URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
20 Iulie 2011, 14:51

Profesorii din Senatul Universităţii nu vor mai putea deţine şi funcţii de conducere

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că a fost finalizată noua Cartă a Universităţii din Oradea. Potrivit acestuia, cea mai importantă modificare, făcută pe baza noii Legi a Educaţiei, vizează separarea părţii executive de cea legislativă. Astfel, membrii Senatului Universităţii nu vor mai putea să deţină şi funcţii de conducere.

Noua Cartă va aduce schimbări fundamentale atât în ceea ce priveşte modul de funcţionare, cât şi asupra structurii instituţiei.Cu privire la acest al doilea aspect,rectorul a spus că noua Cartă prevede că membrii Senatului vor fi aleşi de toate cadrele didactice, şi nu doar de reprezentanţii acestora, cum era înainte, iar prorectorii nu vor mai fi aleşi prin vot, ci numiţi direct de rector. Tot rectorului îi revine, după ce este ales în funcţie, datoria de a organiza concursuri pentru alegerea decanilor.

"Cea mai importantă modificare va fi însă cea legată de componenţa Senatului Universităţii, acolo unde nu vor mai putea accede profesorii care au funcţii de conducere, separându-se în acest fel partea legislativă de cea executivă", a spus Cornel Antal, care estimează că, în urma acestei decizii, componenţa actuală a forului legislativ se va modifica cu 30-50%.

O altă modificare esenţială prevede ca membrii Comisiei de Etică să aibă dreptul de a sancţiona abaterile fără ca ele să treacă şi prin filtrul Senatului Universităţii. Catedrele vor fi înlocuite cu departamente, în fruntea lor putând ajunge chiar şi lectorii universitari, nu doar asistenţii, conferenţiarii şi profesorii.

Noua Cartă a Universităţii va fi trimisă spre avizare la Ministerului Educaţiei, unde, dacă va fi cazul, va fi modificată, urmând ca, în cel mult 30 de zile să fie pusă în aplicare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON