URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Aprilie 2014, 07:49

Internate pensionate: Cantina Colegiului Gojdu s-a închis, urmează şi internatul

Internate pensionate: Cantina Colegiului Gojdu s-a închis, urmează şi internatul SE ÎNCHID PORŢILE! Locuit acum de doar 49 de elevi, internatul Colegiului Naţional Emanuil Gojdu (foto) ar putea să se închidă din toamnă. Desfiinţarea lui este prevestită de închiderea bucătăriei cantinei, pe care din 1 aprilie se pune lacătul
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă în urmă cu două decenii elevii de la ţară trebuiau să smulgă note bune sau să dea "atenţii" ca să-şi asigure un loc în internat, acum se codesc la astfel de cazări. Mai rebeli decât erau părinţii lor, liceenii de azi strâmbă din nas când vine vorba de regulile stricte ale internatelor, aşa că preferă să facă naveta ori să stea în gazdă. Ca urmare, şcolile orădene renunţă una după alta la ofertele de cazare, pentru simplul motiv că nu mai au pe cine caza...

Lipsa chiriaşilor e şi motivul pentru care unul din internatele celebre din Oradea, cel al Colegiului Naţional Emanuil Gojdu, ar putea să-şi închidă porţile din toamnă. Chiar dacă decizia încă n-a fost luată, premisa a fost deja creată: de la 1 aprilie, cantina şcolii a fost închisă definitiv. Fără păcăleală!

Părinte supărat

Decizia desfiinţării cantinei Colegiului Gojdu şi zvonul că s-ar putea închide şi internatul l-au nemulţumit profund pe părintele unuia dintre elevii "încartiruiţi" aici. Printr-o scrisoare trimisă BIHOREANULUI, bărbatul, adăpostit în anonimat, se arată satisfăcut de condiţiile internatului şi ale cantinei, mai ales că tarifele sunt chiar modice: 60 lei pe lună cazarea şi 13 lei pe zi pentru trei mese.

Dacă băiatul său nu va mai putea beneficia de aceste servicii, părintele nu ştie ce se va face. "Unde să ne ducem copiii şi cu ce să-i hrănim, din salariile de mizerie pe care le încasăm în ţara asta?", întreabă bărbatul, el însuşi fost internist la Gojdu. Drept urmare, spune el, e decis să protesteze în stradă dacă internatul şi cantina vor fi închise.

Forţaţi de împrejurări

03_liana_bako_bihoreanul.jpgDirectoarea Colegiului, Liana Bako (foto), susţine însă că n-a avut de ales, mai ales că ambele bucătărese au anunţat-o, acum două săptămâni, că de la 1 aprilie ies la pensie anticipat. "A trebuit să găsim rapid o soluţie pentru a asigura hrana elevilor cazaţi în internat", spune Bako.

Consiliul de Administraţie al şcolii a cerut oferte firmelor de catering, şi doar una singură, SC Restaurant Barocco SRL, a acceptat să asigure trei mese pe zi la acelaşi preţ de 13 lei. Drept urmare, din 1 aprilie, cantina de la Gojdu e folosită doar ca sală de mese, unde elevii vor mânca hrana livrată pregătită, în alt loc, de această firmă.

Internat păgubos

Închiderea cantinei a determinat conducerea Colegiului să se gândească şi la desfiinţarea internatului. "Încă nu am luat nicio decizie, dar s-ar putea să închidem şi internatul", admite directoarea. Deşi capacitatea aşezământului este de 100 de locuri, în prezent sunt cazaţi aici doar 49 de liceeni, din care numai 9 sunt elevi la Gojdu, restul provenind de la alte şcoli! "Nu sunt cele mai bune condiţii: elevii stau câte 4-6 în camere, au grup sanitar doar pe hol, iar clădirea nici nu ştiu când a fost renovată ultima oară", explică Bako.

Primăria, proprietarul clădirii, a avut în urmă cu câţiva ani un proiect de modernizare, dar n-a găsit şi banii necesari. Astfel, camerele învechite, cu mobilier şubred şi băile la comun, nu sunt deloc atractive pentru elevi, chiar dacă tariful de 60 de lei pe lună e nesemnificativ. "Din aceşti bani abia se asigură întreţinerea clădirii. Utilităţile nu se acoperă sub nicio formă, le plăteşte Primăria. Internatul e o gaură în buget", conchide directoarea.

În schimb, în timp ce jumătate din camere stau nefolosite, Colegiul are tot mai mulţi elevi şi duce lipsă de spaţii didactice. "Am desfiinţat patru cabinete pentru a le transforma în săli de clasă. Dacă închidem internatul, am putea amenaja vreo 8 săli de clasă şi 2 cabinete noi", spune profesoara.

Reguli stricte

Nu doar clădirea învechită îi ţine pe elevi departe de internat. Odată cazaţi aici, ei intră în responsabilitatea conducerii şcolii, aşa că regulile de conduită sunt foarte stricte. După masa de prânz, au o oră-două de relaxare, iar apoi participă obligatoriu la meditaţii cu pedagogul internatului. Nu pot părăsi clădirea decât cu bilet de voie semnat de părinţi şi de pedagog, şi sunt supravegheaţi zi şi noapte. Altfel spus, un fel de şcoală după şcoală, cu un regim spartan aproape ca la armată, deloc pe placul tinerilor. Drept urmare, mulţi preferă naveta, chiar dacă asta îi pune pe drumuri câteva ore în fiecare zi, ori, dacă părinţii îşi permit, stau în gazdă sau în chirie.

03_ruben_filimon_bihoreanul.jpgCă elevii bihoreni nu prea mai vor să audă de viaţa în internat o confirmă şi alţi directori de şcoli. De pildă, la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, care are cel mai mare internat din oraş, sunt ocupate doar 75% din cele 240 de locuri, chit că internatul adună elevi de la şase şcoli. "Unii elevi stau în internat doar iarna, în restul anului preferând naveta", spune directorul Ruben Filimon (foto).

Migraţia spre Lazăr

Dacă îşi închide internatul, Colegiul Gojdu va fi a patra şcoală care face acest pas în ultimii trei ani, după Liceul Ady Endre, Colegiul Iosif Vulcan şi Grupul Şcolar Vasile Voiculescu. În oraş au mai rămas 10 internate şcolare, iar singurul care are toate camerele ocupate e cel al Liceului Teoretic Aurel Lazăr.

03_Ioan_Micu_bihoreanul2.jpgAici a funcţionat înainte de 1989 Şcoala de Partid (a Partidului Comunist), aşa că internatul este conceput cu camere mai mici, pentru cel mult 3 persoane, fiecare cu baie proprie, lucru nemaiîntâlnit nicăieri în internatele din oraş. În plus, clădirea a fost complet renovată în urmă cu câţiva ani, aşa că elevii au parte şi de confort. "Toate cele 100 de locuri sunt ocupate. La 60 de lei pe lună, bani care nu acoperă nici consumul de apă al unui elev, nu au unde să stea altundeva", spune directorul Ioan Micu (foto). Dacă ar exista cerere, directorul spune că ar putea caza chiar mai mulţi elevi, dar cu condiţia să stea câte 4 în cameră.

Din toamnă, acest lucru ar putea să se şi întâmple, pentru că a convenit deja cu omoloaga sa de la Gojdu că, dacă internatul de aici se închide, chiriaşii vor fi preluaţi la Lazăr, la fel ca în trecut, când s-au închis internatele de la Ady Endre şi Iosif Vulcan. Pentru că, oricât de mult ar vrea să facă economii conducerile şcolilor, nici nu pot lăsa copiii-n stradă...


PROIECT UITAT
Banii, veşnica problemă

Revitalizarea internatelor şcolare putea avea loc, în urmă cu câţiva ani, dacă proiectul grandios al primului campus şcolar din Oradea ar fi devenit realitate. În 2008, Guvernul promitea că va aloca 37 milioane de lei pentru ridicarea campusului pe terenurile fostei Garnizoane, în Calea Armatei Române.

Complexul urma să aibă şapte corpuri de clădiri: două cu săli de clasă, un internat, o clădire pentru o cantină şi un club şcolar, una cu garsoniere pentru profesori, alta cu ateliere şcolare şi o sală de sport. Mare şi modern, internatul ar fi putut adăposti elevii răsfiraţi la celelalte din oraş. Şase ani mai târziu, însă, în campus nu a fost ridicată decât clădirea Colegiului Economic Partenie Cosma, şi aceea construită în cea mai mare parte doar din banii Primăriei, căci Ministerul n-a mai dat niciun leu, deşi a promis.

Neputând conta pe alocări de la Bucureşti, municipalitatea orădeană plănuieşte să acceseze o finanţare europeană pentru a edifica pe cont propriu întregul campus.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
a se renta = a castiga bani (la romani)
Nu cred ca au ce comenta oameni care nu au avut nici o tangenta cu internatul Gojdu. Am stat in internat ca si elev al liceului E.Gojdu 4 ani, apoi ca si student inca 5, deci 9 ani,mult..., si credeti-ma ca in aceasta perioada am prins trei directori Petruta,Nita si Tifor, NU se poate vorbi despre un regim semi-penitenciar, programul despre care vorbeste doamna Bako este unul imaginar, care exista doar in mintea ei, si pe acea vreme era profesoara in liceu, dar nu am vazut-o niciodata in internat. Nu am fost niciodata ingradit de un astfel de program, cine a vrut a invatat, cine a vrut oras a iesit in oras. Nici eu si nici multi altii nu si-ar fi permis sa stea in chirie, termenul "bani de buzunar" era strain celor din internat. In internat au stat olimpici internationali (ex. Chereji Razvan, care mi-a fost ca un frate), acolo se putea invata comuniunea, ajutorarea, fiecare cu ce stia si putea el, elevii din internat AVEAU TEMELE FACUTE NU COPIATE IN CLASA, pt ca fiecare eram foarte buni macar la o materie. Aproape ca nu era an in care sa nu se renoveze ceva. Oare de ce a scazut asa de mult nr celor cazati in timpul "domniei" doamnei BAKO? Poate stie cineva....
Postat 06 Aprilie 2014, 17:39 de CN
constantinopolos
Cine nu a cunoscut regimul semi-deschis din internatul Gojdu poate sa acuze la nesfarsit! Amintirile sunt de nepretuit...pentru cunoscatori! Poate in 20 de ani se vor gasi bani pentru a crea conditii decente...dar sa nu uitam ca si cei care le impun s-au spalat la "lighean" in anii trecuti tot in internatul Gojdu!
Postat 05 Aprilie 2014, 08:38 de maior
S-ar putea rentabiliza si in loc sa se faca un bordel ...!
S-ar putea tine acolo chiar si unele ore de educatie fizica in paralel, in grup deschis, iar clientii din afara, pe bani buni, ar asigura scolii un buget consistent ...!
Postat 04 Aprilie 2014, 15:12 de Zeru
Pai trebuiau inchise demult
Pe langa ca mananca o gramada de bani si nu au clienti, nu indeplineau nici un fel de standard igenico-sanitar sau de alta natura. Cantina si internatul sunt relicve ale unor epoci demult apuse si argumentul nostalgiei tineretii petrecute in conditii de semi penitenciar, nu mai e actual. Prin 1996 au si murit vreo doi oameni si nimeni nu a fost gasit responsabil.
Postat 04 Aprilie 2014, 10:59 de Marius
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON