URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Iunie 2013, 09:06

Amfiteatru degeaba: Deşi a costat 3 milioane de lei, Teatrul de Vară din Cetate zace nefolosit de la inaugurare (FOTO)

Amfiteatru degeaba: Deşi a costat 3 milioane de lei, Teatrul de Vară din Cetate zace nefolosit de la inaugurare (FOTO) NOU ŞI ÎN PARAGINĂ. Ridicat să găzduiască spectacole de teatru şi concerte, Teatrul de Vară din Cetate e cu totul ignorat de cei pentru care a fost realizat, ba mai mult, deja are nevoie de reparaţii
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Câţi orădeni ştiu că încă din 2011 în oraş există un Teatru de Vară? Şi, mai ales, câţi au fost vreodată acolo la un spectacol?

Amfiteatrul construit din bani publici în Bastionul Ciunt al Cetăţii a rămas aproape nefolosit pentru că nimeni nu vrea să-l gestioneze, iar cei mai îndreptăţiţi să-l folosească, şefii celor două teatre din Oradea, se rezumă la a reproşa că proiectul nu e bun...

Fifty-fifty

Ideea construirii unui Teatru de Vară în Cetatea Oradea a existat încă din 2004, dar s-a concretizat, cu greu, abia în octombrie 2007. Cu aprobarea aleşilor locali şi judeţeni, Consiliul Judeţean Bihor şi Administraţia Imobiliară Oradea s-au asociat pentru a amenaja în Bastionul Ciunt un amfiteatru pentru spectacole de vară, obligându-se să suporte fifty-fifty costurile investiţiei, adică 3 milioane lei. Înţelegerea era că, după finalizarea acesteia, se va decide şi cine o va administra.

Potrivit acordului, CJ a organizat un concurs de idei, al cărui câştigător a fost arhitectul Ernest Pafka. Deşi s-a consultat cu reprezentanţii de atunci ai Teatrului de Stat, acesta n-a putut gândi scena cum voia, ci puţin mai mică, din cauza unor ziduri medievale descoperite în timpul lucrărilor.

Inaugurare şi atât

Executat de firma Constructorul Sălard, Teatrul de Vară are o capacitate de 800 de locuri, o scenă de 103 metri pătraţi în formă de trapez, sub care au fost amenajate cabine pentru actori, ba chiar şi băi dotate cu duşuri, plus un spaţiu pentru recuzită şi decoruri. În baza aceluiaşi proiect, în corpul L al Cetăţii a fost amenajată şi o zonă pentru o viitoare cafenea.

Chiar dacă lucrările au fost recepţionate abia în noiembrie 2011, amfiteatrul a fost inaugurat cu fast în avans, în luna august, când trupa Experidance din Ungaria, cu 23 de dansatori, a dat aici un show de teatru-dans. "Artiştii au spus că scena e prea mică, dar şi-au modificat coregrafia ca să iasă bine", spune actualul manager al Teatrului Szigligeti, Czvikker Katalin, cea care a organizat evenimentul.

După inaugurare, însă, tăcere. În 2011 nu s-a mai făcut nimic, căci lucrările nu fuseseră finalizate integral, iar în vara şi în toamna lui 2012, amfiteatrul a găzduit doar 3-4 spectacole ale Uniunii Studenţilor Maghiari şi câteva evanghelizări ale unor neoprotestanţi. Însă, niciun spectacol al instituţiilor de cultură...

Eu vara nu joc

De ce nu vor actorii orădeni să folosească Teatrul de Vară? În primul rând, deşi acordul spunea că la finalul lucrărilor se va decide cine administrează investiţia, CJ Bihor şi AIO nu au stabilit nici până acum în ograda cui rămâne gestiunea şi exploatarea lui, fiindcă pe agenda ambelor instituţii au existat mereu alte priorităţi. "Părerea mea e că ar trebui să intre în grija noii Direcţii de Organizare Evenimente din Primărie", spune Cristian Beltechi, directorul AIO.

07 Daniel Vulcu.jpgAdevărul e, însă, că actorii nu au chef de amfiteatru. Managerul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu (foto), crede că este "o construcţie neprofesionistă". "Pentru spectatori condiţiile sunt bune, dar scena e prost concepută. Este mai degrabă un podium făcut după ureche", spune Vulcu, argumentând că spaţiul e mic, iar accesul publicului se face pe lângă scenă, pe două culoare înguste, putând astfel deranja spectacolul dacă oamenii vin cu întârziere.

În plus, zice el, Teatrul de Vară nu are suporţi pentru lumini şi sonorizare, uitând că trupa Iosif Vulcan a jucat multe spectacole în spaţii neconvenţionale, în faţa clădirii Teatrului, în pub-uri şi chiar şi în tramvaie. "Nu avem de gând să facem spectacole acolo. Nu ne interesează spaţiul!", a încheiat însă Vulcu discuţia cu BIHOREANUL.

La reparat

07 infiltratii.jpgÎn schimb, colega sa de la Teatrul Szigligeti, Czvikker Katalin, afirmă că s-a gândit la unele proiecte în amfiteatru pentru vara aceasta. "Într-adevăr nu există tehnică de scenă şi lumini, dar am putea folosi sistemele mobile pe care le deţinem", zice Czvikker. De ce n-a făcut-o până acum? "Nu ni s-a dat în administrare. Nu poţi să plănuieşti ceva de durată pe un spaţiu care nu-ţi aparţine".

Orice planuri sunt însă tardive acum, căci în curând în această zonă a Cetăţii va începe introducerea utilităţilor, iar accesul publicului va fi interzis. Ulterior, AIO şi CJ vor prelua definitiv Teatrul de Vară din garanţia constructorului, nu înainte ca acesta să facă deja unele reparaţii, precum relăcuirea băncilor şi repararea unor pereţi de la cabinele actorilor, unde deja au apărut infiltraţii de apă (foto). Cine va păstori investiţia se va decide abia la urmă. Pe când un spectacol acolo? Poate în vara ailaltă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Suntem rai
Rautate . Batutzi in cap . Nu i normal sa mai existe chestiile astea legate de religie rasa ... etc .
Postat 17 Iunie 2013, 15:12 de Marcel Vasile
NU-MI PLAC
@cuc: nici mie nu imi plac neoprotestantii! si stii de ce? pentru ca mint cu nerusinare, se cred superiori tuturor din punct de vedere religios si considera(ele)ca daca inainte de a intra la adunare scot o cordeluta din poseta si si-o indeasa pe cap, gata, sunt cele mai deosebite fiinte. Apoi Doamne fereste sa ajunga vreun neo protestant intr-o functie de decizie la un agent economic, spre exemplu, ca va angaja numai neoprotestanti. Sigur ca intre ei sunt si exceptii! una este Mihai Gadea! PS Si cu toate acestea la alegerile din decembrie am preferat o neo protestanta unui pedelist!
Postat 17 Iunie 2013, 12:11 de TDS
Erwin diavolul
Erwin esti un diavol impielitat. Tu esti cancerul societatii in care traim. Din cauza ta a ramas in urma tara asta. O sa te arda iadul impielitat ce esti. Eu sunt ortodox dar nu inteleg ce ai cu neoportestantii? Esti o rusine a societatii.
Postat 17 Iunie 2013, 11:33 de cuc
Astea sunt marile proiecte ale lui Boloş şi ale lui Rozi neni, în faţa cărora şi Filip era KO !?!
...
Postat 16 Iunie 2013, 19:16 de Carp III
Cam asa e
Neoprotestantismul e intr-adevar o boala sociala, o raie a colectivului. Nu e o replica dispretuitoare ci o constatare obiectiva, globala! Asta e..lupii in piei de oaie!
Postat 16 Iunie 2013, 13:18 de Erwin
Cata ura
Doamna Smaranda, Dar cu cata patima ati scris despre evanghelizari ale unor neoprotestanti... Parca acesti neoprotestanti ar avea raie sau ceva. Daca ar fi cantat niste manelisti nu ati fi spus ca sunt spectacole ale unor manelisti nu? Asa cum nu ati scris ca au fost spectacole ale unor unguri ci v-ati interesat despre cine a fost vorba poate ca era de bun simt sa nu ii jingniti pe neoprotestanti si sa faceti referire la ei ca la niste lepre ale societatii ci sa fi scris in cunostinta de cauza.
Postat 16 Iunie 2013, 13:02 de Neoprotestant
sa nu uitam!
sa nu uitam, cine era director la AIO in 2007? cine, oare cine? " Parintele"! "Parintele" multi intr-unul! Traiasca Dostoievski! Pentru cine nu stie, Dostoievski a scris " Crima si pedeapsa" dar si un alt roman cu un titlu parca anume facut pentru zilele noastre!
Postat 16 Iunie 2013, 10:43 de TDS
folk
n-am fost acolo dar din ceea ce vad in fotografie nici pentru spectatori nu cred ca este foarte comod! observ ca sunt un fel de banci ca pe vremuri in stadioane! este adevarat ca spatiul trebuia gandit si functie de ceea ce exista in jur(deci sigur nu puteau fi montate scaune din plastic)dar arhitectii de aceea sunt arhitecti sa gaseasca solutii! poate s-ar preta locul pentru spectacole folk! din pacate sustin in continuare ca nici "noua" Piata a Unirii nu va fi ceea ce se spune in teorie: in continuare imi este greu sa cred ca in urma cheltuirii milioanelor de euro turistii(straini)vor face coada sa o viziteze! Si, by the way, partea din Palatul Vulturul Negru restaurata de RDS RCS este OK. De restul cine se ocupa? Altii? Nu va fi un stil unitar de restaurare?
Postat 16 Iunie 2013, 10:41 de TDS
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON