URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 02 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
16 Martie 2012, 17:28

Şase facultăţi orădene, rămase fără prodecani

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Biroul de presă al Universităţii din Oradea a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, că şase facultăţi funcţionează fără prodecani. Este vorba de facultăţile de Drept, Inginerie Managerială şi Tehnologică, Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării (IRISPSC), Medicină şi Farmacie, Ştiinţe Socio-Umane şi Protecţia Mediului.

Mandatul fiecărui prodecan orădean a expirat acum, iar rectorul Cornel Antal i-a numit provizoriu pe funcţii pe cei care pot să mai ocupe aceste funcţii. Unor prodecani nu li s-au putut, însă, prelungi mandatele. Asta pentru că fie erau incompatibili, fie au atins vârsta de pensionare, legea interzicându-le să mai deţină funcţii de conducere în această situaţie.

Prodecanul Facultăţii de Drept, Cristian Miheş, a renunţat la această funcţie, preferând-o pe cea de şef al Departamentului Drept şi Ştiinţe Administrative, iar prodecanul de la IRISPSC, Lia Pop, a demisionat, alegând funcţia de senator. Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică nici n-a avut prodecan din 2008 încoace, funcţionând doar cu decan şi secretar ştiinţific.

Facultatea de Medicină şi Farmacie avea trei prodecani, iar acum nu mai are niciunul. În timp ce Florian Bodog a ales funcţia de senator, iar Gheorghe Mermeze a atins vârsta de pensionare, Simona Bungău a fost nevoită să demisioneze, pentru că se afla în incompatibilitate. Soţul său, Constantin Bungău, este decanul Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică, iar din 30 martie va fi şi ordonator de credite al Universităţii, adică un fel de rector interimar. Legea interzice universitarilor care au funcţii de conducere să mai aibă rude cu funcţii de conducere în aceeaşi universitate.

Prodecanul Facultăţii de Protecţia Mediului, Ioan Mintaş, a fost numit decan interimar, la fel ca Adrian Hatos, prodecanul de la Socio-Umane. Cel de-al doilea prodecan de la Ştiinţe Socio-Umane, Ioan Sabău, a împlinit vârsta de pensionare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6263 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON