Ca să treacă de la actualul calificativ "încredere" la cel de "încredere ridicată", Universitatea din Oradea cheamă evaluatorii Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior în vizită.
Senatorii Universităţii din Oradea au aprobat, luni, la propunerea Consiliului de Administraţie al instituţiei, demararea procedurilor pentru evaluarea externă din partea ARACIS.
"O astfel de reclasare a Universităţii din Oradea nu ar aduce doar beneficii de imagine, plasând instituţia de educaţie orădeană în rândul celor mai bine cotate din România, dar şi beneficii financiare, contribuind decisiv - un spor de peste 30% faţă de finanţarea actuală - la atragerea unei mai bune finanţări din partea Guvernului", se precizează într-un comunicat al Senatului universitar, remis marţi.
Universitatea orădeană are calificativul "încredere" din 2011, când s-au făcut recomandări vizavi de implicarea cadrelor didactice în cercetare şi respectarea eticii ştiinţifice.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.