URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Septembrie 2011, 11:35

Banii sau casa! Nu renovezi, Primăria îţi ia imobilul

Banii sau casa! Nu renovezi, Primăria îţi ia imobilul VĂ NOTIFICĂM! Cel târziu în decembrie Primăria le va trimite deţinătorilor de clădiri aflate în paragină notificări prin care le va cere ca, până la sfârşitul lui 2012, să finalizeze reabilitarea imobilului. Sărăcia nu este o scuză. Dacă proprietarii nu au bani de lucrări, Primăria va face reparaţiile din bani publici şi le va pune ipotecă pe casă...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Legea e clară şi nu ştie de criza economică: ai casă în paragină, o repari sau rămâi fără ea!

Primarul Ilie Bolojan a anunţat săptămâna trecută că municipalitatea va pune în aplicare încă din acest an Legea Udrea privind creşterea calităţii clădirilor, iar proprietarii fie vor plăti pentru reparaţia casei, fie vor rămâne fără ea. "Legea 153 seamănă cu o lege germană: dacă statul îţi face reparaţii la casă şi nu plăteşti, o poţi pierde", spune Bolojan.

Renovare cu de-a sila

Vestea a căzut ca o bombă peste un cartier de case. La nici jumătate de an după ce Prefectura a anulat în instanţă pachetul de hotărâri privind obligativitatea reabilitării faţadelor iniţiat de Primărie în 2009, deţinătorii clădirilor din centrul s-au trezit pe cap cu o lege şi mai restrictivă. Botezată Legea Udrea, după numele iniţiatorului, Legea 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural ambientale a clădirilor este mai dură decât orice normă precedentă.

Normativul prevede că "deţinătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, pun în pericol sănătatea, viaţa, integritatea fizică şi siguranţa populaţiei şi afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane sunt obligaţi ca, din proprie iniţiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenţie". Adică toţi deţinătorii clădirilor din centrul Oradiei...

"Închis" pentru inventar!

04 Lucia Iacob.jpgIntrată în vigoare în august 2011, legea produce efecte de îndată. Potrivit ei, Primăria are la dispoziţie trei luni pentru identificarea clădirilor cu probleme şi somarea proprietarilor. "Instituţia Arhitectului Şef (IAŞ) este în curs de a identifica acele contrucţii care intră sub incidenţa acestei legi şi lucrează la stabilirea planului multianual de reabilitare", spune Lucia Iacob (foto), directorul interimar al IAŞ.

Altfel spus, Primăria face inventarul clădirilor cu probleme după care, cu acordul Consiliului Local, va stabili zonele prioritare. Dar, cum municipalitatea este încă din primăvara anului trecut în posesia studiului de faţade care radiografiază exact starea clădirilor din zona centrului istoric, mai are doar de identificat deţinătorii imobilelor care trebuie reabilitate. Aceştia vor fi notificaţi să demareze de urgenţă lucrări de reparaţii.

Culmea, de somaţii vor scăpa tocmai proprietarii clădirilor monument istoric. După o logică "blondă", legea exceptează de la obligativitatea reabilitării cele mai valoroase clădiri ale oraşului. "Sunt 3.750 de clădiri în zona istorică a Oradiei. În afară de 80, care sunt monumente, toate celelalte cad sub incidenţa legii", spune Iacob.

Un credit cu cântec

Primăria va organiza în cursul lunii octombrie întâlniri cu deţinătorii imobilelor vizate de reabilitare pentru a-i informa cu privire la obligaţiile care le revin. Apoi, la începutul lunii decembrie, aceştia vor fi notificaţi oficial "Notificarea nu este cea mai frumoasă felicitare de sărbători pentru proprietarii de clădiri, dar nu avem ce face. Termenul este impus de lege", declară primarul Ilie Bolojan.

Conform legii, Primăria are la dispoziţie trei luni să trimită somaţiile. La rândul lor, proprietarii de imobile vor transmite în cel mult 60 de zile Primăriei hotărârea asociaţiei de proprietari cu privire la demararea lucrărilor ori, în cazul în care imobilul aparţine unei singure persoane, acordul cu privire la demararea investiţiei. Teoretic, proprietarii care nu au destui bani pentru a acoperi costul lucrărilor ar putea lua din bancă maxim 90% din suma necesară printr-un împrumut pe 5 ani garantat de stat şi cu dobândă subvenţionată.

Pe lângă cerinţele impuse de bancă, una dintre condiţiile de bază este ca deţinătorul imobilului să nu acumuleze mai mult de două rate scadente şi neachitate la plata utilităţilor. Cum fondurile pentru împrumuturi se acordă dintr-un buget limitat, e de aşteptat ca, la fel ca în cazul programului de anvelopare a blocurilor, la nivelul oraşului numărul clădirilor reparate pe an să se poată număra pe degetele de la o mână...

Pe banii oraşului

Pentru că oricum nu speră la mare ajutor de la bugetul central, Primăria Oradea va rezerva an de an cel puţin un milion de euro pentru repararea clădirilor. "Estimăm că aceşti bani vor ajunge pentru reabilitarea unui număr între 5 şi 10 imobile, în funcţie de dimensiunea acestora", spune primarul.

Mecanismul este cât se poate de simplu. La propunerea executivului, Consiliul Local va stabili care clădiri trebuie reabilitate prioritar, după care, odată notificaţi, deţinătorii vor avea la dispoziţie un an pentru finalizarea lucrărilor. În cazuri excepţionale, Primărie mai poate adăuga 6 luni de păsuire, după care preia comanda şantierului.

La fel se va întâmpla şi în cazul proprietarilor de clădiri care nu au bani sau nu vor să cheltuie pe reparaţii. Primăria va tocmi un constructor în contul acestora şi le va trimite apoi nota de plată. "Ne vom ocupa de tot. Vom face proiectul, vom licita lucrarea, iar dacă în următorii trei ani proprietarul nu plăteşte Primăriei banii cheltuiţi, se va trece la executarea silită", zice Bolojan.

Ajutor pentru bunicul

Având în vedere că mulţi deţinători de clădiri din zona centrală sunt pensionari cu venituri mici, edilul consideră normal ca aceştia să fie ajutaţi de urmaşi să contribuie la reabilitarea clădirii. "Acel imobil situat în zona centrală are o valoare care până la urmă va reveni moştenitorilor. E normal ca aceştia să contribuie la întreţinerea lui...", crede primarul.

Reprezentanţii municipalităţii spun că nu se va ajunge în situaţia ca un bătrân să îşi piardă casa pentru că nu şi-a putut plăti partea de contribuţie. În cazul persoanelor cu venituri mici, Consiliul Local are posibilitatea să preia integral cheltuielile de reparaţii, urmând să îşi recupereze investiţia atunci când imobilul îşi va schimba proprietarul prin vânzare, prin decesul deţinătorului de drept, sau sub orice altă formă.

Până la urmă, chiar şi având proprietari cu acte în regulă, aceste clădiri "aparţin" oraşului. Căci centrul istoric este Oradea însăşi...


"Zona prioritară pe care o avem în vedere o constituie centrul istoric al oraşului, format din strada Republicii, Parcul Traian, Piaţa Ferdinand şi Piaţa Unirii"

primarul Ilie Bolojan


LEGE ŞI TOCMEALĂ
Facilităţi la "renovare"

Pentru a stimula procesul de reabilitare a imobilelor degradate în termenul record de un an de zile, Legea Udrea oferă proprietarilor de clădiri o serie de facilităţi. Printre acestea se numără: scutirea de taxă la eliberarea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, eliberarea autorizaţiei fără prezentarea extrasului de plan cadastral şi a extrasului de carte funciară, scutirea de la virarea cotei de 0,7% şi a cotei de 0,1%, după caz, către Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi a cotei de 0,5% către Casa Socială a Constructorului, din lucrările de intervenţie.

În plus, Consiliul Local îi va scuti pe deţinătorii clădirilor reabilitate de plata impozitului pe clădiri pentru o perioadă de 5 ani consecutivi, cu începere de la data recepţiei efectuate la terminarea lucrărilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Life
@Life: gresit! Codul civil prevede posibilitatea interventiei unui tert in cazul in care proprietarul unui imobil pune in pericol integritatea unor persoane sau chiar a altor imobile dupa care tertul isi poate recupera suma investita. daca datoria nu se stinge, persoana este executata silit!
Postat 29 Septembrie 2011, 08:10 de dante
drepturi
Numai drepturi vrem, dar obligatii BA! nu iti permiti sa stai in centru, muta-te la periferie.
Postat 28 Septembrie 2011, 18:02 de dorel
Din lac in put se ...
Aduna bani primare daca vrei sa ai cladiri renovate in oras.
Postat 28 Septembrie 2011, 17:08 de Tile
Cei trei purcelusi sunt doi
Oare bolovanul de primar al Oradiei a citit ceva din legislatia romaneasca? Are habar de Constitutie, de garantarea proprietatii, de obligativitatea existentei unor raporturi contractuale si bine fundamentate juridic intre proprietari si municipalitate? Are el vreun contract de reparatii cu mine, sau ca poate macar intra pe proprietatea mea? Daca nu are, atunci va zbura peste balconul meu ultracentral, unde imi tin butoiul cu varza. Udrea este ce este, dar Bolojan este un mare dobitoc. Gura bate curul.
Postat 28 Septembrie 2011, 17:05 de Life
hm...
daca ceva se poate complica...sigur acest lucru se va intampla. in tzara asta, daca nu pui presiune pe oameni, sigu nu vor face nici maar jumatate din ce li s-a cerut. aceste metode sunt arhicunoscute de catre toti cei implicati in acest proces numit "VIATA IN ROMANIA". in punct de vedere comportamental poporul roman trebuie oarecum "biciuit" sa faca ceva....si numai atunci se trezeste la realitate si incepe sa munceasca, sa-si ceara drepturile, sa-si recunoasca obligatiile, greselile, etc. daca nu ne schimbam, vom fi permanent VICTIMELE propriilor actiuni.
Postat 28 Septembrie 2011, 13:32 de romanul complicat
fals
@claudiu: pornim de la definiția verbului a garanta, "a da cuiva siguranța că are(va avea)ceva". Art. 41(2) din C.R. spune:"Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular" iar la 41(3):"Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire".
Postat 28 Septembrie 2011, 09:55 de dante
democratie
Democraţia românească din zilele noastre seamănă mai mult cu comunismul albanez din vremea lui Enver Hodja. Constituţia, sau ce o fi ea , garantează proprietatea privată. Ce se înţelege prin această noţiune?
Postat 28 Septembrie 2011, 08:48 de claudiu
DA
@miha: da, din pacate, DA! nu stiu cum se face ca trei firme sunt abonate; SELINA, firma lui Ghilea si CONSTRUCTORUL SALARD!
Postat 27 Septembrie 2011, 13:15 de dante
eheee
draga dante.... iti spune ceva: MADE BY SELINA (pe banii nostri, desigur)?
Postat 27 Septembrie 2011, 12:58 de miha
Primaria
recent am aruncat o privire in directia cladirii care adaposteste Primaria! sunt bucati intregi de tencuiala desprinse(desi daca nu ma insel cladirea fost renovata si in mandatul lui sturza, si intr-unul din mandatele lui don pedro, cu alte cuvinte nu au trecut zeci de ani de la ultimele doua renovari). d-na lucia iacob, ati observat acest lucru? sau macar sa fi observat "3 in 1", poate mai atragea niscaiva fonduri europene(daca o fi atras cu adevarat ceva??!!). deci mai intai barna si apoi paiul!
Postat 27 Septembrie 2011, 12:04 de dante
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON