URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 30 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Iulie 2010, 10:58

Premieră la Medicină: decanul Bumbu cheamă presa să observe admiterea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În total, pentru anul universitar 2010-2011, la Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii din Oradea s-au înscris 742 de candidaţi, din care 178 la specializarea Medicină Generală. Pe locul doi în ce priveşte concurenţa se află specializarea Farmacie, cu 128 de candidaţi, urmată de aşa-numitele specializări de continuare de studii (asistenţă medicală generală, tehnică dentară, radiologie şi imagistică şi balneo-fizio-kinetoterapie), unde s-au înscris 115 absolvenţi de colegii care doresc să-şi aprofundeze studiile.

La asistenţă medicală generală s-au înscris 84 de candidaţi, la medicină dentară 65, la tehnică dentară 58 de persoane, iar la balneo-fizio-kinetoterapie 54.

Un număr de 54 de studenţi străini s-au înscris la specializarea Medicină în limba engleză.

Cea mai mică trecere printre candidaţii din acest an este specializarea Radiologie şi imagistică, unde au fost doar 6 înscrişi.

În total, FMF oferă 239 de locuri cu taxă şi 201 bugetate.

Examenele se vor susţine miercuri şi, declarând că doreşte "transparenţă maximă şi corectitudine la concursul de admitere", decanul FMF, Gheorghe Bumbu, invită mass-media la extragerea subiectelor, la formarea componenţei comisiei de evaluare a lucrărilor şi a membrilor comisiei de soluţionare a contestaţiilor, operaţiuni care vor avea loc înainte de examen.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Management de Sorbonica. Ep.: "Transparenta maxima si corectitudine."
(De) Când, unde, cum și de către cine au fost întocmite subiectele de examen?
Postat 22 Iulie 2010, 10:33 de stefan
flora si fauna de la dihoreanu'
ai dreptate, jack. niste tzarani....
Postat 20 Iulie 2010, 20:57 de cetatean
Ce ziaristi amatori
Pentru redactia ziarului de amatori Bihoreanul Prof.Univ.Dr.Bumbu! Asa se scrie corect.Penibili ce sunteti!
Postat 20 Iulie 2010, 16:02 de Jack
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4612 RON
  • 1 EUR = 4.976 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON