La cei 74 de ani, lui Ibi neni nu-i poţi spune bătrânică. E sprintenă foc, vorbăreaţă şi râde cu poftă la bancuri. Iar când vine vorba de petreceri, pleacă printre ultimii...
BIHOREANUL vă prezintă legendara poveste a orădencei Viorica Kelemen, femeia sub îndrumarea căreia Oradea a fost, în comunism, principalul furnizor de campioni la sărituri în apă. Sorana Prelipceanu, Alexandru Bagiu, Toth Magda, Tunde Szakacs sau Daniela Popa sunt câteva dintre numele pe care le-a propulsat...
Drag de apă
Puţini mai ştiu, dar în anii '60-‘80, Oradea dădea sportivi talentaţi cu duiumul, fiind cunoscută în ţară ca o "crescătorie" de talente la patru discipline. "La baschet, antrenor era Nagy Liviu, adică Pilu bacsi, cum îi spuneam noi, la polo Freund Imre, Imi bacsi, şi la înot Zonnenwirt Miklos, Miki bacsi. Despre cine nu-l cunoştea pe Miki bacsi ziceam că nu e din Oradea. Toţi copiii de la el învăţau să înoate. Iar la sărituri, eram eu", spune orădeanca Viorica Kelemen (foto).
Ajunsă la 74 de ani, Ibi neni, cum îi zic apropiaţii, este singura "legendă" rămasă în viaţă. Locuieşte la Budapesta, dar cele mai dragi amintiri o leagă de Oradea. A prins drag de apă încă de mică, de când părinţii o duceau la Ştrandul Orăşenesc, actualul Municipal. "Am făcut înot, dar la sfârşitul antrenamentelor mă tot suiam pe trambuline, că-mi plăcea să sar. La un moment dat, antrenorul de sărituri a zis: "No, hai Ibi, du-te sus!" şi, fără să stau pe gânduri, m-am aruncat. A zis: "Tu vei fi bună la sărituri, nu te mai duce la înot"". Şi aşa a făcut.
Campioana
Anii ‘50 o prindeau pe Ibi la Şcoala Medie Tehnică de Cultură Fizică din Târgu Mureş, unde s-a profilat pe atletism şi gimnastică. Săriturile au rămas dragostea ei, dar le exersa doar în vacanţe, vara, la Oradea. "În ‘55, când la noi abia se construia Bazinul Acoperit, am fost admisă la ICEF, adică la Institutul de Cultură şi Educaţie Fizică de la Bucureşti. Am dat admitere acolo şi pentru că aveam unde să mă antrenez iarna, la Bazinul Floreasca", zice ea.
La şcoală s-a concentrat însă pe gimnastică, unde a excelat, astfel că în ‘58 participa la mondialele universitare de la Moscova, unde România a luat medalia de bronz. În ‘60, a fost inclusă în lotul pentru Jocurile Olimpice de la Roma, făcând echipă cu cele mai bune sportive din ţară: Elena Leuştean, Sonia Iovan, Elena Dobrovoschi. Cea mai mare dorinţă îi era să ajungă la Olimpiada de la Roma, dar a ratat-o. Şi nu fiindcă nu merita, ci pentru că nu era româncă get beget! "Eram 6 fete, dar compoziţia naţională a echipei trebuia să fie 4-2, adică 4 obligatoriu românce, celelalte două puteau avea altă naţionalitate. Eu, unguroaică, eram a treia. Aşa că am rămas acasă, deşi la ultimul concurs de verificare am "bătut-o" pe Lenuţa Leuştean, care era cea mai bună".
Nuntă cu... sărituri
Viaţa avea alt plan pentru Ibi. În 1961, tânăra de 23 de ani revenea acasă, iar cum Bazinul Acoperit era deja construit, s-a concentrat din nou pe sărituri. Aşa l-a cunoscut şi pe viitorul soţ, Ludovic Kiss, care, împreună cu fratele lui, Francisc, era campion la acest sport. "Ludovic fusese şi gimnast şi tot povesteam cu el. Sufleteşte eram dărâmată că nu am mers la Olimpiadă. El avea motocicletă, mergeam în excursii... Într-o zi mi-a cerut mâna şi ne-am căsătorit", povesteşte femeia.
Nunta au făcut-o pe terasa Ştrandului şi a fost inedită. La miezul nopţii, Ibi a dezbrăcat rochia de mireasă şi, împreună cu mirele, s-a aruncat în bazin: "Le-am făcut nuntaşilor o demonstraţie de sărituri, apoi m-am îmbrăcat din nou mireasă şi am petrecut până dimineaţa", râde ea.
Din sportiv, antrenor
O vreme a predat educaţie fizică la Şcoala Sanitară dar, ambiţioasă, în paralel şi-a făcut şi o echipă de săritori. A prins-o pasiunea de antrenorat când a văzut că picii o iubeau şi prindeau exact ce voia să-i înveţe. "Am adunat nişte copii şi am avut noroc, că au fost talentaţi. După 2-3 ani, am câştigat Campionatul Naţional de Copii, apoi cel de Juniori".
Între alţii, a antrenat-o şi pe Beatrix Rois, actuala soţie a directorului Ligii Europene de Nataţie (LEN), orădeanul Laszlo Szakadati. Se amuză copios povestind cum, la 6 ani, a învăţat-o primele sărituri. "Nu ştia să înoate, iar la concursuri o trăgeam afară din bazin cu băţul", zâmbeşte Ibi neni.
Sub mâna ei, elitele ieşeau ca pe bandă rulantă, aşa că în 1980 Viorica Kelemen devenea şi antrenoarea lotului naţional. Orădeni precum Farkas Mariana, Sorana Prelipceanu (participantă la Olimpiada din 1972 de la Munchen), Toth Magdalena, Alexandru Bagiu (concurent la Olimpiada de la Moscova din 1980), Cristina Tunde Szakacs sau Daniela Popa au ajuns nume sonore.
"Faultată" de comunişti
Dintre toţi, cea mai "specială" elevă a rămas Tunde Szakacs (foto), pe care a "recuperat-o" din lotul naţional de gimnastică de la Deva. Talentată, autorităţile au spus că dacă vrea concursuri în străinătate trebuie să-şi ia şi un nume românesc, aşa că părinţii au botezat-o şi Cristina.
În 1983, la doar 13 ani, Tunde urca pe locul 6 la Campionatele Europene de Seniori de la Roma şi urma să participe la Olimpiada din Los Angeles, din ‘84. Stăpânea perfect exerciţii dificile, precum triplul salt şi jumătate înainte ori stând pe mâini cu dublu salt, iar rezultatele erau promiţătoare. Regimul, însă, a oprit-o să facă deplasarea, pentru că autorităţile nu ne-au dat paşaportul. "Dacă mergea, sigur era medaliată. A fost cea mai bună dintre săritorii mei", explică antrenoarea.
A doua mamă
Indiferent de performanţe, toţi sportivii o îndrăgeau pe Ibi neni. "Ne era, efectiv, ca o mamă. Ne trata ca pe copiii ei. După antrenamente, ne ştergea pe cap, ne îngrijea, eram ca o familie", îşi aminteşte omul de afaceri Andrei Bondor (foto), fost campion, devenit şi el antrenor de nataţie.
La sfârşit de săptămână, Ibi îi aduna pe toţi pe marginea bazinului, la bogracs, cu părinţii, şi tot ea le organiza şi "buli" la zilele de naştere. Era atât de apropiată de copii, încât în cantonamente sau la concursuri îi făcea să uite dorul de casă. "Odată, eram la Bucureşti, iar Ibi a mers în vizită la sora ei, care locuia acolo. Când ne-am trezit singuri, ne-am strâns toţi şi am început să plângem. Ni se făcuse dor de părinţi", rememorează Tunde.
Pe atunci, să faci performanţă nu era uşor. "Noi niciodată n-am avut groapă de bureţi cu lonjă, cu scaune rotative, nici instalaţie specială pe fundul bazinului care ridică apa în bule astfel încât să nu te loveşti. Am lucrat în condiţii rudimentare, şi totuşi, am reuşit să fim cei mai buni", se mândreşte Ibi neni.
Sport apus
Cu siguranţă lista performerilor ar fi fost mult mai mare. Dar, în toamna anului 1988, fiul ei cel mic, Lajcsak Iosif, şi el multiplu campion naţional şi balcanic la sărituri, a fugit în Ungaria, iar Ibi neni a fost dată afară de la lotul naţional.
A plecat şi ea din România, la începutul anilor ‘90, stabilindu-se la Budapesta, unde continuă să antreneze, urmată fiind de fiul cel mare. Şi nici campionii ei n-au rămas aici. Tunde Szakacs a emigrat în Germania, Daniela Popa în Cipru, Toth Magdalena în Australia, Mariana Farkas în Canada, Alexandru Bagiu în Anglia.
Trist e că, odată cu anii, s-a dus şi tradiţia săriturilor, iar astăzi la Oradea nici măcar nu mai există un loc de antrenament. Bazinul acoperit a fost renovat în urmă cu câţiva ani, dar fără trambulină, adâncitura specifică fiind "nivelată", iar cel descoperit, printre puţinele din ţară unde există platforme de 10, 7, 5 şi 3 metri, a fost lăsat în paragină, fiind impracticabil.
Un nou început?
După 50 de ani petrecuţi pe marginea bazinului, Ibi neni e supărată că autorităţile locale nu mai pun preţ pe sportul ei. "Dacă ar fi pus la punct bazinul de sărituri, m-aş întoarce acasă şi la fel ar face şi fiul meu. Am face aici un centru de sărituri ca pe vremuri, pentru că săriturile în Oradea au avut totdeauna succes", spune femeia.
Elevii sunt în asentimentul ei. Andrei Bondor şi-a asumat încă de acum câţiva ani în faţa municipalităţii că, dacă se reabilitează bazinul de sărituri, va susţine financiar un club, cu antrenori cu tot. "Dacă, printr-o minune, reabilitează bazinul descoperit, în Oradea va exista echipă de nataţie. Ne-am organiza. A doua zi aş aduce trambulinele, iar din a treia zi am face treabă. Copii găsim, pentru că sportul e totuşi un factor catalizator. Suntem mulţi cei care chiar am putea reporni acest sport, cel puţin patru antrenori". Între ei e şi olimpicul Alexandru Bagiu, care face deja demersuri să se restabilească în oraşul de pe Criş. Aşa că nucleul există, şi entuziasm aşijderea!
Poate că, la fel cum a reuşit cu poloul, administraţia locală va reuşi să scoată şi săriturile în apă la liman. N-ar fi păcat să le "înece" definitiv?
EXISTĂ SPERANŢE
Găsiţi soluţii!
Construit în 1976, cu o adâncime de 5 metri, bazinul de sărituri situat între Ştrandul Municipal şi Ştrandul Dinamo, a fost preluat de la Clubul Crişul în 2009 de fosta RAPAS, care l-a cuprins într-un plan de reamenajare.
Iniţiativa a fost însă abandonată, pentru că în zonă municipalitatea plănuieşte ridicarea complexului termal Nymphaea, iar reabilitarea bazinului nu a fost inclusă în acest proiect. "Vom vedea ulterior dacă vom identifica vreo sursă de finanţare europeană pentru el", afirmă Marius Moş, şef serviciu la Direcţia de Management Proiecte Europene din Primăria Oradea. Şi directorul CS Crişul, Ionel Bungău, susţine că va face demersuri pentru ca bazinul să fie repus în circuit. "Ar fi păcat să se piardă", spune Bungău.
Dintre sporturile de apă, poloul a rămas singurul cu rezultate răsunătoare în Oradea, anul trecut sportivii de la CSM ieşind campioni naţionali a cincea oară consecutiv.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.