URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
31 August 2012, 15:02

Şcoală pentru poligloţi: Universitatea Agora a înfiinţat prima şcoală primară internaţională din Oradea

Şcoală pentru poligloţi: Universitatea Agora a înfiinţat prima şcoală primară internaţională din Oradea ŞCOALA-SMART. Şcoala internaţională este situată în clădirea Universităţii Agora şi are săli dotate cu materiale redactate în mai multe limbi străine, plus un laborator multimedia, unde elevii pot deprinde competenţe digitale şi afla informaţii cu ajutorul unor table-smart (foto) cu touch-screen
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alături de avantajele fiscale, locative sau ale mâinii de lucru, una dintre pretenţiile pe care companiile străine le au înainte să decidă o investiţie în România este şi existenţa unei şcoli internaţionale. Motivul e simplu: pentru companiile care se respectă, educaţia copiilor angajaţilor este un obiectiv ce nu poate fi ignorat.

Rămasă în urmă (şi) la acest capitol, Oradea va avea totuşi o şcoală internaţională chiar din această toamnă. Ideea a aparţinut Alinei Manolescu, cadru didactic la Universitatea Agora, cea care a considerat că merită să facă eforturi pentru ca atât părinţii români, cât şi străinii stabiliţi temporar în Oradea merită să-şi poată trimite micuţii la o şcoală modernă, unde condiţiile materiale şi calitatea personalului să nu fie cu nimic mai prejos decât altundeva în lume.

Autorizată

19 Alina Manolescu.jpgPrima şcoală internaţională din Oradea fost înfiinţată de Universitatea Agora şi va avea, pentru început, clasă pregătitoare, l şi a II-a. Alina Manolescu (foto), iniţiatorul proiectului, e convinsă că o astfel de şcoală este necesară atât pentru părinţii de aici, care vor ca micuţii lor să înveţe cel puţin o limbă de circulaţie internaţională, cât şi mai ales pentru străinii care s-au stabilit temporar în oraş. "Exista demult o cerere în acest sens din partea străinilor care vin aici pe o perioadă determinată, interesaţi nu neapărat ca fiii lor să cunoască româna la perfecţie, ci mai degrabă să se familiarizeze cu unele competenţe care să le asigure continuitatea la orice şcoală internaţională din lume", explică tânăra, devenită managerul Şcolii Primare Internaţionale Agora.

Pregătirea proiectului a început în urmă cu doi ani prin dotarea claselor, amenajate în clădirea Universităţii Agora, prin achiziţia materialor didactice în mai multe limbi de circulaţie internaţională şi prin angajarea unor profesori pregătiţi să predea în engleză, inclusiv vorbitorilor nativi ai acestei limbi. În această primăvară, după vizita unei echipe a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, Ministerul Educaţiei a autorizat unitatea de învăţământ, astfel încât în septembrie aceasta poate începe cursurile.

Competenţe cheie

O şcoală internaţională presupune pregătirea elevilor într-o limbă de circulaţie internaţională după un curriculum realizat la nivel global, aşa încât copiii din mai multe ţări să poată avea aceleaşi competenţe (lingvistice, în privinţa ştiinţelor exacte, digitale, de comportament, de toleranţă, de educaţie ecologică şi pentru societate, etc.). "Când vine vorba de o şcoală internaţională, nicăieri nu se vorbeşte despre informaţii, ci despre competenţe cheie pe care copilul trebuie să le aibă la anumite vârste", explică Alina Manolescu.

Cea mai cunoscută organizaţie care acreditează astfel de şcoli şi stabileşte cunoştinţele cerute în toată lumea este International Baccalaureate Organization (IBO), care lucrează cu mii de şcoli în 143 de ţări. De curând, şi instituţia din Oradea a început colaborarea cu IBO, de la care a preluat setul de competenţe, dar şi modul de predare, aşteptând în iarnă o comisie care va începe evaluarea în vederea acreditării. Şcoala Agora va oferi însă mai mult decât o simplă şcoală internaţională, căci va aborda ambele curricule, atât cea naţională, cât şi cea internaţională.

Practic, la noua unitate de învăţământ, copiii vor veni la şcoală la ora 8 şi vor pleca la 17.30, motiv pentru care li se şi oferă două mese şi două gustări, plus transport. În prima parte a zilei, după ce au participat la o jumătate de oră de sport, elevii vor urma programa naţională. "Pentru copiii străini, limba română va fi predată ca o limbă străină, iar pentru cei din Oradea, normal, după programă. Asta pentru că la fiecare clasă vom avea două cadre didactice, pe tot parcursul zilei", precizează managerul. Pentru elevii străini, materiile "naţionale" vor fi predate în limba engleză.

Joaca de-a şcoala

În cea de-a doua parte a zilei, după masa de prânz, micuţii au o oră în care îşi fac temele, după care, în funcţie de clasă, urmează diverse "cluburi", fie ele de teatru, ştiinţe, istorie, fotografie, informatică ori karate, care durează între una şi trei săptămâni. "Practic, după-amiaza urmărim curriculumul internaţional, însă o facem prin activităţi informale şi interactive, în cadrul cărora copiii învaţă fără să-şi dea seama că de fapt sunt la a doua şcoală", povesteşte Alina Manolescu. În plus, părinţii pot alege să-i înscrie pe copii, evident contra-cost, şi la activităţi opţionale: pian, canto, înot, golf, etc. "Nu le recomandăm să aleagă mai mult de două în aceeaşi perioadă, pentru a nu-i încărca inutil", spune managerul.

Tot după principiile IBO, şi metodele de predare vor fi inedite. "Vom încerca să responsabilizăm cât mai mult copiii, să-i facem să-şi dorească să înveţe, să pună întrebări şi să afle ce li se pare lor interesant. La noi nu vor exista reguli de genul "nu rupe florile!", ci ei vor fi responsabili de îngrijirea lor", mai explică Alina Manolescu.

De asemenea, se va pune accentul mult şi pe competenţele digitale. Astfel, elevii vor avea la dispoziţie trei table-smart, pe care, cu ajutorul unor softuri educaţionale, vor învăţa şi se vor juca. Totodată, la clubul de fotografie, vor învăţa să facă albume foto digital şi să lucreze cu programele gen photoshop. "Mulţi părinţi se plâng că micuţii stau mult în faţa calculatorului. Depinde însă şi ce fac, ce învaţă în acest timp...", explică Alina Manolescu.

Accentul pe digital

Un alt aspect care evidenţiază şcoala Agora faţă de altele este atenţia acordată inteligenţei emoţionale a copiilor. În fiecare dimineaţă, un psiholog se va juca şi va discuta cu ei despre plăcerile ori nemulţumirile lor. "Lucrul acesta este deseori ignorat în şcolile normale, unde contează să-ţi fi făcut tema, dar nu şi să fii fericit. Dar descoperirea unor mici impedimente la fiecare îi poate face apoi să fie încrezători, liberi şi curajoşi", spune profesoara.

La Agora, şcoala va începe pe 5 septembrie, cu câteva zile de team-building, în care copiii se vor obişnui unii cu alţii, cu cadrele didactice şi cu noile clase, în timp ce părinţii sunt invitaţi să rămână şi ei la activităţi. Deşi perioada de înscrieri nu s-a încheiat încă, şcoala are deja aproape câte 15 elevi, numărul maxim, în fiecare clasă. "Avem elevi înscrişi din Italia, Cehia, Turcia, Germania, Austria, Belgia şi chiar din Statele Unite, dar şi câţiva români", spune managerul. Taxele la şcoala privată sunt de 250 de euro pe lună pentru programul lung, până după-amiază, şi 150 de euro pentru cel scurt. Planurile sunt ca de anul viitor să se înfiinţeze şi clase de a V-a, respectiv a IX-a, dar şi să continue procesul de acreditare la IBO, astfel încât în viitor, la Oradea, să poată fi susţinut şi aşa-numitul Bacalaureat Internaţional. Ca străinii să vină, cu familii cu tot...


PENTRU INVESTITORI
Pretenţii în deplasare

Înfiinţarea unei şcoli internaţionale la Oradea este aşteptată, de câţiva ani, de autorităţile locale, care se confruntau deseori cu această cerinţă în tratativele cu potenţialii investitori. "Printre principalele cerinţe se află mereu existenţa unui aeroport internaţional şi a unei şcoli internaţionale. Noi nu putem decât să ne bucurăm că din toamnă o astfel de instituţie de învăţământ va exista la Oradea. Căci decizia de a face o investiţie undeva poate fi legată deseori şi de amănunte personale", spune Delia Ungur, directorul Parcului Industrial Oradea.

În trecut municipalitatea a încercat să rezolve această problemă, dar birocraţia centrală şi rigorile impuse de Ministerul Educaţiei au împiedicat totdeauna ca la Oradea să se înfiinţeze o şcoală internaţională "de stat". Iată, însă, că "privaţii" s-au mişcat mai repede, spre lauda lor, dar şi spre beneficiul pe care oraşul îl va avea pe termen lung.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
bani de bani
Vorbele patroanei -fiicei lui tata- jignesc invatamantul traditional . Exista o diferenta :nivelul taxelor. Cu atatia bani ar fi la fel si la stat. Si n-ar fi scoli de fitze?
Postat 01 Septembrie 2012, 15:50 de un escu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON