URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 29 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
13 Februarie 2012, 11:29

Inspectoratul Şcolar face recensământul viitorilor elevi din clasele pregătitoare şi clasele întâi

Copiii bihoreni sunt recenzaţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean. În această săptămână, la fiecare şcoală din judeţ s-a format o comisie care numără câţi viitori elevi vor fi în clasele pregătitoare, respectiv în clasele I.

"Părinţii orădeni sunt rugaţi să meargă la şcoala la care sunt arondaţi, în funcţie de strada pe care locuiesc, şi să declare câţi copiii vor înscrie în aceste clase. De asemenea, ei vor trebui să spună dacă îi vor înscrie la şcoala la care sunt arondaţi sau nu", a declarat, luni, pentru BIHOREANUL, inspectorul şcolar general adjunct, Kery Hajnal. De asemenea, circumscripţii şcolare s-au mai înfiinţat în Beiuş şi Batăr, în restul localităţilor din Bihor nefiind nevoie, deoarece există o singură şcoală generală.

Potrivit lui Kery, aceste informaţii sunt necesare Inspectoratului Şcolar pentru a realiza un plan de şcolarizare conform cu realitatea, mai precis pentru a înfiinţa clase pregătitoare şi clase I în funcţie de cererea părinţilor.

Pe site-ul IŞJ Bihor au fost postate circumscripţiile unităţilor de învăţământ, adică lista străzilor arondate fiecărei şcoli din municipiu.

Înscrierea în clasa pregătitoare, respectiv în clasa I, se va face, cel mai probabil, în luna martie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Bataie de joc
Face Inspectoratul? Fac amaratii de profesori care pe cod portocaliu striga din casa in casa pe strazi? Oare este normal?
Postat 14 Februarie 2012, 06:24 de alina stan
Tampenie
Doua treimi din tara asta e afectata de ninsori si viscole numai la I.S.J. Bihor umbla cainii cu covrigi in coada. Ce recensamant ii trebuie lui Luca? Parintele isi da copilul la ce scoala vrea, nu la ce scoala are chef inspectoratul? In noiembrie anul trecut s-a mai facut inscrierea copiilor, cu dosare depuse la scoli, iar acuma parintii sunt pusi sa umble pe drumuri din cauza unor idioti !!! Ar trebui ca toti parintii pe care-i puneti pe drumuri sa va recenzeze de tot !
Postat 13 Februarie 2012, 22:27 de Nea Marin
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON