lui, dar au fost foarte urâte. Pentru mine, acest om e nimeni pe lume. Nu l-a bătut nimeni, ci doar ne-am îmbrâncit. Într-adevăr, au încercat cei din local să ne despartă, dar apoi nu ştiu ce s-a întâmplat, pentru că am plecat". Mai mult decât atât, Vlăsceanu susţine că a doua zi, dându-şi seama de gafa făcută, Vuşcan chiar i-a trimis iubitei sale un mesaj în care şi-a cerut scuze. "Eu am greşit doar faţă de ea, că m-am încăierat", spune Chinezu.

Chestionat, la rândul său, Dufli a refuzat cu desăvârşire să vorbească despre eveniment, negând tot, în ciuda evidenţelor. "Nu ştiu nimic de genul acesta. Nu a fost niciun eveniment. Vorbiţi cu avocatul meu. Nu cumva să apară numele meu, că tot cu avocatul meu o să vorbiţi", a ameninţat Bogdan Chişbora, ţinând să adauge că "eu sunt şi am fost foarte bun prieten cu Vuşcan şi la fel vom rămâne". În fond, cine se aseamănă se-adună...


VITEAZ PE BLOG
În luptă cu şmecheraşii

Dacă în faţa reporterului Horea Vuşcan a fost cam rezervat, pe blogul său s-a dezlănţuit. Pe Chinezu' l-a făcut "un cretin, "mascula" unei prietene", care "face spume la gură că de ce am vorbit cu ea şi sare la scandal", iar despre toţi ceilalţi spune că sunt "tovarăşii acestui scandalagiu care erau puşi pe fapte de vitejie".

"Oricum, e trist că în secolul 21 mai există matahale care cred că îşi pot face "dreptate" cu pumnii". Unii dau cu pumnii, iar eu dau cu înregistrările ca să se vadă cine a început scandalul şi le trag dosare să le treacă "şmecheria"", a mai scris el, "înarmat" cu înregistrarea din acea noapte, pe care a refuzat să o pună la dispoziţia BIHOREANULUI, din motive de "intimitate a clienţilor" care au mai fost în local.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
30 Comentarii
Penibil
Sunteti niste \"barbati\" fara coloana vertebrala, creduli si iresponsabili...
Postat 18 Februarie 2011, 19:26 de Mihaela O.
Halacu
Parerea mea este ca sunteti niste tarani toti mai ales Asa zisul alex bombardieru ....cine esti tu defapt ?
Postat 13 Februarie 2011, 20:44 de Sergiu
haha
a fost tarata in patul tuturor ,i-a trecut vremea...am observat ca se cam uita dupa barbatii altora,se crede de vita nobila,"mare" femeie de cariera,cu firme la vedere ...pitipoanca!oricum e ramolita rau tipa,arata de 35 de ani,ft consumata,nu are nimic feminin,copilaresc..
Postat 03 Februarie 2011, 22:43 de ha
l
Fata asta se crede vreo vedeta a orasului...din pacate este doar o simpla fiinta umana,plina de rautate,invidie ,gelozie,tupeu si nesimtire fata de adevaratele femei din oras...lasa,fata,ca iti vine si tie randul....sau nu???
Postat 24 Ianuarie 2011, 15:00 de jiji
pitipoanca
fericitooo....ai distrus deja o viitoare familie , o vroiai si pe a lui Vuscan? nu ti-o dau, puneti pofta in cui. Poti dormi noaptea? sunt mandri parintii tai de tine? si voi baietii nu aveti altceva de facut decat sa va "juliti" pt. o pitipoanca...am pretentii
Postat 22 Ianuarie 2011, 21:26 de eu
cetatean
si Vuscan si Vlasceanu sa stea acasa sa-si creasca copii, ca asta e o distrugatoare de familii, ii desparte pe amandoi...vai de ea saraca , nu e si ea in stare sa-si gaseasca in barbat al ei , i-a de la altele si cu responsabilitati pe deasupra.Cauta'ti fetito unul simplu fara copii, nou, nout...daca esti capabila, sa te vad!!!
Postat 22 Ianuarie 2011, 20:56 de romanca
waishamar
fffff penibil... sunteti niste ciudosi...inka ati ajuns sa spune\'ti lucruri aberante.....diana este o doamna, spre deosebire de multe alte siliconate din oras...... asa ca daca nu o cun....sa nu vb gura fara voi...
Postat 19 Ianuarie 2011, 11:57 de kkt
vuscan
pacat ....ca nu ai primit mai rau...
Postat 13 Ianuarie 2011, 16:52 de anonim
kakama
Mai, eu am fost acolo, nu sa batut nimeni. Sau impins ca la gradinita. Tot asteptam sa vad si eu o faza mai interesanta, o sticla in cap, un croseu o lovitura spectaculoasa. Dar nimic. Intrau in bar, plecau din bar veneau incordati plecau incordati. Daca si asta a fost bataie, atunci pot spune ca si nepotul meu este un scandalagiu. Ca a venit politia si la un politai ia rupt unul piciorul, scena care sa intimplat afara aia a inceput sa fie destul de interesant. De fapt au incercat sa il bage cu forta in masina de politie cum fac politai deobicei. Deci politia romana a facut mai mare scandal in rest nu sa intimplat nimic.
Postat 13 Ianuarie 2011, 15:37 de kakamaka
lume buna ?
daca astia-s "lume buna", inseamna ca proasta e presa.
Postat 12 Ianuarie 2011, 19:30 de i-a dat de la"jiulit
pff
"lumea buna"?!...puteti sa dezvoltati putin sintagma asta...ca s aintelegem si noi ce e aia lumea buna in oradea :)))
Postat 12 Ianuarie 2011, 19:08 de doc
Iam dat
iam dat la Vuscan de lam julit,sa se invete minte, nu sa vina in club cu figuri,la mine nu merge cu vrajeala.
Postat 12 Ianuarie 2011, 12:48 de borsi
Horea Vuşcan
fazele astea sunt urate ...amenintari cu politia inregistrari si fel si fel mai mult de o amenda nu are ce sa le faca daca pana la urma urmei baietii cu care sa certat Horea se vor gasi vinovati ..dar dupa sti cum este poate data viitoare nu vor mai exista camere si va fi foarte intuneric si va iesi sifonat ..pacat de el mie mi se pare OK baiatul .....P.S nu este o amenintare la adresa lui este doar o parere :))
Postat 12 Ianuarie 2011, 05:51 de alex bombardieru
Horea Vuşcan
urat din partea lui daca ameninta cu M I L I T I A pai ce facem ori suntem golani ori numai suntem :))))
Postat 12 Ianuarie 2011, 05:46 de alex bombardieru
ha!ha!
Bai belitlor! Daca ar fi dupa mine v-as da cutite sa va faceti felul,jegosi de 2 lei,mari scule ati ajuns in tara asta. Ne meritam soarta,presedinte de tara danseaza cu tiganii,posturi de tv dau stiri cu nunti si scandaluri cu tigani,impusca-va-ti intre voi lichelelor. Sa va 3 "litere" in cur prin gat
Postat 11 Ianuarie 2011, 22:02 de eu
ahhahahahah
ma ce fraieri eu am fost acolo in fashion cand au inceput prostii aia sa se imbratiseze ca de bataie nu poate fi vorba vuscat era agatat de piciorul lui fraieru ala iar ala incerca sa-l dea jos de pe el zici ca se bateau 2 curve nu barbati dupa care s-a bagat unu pt vuscan si i-a dat un picior la celalalt si atat a fost totul. afara a venit in 5 min politia si i-a luat pe fraieri la intrebari mai bine ati scrie ceva interesant nu de ratati de 2 lei care se imbata prin club si asteapta cu sufletul la gura sa apara in ziar gen pechinezu su borsi fraieri un cocalar si un ratat care asteapta sa adoarma maica-sa sa poata tira bani din portofel sa plateasca la proaste prin oras hai mars
Postat 11 Ianuarie 2011, 22:02 de bobi
rushinica
DIN NOU BIHOREANUL SE APLEACA SPRE SUBIECTE DE TOATA JENA, GEN CANCAN, DE MAHALA....MARE SUBIECT DE PRESA...IAR VUSCAN SEAMANA CU OGICA CAND SI FRAIERUL ALA A PRIMIT CEVA PUMNISORI INTR-UN CLUB DIN BUCURESTI....JENANT...ASA SE INTAMPLA LA GRADINITA CA MITICA O PLACE PE ROZI SI GIGI DURUL INTRA PE FIR...IMI VINE SA RAD....HALAL PERSONAJE, HALAL PRESA....ZIARISTILOR DE LA BIHOREANUL NU MAI AVETI PE CINE SANTAJA?
Postat 11 Ianuarie 2011, 20:42 de mimi
kjfdhvnk
Fratilor...,invatati sa scrieti inainte de a da comentarii idioate la articole pe internet ..faceti niste cursuri de gramatica daca sunteti asa intelectuali in pareri...!!
Postat 11 Ianuarie 2011, 20:04 de heksfhke
cocalari versus cocalari
cocalarii intre ei!
Postat 11 Ianuarie 2011, 18:29 de pm
Cine este acest pusti?
De cand bataile intre pustani beti sunt subiecte de presa?
Postat 11 Ianuarie 2011, 17:37 de cetatean
esti un nasol cu lantz de aur la gat
esti un nasol cu lantz de aur la gat si creierul gol, mor femeile dupa tine..fa-ti un control !!! nu mai poluati ziaru cu personaje de astea de catran
Postat 11 Ianuarie 2011, 16:56 de acxterics
lol
Ai luat-o-n gura puisor?
Postat 11 Ianuarie 2011, 16:29 de Hehe
Cct
Da cine-i Borsi asta?
Postat 11 Ianuarie 2011, 15:51 de Cct
trilulilu
SA IL F-U-T-A D-ZO PE VUSCAN
Postat 11 Ianuarie 2011, 14:01 de trilulilu
ce smecher!!!
ce fraer astea toti sant lingai...baieti de bani gata ..zgarciti ca se plimba cu apa plata toate noaptea prin club ....bagamas p....an iei de fraeri
Postat 11 Ianuarie 2011, 13:59 de druis
tupeuuu
apare si asta prin ziare...nu va inteleg de ce ii da-ti atentie lu`omu`asta....omu verde sau cum ii zice?! O`luat si el 2-3 scatoalce ...de l-au julit..si acuma tot el cheama politia.....pai ori ii golan ori nu mai ii?!!! Nu si-a primit el portia cum trebe`daca apare prin ziare pt 3 zile de ingrijire medicala..........dar acu`s cativa ani...cand a comis un accident .......deosebit de grav...dc nu a aparut asa mult in presa? in fine.....imi pare rau ca presa da atentie unor astfel de cazuri!!! publicitate....gratuitaaa
Postat 11 Ianuarie 2011, 13:43 de pacala
Stai acas la nevasta si copil
Borsi e baiat de baiat , ala s-a bagat sa ii desparta. In loc sa zica merci... Cred ca vuscan e intr-o confuzie, sa stea acasa si sa isi creasca copilul nu sa umble beat prin cluburi si sa deranjeze lumea.
Postat 11 Ianuarie 2011, 13:00 de Velenta
varza
Romulus Borşi , băiatul unuia dintre celebrii fraţi evazionişti Borşi. HAHAHAHA.
Postat 11 Ianuarie 2011, 11:29 de alex
Coca laros
Niste cocalari beti încearcă sa impresioneze o fosta femela a tuturor, luată de buna de vlasceanuceanu. Poate vuscan fiind intr o realitate alterata, o fi vrut sa se goleascs cum a facut si alta data cu domnita mai sus amintita, ea nu putea sa accepte doar era cu papagalul după ea si l a sifonat. De aici scandalul! Îmi pare rău ca nu s au omorât intre ei doar îs exact de aceasi calitate si unii si alții. Așteptăm continuarea.... Doar unii vor revansa, nu? Poate ar trebui sa anunte data rafuielii si sa vândă bilete. Sa ne mai amuzam si noi
Postat 11 Ianuarie 2011, 09:23 de Sirop
!!!
PE - NI - BIL .
Postat 11 Ianuarie 2011, 09:11 de anonim
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON