"Sunteţi un public cald, la care mă întorc cu drag de fiecare dată!". Cu aceste cuvinte măgulitoare se despărţea Ştefan Bănică jr. de orădenii care asistaseră la ultimul său concert de aici, găzduit de Lotus Center.
După patru ani, unul din cei mai iubiţi artişti revine la Oradea cu un spectacol special pregătit la iniţiativa unei companii locale pe cât de tinere, pe tot atât de îndrăzneţe.
Un meseriaş
Ajuns la 44 de ani, actorul, cântăreţul, compozitorul, textierul şi vedeta de televiziune Ştefan Bănică jr. şi-a câştigat nu doar dragostea fanilor, ci şi respectul, chiar dacă nu totdeauna mărturisit, al breslei. Iar asta pentru că, deşi puţini confraţi ar spune asta cu voce tare, Bănică e unul dintre puţinii meseriaşi pur-sânge ai show-bizz-ului autohton.
Pentru fiecare concert îşi alege cu meticulozitate scenariul, îi pune în valoare pe toţi membrii formaţiei cu care colaborează, The Rock'n'Roll Band, şi ai grupului vocal The 50's, verifică personal instalaţiile de sunet şi lumini, se prezintă totdeauna în conferinţe de presă premergătoare evenimentelor, şi - mai ales - cântă totdeauna "live". Plus că este fidel unei reguli pe care puţini artişti români şi-o asumă: nu prestează decât în spaţii în care accesul se face pe bază de bilet, şi niciodată la evenimente gen zilele oraşului. Motivul? Cine îi apreciază show-urile în mod sigur plăteşte, iar aşa artistul ştie totdeauna câţi fani are cu adevărat.
Polivalent
Până să ajungă la asemenea nivel, Ştefan Bănică jr. şi-a construit cu grijă cariera, scăpând rapid de umbra tatălui său care, la rându-i, fusese în egală măsură actor şi cântăreţ de succes, unul dintre cei mai iubiţi de părinţii actualei generaţii de spectatori ai "juniorului". A devenit cunoscut publicului mai întâi ca actor de film, datorită seriei "Liceenii", dar şi altor titluri precum "Triunghiul morţii", "Templul tăcerii", serialului "Băieţi buni" difuzat de Pro TV (în care a jucat rolul mafiotului Ciupanezu), iar mai nou şi vocii împrumutate unui personaj - Ramone - din îndrăgitul film pentru copii "Cars". Însă, deşi mai puţini ştiu acest lucru, Bănică jr. e în acelaşi timp şi un excelent actor de teatru, publicul din Bucureşti şi nu numai putându-l aprecia de-a lungul vremii în spectacole mari, cum sunt "D'ale Carnavalului", "Visul unei nopţi de vară" şi "Hamlet" (produse de Teatrul Bulandra), "A douăsprezecea noapte" şi "Cui i-e frică de Virginia Woolf" (ale Teatrului de Comedie).
Paradoxal dar, cu toate că şi-a câştigat faima în special datorită acestui talent, Bănică jr. s-a apucat serios de cântat abia în 1992. La început a avut un repertoriu împrumutat din clasicii rock and roll-ului, pentru ca apoi să facă muzică la standarde profesioniste, rămânând fidel genului. Rezultatul? Peste 1.000 de concerte, mai bine de 220.000 de bilete vândute doar la tradiţionalele concerte de Crăciun, plus 13 albume de autor, din care cinci au fost discuri de aur şi trei discuri de platină, vândute în peste o jumătate de milion de exemplare.
Spectacol cu chef după
Pe 4 octombrie, Ştefan Bănică jr. revine la Oradea la iniţiativa unei companii locale profilate pe organizarea de evenimente şi care, deşi înfiinţată cu doar un an în urmă, are în portofoliu un alt nume greu: Horia Brenciu, adus deja de două ori pentru publicul de aici, la Teatru, în decembrie 2011 şi aprilie 2012. De data aceasta, spune managerul Altineea Serv, Cristina Bondor (foto), locaţia aleasă pentru concertul lui Bănică este Sala Sporturilor, pentru că "deşi problema sonorizării e o provocare serioasă, am vrut să existe locuri suficiente pentru fanii cântăreţului".
Organizat în colaborare cu Grup West Premium, Hotel Continental Forum, Transilvania General Import-Export, Gavella, OTL şi Primăria Oradea, concertul va fi un eveniment special, pentru că nu face parte din niciun turneu, fiind anume pregătit pentru publicul din Oradea. Timp de 80 de minute, de-a lungul cărora Bănică va interpreta cele mai reuşite piese din ultimii ani, spectacolul va fi unul total, cu 15 muzicieni pe scenă şi cu un show impresionant de sunet şi lumini. După concert, petrecerea va continua cu un VIP after party la Clubul Avenue din strada Vasile Alecsandri, unde artistul va da autografe şi va face poze cu fanii. Biletele pentru spectacol (între 20 şi 100 lei, în funcţie de loc) pot fi cumpărate din Librăria Diverta (Lotus Center), de la cafeneaua Famous Place de pe Alecsandri şi pe www.myticket.ro, iar invitaţiile pentru cheful de după (10 lei) pot fi rezervate la telefon 0754.461.958.
Pentru amatorii de muzică live, compania organizatoare mai are o veste bună: orădenii vor putea face sugestii pe pagina www.facebook.com/EvenimenteMuzicaleOradea, pentru a-şi exprima preferinţele în vederea plănuirii următoarelor spectacole. "Gusturile lor contează", asigură Cristina Bondor. Până atunci, însă, sunt invitaţi să se bucure de Bănică jr., care promite "s-o facem lată".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.